Așa își începe povestea Nina Panieva Sebesi, în filmul-portret realizat de Xantus Gábor pentru TVR Cluj în 2008 și prezentat joi, 7 decembrie 2017, la sala Studio a Academiei de Muzică Gh. Dima din Cluj-Napoca, în cadrul evenimentului intitulat Pianul, viața mea… dedicat memoriei marii pianiste, ilustră profesoară a acestei instituții. Născută la 28 septembrie 1932 în Tbilisi, Georgia, Nina Panieva, devenită și Sebesi prin căsătoria cu Sebesi Imre, fost redactor la Studioul de Radioteleviziune din Cluj-Napoca, are parte de o educație muzicală spartană în copilărie și adolescență, care-i aduce, la doar 28 de ani, un doctorat în muzică, în limbajul de atunci: absolvă aspirantura, specialitatea pian, la Conservatorul P.I. Ceaikovski din Moscova, cu calificativul foarte bine la toate examenele. Talentul său, alături de anii de studiu, sub îndrumarea unor nume mari, ca eminenții profesori E. Gurevici, A.L. Ioheles, sau celebrul H. Neuhaus, conturează o personalitate artistică impresionantă pentru cei care o cunosc după stabilirea în România, la Cluj-Napoca, în anul 1962. Despre această puternică impresie vorbește și Demény Attila (citat din textul scris la moartea pianistei, în septembrie 2016, și republicat în pliantul oferit de către organizatorii evenimentului din seara de 7 decembrie): „În vremea studenției mele am fost fermecat de efectul magic al concertelor pianistei-fenomen, sosită de la Moscova, unde învățase la clasa lui Neuhaus. Părea descinsă de pe o altă planetă. Care era sorgintea forței magice a acestei femei minunate, de un rafinament aristocratic și binecuvântată cu o tehnică pianistică desăvârșită, era o enigmă. […] Când Panieva se așeza la pian și începea să cânte, nu simțeai niciodată că piesa ar putea fi și altfel, ci că atunci și acolo, era EXACT AȘA CUM TREBUIA SĂ FIE. Această calitate este privilegiul marilor interpreți, al celor autentici”.
Rar mi-a fost dat să trăiesc o emoție atât de puternică la un concert (în condițiile în care muzica adevărată, muzica clasică, a avut puterea să mă impresioneze de fiecare dată când am ascultat-o într-o sală de audiție), ca în seara de 7 decembrie 2017, în sala Studio a prestigioasei instituții de învățământ clujene. Nu am cunoscut-o pe doamna Panieva Sebesi, nu am avut privilegiul de a o asculta vreodată, dar sunt recunoscătoare organizatorilor acestui eveniment și fiului doamnei, producătorul de televiziune Karen-Attila Sebesi, grație cărora am aflat acum despre o personalitate fascinantă a Clujului, și am început să caut și să-i ascult interpretările de excepție, în puținele înregistrări (în duet cu violonistul András Ágoston) care există pe internet. Evenimentul, al cărui amfitrion a fost doamna Conf. univ. dr. Anca Mihuț, a debutat, așa cum spuneam, cu vizionarea unui film în care Nina Panieva Sebesi povestește despre călătoria impresionantă a vieții sale, începută departe, la Tbilisi, într-o familie de armeni, și încheiată aici, la Cluj, printre străini, oameni în fața cărora doamna Panieva își cere iertare, ca nu cumva dorul nemărginit de locurile natale, exprimat atât de ferm, să nu-i jignească pe cei alături de care a trăit peste o jumătate de veac. M-a impresionat extraordinar de mult această grijă față de sentimentele semenilor, această delicatețe, iar exprimarea, ușor defectuoasă, dar cu atât mai încărcată de trăire, cu atât mai profundă, „sînt persoană orientală”, poartă în ea tot dorul, poate chiar regretul, dar, mai ales, vina că și-a părăsit părinții și locurile natale, vină pe care o numește cu un cuvânt extrem de dur: „crimă”. „Fiecare trebuie să stea acolo unde s-a născut”, spune Nina Panieva Sebesi. Și ce este această afirmație, dacă nu o adevărată lecție de patriotism, pe care ne-o lasă moștenire marea doamnă a pianului!
Programul serii a continuat în același registru, ba chiar a sporit încărcătura emoțională a sălii, prin recitalurile susținute de foștii studenți ai ilustrei profesoare, cărora ea le-a dedicat 25 de ani din viață, dar și de către unii mai tineri, studenții de acum ai Academiei de Muzică Gh. Dima. Au interpretat, scurte fragmente la pian, clarinet, vioară și canto, Sorina Georgescu, Valentin Ivanov, Alexandru Melak, Cornelia Cuteanu, Csiki Boldizsár, Marius Popescu, Szönyi Márta, Kovács Zsuzsa, Daniel Goiți, Răzvan Poptean, Daniela Domnica și Radu Kis, bucăți muzicale celebre aparținând compozitorilor: Carl-Maria von Weber, Anton S. Arenski, Nikolai A. Rimski-Korsakov, Alexandr Skriabin, Serghei Rachmaninov, Franz Vaxman, Frederic Chopin și Domenico Scarlatti.
Înainte de a începe să scriu aceste rânduri, mă gîndeam cum aș putea eu să povestesc cu emoție despre emoție. Greu, foarte greu, pentru că în asemenea ocazii cuvintele nu prea ascultă, nu vin când le chemi, și oricum nu vin cele potrivite. Și nici nu știu cum ar putea fi descrisă împietrirea auditoriului atunci când, pe fondul evocării amintirii doamnei profesoare de către o fostă studentă, ajunsă și ea la o vârstă venerabilă, un afiș al evenimentului s-a desprins de perete… sau momentul din final, când, peste claviatura pianului, doamna Anca Mihuț a așezat trei crizanteme mari, albe, iar în sală s-au răspândit acordurile altui pian, pe care, de undeva din afara timpului, îl trezea la viață Nina Panieva Sebesi, acompaniată la vioară de András Ágoston… Un moment cât o eternitate, la sfârșitul căruia niciun spectator nu a fost capabil de vreo reacție. S-a așternut o tăcere lungă… apoi, noi toți cei prezenți, ne-am întors iar în sala de concerte a Academiei de Muzică și am aplaudat-o, extrem de tulburați, pe Panieva, regina serii, prezentă acolo, cu noi…!

Evenimentul Pianul, viața mea… a fost organizat de către Academia de Muzică Gh. Dima, în parteneriat cu Centrul de Cercetare și Creație Artistică INTERART al acestei instituții,  cu Uniunea Armenilor din România, Sucursala Cluj, și s-a aflat sub înaltul patronaj al Excelenței Sale Dl. Hamlet GASPARIAN, Ambasadorul Republicii Armenia în România.