Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

România, o privire peste veac – Portret demografic la scară redusă

România, o privire peste veac – Portret demografic  la scară redusă

Consider că este necesar, înainte de a intra în tema propusă pentru acest articol, să fac o precizare Analiza de față, chiar dacă se bazează pe o reală consultare a arhivelor, nu este dusă până la capăt, în sensul că nu s-au epuizat toate căile de cercetare, pentru a avea pretenția unui studiu complet și complex. Dacă posibilitățile se vor schimba, îmi doresc să existe o continuare a acestui demers. Până atunci, pot să certific faptul că la baza textului stau câteva observații preliminare, formulate după răsfoirea unor registre de stare civilă, de acum o sută de ani, ale unei mici comunități rurale, aflate, atunci, în plin Imperiu. Localitatea, al cărei nume nu este important în context, deoarece analiza se dorește a fi reprezentativă pentru acest gen de așezări, cu populație preponderent românească, nu prea numeroasă (din păcate nu am reușit să găsesc date oficiale privind un recensământ din perioada respectivă, dar, în zilele noastre, aceeași așezare numără abia trei mii de locuitori) – era integrată în 1918, an la care mă voi raporta cu precădere în cele ce urmează, în Imperiului Austro-Ungar.
Registrele de stare civilă studiate oferă un tablou demografic interesant al populației românești (și nu numai), care trăia în acest teritoriu cu o sută de ani în urmă. Chiar dacă statisticile privind mișcarea naturală a populației, într-un anumit interval, sunt influențate, în principal, de natalitate și mortalitate, consider, mai ales pentru perioada vizată, că sunt extrem de importante și informațiile pe care le pot aduce datele privind căsătoriile, având în vedere faptul că sfârșitul anului 1918 a însemnat și întoarcerea de pe front a tinerilor soldați, așadar a populației eligibile pentru căsătorie.
Pentru susținerea datelor seci, culese din registrele privind înregistrarea nașterilor, căsătoriilor și deceselor, din perioada 1918-1919, precum și a observațiilor personale, mi-am dorit să invoc o bibliografie care să-mi ofere o privire mai de ansamblu, dar rămânând totuși în Transilvania acelor ani. Din păcate, în ciuda bogăției de apariții editoriale cu referire la Primul Război Mondial (observându-se, cum e și firesc, un interes crescut pentru temă în acest an centenar), o cercetare axată în special pe aspecte demografice mi-a fost greu să găsesc. Câteva date statistice, privind diversitatea populațiilor și a confesiunilor religioase în România, dar într-o perioadă cuprinsă între  1899 și 1930, mi-a oferit un volum coordonat de Lucian Nastasă, chiar dacă problematica urmărită aici este alta1, cum interesante mi s-au părut a fi și informațiile despre familie, moralitate și raporturi de gen, în perioada Primului Război Mondial în Transilvania, din cartea semnată de Ioan Bolovan2. Acestea sunt cele două lucrări la care am putut, într-o oarecare măsură, apela, asta și pentru că, din păcate, niciuna dintre ele nu urmărește strict arealul meu de interes.
Revenind la cercetarea proprie de arhive, o primă observație, care vizează toate cele trei tipuri de acte, naștere, căsătorie și deces, se referă la data la care apare înregistrat primul act în limba română. Chiar dacă unirea cu România s-a săvârșit în decembrie 1918, primul act scris în limba română apare abia în luna mai a anului 1919, dovadă clară a faptului că a mai durat o vreme până ce noua administrație s-a instalat. Sfârșitul războiului a influențat în cea mai mare măsură, comparativ cu celelalte evenimente majore din viața omului, căsătoriile. Dacă în 1918, registrul privind căsătoriții numără 37 de acte încheiate, dintre care, răspândite de-a lungul lunilor anului sunt, în medie, 2-3 căsătorii pe lună, în noiembrie 1918 numărul lor se ridică la 8, pentru ca luna ianuarie a anului următor să înregistreze nu mai puțin de 18(!) căsătorii încheiate. Anul 1919 aduce de fapt o explozie a căsătoriilor în comunitate, înregistrându-se 99 de acte, aproape de trei ori mai multe decât în anul anterior. Interesant de observat este și faptul că în anul care precede Marea Unire, respectiv 1917, în plin război, s-au încheiat doar 11 căsătorii (dar, comparativ, creșterea din 1918 este de asemenea spectaculoasă, cu de peste trei ori mai multe acte de căsătorie încheiate), pentru ca în 1920 lucrurile să înceapă să se stabilizeze, este anul în care au avut loc 50 de căsătorii. Vârsta medie a soților, atât în 1918, cât și în anul următor, este undeva la 25 de ani pentru bărbați și 20 de ani pentru femei. Ca o particularitate, femeile nu se căsătoreau foarte tinere, sunt rare cazurile în care vârsta soțiilor scade sub 20 de ani, practică foarte răspândită înainte de război. Fiind o populație preponderent românească, religia soților, până în mai 1919 (până la scrierea românească), este greco-catolică, un procent de 13% dintre cei care se căsătoresc având religia reformată, ceea ce înseamnă că aceștia făceau parte din comunitatea maghiară de aici. Odată cu scrierea în limba română apare menționată religia soților ca fiind, în marea majoritate a cazurilor, grec-ortodoxă (inedită asociere de termeni!). O bună perioadă de timp se va menține această denumire, care dovedește, consider eu, faptul că populația românească trecuse masiv la ortodoxism, practic toți cei care fuseseră greco-catolici deveniseră grec-ortodocși, dar administrația încă nu se familiarizase cu termenul corect.
La scară largă, unirea Transilvaniei cu România (alături de alte două teritorii importante, Basarabia și Bucovina) a presupus reuniunea în cadrul noului stat a unor populații diverse și în ceea ce privește religia practicată. Modificările sunt foarte vizibile, comparând date statistice aflate la diferențe mari în timp, așa cum face volumul coordonat de Lucian Nastasă: „Deși suficient de îndepărtate temporal, statisticele din 1899 și 1930 (…) sunt grăitoare în ceea ce privește evoluția structurii etnice și confesionale a României după Marea Unire. Dacă la 1899, dintr-o populație totală de 5 956 690, distribuția pe confesiuni se prezenta astfel: 91,5% creștini-ortodocși, 4,5% mozaici, 2,5% romano-catolici, 0,7% mahomedani, 0,4% protestanți și 0,4% alte convingeri religioase; în 1930, la o populație de 18 057 028, proporțiile devin următoarele: 72,59% creștin-ortodocși, 7,9% greco-catolici, 6,83% romano-catolici, 4,19% mozaici, 3,93% reformați, 2,2% evanghelici-lutherani, 1,02% mahomedani, 1,34% de alte convingeri
religioase(…)3.
În Transilvania, în anul Marii Uniri, creșterea semnificativă a numărului de căsătorii, comparativ cu anul anterior, an de război, este menționată în statisticile oficiale astfel: 15.289 de căsătorii în 1918, față de 9.466 în 19174. Tot de aici avem și confirmarea faptului că vârsta femeilor la căsătorie era mult mai matură: „În primul Război Mondial, la femei se constată o deplasare a numărului căsătoriilor la grupele de vârstă mai îna­intate; astfel cu toate că ponderea cea mai mare la căsătorie o prezintă femeile între 20-24 de ani, acum urmează ca importanță procentuală femeile între 30-49 de ani, cele între 25-29 și abia apoi vin femeile cu vârsta cuprinsă între 17 și 19 ani. Scade în același timp ponderea femeilor care se căsătoresc din grupa de vârstă de sub 17 ani, de la 8,6% din totalul mariajelor înainte de război la 3,2% în anii conflagrației mondiale5”. Analiza este cu atât mai aproape de realitățile istorice, cu cât, în perioada respectivă, concubinajul era un fenomen mai puțin răspândit.
Fără îndoială că multitudinea de căsătorii încheiate la sfârșitul anului 1918 și începutul anului 1919 a dus, în perioada imediat următoare, la sporirea numărului de nașteri. Astfel, în cercetarea registrelor de născuți am putut observa cum în 1918 s-au înregistrat 83 de acte, pentru ca în 1919 numărul acestora să crească foarte mult. S-au născut în total 137 de copii, dintre care 93 în a doua jumătate a anului, adică aproape 70% din numărul nașterilor pe anul 1919. Vârsta părinților relevă faptul că sporul natural a fost influențat nu doar de noile căsătorii, cât, în general, de întoarcerea bărbaților de pe front în familiile lor. Majoritatea părinților acestor copii au vârste cuprinse între 30 și 40 de ani, sunt și cazuri de tați care au 50 de ani la nașterea copilului, situații, de asemenea, neobișnuite înainte de război. Abia după aceea vine categoria părinților de peste 20 de ani. În toată perioada analizată, luând în considerare toate înregistrările privind nașterile din aceste registre, un singur tată are vârsta sub 20 de ani, respectiv 19 ani, și am găsit o singură mamă în această categorie de vârstă care împlinise doar 17 ani.
Raportat la numărul nașterilor și al căsătoriilor din anul Marii Uniri, ținând cont și de faptul că obiectul prezentului studiu îl constituie o comunitate mică, numărul deceselor poate părea cel puțin șocant. 182 de acte au fost înscrise în registrele privind decedații în anul 1918! Comparativ, în anul anterior au fost 100 de decese, iar 1919 s-au înregistrat 81 de astfel de acte. Dintre cei care au murit în 1918, 47% au fost copii, cu vârsta de până la 16 ani. Începând cu luna octombrie a anului 1918, apare la cauza morții o însemnare care va acoperi această rubrică în peste 90% din cazuri. Mai mult, din cele 182 de decese, 107 se vor produce începând cu luna octombrie a anului 1918, iar în perioada octombrie 1918 – iunie 1919, în procent de peste 90%, așa cum spuneam, cauza morții a fost aceeași: spanyol influenza (în limba maghiară). „Ultimul an de război a înregistrat o nouă creștere substanțială a mortalității, atingându-se cifra de 70.307 decese, ca urmare a stării de mizerie după patru ani de război, dar mai ales a gripei spaniole care a bântuit întreaga Europă și nu numai. În toată lumea, ziarul Times aprecia numărul celor morți de gripă în lunile de toamnă și iarnă 1918 – 1919 la cel puțin 6 milioane.”6 Așadar, gripa spaniolă care a bântuit și România, începând cu primul an al existenței sale ca stat unitar, a ucis mult mai mulți oameni decât a făcut-o Primul Război Mondial, pe toate câmpurile sale de luptă. Alături de cumplita molimă, stau înscrise, în rubrica privind cauzalitatea deceselor, următoarele: tifos, oftică, morb de inimă, morb de foale, morb de apă, morb de grumazi, slăbiciuni de naștere (la copii în vârstă de doar câteva zile) sau născut fără vreme, slăbiciuni de bătrâneață (persoane în vârstă de 70 de ani), tuberculoză, dizenterie. Dincolo de limbajul arhaic, interesant, de altfel, pentru limba română pe care o utilizăm în zilele noastre, toate aceste diagnostice trădează lipsurile materiale și condițiile vitrege în care trăiau oamenii, cu un veac în urmă.
Consider că, așa cum sunt importante vestigiile pentru arheologi, așa cum săpăturile scot la lumină detalii interesante despre civilizații trecute, toate aceste observații care se pot face pe marginea unor acte de stare civilă, foarte seci și oficiale, pot contura portretul, și nu doar demografic, al unei lumi care, dacă acordăm suficientă importanță trecutului istoric, ne poate defini pe noi, cei de astăzi. Pentru că, așa cum s-a mai spus, un popor care nu-și cunoaște trecutul, e aidoma unui copil orfan. Și când este mai potrivit să ne amintim de „părinți”, să-i cinstim, dacă nu în preajma celor mai importante aniversări?

 

Note
1 Lucian Nastasă (editor), Antisemitismul universitar în România (1919-1939). Mărturii documentare, Editura institutului pentru studierea problemelor minorităților naționale și Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2011.
2 Ioan Bolovan, Primul Război Mondial și realitățile demografice din Transilvania. Familie, moralitate și raporturi de gen, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015.
3 L.Nastasă, op. cit.
4 I. Bolovan, op. citată, în baza datelor furnizate de A Magyar Szent Korona Országainak 1913-1918, évi népmozgalma, în Magyar Statisztikai Közlemények. Új sorozat, LXX kötet.
5 I. Bolovan, op. cit.
6 I.Bolovan, op.cit.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg