Petru Poantă
Opera lui George Coşbuc
Cluj-Napoca, Editura Şcoala Ardeleană, 2016

Pentru a marca împlinirea unui secol şi jumătate de la naşterea poetului George Coşbuc, Biblioteca Județeană omonimă de la Bistrița, condusă de părintele-poet Ioan Pintea, a întocmit un proiect editorial amplu ce viza reeditarea unor opere importante dedicate poetului sau publicarea unor documente interesante privitoare la biografia lui. În cea dintâi categorie se înscrie şi reeditarea volumului dedicat de Petru Poantă, deja cunoscut mediului cultural românesc pentru operele lui.
Spre deosebire de alte lucrări similare, aceasta este scrisă într-un limbaj interesant şi dinamic. Refuzând să cadă parte unor clişee şi să împărtăşească, fără analiză, idei enunțate anterior, autorul redescoperă aici un Coşbuc trecut prin filtrul său propriu. Pentru a-şi demonstra competența, el trece în revistă principalele opinii critice anterioare lui (p. 8-31), realizând astfel un review-al literaturii dedicate subiectului. Apoi, purcede la analizarea unora dintre aspectele tematice reprezentative, sau la disecarea unor elemente ce țin de construcția lirică. Aşa se face că există capitole dedicate mitologiei şi feericului (p. 31-55), eroticii şi formelor pe care le îmbracă ea în versurile autorului pomenit (p. 56-91), sau eroicului (p. 127-146).
Nu lipsesc nici analize ale modului în care Coşbuc şi-a ilustrat, din punct de vedere imagologic, poemele. Astfel, atât în capitolul dedicat peisajului ideal (p. 92-107), cât şi în cel afierosit spectacolului vieții (p. 108-126), se regăsesc aspecte privitoare la acest subiect. Analizând opiniile unor critici precum Gherea cu privire la influența mediului în care s-a format asupra lui Coşbuc, el arată că:
,,E natural ca şi Coşbuc, născut şi crescut în acest mediu țărănesc, fiind deci un poet țărănesc, să privească cu predilecție natura şi s-o zugrăvească cu toată puterea pe care i-o dă marele său talent. Un sentiment erotomorf chiar sesizează criticul în peisajul coşbucian, deducând de aici suflul liric al poeziilor despre natură” (p. 92-93).
Cu toate acestea, el nu subscrie opiniei acestuia, care a avut mare ecou în epocă, influențându-l chiar şi pe Călinescu, contraaargumentând opiniile amândurora.
Pe lângă trecerea în revistă a elementelor care caracterizează grosso modo opera coşbuciană, scriitorul realizează o investigație dedicată poeziilor ocazionale ce-i poartă semnătura (p. 147-158), dar şi publicisticii lui, marginalizată de către majoritatea celor care i-au investigat opera (p. 159-168). Pe cea dintâi o caracterizează prin intermediul unei comparații cu lirica eminesciană, evidențiindu-i elementele definitorii, astfel:
,,Am mai avut ocazia să mă refer la extraordinara uşurință cu care versifică G. Coşbuc. Forța sa constă în spontaneitate şi naturalețe, cu toate că inventivitatea în structura strofelor, împletirea ritmurilor, miza acordată surprizei spirituale, par a sugera mai degrabă o îndelungă elaborare şi migală. El nu are conştiința abisală a poeziei, aşa cum a avut-o Eminescu. Manuscrisele sale respiră un aer tihnit, trăiesc parcă siguranța şi odihna naturii însăşi. Totul este «firesc» şi domestic, pe lângă «infernul» manuscriselor eminesciene” (p. 147).
La finele întregii analize, ce se constituie într-o amplă incursiune în universul coşbucian, editorii acestui volum, ce are deopotrivă un caracter restitutiv-anastatic, omagiindu-l atât pe cel căruia îi este dedicat, cât şi pe autorul, prematur plecat dintre noi, au considerat potrivită inserarea prefețelor celor cinci volume ale operei poetului de origine năsăudeană (p. 169-228). Inițiativa este una lăudabilă, acestea constituindu-se pe de-o parte în studii valoroase dedicate lui, şi ajutându-l pe cititor să se familiarizeze mai îndeaproape cu scrisul lui Petru Poantă.
La final, spre a veni în ajutorul celor nefamiliarizați cu epoca în care a trăit scriitorul, dar şi a celor care doresc să-şi actualizeze cunoştințele, ei au inserat, de asemenea, o cronologie (pp. 229-233). Ineditul ei constă în relaționarea unor etape din viața celui prezentat cu momente importante din istoria lumii. Apoi, principalele referințe critice sunt de asemenea evidențiate (p. 234), pentru a-i oferi cititorului posibilitatea aprofundării lecturilor dedicate tematicii abordate.
Lucrarea lui Petru Poantă, dedicată operei şi universului poetic al celui care şi-a început destinul literar în redacția Tribunei în cea de-a doua jumătate a secolului XIX, se constituie aşadar, după cum am încercat să arătăm şi noi aici şi după cum au arătat şi alții de-a lungul timpului, într-o investigație interesantă şi importantă pentru critica literară românească şi istoria literaturii. Reeditarea ei, în anul aniversării unui secol şi jumătate de la naşterea celui căruia îi este dedicată, constituie deopotrivă un omagiu adus acestuia, şi un gest de recunoaştere a caracterului referențial pe care îl are în rândul cercetărilor din acest areal.