Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Şopârlele lui Darwin

Şopârlele lui Darwin

 

Alessandro Cabianca, poet, dramaturg şi eseist şi romancier

A publicat: Sopra gli anni, 1991, Il gioco dei giorni, 1992, Le vie della città invisibile, 1995; L’ora dello Scorpione, 2010, Testimoni del tempo, 2012, Influssi, 2015, I guardiani del fuoco, 2017 (poezie); Medea, 1998, Clitennestra, 2000, Antigone, 2010 (tragedii); Torquato Tasso, 2015 (dramă); I musicanti di Brema, poveste în versuri pusă pe muzică de către maestrul Matteo Segafreddo pentru Orchestra Teatrului Olimpic din Vicenza. Lucrări de-ale sale au fost reprezentate în diferite teatre italiene. A mai publicat: Armonie d’insieme – Poesia e musica dal mito al ‘900, 2009 şi Armonie contemporanee – Teoria ed estetica di opere d’insieme, 2012, scrise împreună cu compozitorul Matteo Segafreddo şi Ottiero Ottieri – Dalla Olivetti alla Bicêtre (eseistică). De curând a publicat: Cinquecento – Papi, duchi, eretici e mariuoli, roman situat în mediul curţilor italiene din ‘500. Numeroase sunt publicaţiile în reviste literare şi participările la colocvii şi întâlniri de poezie. Este printre fondatorii Gruppo 90 – ArtePoesia din Padova şi al PIP (Pronto Intervento Poetico).

Şopârlele lui Darwin

Ca să cauţi printre gâşte sau furnicuţe
care zboară sau se mişcă impasibile
aparenţa de om ce le urmează
a fost destul să vezi lumea de pe un vapor
vreme de cinci ani lungi şi multe porturi,
unde se agită lumea şi încearcă să supravieţuiască.

Eu am văzut furnicile în soarele de iulie,
la aceeaşi oră, în acelaşi punct, ca şi guşterii,
întorcându-se să se-ncălzească pentru nopţile de frig,
nemişcaţi pe aceeaşi piatră,
de la un anotimp la altul,

iar tu care vorbeşti de ele în scrierile tale,
le ştii, tu, pe şopârle,
ai încercat să ne vorbeşti de ele fără să le laşi să scape
sau le-ai însemnat numai în cărţile de poveşti
unde sperie copiii?

Lumea e aceea care este iar dacă se moare e din distracţie:
prea mulţi au întâlnit o maşină nebună
sau o ţeavă de puşcă; numai şopârla şi bursucul
îşi termină ziua de bucurie şi de chin
în spaţiul imens în care trăiesc piticii.

Dacă ar avea sentimentul lunilor şi al sorilor, şopârlele,
care şi ele se împerechează şi nasc, ca fiecare fiinţă
care se mişcă, mâncă, doarme, îşi închipuie, disperă
nu ar sfârşi acolo unde oamenii se pierd din prea multă suferinţă.

Am văzut prea mult, în groază şi în deznădejde:
sate întregi trăind din resturi, unde aleargă fericiţi şacalii,
în timp ce bande care urlă termină cu maceta
bătrâni, copii şi capre iar caselor pun foc.

Nu e aici omul visat de Darwin,
frate cu rândunica şi cu lupul,
copil al babuinului,
asemenea cu şoarecele şi cu iepurele.

Trec vorbele

Trec vorbele ca norii:
nu rămân decât goluri între o vorbă şi o umbră;
trec oraşele aşa cum trec broaştele ţestoase
şi tâmpiţii aceştia ce violează şi distrug.
Trec trupurile de care te simţi aşa legat,
trec berzele înalte sus pe hornuri,
şi microorganismele trec, chiar dacă-s lenţi la trecere,
pietrele ascuţite şlefuite de curenţi
şi viaţa ta şi-a mea, de care vei fi vorbit mult,
şi cea a eroilor care-au murit pentru nimic
şi acţiunile celor uitaţi
sau abisurile pe care puţini le recunosc.
O ştii şi tu că timpul poate să tămăduiască,
că rănile sângerează un pic şi-apoi se vindecă,
ştii că uneori fericirea e îngheţată,
că alteori te sufocă şi te ucide;
dar nu fii disperat, de pe colină
vine un aer care te reface, aer de septembrie,
de pe o fereastră aprinsă un cântec funebru coboară
şi nu ştii dacă te iluminează sau orbeşte,
cu siguranţă celor morţi le cântă
şi îi vrea alături ori îi aminteşte
ca printr-un exorcism
ca totuşi să rămână acolo unde le e casa.

Traversări

Voiam să trec prin oraşe, sate, râuri
dar îmi împiedica trecerea
un zid nevăzut;
trebuia să inventez itinerarii
ca să trec de zidul acela,
dar erau gărzi
şi tunuri să îl apere;
am crezut că pot
să mă închid în casă,
dar casa era un zid,
iar viaţa era în afară;
atunci am ales drumul
şi o busolă către altundeva
şi un castor să îmi fie călăuză
şi-un licurici să-mi lumineze drumul
şi un elastic să trec peste obstacole:
nu eşti curioasă să ştii
ce fel de paradise am descoperit
ascunse dincolo de zid?

Cer

Dacă privesc cu ochii cerul
străluceşte într-o singură culoare
şi iarba are numai verdele ei,
albul e al muntilor plini de zăpadă,
iar albastrul intens este al mării;

dacă închid ochii şi privesc din nou
cerul se umple iarăşi de forme,
de toate culorile, de sunete,
şi-i văd pe cei ce locuiesc în mare

şi iarba nu este numai aceea de pe câmp,
cea din pădure, de pe marginea şanţurilor,
de pe păşuni de munte, de prin bălţi.

Dacă văd şi nu privesc, dacă-mi închipui,
dacă păstrez înăuntru totul din ceea ce trăieşte,
atunci curcubeul nu e destul să spună culorile.

În româneşte de Ştefan Damian

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg