Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

SAMFEST 2019 – jazz pe tărâm sătmărean (II)

SAMFEST 2019 – jazz  pe tărâm sătmărean (II)

În continuarea cronicii mele din numărul trecut al Tribunei (despre ediția a 11-a a reuniunii jazzistice Samfest de la Satu Mare), rememorez trei recitaluri de real impact artistic.
Mathias Eick Quintet din Norvegia câștigase deja (într-o alcătuire ușor diferită) sufragiile publicului român, la festivalurile din Castelul Bran și din Biserica Lutherană București. Grupul resuscitează, într-un context istoric mai puțin senin, avântul de tip romantic al precursorilor din legendara trupă Masqualero, lansată la Oslo în 1983 (în stelara componență: Arild Andersen/bas, Nils Petter Molvaer/trompetă, Tore Brunborg/sax, Jon Balke/claviaturi, Jon Christensen/baterie). Liderul Eick demonstrează un excepțional control al frazării, modulațiilor și intensităților trompetei, atât în plan fizic cât și emoțional. Valoroșii săi aliați sunt pianistul Andreas Ulvo și violonistul Hakon Aase, în compania cărora realizase recitaluri la amintitele festivaluri, organizate de distinșii impresari bucureșteni Sergiu Doru și Cristian Moraru. În acea muzică detectam sunete-pedală somnolente sau amenințătoare, orizonturi melodice născute din tenebre și aspirând spre lumină (în buna tradiție muzicală instaurată de Grieg), schimbări de climat acustic, formule ostinato, crescendo-uri jucăuș-senine, invocări tenebroase – organizate într-o dramaturgie persuasivă, fără vreo urmă de rigiditate. Formula de cvintet de la Satu Mare i-a inclus de asemenea, cu fertile rezultate, pe bateristul Torstein Lofthus și pe basistul Audun Erlien. Predominanta armonică, liniile melodice generoase, calmul peisagistic se coagulau într-o anume… respirație scandinavă, cu amprentă norvegiană. Dar n-au absentat nici pasajele incendiare, cu briante, inopinate expansivități temperamentale ale instrumentelor solistice, susținute de un efervescent fundal bateristic.
Deși i-am urmărit cariera timp de peste patru decenii, Harry Tavitian continuă să mă uimească. La Satu Mare a realizat încă unul dintre recitalurile sale de referință. Și asta, în condițiile în care formula de trio pe care scontase s-a restrâns la duo, datorită îmbolnăvirii percuționistului. Din câte se pare, situațiile de forță majoră, în loc să-l descurajeze, stimulează capacitatea de mobilizare a pianistului constănțean. Născut în 1952, într-o familie armeană refugiată în Dobrogea României după atrocele genocid din Asia Mică, muzicianul își menține vii resursele vitalist-creative grație cărora se afirmase deja pe la mijlocul anilor 1970. Pe de altă parte, maniera sa interpretativă atinge actualmente cote superioare de rafinament. Sub imperiul unor epustuflante aptitudini improvizatorice, Tavitian recompune de fiecare dată un alt mozaic, alcătuit din nuclee melodico-rimice vertiginoase, preluate nu doar din tradițiile jazzistice afro-americane (cu predilecție din blues), ci și din tezaurul muzical al „faliei de interferențe” Orient/Occident. Fie că vorbim aci de străvechiul popor armean, fie de descendenții latinilor orientali, filoanele muzicale originare din ambele tradiții sunt abil distilate în combinațiuni cu puternic impact asupra publicului. Personal, sunt familiarizat cu acest vocabular, mai ales că Harry îl utiliza în mare măsură și pe când îmi făcea onoarea de a configura „replici improvizatorice” la textele mele poetice, pe care le rosteam în cadrul grupului de jazz-poetry Jazzographics (din care mai făceau parte fenomenalul trombonist englez Alan Tomlinson, membru al London Jazz Composers’ Orchestra, și briantul percuționist Corneliu Stroe). Deși demersul lui Tavitian implică pericole precum manierizarea, rutina, sau chiar un anume solipsism conceptual, el le contracarează prin infatigabile energii interioare, aliate cu o spontaneitate continuu regenerabilă, dar și prin procedee admirabil personalizate. Un exemplu din ultima categorie ar fi unisoanele voce/pian bazate pe standard-ul My Favourite Things. Tema o știm cu toții, unisoanele au devenit monedă comună în jazzul actual, însă modul cum le articulează Harry ni-l revelează (încă o dată) drept un artist inconfundabil. Asta rămâne valabil chiar și atunci când se lansează într-un fel de… call/response ornitologic, amintind de genialul Hermeto Pascoal.
Pe de altă parte, probabil aceeași constrângere circumstanțială, a absenței percuționistului, l-a adus în prim plan și pe contrabasistul Zoltan Hollandus. Îl cunosc încă din perioada începuturilor (inclusiv cu Big Band-ul Gaio, al Academiei Naționale de Muzică din Cluj, dirijat de Stefan Vannai). În timp, și-a cizelat aptitudinile de contrabasist și bas-ghitarist, dar s-a menținut permanent într-o postură discretă. De data asta însă, Hollandus și-a pus în evidență, mai mult ca oricând, nu doar binecunoscuta-i versatilitate, ci și potențialul improvizatoric propriu – în solo-uri meticulos edificate, precum și în incitante „schimburi de idei” muzicale cu vulcanicul său partener pianistic. Constatai cu bucurie că duo-ul funcționa cu maximă expresivitate, chiar și în dura probă a dialogului restrâns la esențele ultime. Reîntâlnirea cu Tavitian la Satu Mare, îmi fu umbrită de o singură tristețe: caietul program al Samfest preluase tale quale o exprimare de pe internet, conform căreia Harry Tavitian era considerat de către International Herald Tribune drept „cel mai interesant jazzman român contemporan.” Însă e injust ca fraza să rămână apocrifă, din moment ce fusese enunțată de mine însumi în amplul interviu pe care i l-am acordat lui Mike Zwerin la Paris în toamna anului de grație 1990. Pentru conformitate, a se vedea International Herald Tribune din data de vineri 19 octombrie 1990. Întrucât am mai emis asemenea opinii elogioase despre Harry Tavitian în mass-media de prestigiu, sunt convins că nimeni nu are de câștigat dacă identitatea afirmației mele din I.H.T. e atribuită impersonalei publicații, iar nu adevăratului ei autor.
Festivalul s-a terminat cu încă un regal: tânărul septet EABS (= Electro-Acoustic Beat Sessions) din Wroclaw/Polonia. O veritabilă revărsare de policromii sonore, puse sub semnul Melancoliei slave. Nu întâmplător, cel mai recent album al formației se intitulează Slavic Spirits. Apărut la 7 iunie 2019, este interpretat de către următorii muzicieni: Marek Pedziwiatr (din câte înțeleg, liderul trupei)/Nordiska Bambino piano, Fender Rhodes, Minimoog Voyager, Korg Polysix, Roland DC-30 analog chorus echo, Physarmonica etc., Marcin Rak/baterie, Vojto Monteur/ghitară electrică, Pawel Stachowiak/ghitară bas, Spisek Jednego/percuție, gramofoane, Olaf Wegier/sax tenor, Jakub Kurek/trompetă, Tenderlonious/flaut, sax sopran. Cum se vede, pe album apare și un oaspete londonez, în persoana lui Tenderlonious. În principiu, e vorba despre rezultatul unor constante preocupări ale junilor artiști pentru investigarea mitologiei și demonologiei poloneze, prin raportarea la actuala condiție spirituală a patriei lor. Pe de altă parte, atenția acordată propriilor rădăcini identitare s-a manifestat și prin Tripticul Komeda – trei albume cuprinzând remodelări de compoziții ale legendarului Krzystof Komeda, figură amblematică a jazzului polonez dintre anii 1956-1969 (comparabilă cu aceea a lui Richard Oschanitzky în perimetrul jazzului românesc). Având în vedere inserturile sonore în limba polonă, referitoare la pianistul decedat prematur într-un accident de automobil din 1969, chiar dacă ele sunau incomprehensibil pentru publicul sătmărean, e indubitabil că adăugau o coloratură specifică de mare efect. Dorința manifestă a grupului EABS de a contracara multitudinea de imitații fade – inspirate din mode/modele transoceanice, de care n-au scăpat nici scenele poloneze – se concretizează în piese ample, mizând pe tehnica individuală a instrumentiștilor și pe eficienta lor interacțiune. Aș menționa posibile asemănări conceptuale cu multicolora formație daneză New Jungle Band, a ghitaristului Pierre Dorge. Însă, în linii mari, performanța junilor polonezi e originală și demnă de toată atenția: a crea un nou capitol în vasta istorie a exprimării spiritului acestei națiuni, prin intermediul unei muzici în care premeditarea și improvizație coexistă și se potențează, spre încântarea ascultătorilor.

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg