În 1959, la Brașov, cinci scriitori transilvăneni erau condamnați, urmare a unui proces intentat de Securitate, care avea să rămână în istorie sub numele de „lotul scriitorilor germani”, pedepsele lor totalizând împreună 95 de ani de muncă silnică, plus anularea drepturilor civile și confiscarea averilor. Vinovați de „infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație” au fost: Hans Bergel, Harald Siegmund, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg și Georg Scherg. Primul dintre cei enumerați, Hans Bergel, a primit o condamnare de 15 ani pentru păcatul de a fi scris, cu 12 ani în urmă, o nuvelă istorică, Fürst und Lautenschläger/Prințul și bardul, cu dublu sens, din care unul ostil comunismului, după cum avea să le „decripteze” anchetatorilor textul un așa zis prieten al scriitorului (Eginald Schlattner). Anterior acestui moment mai fusese arestat de două ori, pentru încercarea de a fugi din țară și pentru criticile aduse noului sistem de învățământ, și a fost împiedicat să urmeze cursurile universitare, la Conservatorul din Cluj și la Universitatea din București. Din condamnarea în „lotul scriitorilor germani” a făcut cinci ani, în cele mai cumplite închisori comuniste, printre care Fortul subteran nr. 13 Jilava, îndurând suferințe de neînchipuit, descrise tulburător în cărțile sale. Calvarul s-a încheiat grație amnistiei din 1964, iar în 1968, după intervenția scriitorului Günter Grass, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, reușește să emigreze în R.F.G. S-a stabilit la München, în Bavaria, unde locuiește și în prezent.
Anul trecut Hans Bergel a fost sărbătorit la împlinirea a 95 de ani, ocazie cu care la Editura Eikon din București a fost publicat un volum omagial1, redactat de Mihaela Malea Stroe, care cuprinde o serie de articole despre viața și opera scriitorului, apărute în presă de-a lungul timpului, semnate de scriitori din țară și din străinătate printre care Ana Blandiana, Peter Motzan, Gheorghe Stanomir, Alexandru Cizek, Ion Dumitru, Adrian Lesenciuc. Textul Anei Blandiana, Omagiu lui Hans Bergel, care deschide volumul, a fost publicat inițial în Tribuna nr. 429/16-31 iulie 2020, adică exact în perioada în care era sărbătorită ziua de naștere a scriitorului cu origini brașovene (născut în 26 iulie 1925 la Râșnov). Cartea cuprinde și două interviuri realizate în 2004, respectiv 2017, cu Hans Bergel, de către Cornel Nistea și Mihaela Malea Stroe, dar și un teribil fragment (Cabinetul fantomă) din romanul Der Tanz in Ketten, 1977, publicat la noi pentru prima dată în 1994 sub titlul Dans în lanțuri, o traducere de George Guțu. „Rămâne ca începând de aici, de la lectura acestui fragment, să recuperăm, lucrare după lucrare, o operă care își clamează apartenența la limba română” – spune Adrian Lesenciuc, într-o cronică a volumului2 și, într-adevăr, fragmentul are un impact suficient de puternic asupra cititorului pentru a trezi dorința de a citi nu doar romanul, ci și de căuta și cerceta întreaga operă a acestui scriitor care, chiar dacă scrie în limba germană, cu importante recunoașteri pentru opera sa în Germania, rămâne strâns legat de spațiul în care s-a născut și a trăit timp de 43 de ani. De altfel, referitor la Dans în lanțuri, însuși autorul are revelația influenței românești asupra scriiturii abia la publicarea romanului în țara noastră: „Traducerea acestuia de către germanistul George Guțu, prilejuiește lui Bergel uluitoarea constatare că «nuanțele anumitor pasaje i-au devenit clare numai la lectura traducerii lor românești»”3. Mergând mai departe cu cercetarea izvorului de inspirație al operei bergeline, Alexandru Cizek, autorul din care am citat mai devreme, arată că: „Un fel de Heimkehrer este Bergel, «omul fără patrie», care afirmă că nu s-a putut identifica nici uman, nici intelectual cu lumea Germaniei, rămânând cu consecvență un dezrădăcinat dintr-un Ardeal neîncetat evocat în romanele sale…”.
Pe de altă parte, în interviul realizat de Cornel Nistea în 20044, Hans Bergel mărturisea: „După naștere, limbă maternă și educație, sunt, bineînțeles, german. Dar, cu cât îmbătrânesc cu atât mai puternic aud din interior vocea rădăcinilor mele transilvane, ceea ce eu numesc dinamica geopsihică a peisajului de origine care, din punctul meu de vedere, se exteriorizează într-o spiritualitate specifică și la care iau parte toți oamenii trăitori în acest spațiu, indiferent de naționalitate.” Declarație cu atât mai interesantă cu cât omul Hans Bergel nu s-a limitat doar la a trăi exclusiv în Germania după emigrare, călătorind în toți acești ani extrem de mult prin „lumea largă” (după cum avea să-și intituleze un volum apărut și în traducere românească5), interacționând cu alte culturi, interesat fiind de întrepătrunderea acestora, așa cum în spațiul transilvănean se întâmpla. În discursul susținut la 16 aprilie 2000, în Sala Senatului, cu prilejul decernării de către Universitatea București a titlului de doctor honoris causa, Hans Bergel nuanțase chiar mai mult această influență românească, hotărâtoare pentru opera sa: „Personalitatea mea este și va rămâne marcată, până la sfârșitul vieții mele, de amprenta culturală a acestor plaiuri. Vreau să precizez că mi-am dat seama de acest lucru abia când eram deja departe de România și că, pe măsură ce înaintez în vârstă, devin tot mai conștient de aceasta”.6
Influență care se manifestă în toate acțiunile sale, fiind un apropiat al cercurilor și manifestărilor de spiritualitate românească din Germania, precum Cenaclul Apoziția, de pildă, sau Zilele culturale româno-germane din München, unde a prezentat conferințe cu teme legate de spațiul cultural românesc (în 1979 a susținut prelegerea intitulată Das Bild der Rumänen in meinen literarischen Arbeiten/Portretul românilor în lucrările mele literare7). Scrisului însă, Bergel nu-i conferă (doar) o funcție terapeutică, așa cum se constată în cazul multor scriitori care au trăit experiențe marcante în viețile lor. Pentru Hans Bergel a scrie echivalează cu a trăi, o acțiune care se constituie condiție esențială pentru a putea exista. Autor al peste cincizeci de volume (romane, povestiri, nuvele, eseuri, traduceri), al unor numeroase articole de presă, conferințe și alte prelegeri, acesta îi mărturisea Mihaelei Malea Stroe, în 20178: „Scriitorul Hans Bergel nu este altcineva decât omul Hans Bergel. […] Hoinărelile mele prin felurite țări și continente, după ce am emigrat din România comunistă, au avut aceeași rădăcină cu necesitatea imperioasă de a scrie”. Consecvent, de altfel, cu altă mărturisire, anterioară acesteia, în interviul acordat lui Cornel Ristea9: „Fără procesul permanent de clarificare și stimulare a scrisului, mi-aș fi pierdut controlul asupra vieții în parte aventuroase. Scrisul nu este doar exteriorizarea gândurilor și sentimentelor, ci, în același timp, un proces pedagogic nesfârșit de însușire a informațiilor, de satisfacere a nevoii de nou și de cunoaștere, de introspecție în sfere necunoscute, de recunoaștere, de autoconfruntare. Reținerea acestora și punerea lor în cuvinte, într-o formă și configurație proprie cu «energia elanului primordial» – o expresie a filosofului Schopenhauer – sunt impulsurile fundamentale ale vieții mele și mi-au fost sprijin de nădejde, mai ales în momente amenințătoare și de disperare.”
În vara acestui an, Hans Bergel va împli 96 de ani, dintre care 53 petrecuți în Germania. Dar chiar și după o asemenea perioadă, scriitorul al cărui Heimat este și România se găsește într-o permanentă legătură cu profunzimile culturii noastre și este interesat de publicarea în spațiul românesc. Așa se face că de curând, prin intermediul Mihaelei Malea Stroe, am primit de la Hans Bergel un poem pentru a fi publicat pentru prima dată în România de Revista Tribuna. Aceste versuri vor constitui de fapt încheierea textului pe care i-l dedic, cu puțin timp înainte de aniversarea nașterii sale.

 

 

Hans Bergel
Anrufung/Chemare

 

 

Cine Te cheamă,
de Tine se dezice.
Cine Te înțelege,
în voia soartei se lasă.
Cine în adâncă ananghie
la picioarele-Ți se aruncă,
pe veșnicie de Tine se depărtează.
Orice silnicie de oameni făptuită,
orice pângărire de pe pământ,
orice vărsare de sânge
numele-Ți poartă.
Mereu ești acolo
unde nu suntem noi.
Mereu ești ceva
ce noi nu știm.
Urechea Ți-o pleci
la cel ce spurcă
tot ce gândeam despre Tine,
tot de ce ne era dor,
tot ce visam
în a noastră
încolțită vremelnicie.
Când zâmbim,
o facem
în ciuda groaznicei Tale milostiviri,
care nu există.
Numai când ne smulgem
din pretinsa TA a-tot-stăpânire,
putem noi să iubim.
Singurătatea ne e fără margini.
De când Te afli Tu,
nădejdea ni se spulberă
pentru că Tu exiști.
Omenescul din noi
blestem ne e peste blestem
pentru că Te gândim.
Doamne, nicicând, niciunde
Nu ne ești mai înstrăinat
Decât când, chemându-Te,
Te credem aproape de noi.
Tot ce-i în Tine e numai
Neîndurare.
Ești Neantul.
Neantul.
Neantul.

 

 

(Traducere din limba germană de Alexandru Cizek)

 

 

Note
1 Hans Bergel: Nevoia imperioasă de a scrie, Editura Eikon, București, 2020
2 Adrian Lesenciuc, Pledoarie pentru recuperarea unui mare scriitor, în România literară, nr.12/2021
3 Alexandru Cizek, Dacă n-ai un bătrân să îl cumperi, text inclus în volumul omagial al Ed. Eikon, publicat inițial în Revista Academiei Știință și cultură, decembrie 2016
4 Cornel Nistea, Și monștrii au ceva sensibil de om în ei, Interviu cu scriitorul german de origine română Hans Bergel, publicat inițial în revista Discobolul, iulie-septembrie 2004
5 Hans Bergel, Povestiri din lumea largă, Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2016
6 Citatul face parte din textul inclus în volumul omagial (Eikon, 2020) semnat de Ion Dumitru și intitulat: Modest omagiu pentru omul, scriitorul, eseistul, jurnalistul și editorul Hans Bergel la 90 de ani!, publicat inițial în revista Memoria, nr. 23/2015
7 Ion Dumitru, lucrarea citată
8 Mihaela Malea Stroe, Necesitatea imperioasă de a scrie. Interviu cu Hans Bergel, publicat inițial în Revista literară Libris, nr. 1/martie 2017
9 Cornel Ristea, text anterior citat