Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Samadhi

Desigur, nu putea lipsi din această serie de articole consacrate iluminării , cel anume destinat pentru a ilustra această fascinantă și subtilă problematică în tradiția indiană. Din timpuri imemoriale subiectul a incitat un interes absolut special, în acest areal spiritual și, cu deosebire, în cercurile restrânse și selecte ale celor care-și dedicau întreaga viață și energie stabilizării divinului în ființa umană. Tocmai de aceea, în literatura brahmanică există numeroase descrieri ale fenomenului, precum și diverse clasificări, atribute și distincții formulate în cadrul școlilor tradiționale indiene. În cele ce urmează, nu ne-am propus o trecere în revistă a acestor elemente ci doar un scurt periplu prin care să ilustrăm iluminarea ca experiență universală. În acest sens, vor fi utilizate formulările lăsate posterității de către doi exponenți celebri ai tradiției indiene: Swami Shivananda (1887-1963) și, respectiv, Bhagwan Shree Rajneesh (1931-1990), Osho, cum este cunoscut acesta în lumea occidentală.
Cel dintâi menționat s-a remarcat ca fiind un important maestru yoga și, concomitent, un erudit în materia atât de inefabilă a devenirii omului întru Ființă. Shivananda a publicat circa cincizeci de lucrări prin care explică celor interesați tehnicile, căile și preceptele ce se impun a fi urmate de către aspirant în vederea realizării sale spirituale. Iată cum descrie el iluminarea: „Samadhi, sau experiența divină, apare când ego-ul și mentalul au fost depășite. Această stare trebuie atinsă prin efort personal. Samadhi este fără limită, fără distincție, infinit; este o experiență a ființei în sine, o stare de pură conștiință. O dată realizată această stare, mentalul este transcens total iar dorințele, acțiunile, sentimentele de bucurie și suferință dispar. Adevărul suprem […] poate fi simțit de oricine practică meditația cu inima pură. Simple raționamente abstracte sau studiul nu sunt de ajuns. Este necesară experiența directă; ea este sursa celei mai înalte conștiințe intuitive sau înțelepciunea divină. Ea este transcendentală. Nu mai este un joc al simțurilor sau al intelectului, nimic emotiv. Simțirile, mentalul sau intelectul sunt complet în repaus. Nu este vorba nici de o experiență imaginară, de un vis sau de o transă hipnotică. Este un adevăr solid, viu, asemănător unui fruct ținut în mână.” (Shivananda, S. 2004, p. 243) Și apoi, în alt text: „Mentalul și cuvântul nu pot exprima această stare (de samadhi, n.n.) care inspiră o emoție sacră, o bucurie supremă și cea mai înaltă și mai pură fericire. Doar în această stare sunt eliminate totat suferința, supărarea sau grija. Este o experiență divină. […] Mentalul inferior este transcens. Mentalul individual devine una cu Mentalul cosmic. Intelectul, mentalul obiectiv și simțurile sunt trascense. Yoghinul pătrunde esența lucrurilor cu ochiul divin al intuiției spiritual și al înțelepciunii… Acest nivel de conștiință conferă o stare de iluminare care-l ridică pe cel ce o experimentează la un nou plan de existență. Este un sentiment de bucurie inexprimabil, este conștiința vieții veșnice.” (Shivananda, S. – Op. Cit., p. 246)
În temeiul unor texte din Upanishade, Shivananda precizează că samadhi – starea de conștiință supremă și de preafericire extatică – se naște, treptat, ca un efect al meditației subiectului asupra obiectului cunoașterii. Așadar, după îndelungi exerciții tradiționale, conștiința subiectului reușește performanța de a rămâne fixată asupra obiectului cunoașterii, neclintită; pentru aceasta, însă, cel în cauză trebuie să-și poată întrerupe, din proprie voință, dialogul interior. Cât durează iluminarea, corpul yoghinului rămâne în nemișcare, mentalul i se va liniști și, astfel, aspirantul va simți cum se contopește în Conștiința pură (Brahman). Prin cunoașterea Sinelui de către mental, yoghinul va atinge deplina sa realizare spirituală și, ca atare, pe timpul cât experimentează această stare, el nu-și va mai percepe trupul, iar simțirile i se vor retrage complet. (Shivananda, S. 2006, pp. 222-229)
În starea de liniștire astfel dobândită, fluctuațiile mentale dispar, pur și simplu. Mintea șlefuită prin meditație și contemplare este adesea comparată cu oglinda unui lac nemișcat reflectând luna, în seninătatea nopții. Prin contrast, mintea agitată – același lac, dar de astă data, turbulent și instabil – nu va putea oglindi decât sclipiri mișcătoare, iluzorii și total nerelevante în ceea ce privește obiectul reflectat.
Aflat în starea de samadhi, aspirantul „vede”, cu ochiul minții sale, soarele lăuntric lin și iubitor revarsând asupra sa o lumină covârșitoare și simte, în același timp, un extaz indescriptibil care-l învăluie protector. Chiar și timpul pare că-și suspendă curgerea, cele cinci simțuri se retrag și încetează să mai transmită informații iar mintea omului, eliberată acum de gânduri, pare că nu-i nici trează și nici nu doarme. Cum spuneam, esența stării de samadhi constă în oprirea dialogului interior sau, altfel spus, în obținerea unui mental din care lipsesc cu desăvârșire solilocviile. Yoghinul aflat în samadhi își dă seama, prin trăire directă, că Atman și Paramatman sunt una și aceeași entitate .
Samadhi este de mai multe feluri și nu vom intra aici în astfel de detalii și descrieri, ci vom lăsa cititorului plăcerea de a le descoperi prin lectură aprofundată și studiu individual. Ne vom rezuma însă, la evidențierea similitudinilor privind descrierea fenomenului iluminării în diverse reprezentări și, în acest sens, vom menționa, în continuare, câteva enunțuri referitoare la starea de samadhi așa cum au fost acestea formulate de către Osho.
„Începutul iluminării și sfârșitul ignoranței este un ultim și același punct. Ele sunt un singur punct, periculos, cu două fețe: una întoarsă către ignoranța fără sfârșit, cealaltă spre începutul iluminării fără sfârșit. Astfel ajungeți la iluminare și, în același timp, nu o atingeți niciodată. Ajungeți la ea, «cădeți în interiorul ei», vă confundați cu ea. Totuși, ea va rămâne o mare necunoscută. Și tocmai de aici vine frumusețea ei, misterul ei…
A cunoaște iluminarea înseamnă […] că ați atins un punct în care misterul a devenit ultim… […] Înțelegeți pur și simplu natura misterului. Iluminarea are două aspecte. Mai întâi: mentalul aflat în agonie, mentalul care se apropie de sfârșit, […], care atinge paroxismul, […] – concepe iluminarea. Dar înaintea lui se ridică o barieră pe care nu o poate trece. Mentalul știe că acesta este sfârșitul și că, odată cu acest sfârșit, suferința încetează. El știe, de asemenea, că este sfârșitul divizării și al conflictului. Totul încetează, iar mentalul concepe acest lucru ca iluminare. […]
Odată cu moartea mentalului vine iluminarea propriu-zisă. Atunci are loc trascenderea, despre care nu se poate însă vorbi, […]. Astfel, ființa iluminată este lipsită de mental: ea trăiește, însă fără idei, ea acționează, însă fără ajutorul gândirii, ea iubește, însă dincolo de noțiunea de iubire, […]. Viața este trăită clipă de clipă, în unitate cu totalitatea, fără mijlocirea gândirii. Mentalul divizează, însă pentru ființa iluminată divizarea și-a încetat existența.” (Brăzdău, O. 2010)
Într-o altă lucrare, Osho precizează: „Când îți dai seama că viața e un vis, ai devenit imediat buddha, ești iluminat. Dar această iluminare nu poate surveni prin înțelepciunea altora. V-o fi spunând Buddha într-una că ceea ce trăiți e un vis, dar voi nu faceți decât să vă gândiți că acest om e o constantă pacoste, că vă tulbură viața. De asta ucidem asemenea persoane. Pe Socrate l-am otrăvit din cauză că ne strica liniștea. Pe Iisus l-am răstignit din cauză că era o pacoste. Fiecare visează atât de frumos, iar persoanele astea, fără să fie nevoie și fără să fie invitate, deranjează oamenii spunându-le: «Treziți-vă! Visați. Asta e un vis.» Iar omul s-ar putea să viseze ceva atât de frumos încât ar fi în stare să sacrifice toată viața pentru acel vis.” (Osho, 2004) Și apoi, mai departe: „O dată ce ești iluminat, n-ai cum să redevii orb, n-ai cum să cazi în întuneric – pentru că această lumină nu e ceva accidental. Când devii iluminat, ai devenit lumina, așa că, oriunde te-ai duce, chiar și în întuneric, lumina va fi acolo. Nu e ceva extern, lumina nu e ceva accidental. Iluminarea înseamnă că ai devenit lumină, […].”(Osho – Idem, p. 67)
În fine, vom ilustra concepția cu privire la samadhi inclusiv prin prezentarea unor citate din opera lui Mircea Eliade, marele nostru istoric al religiilor care, cum se știe, a fost și el, pentru o scurtă perioadă de timp, ucenicul lui Shivananda.
„Samadhi, enstaza yogică, este rezultatul final și încununarea tuturor eforturilor și exercițiilor spirituale ale ascetului. (Semnificațiile termenului samadhi sunt: unire, totalitate, absorbție în, concentrare totală a spiritului, conjuncție.) […] Căci, pe de o parte, samadhi exprimă o «experiență» indescriptibilă din toate punctele de vedere, pe de altă parte, această «experiență enstatică» nu este univalentă: modalitățile sale sunt foarte numeroase. […] … samadhi este o stare invulnerabilă, complet refractară la stimuli. […] …această stare face posibilă autodezvăluirea Sinelui (Purusha)…” (Eliade, M. 1992)
În opera savantului pot fi identificate, inclusiv, unele judecăți de valoare în această problematică specială, după cum urmează.“În samadhi se produce ruptura de nivel pe care urmărește s-o realizeze India (în fapt, aspirantul indian, n.n.) și care este trecerea paradoxală de la a fi la a cunoaște. Această experiență suprarațională, în care realul este dominat și asimilat de cunoaștere, conduce în final la fuziunea tuturor modalităților de a fi.” (Eliade, M. – Idem, p. 101)
Ca un corolar, vom prezenta succint, în final, o aplicație „tehnică” modernă intitulată samadhi tank, altfel spus, un instrument anume destinat pentru a genera deprivarea senzorială prin intermediul căreia corpul uman să producă un feedback special, respectiv, o starea de profundă relaxare, secreție masivă de endorfine, diminuarea stresului etc. Ca atare, fără a mai practica meditația tradițională, grație dispozitivului menționat, omul occidental poate fi transpus în stări de conștiință modificată beneficiind astfel de trăiri aproape identice cu cele pe care un yoghin le experimentează practicând asceză și meditație.
Dispozitivul nu este altceva decât o cutie ce poate fi închisă ermetic având în interiorul său un lichid la temperatura corpului uman care asigură plutirea lejeră a celui ce experimentează și, pe cale de consecință, scoaterea din priză a simțului tactil. „Ce se petrece de fapt în samadhi tank este un paradox: prin restricționarea senzorială, ne mărim conștientizarea senzorială; devenind orbi învățăm să vedem într-un mod nou și foarte eficient; prin renunțare, prin abandon, câștigăm un control mai mare și putere asupra noastră înșine și, în ultimă instanță, asupra lumii exterioare.” (Hutchison, M. 2006)

Note
1 Samadhi, în limba sanscrită
2 Se eliberează de gânduri, tot astfel cum declară și părinții trăitori din ortodoxie privind isihia, calmarea minții.
3 Situat în inimă sau în centrul ființei.
4 Între tehnicile tradiționale de oprire a dialogului interior menționăm: recitarea în gând a unei mantre, urmărirea respirației, psalmodierea repetitivă, numărarea inversă etc.
5 Atman (Sinele individual) este Fiul din creștinism, iar Paramatman (Sinele suprem și absolut) – Tatăl. „Eu și Tatăl meu una suntem!”, cum va spune Iisus mărturisind subtil iluminarea sa (Ioan 10:30-33).

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg