Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Silenzio in Liguria

S-a născut în anul 1888 la Alexandria (Egipt) din părinți emigranți italieni. Îşi începe studiile în oraşul natal şi participă la viața culturală locală. În 1912 vizitează Italia, în drum spre Paris, unde îşi continuă studiile. Aici are profesori iluştri, printre ei fiind Bergson, Bédier, Lanson şi ia contact cu reprezentanți ai curentelor de avangardă literară şi artistică: Apollinaire, Braque, Picasso, De Chirico, Modigliani ş.a. În 1915, odată cu intrarea Italiei în război, se înrolează şi este trimis pe frontul de pe Cars. Un an mai târziu iese volumul de versuri intitulat „Il porto sepolto”. După război se stabileşte la Paris unde publică un volum de versuri în franceză intitulat „La Guerre”, iar în Italia, „L’Allegria di Naufragi”. În anul 1921 se mută la Roma. Ca şi corespondent al unor ziare călătoreşte mult. În 1933 publică volumul „Il sentimento del tempo”. Urmează alte volume („Il Dolore”, „La Terra promessa”), reeditări, traduceri, volumul de proze „Il povero nella Città». În 1960 iese „Il Taccuino del Vecchio” volum antologic care cuprinde poemele scrise după 1952. În 1962 este ales preşedinte al Comunității Europene a Scriitorilor, iar în 1966 câştigă premiul International de poezie Etna-Taormin. Moare în prima zi de iunie 1970.
Poeziile care urmează fac parte din volumul „Il Sentimento del Tempo”.

 

 

Silenzio in Liguria

 

Scade flessuosa la pianura d’acqua.

Nelle sue urne il sole
Ancora segreto si bagna.

Una carnagione lieve trascorre.
Ed ella apre improvvisa ai seni
La grande mitezza degli occhi.

L’ombra sommersa delle rocce muore.

Dolce sbocciata dalle anche ilari,
Il vero amore è una quiete accesa,

E la godo diffusa
Dall’ala alabastrina
D’una mattina immobile.

 

 

Tăcere în Liguria

 

 

Câmpia de apă scade mlădioasă.

În mormintele sale ascuns
Soarele încă se scaldă.

Trece o culoare uşoară.
Şi ea deschide sânilor deodată
Marea blândețe a ochilor.

Umbra scufundată a stâncilor moare.

Blând înflorită din vesele şolduri,
Adevarata iubire-i o linişte aprinsă.

Şi-mi place răspândită
De aripa ca alabastrul
A unei nemişcate dimineți.

 

 

Sirene

 

 

Funesto spirito
Che accendi e turbi amore,
Affine io torni senza requie all’alto
Con impazienza le apparenze muti,
E già, prima ch’io giunga a qualche meta,
Non ancora deluso,
M’avvinci ad altro sogno.
Uguale ad un mare che irrequieto e blando
Da lungi porga e celi,
Un’isola fatale,
Con varietà d’inganni
Accompagni chi non dispera, a morte.

 

 

Sirene

 

Spirit funest
Care aprinzi şi tulburi iubirea,
Schimbi aparențele cu nerăbdare
Ca să mă-ntorc îndată la înălțime
Şi deja, mai înainte să ajung la capăt,
Încă fără păreri de rău,
Mă legi de un alt vis.
La fel precum o mare neliniştită, blândă,
Ce de departe-ntinde şi ascunde
O insulă fatală,
Cu felurite-nşelăciuni
Pe cel ce nu disperă, îl însoțeşti la moarte.

 

 

Inno alla morte

 

 

Amore, mio giovine emblema,
Tornato a dorare la terra,
Diffuso entro il giorno rupestre,
E’ l’ultima volta che miro
(Appiè del botro, d’irruenti
Acque sontuoso, d’antri
Funesto) la scia di luce
Che pari alla tortora lamentosa
Sull’erba svagata si turba.

Amore, salute lucente,
Mi pesano gli anni venturi.

Abbandonata la mazza fedele,
Scivolerò nell’acqua buia
Senza rimpianto.

Morte, arido fiume…

Immemore sorella, morte,

L’uguale mi farai del sogno
Baciandomi.

Avrò il tuo passo,
Andrò senza lasciare impronta.

Mi darai il cuore immobile
D’un iddio, sarò innocente,
Non avrò più pensieri né bontà.

Colla mente murata,
Cogli occhi caduiti in oblìo,
Farò da guida alla felicità.

 

 

Imn pentru moarte

 

 

Iubire, tânăra mea emblemă,
Ce te-ai întors să aureşti pământul,
Răspândită în ziua abruptă
Este ultima dată că admir
(Lângă valea umflată
De năvalnice ape,
Cu peşteri sinistre) dâra de lumină
Care se-agită distrată pe iarbă
Ca turtureaua ce plânge.

Iubire, sănătate lucitoare,
Mă apasă anii ce vin.

Părăsit bastonul credincios
Voi luneca în apa-ntunecată
Fără păreri de rău.

Moarte, râu uscat…

Soră uitucă, moarte,

Asemenea somnului o să mă faci
Sărutându-mă.

Voi avea pasul tău,
Voi merge fără să las urmă.

O să îmi dai inima nemişcată
A unui Dumnezeu, voi fi nevinovat,
N-o să mai am nici gânduri, nici bunețe.

Cu mintea închisă,
Cu ochii căzuți în uitare
Fericirii îi voi fi călăuză.

 

 

Ti svelerà

 

 

Bel momento, ritornami vicino.

Gioventù, parlami
In quest’ora voraginosa.

O bel ricordo, siediti un momento.

Ora di luce nera nelle vene
E degli stridi muti degli specchi,
Dei precipizi falsi della sete…

E dalla polvere più fonda e cieca
L’età bella promette:

Con dolcezza di primi passi, quando
Il sole avrà toccato
La terra della notte
E in freschezza sciolto ogni fumo,
Tornando impallidito al cielo
Un corpo ilare ti svelerà.

 

 

O să-ți dezvăluie

 

 

Clipă plăcută, vino iar aproape.

Vorbeşte-mi, tinerețe,
În ceasul acesta prăpăstios.

Plăcută amintire, aşează-te o clipă.

Ceas de lumină neagră-n vene
Şi-a strigătelor mute din oglinzi,
A căderilor false ale setei…

Din pulberea mai deasă şi mai oarbă
Promite o frumoasă vârstă:

Cu gingăşia unor paşi dintâi,
Când soarele o să atingă
Pământul nopții
Şi-n prospețime orice fum pierdut,
Palid întors la cer
Un trup hilar o să-ți dezvăluie.

 

 

Versiune în limba română și prezentare de
Ștefan Damian

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg