Revelații

 

 

Dacă nu te-aș fi cunoscut
nu aș fi înțeles niciodată
în ce măsură
divinitatea este feminină!

Desigur,
există regula numărării
care trădează prin atitudine eclectică
rigida ipoteză a unicității.

Dar ce Dumnezeu misogin
ar fi conjugat verbul „a iubi”,
doar pentru noi,
fără a-l fi rugat vreodată…?

 

 

Deprinderi

 

 

Fumez… de suflet mi se sting chiștoace,
ca de un coș metalic de gunoi,
a stat și ploaia, tot ce timpul face
convinge moartea să prășească-n noi.

Fumez… și orice vreau mi-e interzis,
de medici, de biserici, tribunale,
de-aș fi știut c-am să ajung proscris,
aș fi iubit numai femei fatale.

Fumez… și scriu acest poem în șoapte,
ca un lătrat prevestitor de câine,
curând va trece un tramvai de noapte
spre un depou ce se numește Mâine.

Fumez…

 

 

Anatomia regretelor

 

 

Eu, angajatul întâmplării,
urs înbârlogit în inima-i candrie,
răscoală amânată mereu
din motive de hai-hui oxymoronic
printre cuvinte neconvinse,

ți-am rămas dator
cu toate primăverile când,
nu am fost, deși eram,
în stare să mut
tot liliacul din orașul pedestru,
sub fereastra-ți.

 

 

Dricologie

 

 

Mi-au plăcut întotdeauna
sânii mari
și istoria antică.

Nu mi-au plăcut niciodată înmormântările
la care dricul sosește prea devreme,
popa ajunge prea târziu
și coliva e mai pretențioasă
decât vocea țârcovnicului,

asta pentru că moartea
ține mai mult la punctualitate
decât la aparențe.

În rest mi-au fost toate indiferente
la netimpul lor!

 

 

Timpuri

 

 

Pălărierul s-a mutat din cartier,
puțini au băgat de seamă,
lumea privește mai mult în jos,

asta nu înseamnă
că s-a îmbogățit cizmarul,

înseamnă doar
că s-a mutat pălărierul,
și cerul e dintr-odată
mai trist…

Copiii lui s-au făcut,
rând pe rând, ceasornicari
la parter de mall,

au câștigat foarte puțin timp…

 

 

Dieta călăului

 

 

Toată viața
este doar un pretext
de a ne odihni moartea…
e ca și cum,
zilnic, ne-am hrăni călăul
cu trufe în basamac,

asigurându-ne
să nu-i tremure mâna.

 

 

Vicii și mansarde

 

 

Mansarda mea,
cât o ladă de zestre burjuie,
am câștigat-o la ruleta rusească
de la un nenorocit de poet
ce înnebunise susținând că Dumnezeu
îi bate în țeava de la calorifer
dictându-i în alfabetul Morse,
epigrame deochiate.

Mai spunea că sfârșitul lumii
nu-l va aduce nici apa și nici focul
ci trădarea sfinților
ce încarcă deja statul de funcții.

Nici măcar nu a fost o ruletă rusească adevărată,
folosise în locul glonțului un greier
concertist,
susținând
că nici un poet adevărat nu poate supraviețui
unui greier strivit de percutorul armei.

Avea dreptate!
A doua zi a murit poetul nebun,
înecat cu muzicuța
cu care ieșise dezbrăcat
să ia locul greierului
în orchestra grădinii publice.

 

 

Preludii

 

 

Am iubit cândva,
într-o altă viață,
neamintit de romantică,
o pianistă.

Avea treptele scării spre dormitorul
imaginabil și personalizat discret,
din clape albe,
fără semi-tonuri…,

urcam la ea pe o nocturnă de Chopin
și coboram pe o mazurcă…

Nu mă întrebați cum puteam s-o fac,
muzica e o poezie
care nu și-a pierdut glasul…

 

 

Trafic

 

 

Pe-aici
nu mai trece nici un cer,
coliviile au capelele lor sixtine
montate direct
din fabrica de replici dezarmante.

Ultimul cer a deraiat
acum o viață,
i-a pus un copil
o piatră vorbitoare
sub norii de cuvinte ce-l mișcau
ca pe un marfar
al geometriei neeuclidiene.

Șeful de gară
doarme de-atunci
într-o lirică neînțeleasă.

Și am rămas noi doi,
un acar ce nu știe să plângă
și-o școlăriță cu sarafanul înstelat…

 

 

Postbiografie

 

 

Cândva, nici o femeie
nu se va mai dezbrăca pentru mine,
Cândva, nici eu
nu mă voi dezbrăca mirat s-o-ntâmpin.

Cândva,
când hainele ne vor ține de urât,
nu de frig…