Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Revoluția kepleriană din științele sociale

Revoluția kepleriană din științele sociale

Analiza schimbării sociale/culturale nu se poate rezuma la simpla observare a contemporaneității. Contemporaneitatea românească, în spiritul transformărilor la care este supusă lumea globală, nu se poate constitui nici măcar în element de referință în baza căruia, prin regresie inductivă, să se ajungă la o „formulă” sau la o teorie a schimbării sociale în istorie. Imposibilitatea cuprinderii în formulă necesită o descriere prin apel la „metaforele epistemologice”, fără a omite referențialul schimbării: profilul etnopsihologic al românului sau, în sens metafizic, configurația spirituală a ființei româneşti. Doar parcursul metafizic dă seama de necesitățile schimbării şi de determinările teleologice ce proiectează schimbarea. El oferă soluția elegantă de ieşire dintr-o fundătură epistemologică, aceea a abordării ştiințifice prin apel la metode de cercetare socială preponderent cantitative, în condițiile în care operaționalizarea conceptelor de lucru este imposibilă. Mai mult, aceste concepte conțin un lest metafizic, ba chiar se înfățișează pe ele însele ca fiind pe jumătate metafizice, afirmă Norbert Elias1: civilizație, cultură, comunitate, națiune, limbă etc. Analiza schimbării culturale la români, în abordare ştiințifică, presupune abandonul lestului metafizic, ceea ce conduce la golirea de conținut sau sărăcirea termenilor, respectiv la studierea, în noul cadru de definire, rigid şi neconform realității determinate, a altceva decât ceea ce înseamnă de fapt civilizația, cultura, comunitatea, națiunea sau limba. Este vorba, prin analogie cu physis-ul, despre o extrapolare în metafizică a indeterminării heisenbergiene – un paradox al cunoaşterii cu rădăcini eleate. Pe de altă parte, în abordare metafizică nu este nevoie de a abandona rigoarea physis-ul. Metafizica valorifică şi îmbogățeşte această zestre a palpabilului cu ceea ce nu face obiectul disjuncției.
Vorbind, în ştiințele culturii, de o revoluție coperniciană, ar trebui să analizăm orbitarea conceptelor, modelelor şi teoriilor în jurul unui punct abstract, de unde derivă un parcurs determinat din punct de vedere istoric şi cultural. Revoluția kepleriană, în schimb, adaptabilă ştiințelor culturii2, presupune ordonarea (inclusiv metadiscursivă) în jurul a cel puțin două focare. Prin prisma unei analize aflată sub tutela kepleriană se explică nu doar „retragerea” din istorie a culturii române, parcursul ei anistoric, ci şi faptul că accepțiunea coperniciană a fost îmbrățişată sporadic şi nerodnic. Trecerea spre paradigma glocală, caracterizată prin abolirea punctelor de vedere unice, a centrului de gravitație, a interpretării fără rest, presupune situarea pe valul unei revoluții kepleriene.
Extinderea culturii trebuie înțeleasă în acord cu un set de noi tipuri de relații între entitățile implicate şi cu un nou tip de organizare a acestor relații, în rețele multifuncționale. Rețelele, în înțeles pur analitic simple fluxuri comunicaționale înghețate şi reproduse liniar, caracterizate prin interacțiuni, conexiuni, interdependențe, creează un context unic de receptare în condițiile comprimării spațiale şi temporale. În acest context globalizarea conduce spre o recartografiere a lumii după coordonatele traficului informațional, după nodurile de rețea şi conexiunile realizate între acestea. Recartografierea implică noi reguli de configurare grafică, iar complexitatea fenomenului nu presupune legi simple sau modalități de exprimare simplificate, prin apel la limitele codului logic. Inventariind „metaforele epistemologice” asociate globalizării ca imago mundi, Grigore Georgiu3  aduce în discuție imaginea „satului global” (Marshall McLuhan) şi etapa maturității (din punct de vedere neuronal) a umanității (Jean Askenasy). În acest univers relațional şi multicauzal, intrat într-o perioadă tranzitorie din punct de vedere al organizării interne, globalizarea poate fi descrisă drept  „înveliş funcțional”, drept fiziologie a lumii, context în care „efectul fluture”, decupat din teoriile haosului, poate constitui vehiculul descriptiv adecvat
Imaginea globalizării este vândută continuu, în condiții variate şi cu costuri ideologice incluse costului total. Poziționarea în ordinea descriptivă a fenomenului este importantă şi de aceea, plecând de la distincția imagine internă/ imagine externă a globalizării propusă de Georgiu, se poate constata că, pe de o parte, structura este eterogenă, neunitară, neuniformă, diversificată, discordantă şi desincronizată, că structura aceasta oferă un mozaic de reflectări, rareori superpozabile, iar pe de alta se relevă un întreg uniform şi reductibil la funcționalitate şi trafic (informațional), închegat în rețele neuronale care descriu un glomerul viu, în dezvoltare. Glocalizarea ar trebui să fie, în acest context perceptiv rezultatul suprapunerii constructului interior cu cel neuronal exterior cu scopul de a se oferi o imagine corectă, completă şi obiectivă asupra întregului organic reprezentat de lumea globalizată.  Cu alte cuvinte, glocalizarea, în termenii lui Roland Robertson4, spre exemplu, explicând funcționalitatea paradoxală a unor structuri cum ar fi piețele mici, nu este atât de încărcată de ideologie pe cât este de obturată de perspectiva unidirecțională, pragmatistă, inadecvată ca grilă de lectură pentru un fenomen de o asemenea complexitate. Nota ideologică corporatistă se regăseşte în construcția lui George Ritzer5: grobalizare (grobalization), provenind din verbul englezesc to grow – a creşte, a se dezvolta, exprimând ambițiile imperialiste naționale, organizaționale sau corporatiste de impunere în anumite zone geografice. Ambii termeni, şi glocalizare şi grobalizare, sunt, la origine, săraci în conținut, cu un nucleu epistemic încărcat de „sarcină ideologică”. Învelişul lor epistemic produce o bogăție semantică şi o emergență a dezvoltărilor de o asemenea natură încât dezbrăcarea de ideologia care i-a creat nu poate conduce decât la includerea lor în rândul metaforelor care „revrăjesc” lumea. Această „producție” este deopotrivă discretă, într-o lume fragmentată, alcătuită din entități cu un anumit grad de opacitate culturală, dar şi continuă, analogică, într-o lume a interferențelor interculturale (şi nu multiculturale). La nivelul nucleului epistemic (ca de altfel în cazul întregului aparat conceptual cu care operează globalizarea), termenii glocalizare şi grobalizare sunt opozabili (adică sunt încărcați cu „sarcină ideologică” negativă). Evadarea din această falsă opoziție se poate realiza, cum sugera Lucien Sfez6 doar printr-o critică. Iar critica fenomenelor poate veni doar dinspre nucleul epistemic. Aici apare, de fapt, şi un neajuns al dezideologizării: dezbrăcarea de ideologie nu înseamnă dezbrăcarea de haina culturală. Aceasta este calea care conferă, din interior, imaginea multiplicată în mozaicul din cioburi de oglindă în care se reflectă lumea globală şi fenomenul globalizării. Abandonul căii ideologice subtil ataşate unei terminologii rigide măreşte diferența dintre punctele de vedere diferite (analog perspectivei „universului inflaționar” din cosmologie) şi fragmentează mai mult, în limitele unui localism agresiv, ca reacție de răspuns. Convergența fenomenului este posibilă doar prin convergența culturală (realizată prin pârghiile comunicării interculturale), în ciuda barierelor existente şi a relativismului cultural. Or, convergența culturală oferă o altă perspectivă asupra grobalismului – o tendință manifestă a imperialismului de seducție, dar şi o altă perspectivă asupra glocalismului – o firească organizare paradoxală a unui fenomen complex care, doar prin apel la asemenea tip de instituire, în limitele învelişului simbolic, de tip paradoxal, poate conduce spre sincronicitate, isomorfism şi omogenizare. Ca urmare a dezidologizării şi lărgirii câmpului perspectiv, glocalizarea nu rămâne un simplu nume asociat unor realități paradoxale care se manifestă în egală măsură global şi local: ea devine paradigma de regrupare a viziunilor culturale (aparent discrepante) deschise, raportate la un întreg dinamic, la o schimbare culturală cu nuanțe difuzioniste. Glocalizarea reprezintă, în termenii „imaginii din interior”, cum o defineşte Georgiu,  paradigma care să ofere mai multe indicii despre stabilizarea fluctuațiilor odată cu încheierea perioadei tranzitorii în care a intrat umanitatea. Această stabilizare poate fi „controlată” comunicațional, dar nu prin rețelele mediatice care mai degrabă sufocă, asemenea cancerului, un organism încă viu; controlul se poate realiza prin acțiune homeopatică, homeomerică, partea fiind constituită din ciobul de realitate al unei culturi pe cale a se fragmenta. Glocalizarea nu reprezintă, în aceşti termeni, o creolizare, ci o topire a barierelor, a diferențelor prin afirmarea identitară.
În acest context în care forțele globaliste s-au pus în mişcare, cultura nu se poate sustrage schimbării, în ciuda forței inerțiale manifestate. Două soluții sunt posibile: opoziția care se va finaliza cu dislocarea conglomeratului greoi al culturii închise, refractare, târârea acesteia în şuvoiul transformărilor radicale şi chiar disoluția în urma forțelor brutale care o acționează, sau acceptarea adaptării, însemnând promovarea identității, afirmarea culturală în contextul global(ist), dinamic. Problematica globalizării (acceptată în paradigma glocalistă) se rezumă la o problematică a afirmării identitare, ceea ce se poate realiza doar în condiția în care deschiderea culturală este manifestă, respectiv în condițiile în care comunicarea interculturală constituie un vehicul real de interconectare şi adaptare la mediul în schimbare.
Abandonul concepției ideologizante a globalismului acaparator, opozabil localismului virulent (în paralel cu existența unor „oaze” glocale, în sensul denotativ, originar al mixonimului american) şi acceptarea gândirii paradoxale în limitele paradigmei glocale, adică în limitele logicii conjunctive, reprezintă adevărata revoluție kepleriană a vremurilor noastre. Societatea globală pare să nu se învârtă în jurul structurilor consumiste care numesc globalizare mişcarea constelațiilor de valori ale civilizației pe firmamentul burselor de valori. Revoluția kepleriană a mişcării glocaliste explică maniera de organizare a mişcării gravitaționale a sistemelor de valori; totodată, ea reduce numărul de epicicluri asociate paradigmei anterioare: realități paradoxale inexplicabile în termenii globalismului „ptolemeic”, care au necesitat construcția terminologică „glocal(ist)”.

 

Note
1 Norbert Elias. [1939] (2002). Procesul civilizării. Cercetări sociogenetice şi psihogenetice. Vol. I. Transformări ale conduitei în straturile laice superioare ale lumii occidentale. Traducere şi postfață de Monica-Maria Aldea. Iaşi: Polirom. p.7.
2 Serge Moscovici. (1974). Quelle unité: avec la nature ou contre?, în vol. L’Unité de l’homme, Paris:Seuil. pp.783-785; preluat de Grigore Georgiu. (1997). Națiune. Cultură. Identitate. Bucureşti: Editura Diogene.p.391.
3 Georgiu, Grigore. (2010). L’age de la conjonction. Images de la mondialisation, images de l’Europe. În Nicoleta Corbu, Elena Negrea, George Tudorie. Globalizationa and Changing Patterns in the Public Sphere. Bucureşti: comunicare.ro. 191-208.
4 Roland Robertson,. [1995] (1997). Glocalization: Time-Space and Homogeneity-Heterogeneity. În Mike Featherstone, Scott Lash şi Roland Robertson, Global Modernities. Thousand Oaks, CA: SAGE Publications Inc.
5 George Ritzer. [1993] (2003). McDonaldizarea societății. Bucureşti: comunicare.ro.
6 Lucien Sfez. (2002). O critică a comunicării. Bucharest: comunicare.ro.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg