Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Sistematizarea în pragmatismul reflexiv

O editură mi-a solicitat o autoprezentare a filosofării proprii. Am mai făcut-o, la cerere, în ani anteriori. Bunăoară, într-o conferință la universitatea din Erlagen (Die Funktion der kritischen Theorie im Transformationsprozess Osteuropas, în Cristian Alvarado, Philipp Echinger, Hrsg., Identität und Unterschied. Zur Theorie von Kultur, Differenz und Transdifferenz, Transcript, Bielefeld, 2010, pp.263-275) am vorbit de emergența acestei filosofări și de profilarea ei în succesiunea teoriei critice. Ulterior i-am rezumat analizele (vezi Andrei Marga, Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică, Compania, București, 2016, pp.31-38), dar au trecut ani, cu evoluția de rigoare. Nu reiau ceea ce am scris anterior, ci mă opresc asupra sistematizării pe care am încercat-o în publicațiile proprii.
De multă vreme ideea de sistem filosofic este în criză. Exploziva dezvoltare a cunoașterii experimentale, a cunoașterii științifice în general, crizele societății moderne, accentuarea spiritului critic, pretenții de posesie a unor adevăruri definitive și dificultățile de a construi imaginea cuprinzătoare a realității umano-socio-cosmice au aruncat în criză nu doar filosofii întregi, ci chiar ideea sistemului în filosofie.
Într-o lume, puțin spus, plurifactorială, a dependențelor reciproce și a vitezelor năucitoare, într-o lume hipercomplexă, cum se spune, este anevoios – exceptând situația în care închizi ochii la verificarea factuală – să găsești o idee filosofică care să pară valabilă oricând și oriunde și să explice orice. O poți visa, dar nu este de găsit, cel puțin deocamdată.
Din această criză nu s-a putut ieși, chiar dacă încercări nu lipsesc. Iar efortul nu trebuie contenit, căci istoria este mereu deschisă.
Nu este, însă, în criză ideea sistematizării în cunoaștere. Filosofia rămâne legată definitiv, prin însăși finalitatea ei, aceea a ordonării adesea derutantelor experiențe ale lumii, de sistematizare. Ea rămâne filosofie numai sub condiția unei organizări a ideilor, altfel trece în simplă eseistică sau în alte discipline ale culturii, care pot fi, desigur, legitime și fructuoase, dar sunt altceva.
Sunt de părere că șansele de sistematizare care să nu fie simplu rapsodice sunt mai mari dacă recurgem la concepte generative ale realităților. Nu ne mai întrebăm, adică, ce face ca o realitate să fie realitate, căci este infinit de spus, ci ne întrebăm cum este posibilă acea realitate. Recursul la astfel de concepte este una dintre propunerile pe care le-am făcut în scrierile mele filosofice. Nu mai cheltuim energii la nesfârșit controversând asupra a ceea ce este Europa, ci ne punem întrebarea: ce a făcut posibilă Europa? Nu mai rămânem la întrebarea ce este comunicarea, ci chestionăm condițiile de posibilitate ale comunicării soldată cu înțelegerea. Și așa mai departe.
În ceea ce am cercetat, scris și publicat, focusul este elaborarea filosofiei pragmatismului reflexiv. Elaborarea a procedat deja pe diferite planuri: este vorba de trei fundamentări indispensabile – fundamentarea istorico-filosofică, fundamentarea contextual-culturală, fundamentarea logico-metodologică, apoi de elaborarea propriu-zisă a pragmatismului reflexiv în forma conceptelor, tezelor și argumentelor, de exprimarea acestuia în diverse domenii și, desigur, de fructificarea sa. Șansele de fructificare a unei filosofii, în analize competitive și acțiuni benefice sunt și teste ale valorii acesteia.
Fundamentarea istorico-filosofică a pragmatismului reflexiv am căutat să o ating prin explorarea filosofiei și ideilor contemporane. Timpul filosofiei este, evident, diferit, încât prin contemporan înțeleg ceea ce s-a petrecut din ultima treime a secolul al XIX-lea încoace. În filosofie aceasta este accepțiunea mai plauzibilă a contemporaneității.
Prin volume de cercetare riguroase, ample și documentate la sursă, încadrate de reperele de analiză recunoscute internațional ale orei,
așadar odată cu Filosofia lui Habermas (Rao, București, 2017); Reconstrucția pragmatică a filosofiei. Profilul Americii clasice (Editura Academiei Române, București, 2016); Introducere în filosofia contemporană (Compania, București, 2014); Filosofia critică a „Școlii de la Frankfurt” (Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2014) și numeroase studii și intervenții, am dat panorama filosofiei de azi. Ea a atestat scindări în câmpul filosofiei (cauzalism versus comprehensivism, determinism versus libertarianism, mental versus organic, tehnicism versus cultură, etc.), pe care o abordare deopotrivă pragmatică și reflexivă la poate depăși spre soluții mai profunde. Panorama și componentele ei sunt prin ele însăși instructive, înainte de a fi parte a unei sistematizări cuprinzătoare.
Fundamentarea contextual-culturală a constat în cercetări ale societății moderne și examinarea evoluției ei. Această fundamentare este prezentă în volume precum Explorări în actualitate (Apostrof, Cluj, 1995); Die kulturelle Wende. Philosophische Konsequenzen der Transformation (Presa Universitară Clujeană, 2004); Diagnoze: articole și eseuri (Eikon, Cluj, 2008); România actuală. Diagnoză (Eikon, Cluj, 2011); Metanarativii actuali. Modernizare, dezvoltare, globalizare (Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2015); Emancipare, asimilare, disimilare (Hasefer, București, 2016); Societatea nesigură (Niculescu, București, 2017); Identitate națională și modernitate (Libris, Brașov, 2018); După globalizare (Meteor, București, 2018). Spre exemplificare, în aceste volume se prezintă o teorie a modernității, precum și diagnoza societăților actuale, care pot fi lecturate și de sine stătător.
Teoria modernității pleacă de la asumpția că societatea modernă este un proiect ireductibil la modernul cognitiv-tehnologic sau modernul juridico-moral sau la cel artistic, că acest proiect este unul cuprinzător și este ancorat într-o nouă poziționare a persoanei umane în raport cu realitățile. Diagnoza rezidă, în esență, în cea a „societății nesigure”, rezultată din situația nouă în care nu se mai poate păși în realitate fără a păși în nesiguranță. Diagnoza nu este colorată pesimist, dar pretinde ca în cunoașterea și abordarea realității aceasta să fie surprinsă la nivele mai adânci.
Fundamentarea logico-metodologică a pragmatismului reflexiv s-a asigurat prin cercetări în sfera disciplinelor respective. În definitiv, am funcționat decenii la rând ca profesor universitar de filosofie contemporană și logică generală. Volumele care mă reprezintă în aceste domenii sunt Introducere în metodologia și argumentarea filosofică (Dacia, Cluj-Napoca, 1992) și Argumentarea (Editura Academiei Române, București, 2010). Ele se pot citi și ca rezolvări în optici proprii ale problemelor logicii generale și ale metodologiei filosofice. Restabilesc, în cuprinsul lor, paleta întreagă a metodelor generale de cunoaștere, metodele filosofării, la distanță de reducționismele curente. Recuperez argumentarea, alături de demonstrație, ca forme ale întemeierii propozițiilor, după ce lămuresc sensul propozițiilor și absorb în considerare felurile de propoziții la care recurgem în comunicarea curentă, delimitate după criterii pragmatice.
Filosofia pragmatismului reflexiv am conturat-o în volumele Raționalitate, comunicare, argumentare (Dacia, Cluj-Napoca, 1991); Întoarcerea la sens. Filosofia pragmatismului reflexiv (Tribuna, Cluj-Napoca, 2015); Pragmatismul reflexiv. Încercare de construcție filosofică (Compania, București, 2016); Philosophy in a Changing Europe (Editura Academiei Române, București, 2017); Rațiune și voință de rațiune (Editura Academiei Române, București, 2017). O prezentare sintetică a este în curs de publicare.
O filosofie își justifică numele dacă iese din ea însăși și contribuie la rezolvări în diverse domenii. Consider că o filosofie face corp comun cu rezolvările pe care le propune. Filosofia pragmatismului reflexiv a desfășurat răspunsuri proprii în câteva dintre domeniile vieții de azi.
În filosofia dreptului ea a desfășurat un răspuns ce pleacă de la reașezarea libertăților și drepturilor fundamentale pe temelia demnității umane și de la conceptul statului de drept democratic. Volumul Justiția și valorile ( Ratio & Revelatio, Oradea, 2017) îl reprezintă. Repun în legătură justiția cu valorile, în opoziție cu Carl Schmitt, fără să deriv justiția dintr-o singură valoare, cu secundarizarea fatală a altor.
În filosofia politicii, pragmatismul reflexiv argumentează pentru conceperea comunicativă a politicii, extinderea guvernanței și un raport nou dintre guvernanță și guvernare. Volumul Guvernanță și guvernare. Un viraj al democrației?(Compania, București, 2014) este locul acestei argumentări. Trecerea de la democrație redusă la alegerea periodică a reprezentanților la „democrația ca formă de viață” (Dewey) este orizontul ei. În competiția concepțiilor, abordarea mea ea pledează pentru un liberalism reflexiv, care este sinonim cu o democrație curată, capabilă să se înnoiască atunci când pericolul este de derapare.
În filosofia educației apăr reconstrucția educației plecând de la instituția ei cea mai pretențioasă și care, oricum, dă tonul, care este universitatea. Apăr, în același timp, așezarea educației pe tripticul competențe, abilități de bază, valori și conceperea funcțiilor universității plecând de la misiunea acesteia, de a fi cea mai înaltă instituție a culturii. Volumele University Reform Today (Presa Universitară Clujeană, 2005); Bildung und Modernisierung (Presa Universitară Clujeană, 2005); Challenges, Values and Vision. The University of the 21st Century (Presa Universitară Clujeană, 2011); Universitatea veritabilă (Editura Academiei Române, București, 2015) desfășoară această optică. Nu întâlnim în lume alți oameni decât oamenii trecuți în diferite grade prin educație, iar faptul ar trebuie să dea de gândit.
În filosofia religiei, pragmatismul reflexiv își asumă permanența formelor vieții spirituale – știința, filosofia, religia – și derivă consecințe din noua situație a culturii, în care cele trei sunt chemate să contribuie, dialogal, la găsirea de soluții raționale într-o lume din nou amenințată de crize grave. Volumele Religia în era globalizării (Editura Academiei Române, București, 2014); Absolutul astăzi. Teologia și filosofia lui Joseph Ratzinger (Meteor, București, 2017); Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul (Hasefer, Bucureşti, 2009); La Sortie du Relativisme (Limes, Cluj, 2008); Philosophia et Theologia Hodje (EFES, Cluj, 2008) exprimă această optică generală. Religia este asincronă, cum a spus un teolog ilustru, dar asincronia ei condiționează accesul fiecărei generații la sens.
O filosofie este datoare să ofere strategii de viață – individuală, grupală, națională și internațională. În condițiile angajării autorului în politica externă, pragmatismul reflexiv a dat mai întâi o fundamentare nouă unei politici externe orientată spre reprezentarea intereselor naționale într-o lume a interacțiunilor mai dense și mai mobile ca oricând.
Studiile strategice corespunzătoare acestei filosofii ocupă volumele Crizele modernității târzii (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012); Criză şi după criză. Schimbarea lumii (Eikon, Cluj, 2012); Schimbarea lumii Geopolitică, globalizare, cultură (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2013);Ascensiunea globală a Chinei (Niculescu, București, 2015);Ordinea viitoare a lumii (Niculescu, București, 2017). Și aceste volume sunt contribuții în sfera lor de specializare. Este datoria filosofiei să arate încotro ne îndreptăm și cum este de abordat realitatea.
Teza mea este că nu altceva decât interacțiunea sistemelor economiei, politicii, forței militare și culturii fasonează viețile oamenilor, iar ordinea lumii rezultă din această interacțiune. Acea interacțiune face ca astăzi sensul istoriei să depindă de o “geometrie variabilă” a supraputerilor economice, politice, militare și culturale.
Interacționismul îl socotesc o abordare incomparabil mai bună decât concurentele sale. Este vorba de mentalitatea ce pune istoria în subordinea unor scenarii metafizice (înaintarea irepresibilă spre ceva, ubicuitatea binelui sau răului, triumful unor “rase” sau religii). Apoi de imaginarea unui subiect al istoriei în format mare (o putere dominantă, o forță ocultă, o coalizare fatală). În sfârșit, de exaltarea pur și simplu a întâmplării în istorie.
Nu se poate izola un sistem care să fie atotexplicativ. Este o eroare a urmaşilor filosofiei clasice germane, care au cedat tentației acesteia de unificare a experiențelor, luarea unui „factor” (de pildă, economia la Karl Marx sau cultura la Max Weber) ca determinant oriunde și oricând. Este o eroare și a unor abordări contemporane. Optica interacționistă ne scoate din dificultățile monismului, fără a cădea în pesimismul lui Foucault, care vedea până la urmă structuri, dar nu şi oameni, sau în birocratismul lui Luhmann, care a recunoscut doar sisteme funcționale ce înghit orice inițiativă.
Unificarea a fost unul dintre cele mai mari proiecte ale istoriei Europei, iar de soarta ei depindem toți. Generația mea a fost nu doar martor, ci și actor al unificării europene de după anii nouăzeci. Am elaborat în această temă sinteze conduse de ideea unei Uniuni Europene democratice și competitive, care valorifică cele trei rădăcini – Ierusalimul, Atena, Roma – și numeroase surse. Volumele Filosofia unificării europene (EFES, Cluj- Napoca, 2003); Philosophie der europäischen Einigung (Presa Universitară Clujeană, 2009); The Destiny of Europe (Editura Academiei Române, Bucureşti, 2011); Riflessioni italiane (Grinta, Cluj- Napoca, 2011); România în Europa actuală (Libris, Brașov, 2019) exprimă viziunea mea asupra proceselor europene din ultimele decenii.
Europa a adus pe scena istoriei inovații care i-au și asigurat specificul: știința modernă și tehnica de producție bazată pe aceasta; economia caracterizată de randament; administrația rațională; dreptul care promovează individul înzestrat cu libertăți și drepturi inalienabile ca subiect și scop, suveranitatea și generalitatea legii; derivarea voinței politice din dezbatere publică a chestiunilor de interes general, în care prevalează argumentarea mai bună; cultură spirituală întemeiată pe cercetarea și metamorfozarea realității conform scopurilor umane. Mai deține Europa inițiativa sub aceste aspecte?
Argumentez că pentru Europa unită va fi viitor sub condiția revenirii la democrație înțeleasă la propriu. Pentru a ieși din noua „political correctness”, care s-a instalat pe nesimțite, trebuie legată pe față aplicarea drepturilor și libertăților cu recunoașterea identităților – personale, instituționale și naționale – și cu demnitatea umană.
Filosofia pragmatismului reflexiv este în spatele nu numai al unor studii strategice, ci și al unor programe reformatoare. Acestea au fost legate de rolurile publice pe care le-am îndeplinit (rector al unei mari universități, ministru al educației naționale, președintele unui partid, ministru al afacerilor externe, președintele unui institut național).
Dintre volumele ce reprezintă programele reformatoare la care am participat amintesc Educația responsabilă (Niculescu, București, 2019); Reforma modernă a educației (Tribuna, Cluj-Napoca, 2016); Anii inovării. Reforma Universității clujene 1993-2012 (Tribuna, Cluj-Napoca, 2014);Sincronizarea culturii române. Un proiect (Tribuna, Cluj-Napoca, 2013); România într-o lume în schimbare. Interviurile lui Romeo Couți cu Andrei Marga (Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013); După cincisprezece ani. Fifteen Years after 1998-2004 and 2008-2012(Presa Universitară Cluj, 201); Profilul și reforma Universității clujene. Discursuri rectorale (Presa Universitară Clujeană, 2011); Anii reformei 1997-2000 (EFES, Cluj-Napoca, 2007); Ieşirea din trecut. Documente și reflecții (Editura Alma Mater, Cluj, 2002); Academic Reform. A Case Study ( Presa Universitară Clujeană, 1997). Se înțelege că este vorba doar de o selecție!
Unde resimțim în analize și în proiectele reformatoare „filosofia implicită”, care trebuie, la rândul ei, să se lase identificată? Consider că în asumțiile cercetării (felul descrierii, relația dintre empiric și normativ, felul explicației, relația dintre fapt și întreg, felul interpretării etc.) și în asumțiile acțiunii (scopul urmărit, alegerea tipului de acțiune, factorii considerați, evaluarea reflexivității, etc.) este de căutat, la orice autor, „filosofia implicită”. Cele două grupuri de asumții specifică, în orice caz, analizele și proiectele reformatoare pe care le-am elaborat și pus în aplicare. Desigur că nu orice analiză și orice proiect reformator exprimă în cele din urmă o abordare filosofică. Nu găsim filosofie demnă de nume în orice produs uman. Unele analize și proiecte sunt dezordonate, lipsite de coerență, inconsistente logic, improvizate, confecționate fără rigoare, situate jos pe scara valorilor culturale. Dar chiar în această stare a analizelor și proiectelor, se observă anvergura gândirii celor care le-au produs.
Filosofia nu se reduce la cugetare, ci se prelungește în acțiuni, dar nu orice acțiune conține filosofie. Analizele și proiectele reformatoare pe care le-am propus au fost de la început, prin natura problemelor ce trebuiau rezolvate, dintre acelea care reclamau o optică filosofică, iar această optică le-a distins din capul locului, cum se poate ușor constata la orice comparație.
La noi, cel care își asumă roluri în administrația publică și, până la urmă, în controversele politicii, este socotit apriori ca inapt de opinie obiectivă, în stare să înfrunte criteriile veracității, adevărului și justeței. Astfel de persoane trec din capul locului ca fiind pătate de interese particulare, mai ales de interesul pentru promovarea de sine.
Pe de altă parte, intelectual este recunoscut mai ales cel care nu se amestecă în dezbaterea publică, chiar dacă ceea ce dă este nesemnificativ sau nu are operă sau opera sa nu spune nimic despre ceea ce ar trebui făcut în societate. Se crede că intelectualul trebuie să fie abstinent într-un mediu de pluralitate a opiniilor.
Fapt este că nu am ținut cont niciodată de aceste prejudecăți și nu le-am luat ca repere. Am făcut analize, ale căror rezultate nu au fost contrazise vreodată cu argumente factuale, și am promovat proiecte, cărora nu li s-au opus alternative articulate.
Programele reformatoare pe care le-am elaborat la alegerea în fruntea unor instituții s-au resimțit de pe urma lărgirii de perspectivă ca urmare a filosofiei pragmatismului reflexiv. Am pledat pentru sincronizarea reflecției filosofice (Introducere în filosofia contemporană, 2014), lărgirea înțelegerii misiunii universității și asumarea funcției culturale și civice (University Reform Today, 2005; Challenges, Values, Vision. The University of the 21st Century, 2011), reforma comprehensivă a educației (Anii reformei.1997-2000, 2007), restructurarea politicii externe (România într-o lume în schimbare, Dialoguri…, 2013) și sincronizarea reprezentării culturale (Sincronizarea culturii române. Un proiect, 2013) a României.
Am aplicat filosofia pragmatismului reflexiv în analize – analize de fundamentare logică și metodologică, analize culturale și analize societale – și în programele reformatoare pe care le-am elaborat la preluarea conducerii unor instituții. Cu titlu de exemple, în fundamentarea logicii (Argumentarea, 2005) am adăugat abordarea dialogală la cea acțională, în metodologie am lărgit recunoașterea condiționării comunicative și lista explicațiilor. În analizele culturale (Reconstrucția pragmatică a filosofiei, 1998; Frații mai mari. Întâlniri cu iudaismul, 2009; Ascensiunea globală a Chinei, 2015) am urmărit să articulez o nouă înțelegere a culturilor ce influențează astăzi cel mai mult direcția de evoluție a lumii – a americanilor, a evreilor și a chinezilor – și am dat seama într-o conceptualizare nouă (Filosofia unificării europene, 2004; The Destiny of Europe, 2011) de specificul culturii europene. Totodată, am opus relativismului un nou universalism (Relativismul și consecințele sale, 1998). În analizele societale am pus în relief dependența tranziției răsăritene de democratizarea instituțiilor (Philosophy in the Eastern Transition, 1995), „cotitura culturală” a timpului nostru (Die kulturelle Wende…, 2005) și „resurgența religiei” (Religia în era globalizării, 2004), am explorat crizele timpului nostru (Criza și după criză, 2010), am examinat alternativele Europei actuale (The Destiny of Europe, 2012) și am căutat să captez „schimbarea lumii” (Schimbarea lumii. Globalizare, cultură, geopolitică, 2013). Aceste analize nu numai că au fost în premieră la noi, dar au permis racordarea reflecției indigene la desfășurări istorice actuale din lume.
Programele reformatoare pe care le-am elaborat la alegerea în fruntea unor instituții s-au resimțit de pe urma lărgirii de perspectivă ca urmare a filosofiei pragmatismului reflexiv. Am pledat pentru sincronizarea reflecției filosofice (Introducere în filosofia contemporană, 2014), lărgirea înțelegerii misiunii universității și asumarea funcției culturale și civice (University Reform Today, 2005; Challenges, Values, Vision. The University of the 21st Century, 2011), reforma comprehensivă a educației (Anii reformei.1997-2000, 2007), restructurarea politicii externe (România într-o lume în schimbare, Dialoguri…, 2013) și sincronizarea reprezentării culturale (Sincronizarea culturii române. Un proiect, 2013). Într-un context de extinsă neîncredere în decidenți, am pus în mișcare și am schimbat fiecare instituție pe care am condus-o, iar la măsurile luate – așa cum atestă irevocabil arhivele – nu s-a putut opune până acum o critică factuală și o alternativă mai bună. Probarea unei filosofii se face, în fapt, și în acest fel.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg