Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Singur într-o cameră de bicicletă

Singur într-o cameră de bicicletă

 

 

Singur într-o cameră de bicicletă

 

 

încolăciți parcă stăm pe ouă.
poate ne-am trezit să ieșim prin cap
unii spun tălpile au găuri. alții
cu ansa că am fi îngeri. la ce
atâta aer. să ne zică ăștia oameni.

în sensul adierii privim
în urmă dăm tot de aceiași
colăcei lângă colăcei
de viață de moarte
stăm pe loc de-a dura înainte.
mâna trecutului sau poate inima.
ne tragem pe nas de ceilalți
ne dăm afară cu toții ne alegem
din cine

punctul sau cercul care se întâlnește cu sine

umflați de un copil rar tata și mama
sărbătoresc dintr-o șampanie. voioși.
niște purici ciocnesc pe limbă
pahare de plastic alb și gustul sângelui roze.
și-au pus dop și
la ieșire și la intrare mama și tata
altă dată. cununia.

de la pisici a mai rămas
câte o gură de aer. în camera de bicicletă
doar noi auzim de când ne-am pus pe lătrat.
și feți-frumoși și ilene-cosînzene.

 

 

Numai ce vezi un câine al școlii cum scoate limba de sete

 

 

atârnăm până în pământ o spumă
catifea cu balonașe

niciodată nu transpirăm prin piele.
numai cu gura se poate fluiera
suntem atât de întinși pe noi înșine
încât avem goluri
lipite de șira spinării să fim și noi plini de noi.
să nu ne întrerupem la revărsatul zorilor
cum se latră
scăderea este adunarea pentru eliminare

cel care vine întreg cu sacul de rafie gaură deasupra
ne ia cu binișorul de balamale
să nu se spună
am fost cocoșați. de hingheri între
doi peri.

 

 

I. s-a urcat la cap
noi credeam că-i trec

vrăbiile. avea un fel de fâl fâl
la subțiori pieziș zicea pentru mijlocul
femeilor trăia. colegul nostru de la poartă
muta postul de noapte și hrănea cu pufuleți
dragostea ascunsă

noi aveam un soi de ciudă pe rapiditatea
de creștere a lăptucilor întrebându-ne năuci.
cum ar fi mai mult ca iubirea în dar
rudelor prin alianță

să-l vezi cum se albea la fața îi aminteam
că e puțin cam mort și nici organele nu-i mai erau proaspete
se dădea mare deșira un ghem tânăr cu o sută cincizeci de vrăbii

niște pelicani.

 

 

Nu ne
mai amintim ai cărei clipe

 

 

poate ai cărui mileniu
ştim că aşteptarea începe
odată cu ora 19 la antipod
se aude că ar fi ora 7
şi tot în
serviciul de pază suntem
nicio plantă agățătoare nu ne
ridică spre lumină să fim și noi
un aranjament de licurici pe urzici
din zodiile viitoare

doar oglinzile de la
toaletele școlii
nemaipomenit de sincere
ne arată
și ne vedem de parcă suntem
de fiecare dată tot noi alții aceiași

o altă piață Ion Mihalache lăcaș
și personalitate care ne dă contur
autobuzul 300 un altul cu sacii
lui cămășile noastre de cartofi

de parcă am fost vreodată pe
aceeași stradă Petőfi Şándor
nici nu am ajuns și tocmai ce plecam

nu ştim care este ora 19 și de când
ora 7 se recunoaște ca fiind ora 19
de când
păzim și nu mai știm cine
pe lângă noi suntem toți
într-o trecere

ai acelor de ceasornic ce
ne răsucesc în sensuri fără-de-sensuri
când semințe
când bostani.

 

 

Lucim de sănătoşi şi eu-ri niște licurici

 

 

noaptea de la depărtare ne confundă
cu carul mare ia uită-i și p’ăștia cum lucesc
zici că sunt stelele noastre căzătoare
de la mai mare

în lumea aceea care își ține copiii în cap
și ouăle vegetale la subțiori
ne strângem hora unirii în tuciuri
în foamea cu mălai a bobocilor de rață
primăvara soarele

zeamă de fier la foc mic
cu mare toate neamurile să ne revendice și
trag de noi ca de curve.
să ne rostogolească acasă
și să zică ăștia sunt poeții nostri de pe urzici

dacă am fi fost vreodată poeți lăsam și noi o dâră pe apă
o lumină naturală un foșnet ceva printre salcii
măcar prin cărțile de colorat ale copiilor de grădiniță să ne arate la părinți că suntem cuminți.

 

 

Copiii gârboviți şi plini de treburi îşi aduc

 

 

părinții la şcoală de mânuțe. le pun șifoniere melci-cotobelci pe spate colorate desene animate. la meserii înalte au pretenții copiii față de părinți. niște savanți în ape grele
corporatiști d’ăia care încap în mai multe corpuri sau măcar câte unu guru de păpădii
la ce o fi.
nimeni nu vrea să își vadă părinții paznici. să fii
paznic de noapte trebuie să ai destinul de hârtie și pene la pălărie

Pluto și Mickey Mouse cară dulapuri
pline cu cărți ghiozdănele la subțiori cu tot ce se află sub sori
noi paznicii de noapte ne gândeam in lumea ca o școală câte lumi și câte școli pe Lună

copiii le dau bani părinților să își cumpere fiecare câte un bancomat.
cu dulciuri şi sandwişuri frumos vidate.
și noi ne crucim de unde atâtea bancomate
să încapă în portofele ușurele sau mai grele
desenele animate se șterg la ochi cu şervețele parfumate
ca pentru o lunga despărțire şi distracție plăcută le spun părinților.

le este interzis accesul în şcoală. ca paznic ce sunt le spun copiilor părinții s-au făcut mari şi pot ajunge şi singuri la clase.
să îi vezi cum aleargă pe holuri în pauze
cu tot cu pamperşii plini de viață
reumatismele se lasă în genunchi
arteroscrelozele se însoțesc cu spor şi nu multa
demența bastonaşelor din abecedare

zâmbește părinte la soare.

 

 

(Din manuscrisul „Paznic de noapte”)

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg