Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Sisteme și concepții dialectico-speculative

Sisteme și concepții dialectico-speculative

La Proclus se observă un fel de „sistematizare” a metodei speculative cu accentul (de manieră pitagoreică) pe scheme dialectico-speculative triadice, bine marcate la toate cele cinci serii de reproduceri catoptronice succesive corespunzătoare celor trei ipostaze plotiniene ale Unului. La Proclus însă nu numai Unul este primul (to proton), ci fiecare „serie” de reproduceri este un fel de oglindire a Unului (a Primului), de ieșire (proodos) din sine și de revenire la sine (epistrophe, conversio), ieșirea având semnificația dedublării, a dualității, iar revenirea (trias) sugerând reunirea (mikton), care, platonic vorbind, este mai mult „amestec” (mixis) decât sinteză (à la Hegel). Dar triadele se repetă, în forme specifice, de cinci ori.
Ce-i drept, și la Plotin, dacă se adaugă Unul și materia la cele trei ipostaze (Binele, Gândirea și Sufletul), se obține o pentadă, însă domeniul Speculațiunii ca atare este numai al Unului, pe care Proclus îl caracterizează în maniera supercategorială ca transcendent (exeremenon) gândirii raționale și intelective, ca și cunoașterii (agnoston) și exprimării (areton) obișnuite. Recomandarea însă a exprimării Speculativului cu ajutorul negațiilor (dia ton apophaseon) reprezintă doar neputința Rațiunii de a exprima supersubstanța (hyperousia) Unului care este epikeina tou ontos. Este, platonic vorbind, separat (choriston), infinit (apeiron) și etern (aidion), adică absolut (haplos) în sine și pentru sine (auto kath’hauton). La toate acestea trebuie adăugat că Unul, de data aceasta chiar parmenidian vorbind, este și totul (to pan).
La Proclus, Supercategoriile apar însă numai în exprimare determinativ rațională referitoare la Unul (to hen) care este etern, dar nu reprezintă Eternitatea ș.a.m.d.
Trebuie adăugat și faptul că Proclus, în raportările celor cinci serii ipostatice, marchează clar aspectele reproductiv catoptronice ale acestora de la prima spre ultima. Dar, în afara raportării acestora prin participare (methexis) a celor inferioare la cele superioare, prin care se realizează asemănarea (homoiosis) prin oglindire (speculativare), Proclus introduce și raportarea lor cauzală, marcând astfel semnificația de Temei a Speculațiunii, de cauză și principiu (aitia kai arche).
Filosofii creștini neoplatonici, ca Sf. Augustin, s-au inspirat, în mod firesc, din Sfintele Scrieri. Când Dumnezeu zice: „Să facem om (anthropos) după chipul, imaginea noastră (kat’eikona hemeteran) și prin asemănare (kat’homoiosin)” sugerează reproducerea catoptronică, pe care o atribuie și Platon Demiurgului, care avea la dispoziție Ideea ca model (paradeigma) pe care o reproducea ca imagine (eikon), făcând astfel lucrul creat cât mai asemănător (homoiotatos) cu modelul.
În Noul Testament se vorbește însă și despre modalitatea de catoptronizare speculativă (katoptrizesthai, speculari) a Slavei Domnului, care poate fi văzută doar ca prin oglindă (per speculum). Este vorba despre speculativarea numită mai târziu „contemplare” (contemplatio Dei), dar care, în mod evident, era diferită de simpla vedere, și care presupunea asemănarea (homoiosis, similis) de tipul oglindirii.
Este vorba, firește, despre asemănarea celor lumești cu cele divine, ca în Rugăciunea „Tatăl nostru”: „precum în Cer așa și pe Pământ” (hos en ourano kai epi ges, sicut in caelo, et in terra).
Chiar și atunci când folosește termenul de „contemplație”, Johanes Scotus Eriugena distinge din cadrul acesteia „considerația speculativă” (speculativa consideratio), referitoare la Divinitate, care va deveni în germană Gottesbetrachtung, iar speculatio în genere Betrachtung în loc de Kontemplation. Căci simpla vedere sau contemplare (observare) a Divinității „față către față” (prosopon pros prosopon, facie ad faciem) nu este posibilă în Creștinism, ci numai „prin oglindă” (per speculum), adică prin speculativare sau reproducere catoptronică.
Sf. Toma face legătura Speculațiunii, pe linia pauliană de recunoaștere a Creatorului care se oglindește în creațiile sale, cu relația de la efect la cauză: speculum est videre causam per efectum in quo eius similitudo relucet. Este o viziune inversă față de aceea platonică a lui Proclus (de la cauză la efect), dar semnificativă și aceasta pentru Speculațiune ca Temei gnoseologic. Sf. Toma face, de asemenea, legătura dintre Speculațiune, meditație și revelație.
El se referă și la Sf. Bernardus care, față de Revelația obișnuită de tip creștin, prin revelatum divin determinativ, vorbește amănunțit și despre Revelația inversă pornită de la creștin către Dumnezeu, care nu este posibilă decât prin Extază, ca fază finală a meditației despre Transcendența Divină. Dar Sf. Toma se referă și la Ricardus de Sancto Victore, care enumerase treptele meditației până la depășirea rațiunii (supra rationem) pe care o presupune Speculațiunea despre taina Trinității (de misterio Trinitatis). În toate cazurile fiind vorba și despre starea finală de extaz (raptus mentis).
Ce-i drept, uneori, fără să se facă distincția dintre Intelect și Rațiune, s-a vorbit, în loc de Speculațiune, despre Intelectul Speculativ și, în loc de Speculativare, despre contemplație speculativă. Acestea fiind încercări de a reduce, în fond, Speculațiunea la facultăți inferioare ale gândirii, cărora li se atribuiau determinații suplimentare. Așa o să apară mai târziu și „Rațiunea Speculativă”.
Se pare că Nicolaus Cusanus a fost acela care a separat gândirea speculativă de Intelect și de Rațiune, indiferent dacă acestea ar fi identice sau nu, căci Speculațiunea este dincolo de ele (le transcende) și deasupra lor (le depășește). Speculațiunea este altceva, se referă la altceva și procedează altfel.
Cusanus îi spune chiar Speculațiune (speculatio) acestei facultăți superioare a gândirii, deși folosește frecvent și termenul de „credință” (fides), pe care o consideră mai presus de „orice rațiune și inteligență” (supra omnem rationem et inteligentiam), dar și termenul nepotrivit de „intuiție intelectuală” (intuitio intellectualis) pentru ceva care este deasupra intelectului. Unele considerațiuni ale lui Nicolaus Cusanus despre Speculațiune sugerează tehnica isihasmului ortodox de obținere prin meditație a stării extatice de „liniște” (hesychia). Speculatio, zice Cusanus, est habitatio in pace. Nam est quies rationalis spiritus seu ultima felicitas.
Speculațiunea se referă la Dumnezeu, conceput ca unitate a opușilor (coincidentia oppositorum), „unitate”, de la Unul (to hen), cu semnificație antitetică. Deus omnia est. În El coincide maximul și minimul, începutul și sfârșitul. Adică Alfa și Omega, arche kai telos, principium et finis, cum se zice în Noul Testament.
Dar „coincidența” cea mai importantă este Sfânta Treime, Unitatea Absolută (unitas absoluta), căci unitatea în genere există numai ca trinitate (unitas enim non nisi trinitas est). Nu numai Dumnezeu, ci și Sufletul și Lumea (Universul) sunt unități triadice (Est igitur unitas universi trina). Ceea ce i-ar fi plăcut desigur și lui Hegel, care n-a cunoscut însă scrierile lui Cusanus.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg