Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

România la centenar – În semn de prețuire şi recunoştință

România la centenar – În semn de prețuire şi recunoştință

În acest an aniversar, pasiunea de istoriograf a profesorului turdean Ioan Bembea s-a materializat într-o carte document despre unul dintre cei ce s-au sacrificat pe altarul luptei ardelenilor pentru Marea Unire. Este vorba despre a doua ediție a volumului Preotul Ioan Opriş – Martir al neamului (1879 – 1918) apărut la Casa Cărții de Ştiință, Cluj-Napoca, 2018. Multe bucurii şi dureri a strâns în conştiința ardelenilor acest an fast al întregirii neamului românesc. Marea izbândă a fost presărată cu insurmontabile tragedii, despre care e bine să ne aducem aminte. Una dintre acestea este cazul preotului Ioan Opriş din Cristiş, de lângă Turda, ucis de jandarmii maghiari în fața bisericii. Cartea lui Ioan Bembea prezintă acest caz detaliat, din interior, el fiind un apropiat al familiei preotului, căsătorit cu Silvia, nepoata lui Ioan Opriş şi de aceea este vocea cea mai autorizată să trateze monografic subiectul, apelând la documente şi mărturii primare pe care le pune la dispoziția cititorului.
Preotul Grigore Marchiş scrie cu evlavie în Cuvânt înainte: „Părintele Ioan Opriş a fost una din viețile jertfite puse la temelia unității naționale. (…) Această monografie document, tipărită în anul centenarului, se cuvine să fie prezentă în casele şi în inimile tuturor turdenilor, spre a păstra vie moştenirea lăsată nouă de preotul martir Ioan Opriş.” Destinul tragic al preotului, ucis la 39 de ani, este pus de autorul cărții în chenarele de foc ale acelor ani de mari frământări sociale şi politice. Cartea nu este doar cronica unei vieți, ci încearcă să reconstituie o întreagă epocă.
Din satul natal Dumbrăvița, Vásárhely (atestat din 1288), situat între Cluj şi Huedin, şi până la tragica sa moarte, viața lui Ioan Opriş a cunoscut etapele unui om înzestrat intelectual şi spiritual pentru a deveni un bun preot. A urmat cursurile Gimnaziului Maghiar de Băieți din Huedin, apoi Seminarul „Andrean” din Sibiu, după ce mitropolitul ortodox Andrei Şaguna a reorganizat învățământul teologic în 1855 sub forma unui Institut de Teologie şi Pedagogie, care mai târziu va primi numele de Seminarul „Andrean”. Dascălii dragi tânărului învățăcel sunt prezentați prin câte o fişă biografică. Sunt astfel evocați Petru Şpan, profesor de pedagogie originar de pe Valea Arieşului, Daniil Popovici Barcianu i-a predat limba română; Dimitri Comşa i-a predat aritmetica şi geografia; pe compozitorul Gheorghe Dima l-a avut la muzică. Pentru a marca propagarea ideilor de care erau animați intelectualii progresişti ai vremii, autorul trece la portretizarea iluştrilor înaintaşi ardeleni care au militat pentru egalitatea românilor din acest spațiu geografic aflat în Imperiul Austro-Ungar. Un rol important în această direcție l-a avut Andrei Şaguna prin deschiderea la Sibiu a Tipografiei eparhiale. Aşa a fost posibil să apară publicațiile Telegraful Român, Transilvania, Tribuna. Un excurs deosebit de util face autorul cărții atunci când aminteşte despre apariția primelor şcoli confesionale, organizate şi conduse sub patronajul bisericii ortodoxe, deoarece statul maghiar nu finanța şcoli româneşti. Atmosfera vremii este întregită prin evocarea personalităților care au contribuit la formarea lui Ioan Opriş: compozitorul Timotei Popovici, memorandistul turdean Ioan Rațiu, Vasile Lucaciu – „Leul din Siseşti”, Gheorghe Pop de Băseşti, deputat în Parlamentul Ungar, George Barițiu, întemeietorul presei româneşti în Transilvania. În anii petrecuți la Sibiu, tânărul Ioan Opriş a întocmit un Caiet de poezii şi cântece româneşti, scris în grafie impecabilă, ataşat la sfârşitul cărții în facsimil. E de la sine înțeles că în timpul şcolii şi după terminarea studiilor, Ioan Opriş a avut o strânsă legătură cu Societatea Astra.
La 19 ani termină seminarul şi ajunge învățător la Cojocna, apoi la Vâlcele, unde se căsătoreşte cu Silvia Iliescu. La Sibiu, în 1901, este hirotonisit preot şi repartizat în Agârbiciu, sat din comuna Căpuşu Mare, iar în 1906 se transferă în localitatea Cristiş de lângă Turda. Ioan Bembea dă explicații toponimice: „Numele satului vine de la călugării cruciați aşezați aici după unul din războaiele cruciate. Fiind purtători de cruce – cruciați – Keresteszek”. Moşia Keresteszes făcea parte din domeniul Ordinului Căligăresc Ioanit. În 1907 învățământul confesional românesc primeşte o greau lovitură prin aplicarea legii Apponyi. Evenimentele care s-au succedat peste istoria Transilvaniei sunt urmărite cronologic, îndeaproape, cu acribie de memorialist al locului. În Turda se înființează fabrici: de celuloză (1892), de produse chimice Sohay (1911), fabrica de ciment (1913), fabrica de bere etc. În 1912 se inaugurează linia ferată îngustă Turda – Abrud. Se simte un parfum de epocă din paginile cărții atunci când, bunăoară, văduva lui Ioan Opriş povesteşte despre zborul lui Aurel Vlaicu şi vâlva stârnită de invenția lui, oglindită în presa vremii. Desigur, autorul tratează această realizare tot ca pe un act de mândrie ardelenească. Relatările despre Primul Război Mondial sunt desprinse din amintiri în stare să creeze o imagine sumbră a ravagiilor şi a traumelor sufleteşti suferite de românii din Cristiş ca şi de toți oamenii, români sau maghiari. După război, Partidul Național Român din Transilvania a făcut demersul necesar (prin mijloace legale) pentru obținerea drepturilor de care au fost lipsiți românii. Alexandru Vaida Voevod a citit în Parlamentul Ungar „Declarația adoptată la Oradea prin care națiunea română îşi impune voința şi dreptul de a-şi hotărî singură soarta.” Dar autoritățile maghiare nu vor să cedeze, ceea ce duce la revolta românilor din județul Turda-Arieş în toamna lui 1918. Avocatul Amos Frâncu, printr-un „fulminant manifest”, cere moților să pună mâna pe arme. Au fost devastate primăriile, notariatele, au fost atacate conacele baronilor de unde cei flămânzi, disperați, au luat saci cu bunuri alimentare. Românii din Cristiş au atacat conacul moşierului evreu Lazăr Simon Mendel. Ieşit în fața bisericii, preotul Ioan Opriş îi îndeamnă pe enoriaşi să înapoieze bunurile luate, să meargă la Alba Iulia şi să jure că nu vor trăda România. Soldații maghiari l-au împuşcat în uşa bisericii. În 1924, familia regală a dat un decret: satul Cristiş, devenit cartier al Turzii, să se numească Oprişani în amintirea preotului martir. După Ioan Opriş au rămas şapte copii minori orfani şi o văduvă preoteasă fără avere. „Recunoştința neamului n-a venit pentru văduva Silvia Opriş” notează cu amărăciune autorul monografiei. Moşierul evreu Mendel i-a dăruit văduvei o casă în Cristiş, dar pensia cuvenită i se aprobă târziu, după un certificat semnat de Amos Frâncu şi după intervenția unui avocat bucureştean care mituieşte pe unde trebuie, semn ce-l determină pe autorul cărții să conchidă: „corupția la români n-a fost inventată după 1989…”
Bogat ilustrată cu fotografii de epocă şi acte în facsimil ce atestă veridicitatea afirmațiilor, cartea profesorului Ioan Bembea este un document de preț pus la dispoziția cititorilor dornici să cunoască adevărul despre istoria Transilvaniei, despre evenimentele din preajma Unirii de pe meleagurile turdene. Este o carte scrisă cu pricepere şi devoțiune despre viața unui adevărat martir al neamului. Alături de Valentin Vişinescu, Ioan Bembea este un minuțios autor de biografii ale personalităților turdene şi un meşter cronicar al evocărilor.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg