Schimbările majore din societatea românească începute în decembrie 1989 au suscitat, de-a lungul anilor, interesul jurnaliștilor, istoricilor, scriitorilor, ca să nu mai pomenim de cel al oamenilor politici aparținând numeroaselor grupări care s-au închegat (și dizolvat!) cu o viteză uneori de-a dreptul uluitoare, dând naștere la întrebări, explicații și îndoieli referitor la interesele celor care au stat mai mult sau mai puțin ocult în spatele acestor schimbări. S-au scris nenumărate studii, articole, volume, în țară și în străinătate, s-au căutat explicații și s-au trasat îndrumări de lectură, adevărate ghiduri pentru îndrumarea (derutarea?) celor care le-au trăit și, mai ales pentru generațiile tinere care nu le-au cunoscut nemijlocit și care s-au găsit adesea în fața unor așa-zise mărturii directe sau doar afișând un astfel de aer și care s-au trezit (cei care s-au trezit!) că au căzut victime ale manipulărilor ori au devenit ei însuși, după cei peste treizeci de ani trecuți de la evenimente, manipulatori cu bună sau rea credință.
Astfel stând lucrurile, când găsești câteodată un volum obiectiv, cum se întâmplă să fie cel semnat de cunoscutul arheolog Mihai Bărbulescu, membru corespondent al Academiei Române, nu poți decât să încerci să pătrunzi în dedesubturile unor evenimente, să le trăiești prin prisma propusă de autor sau să le retrăiești, comparându-le dacă ai avut norocul (sau nenorocul!) să fi avut în acei ani 1989-1990 o vârstă care să ți-a permis să le înțelegi cu ceea ce au avut real sau doar aparență de real (și de realitate). Desigur, cu toată bunăvoința și silința, la nivel național putem avea doar o viziune de ansamblu asupra a ceea ce s-a petrecut în acele zile tulburi. La nivel local și personal lucrurile par mai simple, dar nu chiar de tot, fiindcă fiecare dintre subiecții implicați mai mult sau mai puțin în evenimentele de atunci a avut și are o percepție proprie asupra unor elemente din acel puzzle contradictoriu. De la această premisă pornește autorul acestui volum cu subtitlul O mărturie despre Decembrie 89 la Cluj, apărut la Editura Școala Ardeleană în 2019. Și o face constituindu-se ca personaj implicat în ceea ce s-a petrecut înainte și imediat după căderea regimului dictatorial, cu speranțele, neîmplinirile și împlinirile rezultate dintr-o continuă aspirație spre libertate, spre desăvârșirea pregătirii ca tânăr arheolog, în țară și străinătate. Toate acestea erau, în fond, aspirațiile tuturor tinerilor cu pregătire și interesați de desăvârșirea ei. Așa stând lucrurile, din când în când amintirile se grefează pe datele unui jurnal mai extins decât pe cele câteva zile ale mișcării de răzvrătire și protest (revoluție?) și ale lunilor de până în mai 1990, perioadă în care autorul/personaj se proiectează pe fondul evenimentelor și se privește cu detașare și, uneori, chiar cu ochi critic. Ziua de 21 decembrie este una esențială, în fond este punctul culminant a tot ceea ce s-a petrecut anterior și după aceea, e o placă turnantă pe care autorul o descrie în amănunt, cu date concrete extrapolate din jurnalul care a stat la baza acestei scrieri și cu referire la cele ce reflectau mijloacele de presă ale timpului (cu exagerările induse de ați factori, interni și externi, interesați să augmenteze numărul morților, pentru obținerea unui impact emoțional deosebit de puternic asupra populației din țară dar și a unora din străinătate (excepție fac unii colegi și prieteni ai autorului care au conștientizat imediat că ceva nu concorda cu logica evenimentelor).
Lector pasionat al unor jurnale franceze și elvețiene, încet, încet autorul-personaj se detașează de noua putere instalată și se dedică unor acțiuni de ajutorare a locuitorilor unor localități (Morărești, Ruși Munți) transilvane de către delegația elvețiană din localitatea cu care comuna era înfrățită. Descrierea participării la împărțirea ajutoarelor este plină de umor, lejeritatea descrierii și momentul evenimențial fac lectura deosebit de atrăgătoare. Astfel, printre elvețienii care au făcut desantul la Morărești era și un pastor reformat. Întâlnirea cu preotul local este hazlie: trezit din somn acesta din urmă se mișcă greu și nu-i vine să creadă că după împărțirea ajutoarelor, pastorul s-a așezat înaintea tobelor și împreună cu orchestra s-a cântat, dar, mai ales, s-a dansat Lambada!
Volumul se citește pe nerăsuflate, tensiunea te ține încordat, mai ales dacă ai cunoscut îndeaproape evenimentele de la Cluj din decembrie 1989, și pe cele de dinainte, care le-au generat și, în plus, cunoscând parte dintre personajele prezentate. Sub forma aparentă a unui volum de amintiri avem de-a face, structural, cu un roman autobiografic, planurile prezentului și cele ale trecutului intersecțându-se.
Este un roman al adevărului trăit nemijlocit, cu luminile și umbrele lui de către autor și de o întreagă generație care s-a născut prea devreme ca să poată fi indusă în eroare de mulți autori din auzite despre zilele de foc și de speranță care au schimbat lumea națională și care păstrează adevărul așa cum persoanele oneste ajunse la maturitate au știut și încă știu să o facă.