Doamna Ana Blandiana este, se ştie, unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani. Iar dintre aceştia, este scriitorul cel mai apropiat de Premiul Nobel pentru Literatură. Spun asta, gândindu-mă la cele circa 100 de volume publicate în cele mai diverse limbi străine (de la germană, franceză, engleză, rusă, spaniolă până la estonă, letonă, poloneză, bulgară, albaneză, sârbă, maghiară, macedoneană etc.), volume finanţate exclusiv de editurile care le-au tipărit, nu sponsorizate de statul român, cum se întâmplă în cazul altor autori români, aspiranţi la Premiul Nobel.
Ana Blandiana îşi publică volumele exclusiv la Editura Humanitas, cea mai prestigioasă editură din România. A tipărit peste treizeci de volume de versuri în limba română şi peste douăzeci de cărţi de proză, eseistică, memorialistică şi publicistică (Fals tratat de manipulare, din 2013, fiind un volum emblematic în acest sens). În anul 1982 a fost distinsă cu Premiul Herder, unul dintre cele mai prestigioase premii din spaţiul european. Este membru al Academiei Române.
A participat la numeroase festivaluri de poezie din lume, conferenţiind şi susţinând lecturi publice în multe oraşe de pe mapamond. Iată o întâmplare relatată de criticul literar Alex Ştefănescu, în recenta lui carte, Timp retrăit (Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2022, p. 447-448): „În decembrie 2019, mergând la Hong Kong, pentru o manifestare literară internaţională (erau prezenţi acolo optzeci de scriitori importanţi din diferite ţări), Ana Blandiana a aflat de la translatorul ei că mii de studenţi, participanţi la marea şi dramatica demonstraţie anticomunistă de care s-a vorbit în toată lumea, s-au baricadat în perimetrul Politehnicii şi sunt asediaţi de poliţie. Aveau nevoie de o poezie, care să-i solidarizeze şi să-i încurajeze […]. Ana Blandiana le-a oferit tocmai poezia Dies ille, dies irrae, în versiune engleză, care a devenit astfel, pentru moment, un fel de imn al «golanilor» din Hong Kong!”
Ana Blandiana a luat zeci de premii: ale uniunii Scriitorilor din România (1970, 1977, 1982, 2000), Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1970), Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (1997), Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor din România (2001), mai multe premii oferite în Italia, Spania, Slovenia, Serbia etc. Este Doctor Honoris Causa al unor Universităţi din România (inclusiv Universitatea „Babeş-Bolyai”), Spania, Bulgaria etc. Ana Blandiana este Preşedinte de onoare al PEN-Clubului Român. Din 1991, preşedinte şi vicepreşedinte al Alianţei Civice, din 1995 fiind preşedinte la Fundaţia Academia Civică, în cadrul căreia şi sub egida Consiliului Europei a înfiinţat, împreună cu soţul ei, scriitorul Romulus Rusan, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, instituţie cu profil unic în lume. Membră a Academiei Europene de Poezie, a Academiei de Poezie „Stéphane Mallarmé” și a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).
În ciuda prestigiului de care se bucură, Doamna Ana Blandiana a rămas, ca să îl citez pe Iorgu Iordan, „un mare om simplu”. Ilustrez această trăsătură de caracter a domniei sale cu o întâmplare personală. La câţiva ani după apariţia revistei Excelsior (lansată în 25 martie 1992, de Bunavestire, zi şi lună care coincid cu ziua de naştere a Poetei), i-am adresat o scrisoare, în care am rugat-o să colaboreze la revistă cu un mic text olograf, pentu rubrica „Autograf sentimental”.
Mi-a trimis un text excepţional, pe care îl reiau aici, pentru a fi cât mai cunoscut. A fost apoi invitată la simpozionul pe care l-am organizat în octombrie 2011, la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, pe tema cenzurii, unde a ţinut o prelegere inaugurală excepţională, De la cenzura ca formă de libertate, la libertatea ca formă de cenzură, publicat în volumul coordonat de mine, Cenzura în România, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2012. În acelaşi volum, regretatul scriitor Romulus Rusan, soţul Doamnei Ana Blandiana, a publicat eseul Cenzura ieri şi azi. Tabieturi şi tabuuri.
Mulţi ani la rând participam, cu studenţii jurnalişti, la manifestările de la Sighet, organizate cu prilejul Zilei Eroilor. I-am trimis mai multe cărţi ale mele, Doamna Blandiana confirmându-mi de fiecare dată primirea, alt obicei rar în viaţa literară de la noi. Scrisorile care urmează sunt rodul colaborării noastre.
Dar iată, mai întâi, tableta de care vorbeam, după care urmează patru dintre scrisorile primite.

 

 

În programa şcolară

 

 

Nu mai ţin minte când am aflat că figurez în programa şcolară, dar ţin minte că, departe de a mă bucura, descoperirea m-a speriat. Şi asta nu numai pentru că ea mă obliga să-mi număr cărţile şi anii, ci şi pentru că nici unele, nici alţii nu erau atât de mulţi, încât să nu-mi amintesc sentimentele cu care citesc elevii literatura din manual, literatura obligatorie.
Dacă de mine ar depinde, aş prefera să-mi ştiu paginile nu literatură obligatorie, ci literatură interzisă (cum au şi fost, de altfel, fără ca, prin asta, să-şi piardă cititorii). Visul meu nu este să fiu citită pentru examene, ci pe sub bancă. Şi, mai ales, aş prefeaa să fiu descoperită pe cont propriu şi înţeleasă de fiecare în parte şi chiar de fiecare altfel. Opera de artă este asemenea unei substanţe chimice mereu instabile, cu valenţe rămase libere, pentru care fiecare nou cititor devine o şansă de întregire şi de realizare.
De aceea mi-aş dori ca profesorilor de română – mulţi dintre ei, ei înşişi poeţi – să le fie milă de mine, să nu mă închidă încă în fagurii ermetici ai istoriei literare şi să nu mă predea altfel decât lăsându-le elevilor libertatea de a mă citi sau nu, cerându-le doar să încerce să înţeleagă de ce au făcut-o sau nu au făcut-o. Sunt sigură că acea clipă de înţelegere îi va apropia pe elevii lor de poezie mai mult decât studiul obligatoriu al unei anumite poezii. Vor putea astfel să le dea – şi din partea mea – notă de trecere spre acceptarea poeziei ca pe un drum inedit al fiecăruia spre el însuşi

19 februarie 1995
Ana Blandiana

*

 

 

1. „Se împlinesc în curând şase luni de când stau singură, mai întâi la Bucureşti, apoi la ţară”

 

 

[Bucureşti], 25 august 2020

 

 

Dragă Domnule Profesor,

Se împlinesc în curând şase luni de când stau singură, mai întâi la Bucureşti, apoi la ţară, şi nu prea am excelat în timpul ăsta nici în genul epistolar. Pur şi simplu am scris, am terminat o carte1 şi am început alta2, şi m-am simtit bine în linişte, după atâţia ani în care au fost întotdeauna prea mulţi oameni în jurul meu.
Acum însă, când mai am doar câteva zile până la reîntoarcerea în lume, am deschis nu numai computerul (am găsit cu prilejul ăsta şi felicitarea de la Dvs. de ziua mea, pentru care vă mulţumesc cu întârziere), ci şi obiceiurile civilizate.
Vă scriu ca să vă spun că am avut la mine cartea cu interesanta corespondenţă a Profesorului Liviu Rusu3, pe care am tot răsfoit-o şi citit-o în cursul verii, ceea ce mi-a făcut plăcere.
Vă mulţumesc şi vă doresc sănătate şi Dvs., şi Doamnei, şi o toamnă plină de bucurii.

Ana Blandiana

 

 

Note şi comentarii
1. Ana Blandiana, Soră lume, Humanitas, Bucureşti, 2020.
2. Probabil e vorba de volumul Serenela Ghiţeanu, Cartea cu delfini. Convorbiri cu Ana Blandiana, Humanitas, Bucureşti, 2021.
3. Scrisori către Liviu Rusu. Ediţie îngrijită, prefaţă, notă asupra ediţiei şi indice de nume de Ilie Rad, Editura Şcoala Ardeleană, Bucureşti, 2010.

 

 

2. „Vă sunt recunoscătoare mai mult decât cred că vă puteţi imagina”

 

 

[Bucureşti], 6 oct. 2020

 

 

Stimate Domnule Profesor,

Vă scriu ca să vă confirm că am primit monumentala America din Cortland1
şi ca să vă mulţumesc că mi-aţi trimis-o.
Am citit deocamdată doar paginile însemnate2, dar nu vreau să amân mărturisirea emoţiei cu care am descoperit prezenţa lui Romi3 în cartea Dvs. Vă sunt recunoscătoare mai mult decât cred că vă puteţi imagina, pentru admiraţia pe care i-o purtaţi şi pentru felul în care îi dăruiţi în continuare viaţă.
Vă felicit pentru cartea pe care abia aştept să o citesc şi după lectura căreia voi reveni.
Curiozitatea mea vine din faptul că e vorba de o Americă cu o jumătate de secol mai în vârstă decât cea pe care o descoperiserăm noi.
De altfel, după lectură, o voi dărui Bibliotecii Fundaţiei Academia Civică, pentru ca să se bucure şi alţii de ea.
Cu toată prietenia,
Ana Blandiana

 

 

Note şi comentarii
1. Ilie Rad, America din Cortland, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2020, 430 pag. Cartea va avea şi o versiune în limba engleză: Ilie Rad, America from Cortland. Translated from Romanian by Ramona Curt and Diana Livesay, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2021, 464 p.
2. În exemplarul pe care i l-am trimis, marcasem numeroasele citate din cunoscuta carte a lui Romulus Rusan, America ogarului cenuşiu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977 (ediţia a IV-a, Editura Spandugino, Bucureşti, 2022).
3. Romulus Rusan (1935-2016).

 

 

3. „V-am admirat […] şi pentru ordinea în care v-aţi păstrat toate documentele amintirii. Şi v-am şi invidiat puţin”

 

 

[Bucureşti], 17 oct. 2020

 

 

Dragă Domnule Profesor,

Am primit cartea dedicată – cu atâta nostalgie şi stimă de fost student – lui Ion Vlad1.
Şi eu îl ţin minte ca pe cel mai respectat profesor şi îmi face plăcere că figurez în ea cu o epistolă interesantă2, pe care nu o mai ţineam minte.
Am primit şi textul descriptiv al Americii3 Dvs., care mi-a prins bine, deşi citisem deja o parte din ea.
Trebuie să vă mărturisesc că, pentru mine, cele mai interesante şi emoţionante pagini au fost cele care îmi aminteau propria noastră experienţă americană.
A fost ca şi cum aş mai fi vizitat o dată – şi tot pentru prima oară – America.
Dar v-am admirat şi pentru felul în care v-aţi dus familia, pe rând, ca să vă fie părtaşi la descoperiri, şi pentru ordinea în care v-aţi păstrat toate documentele amintirii. Şi v-am şi invidiat puţin.
Am lăsat la urmă propunerea Dvs – atât de emoţionantă – despre Romi, ca teză de doctorat4, pentru că nu ştiu cum să vă mulţumesc pentru ea. Am fost cu atât mai tulburată, cu cât de câteva zile am pregatit un pachet cu O călătorie spre marea interioară5, editată de Editura Spandugino, pe care vreau să v-o trimit, în semn de omagiu, pentru felul în care l-aţi omagiat, în cartea Dvs., pe autorul Ogarului cenuşiu6.
O s-o duc luni la poştă, împreună cu recunoştinţa mea.
Cu cele mai colegiale sentimente,
Ana Blandiana

 

 

Note şi comentarii
1. Ion Vlad, Alternative la memorii. Dialoguri, corespondenţă, mărturii. O carte concepută şi alcătuită de Ilie Rad, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane; Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2019.
2. Volumul include şi o scrisoare, pe care Ana Blandiana i-a trimis-o profesorului Ion Vlad.
3. Pentru a-i proteja timpul, i-am trimis Doamnei Ana Blandiana o amplă prezentare a volumului America din Cortland.
4. Făcusem propunerea elaborării unei teze de doctorat despre activitatea literară, ştiinţifică, publicistică şi socială a regretatului Romulus Rusan. Pentru că la şcoala mea doctorală nu aş fi putut aborda decât activitatea publicistică a scriitorului, am lansat această propunere doamnei prof. univ. dr. Diana Câmpan, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, care a şi găsit candidatul potrivit, care lucrează deja la teză.
5. Am primit într-adevăr cele două volume din O călătorie spre marea interioară, Editura Spandugino, Bucureşti, 2019.
6. Romulus Rusan, America ogarului cenuşiu, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1977 (ediţia a IV-a, Editura Spandugino, Bucureşti, 2022).

 

 

4. „O să citesc cartea, care mi se pare foarte interesantă”

 

 

[Bucureşti], 11 nov. 2021

 

 

Iubiți Prieteni,
Doamnă și Domnule Rad,

Înainte de a vă mulţumi pentru monumentala monografie a satului Dvs.1, pe care mi-aţi trimis-o, trebuie să îmi cer scuze că vă mulţumesc atât de târziu pentru ea.
Am lipsit mai multe săptămâni din ţară şi abia acum am ajuns să descopăr şi să lichidez corespondenţa din timpul absenţei.
O să citesc cartea, care mi se pare foarte interesantă, şi apoi o s-o pun în biblioteca Fundaţiei Academia Civică, bibliotecă programată să devină publică, după ce ne vom muta în noul sediu.
Deocamdată vă felicit pentru ea, amintindu-mi ce impresionată eram în adolescenţă, când găseam în biblioteca Tatei monografii mult mai modeste ca aceasta, făcute probabil sub influenţa şcolii lui D. Gusti2.
Bineinţeles că în Muzeul de la Sighet cartea poştală a soldatului dintr-un lagăr sovietic şi-ar găsi locul potrivit3.
Vă mulţumim dinainte.
Cu cele mai prieteneşti urări,
Ana Blandiana

 

 

Note şi comentarii
1. Doina Rad, Ilie Rad, Nandra. Un sat care aluneca-n uitare. File din monografia şi din „romanul” satului. Prefaţă de Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române. La 710 ani de la prima atestare documentară, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2021.
2. Dimitrie Gusti (1880-1955), considerat fondatorul sociologie româneşti, a inițiat și îndrumat acțiunea de cercetare monografică a satelor din România, în perioada 1925-1948.
3. E vorba de o carte poştală trimisă familiei sale de un prizonier român din satul Stupini (jud. Bistriţa-Năsăud), aflat într-un lagăr sovietic, pe care o aveam de la profesorul meu de română din anii de liceu, Iosif Pop, originar din satul Stupini. Am publicat cartea poştală în volumul Ilie Rad, Viaţa ca un dar. Naşterea şi copilăria (1955-1970). Memorii, vol. I, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2022, p. 425. Conform promisiunii făcute, am trimis cartea poştală Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet.

 

 

Episodul următor:
Scrisori de la Al. Dima