Citesc într-o lucrare care are șanse bune să devină un „hit” – Zorii limbajului a lingvistului și fizicianului suedez Sverker Johansson (trad. Cristian Iscrulescu, Humanitas, 2022) – că „nu există limite clare între o limbă propriu-zisă și un simplu dialect al unei alte limbi. Chestiunea limbilor separate este mai mult o problemă politică decît una științifică” pentru că, de pildă, „diferitele dialecte ale chinezei se deosebesc între ele mai mult decît se deosebesc limbile scandinave”. Ceea ce lingviștii tratează drept limbi distincte, politicienii (chinezi) consideră dialecte ale aceleiași limbi; ceea ce lingviștii recunosc drept o singură limbă (bunăoară sîrbocroata), politicienii (sîrbi și/sau croați) sparg în două limbi. Asta se întîmplă pentru că, din zorii istoriei (limbajului) pînă azi – așa cum dezvăluie „o veche glumă din branșă” – „o limbă este un dialect cu armată proprie”. Prin urmare e de înțeles și instinctul dictatorilor patibulari de a se pronunța în domeniul limbii – de la Stalin la Putin…
Despre limbi, dialecte, despre farmecul lor în orgia perpetuă a lecturii aveam să discut, nu o dată, cu poetul englez, din Liverpool, ChrisMcCabe, la ediția a XI-a a LitVest, festivalul pe care Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” l-a organizat în intervalul 21-24 septembrie, la Timișoara, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș. Chris McCabe vorbește o formă spectaculoasă și aproape ininteligibilă a englezei, faimosul dialect Scouse sau Liverpool English. Dialectul a fost făcut celebru de muzicienii din Liverpool (de la The Beatles încoace), deși, ascultîndu-l pe Chris, am impresia că s-a radicalizat rămînînd tot melodios; Liverpoolul contemporan, spune poetul Scouse, rămîne un athanor al muzicii și ritmului; poate de aceea, continuînd în fond o tradiție a liricii irlandeze, engleze, a marilor barzi, Chris McCabe își scandează poemele memorate și memorabile, angajat într-un fel de contact mai viu cu publicul. Din ce mi-am dat seama, a avut impact performance-ul lui de la Liceul Teoretic „William Shakespeare”, susținut alături de poeții Irina-Roxana Georgescu și Ștefan Manasia. Copiii sînt receptivi, acceptă provocarea de a discuta în engleză; vorbim despre rolul poeziei azi, despre cum te ajută lecturile poetice să îți extinzi vocabularul, cunoașterea, adăugînd un ton de rafinament personalității ș.a.m.d.; vorbim despre graiuri/dialecte, Scouse sau vechea/noua poezie scrisă în grai bănățean (care, de fapt, e o limbă poetică savuroasă, lirica săvârșineanului Ioan Vodicean depune mărturie); copiii nu mai sînt învățați de părinți sau bunici limba asta exclusă din școală/administrație, pentru că, așa cum sintetizează Sverker Johansson, „o limbă este un dialect cu armată proprie”. Și atunci mă uit cu respect la poetul englez care nu vorbește ca un londonez înțepat, ci scandează asemeni unui working class hero: ”The Doppelgänger looks through the hospital glass, at himself under the knife, his organs glistening like a city of glycerine, He says, you’re doing okay, how about me?”
LitVest, festivalul gîndit de Tudor Crețu – poet, romancier, critic și teoretician, director la Bibliotecii Județene „Sorin Titel” – aduce laolaltă scriitori străini și români, omagiază personalități literare din Banat, fără năravurile parastaselor literare autohtone, care continuă și vor continua inerțial. LitVest înseamnă spirit tînăr, evenimente nonconformiste, o serie de „teste” pentru scriitori/muzicieni/public. Dacă a ajuns celebră manifestarea pătura care citește, cred că se va vorbi o vreme și despre concertul Iris de anul acesta (probabil singurul concert rock organizat de o bibliotecă!), la care Cristian Minculescu a recitat poeme din autorii invitați ai ediției 11 LitVest. În cele patru zile, au citit și peripatetizat prin Timișoara – sub ploi și sub soare – Juan Arabia (din Argentina), Ida Börjel (din Suedia), Erkut Tokman (din Turcia), Chris McCabe (din Marea Britanie), Olga Ștefan, Irina-Roxana Georgescu, Alina Purcaru și Gelu Vlașin. S-au citit și poeme de Gheorghe Pruncuț (1950-1995), a citit, în diferitele contexte regizate de Tudor, și poetul Marcel Tolcea.
Venit din Buenos Aires, Juan are silueta un beatnic famelic, chinuit de clima aspră (din primele zile de aici, dar prinsese zile reci și la Festivalul de Poezie de la București). I se potrivește, pentru că Juan îi adoră pe beatnici (pe Charles Bukowski, pentru onestitatea și geniul său), pe Nicanor Parra, ficțiunile lui Borges, pe poeții chilieni și mexicani (cei mai tari din literaturile hispanice!) – da, Mexicul pare a fi adevărata patrie (sau matrie) pentru poeți, pentru editori, dincolo de imaginea corpurilor decapitate în luptele dintre carteluri, oamenii ar fi extrem de prietenoși, de deschiși către artă și poezie, Juan are elocință, aproape că m-a convins. Sigur m-au convins poemele lui postbucolice, antiurbane, evocînd o lumină pierdută, o armonie în dezintegrare. Ida Börjel a ajuns aici din Malmö și a fost o plăcere să îi ascult poemele lungi analitice, să discutăm politică, să facem – atît cît se pricep poeții – disecția răului care maculează (și) continentul european. Mi-am dat seama că, dintre poeții străini invitați, Ida e singura ființă interesată, angoasată de politic, implicată activ & efectiv în conflictul ruso-ucrainean de exemplu: zilele trecute mi-a trimis un email, un promo lipsit de prețiozitate al noii ei cărți (despre care vorbiserăm la Timișoara) – intitulată Ringa hem (Sună acasă), este o colecție de poezie documentară (așa o numește Ida), transcrieri ale convorbirilor telefonice dintre soldații invadatori ruși și mamele/iubitele lor, transcrieri fidele de-structurate numai în versuri, din care transpar alchimia ororii, anestezicul propagandei, spiritul patibular etc., mai bine decît dintr-un articol/eseu antirăzboi, antiimperialist ș.a.m.d. Mi-ar plăcea să citesc volumul Idei Börjel, fie în română, fie în engleză. Despre Erkut am să spun că vine din Istanbul (dar lucrează, ca inginer, la Izmir) și aduce cu sine pasiunea pentru performance, video, pentru poezia concretă, vizuală, pentru caligrafie și caligramă (mi-a arătat o carte și poeme postate pe site-ul lui, cu versuri/structuri construite din simboluri matematice și grafice, semne de punctuație, tributare simbolurilor de pe tastaturile noastre, dar și caligrafiei otomane/arabe, convertite, inteligent/subversiv, într-o nouă scriere „cuneiformă”). Cu Erkut poți discuta despre poezia română (din care a și tradus) sau despre filmele lui Abbas Kiarostami, despre renașterea cinemaului turcesc, despre festivaluri de poezie/artă experimentală. N-am să vorbesc aici despre lecturile/discuțiile cu poeții români, activi în presa noastră de bună calitate, prezenți în librării cu volume/antologii extrem de instructive pentru evoluția limbajului poetic contemporan din România. M-a bucurat revederea, după cinci ani, cu bunul meu prieten Gelu Vlașin (el însuși organizator de lecturi/festivaluri/tabere/huburi literare).
Sper ca LitVestul să rămînă o constantă a vieții culturale timișorene și ca lui Tudor Crețu să nu-i dispară entuziasmul și ideile!