Lucia Slav
Magistrul și imaginația
Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărții de Știință, 2018

 

 

După trecerea în neființă a poetului și latinistului Vasile Sav, survenită în 2003, soția sa, poeta Lucia Sav, continuă să cinstească memoria lui prin cărți ce îmbină lirismul suav evocativ cu genul epistolar promovat în rândul confraților apropiați. Am încercat să delimitez cărțile cu poezie originală de cele evocative și mi-am dat seama că nu se poate face o asemenea separare. „Vasile al meu” trăiește în toate volumele „viața unui personaj” dintr-o lărgită „familie literară” a prietenilor (după cum zice Andrei Moldovan) și această prezență perpetuată peste ani începe cu volumul Testimonii (2004) și sfârșește cu Magistrul și imaginația (2018). Strădania poetei de a menține legătura cu magia livrescă a acestei familii spirituale se concretizează în zece volume ce tranzitează spațiul afectiv al afinităților elective.
Dacă Vasile Sav „reabilita” în Catulliene, la modul izolat, foarte personal, prozodia clasică latină, Lucia Sav „reabilitează” specia epistolei clasice, intrând în rezonanță mimetică rafinată cu structurile scrierilor antice. Cu toate acestea, paradoxal, stilul ei epistolar îmbracă imagini reale ale contemporaneității imediate, ceea ce conferă grandoare comunicativă. Cartea-epistolar Magistrul și imaginația e scrisă din „claustrul meu înghețat” cu o dorință de deschidere spre lume ce stă sub semnul admirației exuberante. Nucleul expansivelor considerații de cititoare împătimită îl constituie a doua Epistolă către Ion Mureșan, alintat „poete-spiriduș, celebre Muri”, în care elogiază cărțile lui Al. Cistelecan Ardelencele și Zece femei. Autoarea consideră că Al. Cistelecan „a inventat o nouă specie literară: critica-beletristică” și nu contenește să se lase fermecată de această abordare insolită a criticului. Statura Magistrului, simbolică, proteguitoare, se întrupează din profilurile adorate ale unor critici literari prestigioși, prețuiți, în fruntea cărora se află Al. Cistelecan, modelul absolut. Și odată constituită fictiv această figură a Magistrului, ca etalon al valorii și al valorizării superioare, îi opune spre lucidă și comică analiză Imaginația nărăvașă, muza căzută în deriziune. Dezamăgirea poetei este clamată insistent deoarece idolul ei, imaginația sacră, s-a transformat în jalnic „personaj de desene animate”; decadența în frivolitate a artelor luând locul modelului clasic. Lucia Sav își activează inspirația de tip parodic pentru a schița în ranchiunoase portretizări pe fandositele „pisicuțe cool” ale poeziei postmoderne, pe criticii „de podea” și „de mansardă” în irezistibilul poem-eseu Magistrul și imaginația, amalgam savuros de fantezii lirice și livrești, revărsate în năvalnice încleștări verbale. Poeta preia din verva lui Vasile Sav tonul imprecațiilor la adresa fasoanelor literare golite de conținut și a mediocrităților repulsive.
Vastul poem e numit ironic Poemațion ludico-parodico-onorico-satirico-fantezist… și etc. (sic!) înfierând, autoreferențial, „poema fantezistă” și „imaginația ghidușă” lăsată să zburde liber. Poeta mânuiește abil repetiția creatoare de atmosferă, astfel că reia de mai multe ori justificarea acestei scrieri: „Așa-i în poema onirică! Ai voie să te atingi de oricine./ Nimeni nu se supără pe-o fantezistă parodie, dimpotrivă/ toată lumea se amuză”. Astfel că poeta se lansează cu dezinvoltură în încrucișate șarade intelectualiste, oferind un spectacol textual complex, dens, multivalent. Ea este o „docta puella” răsfățată de îngerul reconstituirilor selective, prelungind genuin acel „show lingvistic” exploziv, dezvoltat de Vasile Sav în Catullienele sale. Glisarea din vers în proză se face imperceptibil. Scrisorile îmbină retorica admirativ-laudativă cu informația și comentariul analitic. Delicatețea scriiturii alternează cu locvacitatea impulsivă care pune în evidență simțul argoului, colocvial, denigrator uneori. Vocativele arhaizante sunt implantate direct în câmp electronic de socializare, reproduse firesc atunci când se adresează lui Ion Mureșan, Andrei Moldovan, Persida Rugu. Pe Ion Mureșan îl mustră colegial că nu-l urmează pe magistrul Cistelecan, lui Andrei Moldovan îi face o sinteză a celor mai reușite catulliene, în chip de epifanie este revelat „mirele însingurat” la Persida Rugu. Desigur, lor li se adaugă, în „familia literară” astfel constituită, Dan Damaschin, Mircea Popa, Ștefan Damian, Adrian Popescu, Alexandru Jurcan, Ion Cristofor, Constantin Zărnescu, Ioan Negru, prezenți cu fragmente în dosarul critic anexat.
Cu tot aspectul eteroclit al volumului textele adunate aici alcătuiesc un univers ficțional-livresc de pregnantă unitate tematică și emoțională, având și caracter de insolit document literar.