Consiliul
Județean Cluj
Semn plastic și transparență
Sorin Ilfoveanu este, înainte de orice alt considerent, unul dintre artiștii ce pot fi recunoscuți lejer prin lucrările lor, chiar și de cei care nu sunt familiarizați cu artele plastice. Creația sa se concentrează pe desen și pictură, aceasta din urmă fiind realizată din anii 1985-‘86 în acril pe pânză, anterior în ulei sau tempera grasă.
Ca genuri, artistul abordează cu predilecție compoziția și peisajul, mai rar portretul, integrat de obicei în compoziții. Interpretarea peisajului poate fi, până la un anumit punct, de natură realist-naturalistă ori alegorică. Marca sa distinctivă este lucrul în două dimensiuni și eventuala dispunere pe straturi transparente a mai multor desene. Excepție fac peisajele din prima categorie, care ocupă o pondere redusă în creația pictorului.
Impresionează hieratismul personajelor, în tandem cu simplitatea și concizia liniilor. Putem spune că desenul lui Sorin Ilfoveanu este realizat dintr-un minim de semne grafice. Cromatica participă la întregul lucrărilor în special prin vibrație și transparență. Efectul de autenticitate, tradiție și arhaism, dacă nu al lucrărilor, cel puțin al imaginilor reprezentate, este sugerat printr-un complex și personal sistem de preluări și influențe din miniatură, frescă sau artă populară cu rădăcini neolitice.
Hârtia patinată ori fondurile vibrate trimit fie spre materialitatea pergamentului, fie spre textura intonaco-ului din arta murală. Desenele trasate cu pensula sau creionul sunt potențate întotdeauna de fundaluri, a căror lumină și transparență creează iluzia unor cortine în spatele cărora se află lumea așa cum o știm, alta decât cea prezentă în părțile selectate de artist spre a ni le dezvălui dintr-o perspectivă surprinzătoare.
Lexicul de semne grafice al artistului presupune reprezentări antropomorfe, în speță autoportrete și portrete ale familiei, reprezentări angelice, animaliere, aviare, de insecte sau vegetale și ale unor obiecte uzuale, ușor recognoscibile. Toate acestea sunt permutate după un algoritm coerent, dar subiectiv, altfel spus necunoscut privitorului. Această diferență de potențial dintre ceea ce recunoaștem și ne inspiră încredere și ceea ce nu cunoaștem, respectiv ne ridică justificate semne de întrebare, induce și alimentează meditația asupra subiectelor propuse, care nu țin de vreo narațiune și nici de surse iconografice, deși autorul se definește ca fiind iubitor al cărților și al literaturii.
Conform semioticii, semnificația unui mesaj poate fi descifrată doar în măsura în care cel care receptează mesajul cunoaște codul. În cazul discutat, miza înțelegerii celor reprezentate coincide cu însăși analiza imaginilor, care pot seduce privitorul, dar nu îi dezvăluie nimic mai mult decât ceea ce s-a revelat încă de la primul nivel de lectură. Semnatarul a identificat germeni ai acestui sistem de gândire plastică în munca artistică a mai multor discipoli sau foști studenți de marcă ai lui Corneliu Baba, dar aceasta ar fi o cu totul altă discuție. Reținem că rezolvările și motivațiile fiecăruia dintre cei la care ne-am referit, fără a îi numi, sunt distincte și că nu este în niciun caz vorba despre vreo rețetă.
Revenind, relațiile dintre plin și așa-zisul gol al fondurilor joacă, de asemenea, un rol important la Sorin Ilfoveanu. De altfel, artistul ne-a mărturisit într-o discuție conexă că în cazul unui vas, golul poate fi mai important decât plinul, în contextul ansamblului indisolubil pe care îl reprezintă cele două elemente duale.
Tratarea cromatică a peisajului, direcție pe care am numit-o anterior naturalistă, presupune linii joase de orizont, alegerea verdelui ca dominantă și organizarea axială a compozițiilor. Nu este vorba despre desene colorate și nici despre folosirea desenului ca schiță, ci despre transpoziția unui subiect dintr-un mediu în altul. De la lucrare la lucrare, albul, care joacă un important rol în ecuație, fie preia funcția de cortină, fie se constituie în intervenție de tip tunning, cu funcție de evidențiere. În fine, dacă cerul este reprezentat bidimensional, elementele telurice sunt plasate perspectival în compoziții, procedeu care suprimă posibilele speculații descriptive sau narative.
Plasarea elementelor compoziționale în câmpuri preponderent nedefinite și non-perspectivale induce privitorului un puternic sentiment anistoric, cu posibile conotații edenice. Cu ocazia proiectului Levant după Levant (din 2013-2015), densitatea de semne și personaje a crescut fără precedent în opera artistului, ca și nota de livresc, cu predilecție în lucrările realizate în acril. Pe alocuri apar linii ale orizontului sau linii de încadrare și delimitare. Personajele rămân însă la fel de singure, părând a trece unele prin altele fără a se atinge sau perturba, ipostazele de reprezentare își păstrează același grad ridicat de ambiguitate și hieratismul benign este la el acasă. Ca întotdeauna, derogările și sublicențele asumate extind major gama morfologică și interpretativă.
O concluzie parțială a celor afirmate anterior este că simplitatea nu se suprapune peste simplism și în niciun caz cele două nu sunt unul și același lucru. În rest, reiterăm binecunoscuta sintagmă a lui Leonardo, la pittura è cosa mentale.