Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Secunda dintre cer și mormânt” a poetului Romulus Moldovan

„Secunda dintre cer și mormânt” a poetului Romulus Moldovan

Dacă citim biografia lui Romulus Moldovan, atașată pe coperta volumului său de debut, vedem un parcurs poetic descris în felul următor: „pe la 12-13 ani, după ce a scris câteva poezii, această pornire ludică i-a fost înăbușită de vâltoarea realităților mundane și a fost reluată după împlinirea vârstei de 55 de ani”. Și într-adevăr, volumul Flori de lut (Cluj-Napoca, Ed. Ecou Transilvan, 2016) pare a fi, prin fiecare poem al său, o încercare de evadare din „realitățile mundane” și o reconstituire în abstract a unor trăiri, într-un spațiu rarefiat. O mulțime de întrebări au năvălit asupra omului Romulus Moldovan, iar aceste întrebări, ca niște ecouri, nasc rezonanțe în care încearcă să se regăsească – suflet, iubire, timp, eternitate, lucruri nepalpabile și înghețate pe care nu putem să le atingem, poate cumva prin poezie își găsesc o reflectare, poate în ochii iubitei, poate pe un țărm pustiu. Găsim versuri cu rezonanțe bacoviene: „Viitorul inimii,/ absent ca o umbră/ rece de sânge/ a unui gând lapidar,/ se frânge/ în secunda aceea/ dintre cer și mormânt” (Viitorul inimii, p. 13), ori poeme răsucite într-un stil pretențios, departe de mundaneitatea care îl împovărase pe autor atâta timp: „Freamătul cotidian al șoaptelor/ plutește în liniștea strălucitoare/ a clipelor ce se dilată de sete;/ iubire împlinită, vară toridă” (Prin seve nemurirea, p. 12). Poetul Ion Mureșan, care conduce și cenaclul literar al Universității „Babeș-Bolyai”, frecventat de Romulus Moldovan, spune despre acest volum, printre altele: „Flori de lut are un desen, iar Romulus Moldovan îl vede și așa se face că între haos și cosmos alege cosmosul”. Așa este, Romulus Moldovan rătăcește în acest volum de debut printre sfere și stele, preferând abstractul concretului, chiar dacă aceste cuvinte cu ajutorul cărora el își creionează stările vin din lut și ca atare efortul său, zadarnic în aparență, este de apreciat prin strădania de „a desena” contururi nevăzute. Găsim asocieri neașteptate, ce făgăduiesc eventuale așteptări ale unui talent poetic autentic și confirmă în același timp: „Încercări,/ ca niște frunze de podbal/ înverzesc în mintea mea” (Încercări, p. 91), sau „Copilăria mea s-a rostogolit în flăcări/ pe panta abruptă a livezii CAP-ului din sat/ întocmai ca o anvelopă de camion uzată” (Copilăria mea, p. 97).
Cu al doilea volum, intitulat Pod de cuvinte (Cluj-Napoca, Ed. Ecou Transilvan, 2020), Romulus Moldovan reușește, după patru ani de lectură, meditație și activitate literară intensă, să construiască un pod spre sine însuși, găsindu-și cumva o exprimare mai puțin abstractă, mai încărcată de verb și ca atare mai consistentă. Ion Cristofor remarcă în prefața cărții: „Prima calitate a acestui autor este firescul cu care își construiește discursul, fără nimic patetic sau teribilist, fără să exhibe false angoase sau să mimeze abisale profunzimi. Poetul clujean înțelege să se exprime cu o binevenită simplitate, să își transcrie emoțiile și reflecțiile cu o cuviință a exprimării care îl onorează”.
Împărțit în trei capitole: „De pe Cetățuie”, „Fereastră deschisă” și „Vadurile melancoliei”, Pod de cuvinte aduce împreună vechiul susur al eonilor din primul volum, dar și un soi de apropiere de realitatea din jur, care prinde bine, mai ales în poeziile din primul capitol, unde atmosfera clujeană răzbate prin vitraliile melancoliei lui Romulus Moldovan: „Căutam echilibrul focului și al luminii/ în fulgere și comete, dar mai ales/ în apusul molcom și roșiatic al soarelui /…/ Prin somn le percep apăsarea și/ le deslușesc licărirea deasupra Clujului:/ mărunte sfere galbene de foc/ suspendate în negura cenușie” (Căutări, p. 14). Alteori se simte influența poeziei lui Ion Mureșan, cum se întâmplă de exemplu în poemul Tren, unde lucrurile se dedublează, multiplicându-se apoi la infinit: „La ieșirea trenului din tunel/ priveai surâzând/ cum jumătatea ta de tren/ se îndepărtează de jumătatea mea de tren/ cum așezați pe aceleași scaune/ ne îndepărtăm unul de altul” (p. 78) – și tot așa până și surâsul atât de enigmatic al iubitei dispare în zare. Josul mocirlos al lumii îi aduce lui Romulus Moldovan o satisfacție, prin sclipirile sale, prin viciile precum „niște victime colaterale neînsemnate”, ori pur și simplu prin contemplare. În poemul intitulat pretențios Templul iubirii găsim o foarte reușită imagine a fericirii: „Vulnerabilă, volatilă/ fericirea pare ceața vehiculată/ în reclame nereușite, alături de/ o senzațională știre neconfirmată/ difuzată pe canale mass-media,/ despre ce s-ar putea întâmpla cândva” (p. 31).
Romulus Moldovan caută muza cu ardoare, acea iubire deplină, dincolo de percepția de „revizor contabil”, așa cum ne mărturisește în alt poem, deși în viața de toate zilele a fost militar de carieră. Este posibil ca aici să poată fi găsit contrastul între sinele său emotiv, zbaterile după înțelegere și lumină și rigurozitatea pe care a trebuit s-o suporte prin natura meseriei sale.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg