Nikolai Lagoida s-a născut în 1966 la Frunse, în fosta URSS. În 1985 a absolvit Școala de Artă din Krasnodar. Din 1995 trăiește și lucrează ca artist profesionist la Ochsenfurt în Germania. De-a lungul timpului a avut numeroase expoziții personale și de grup atât în Germania cât și în străinătate, în țări precum Italia, Franța, Luxemburg sau Olanda. Picturile lui Nikolai Lagoida se află în galeriile și muzeele marilor orașe din Rusia și în colecții private din Germania, SUA, Israel, Rusia, Canada și Franța.

 

 

Pictorul Nikolai Lagoida are un ochi receptiv pentru momentele banale și neînsemnate ale vieții, cărora le atribuie cu ajutorul pensulei o aură ce trimite dincolo de moment: O femeie în trecere prin fața unei vitrine decorate cu manechine. Soarele strălucește, dar o haină descheiată și o eșarfă înfășurată la gât ne dezvăluie că este încă răcoare în oraș. Veșmintele expuse în vitrina magazinului vestesc deja venirea primăverii, care se recomandă a fi întâmpinată cu o pălărie și ochelari de soare. În alte instantanee de acest tip, o femeie este surprinsă la o cafenea stradală vorbind la telefon, sau o tânără vânzătoare își decorează marfa într-un magazin universal.
Acestea sunt toate scene care s-au derulat adesea în fața ochilor noștri într-un fel sau altul și sunt de obicei pe cât de cotidiene pe atât de banale. Probabil că nici nu se mai înregistrează, scapă atenției, și dacă nu, atunci doar pentru că recunoaștem pe cineva sau ne aducem aminte de o scenă asemănătoare. De fapt, nu există subiecte clasice ale artelor plastice pe care Lagoida le-a vizat în pictura sa. Pictorul plasează evident foarte conștient în punctul central al percepției noastre ceea ce de obicei vedem doar cu coada ochiului și uităm repede. Pentru noi, observatorii, el captează banalitatea vieții cotidiene în toată splendoarea ei, transformă astfel de observații de zi cu zi într-o adevărată sărbătoare pentru ochii noștri.
De cele mai multe ori sunt înfățișate femei aflate în floarea vieții, îmbrăcate elegant, plimbându-se prin oraș. Femei degajate ce se mișcă nestingherite într-un mediu obişnuit lor, plăcut încrezătoare în ele. Experimentăm în aceste picturi, dacă vreți, o „sărbătoare pentru ochi”, dar fără ca noi să ne simțim ca niște voyeurs. Nu suntem „prinși” privind ceva interzis. Nu, ca spectatori cu Lagoida ne bucurăm în liniște de frumusețea vieții de zi cu zi.
Culoarea în pictura lui Lagoida susține subtil instantanee din viața de zi cu zi: Uneori este un roșu puternic al bluzei unui manechin în jurul căruia este construită întreaga compoziție. Alteori este contrastul dintre galbenul intermitent al unui automobil și echipamentul sportiv în roșu și alb al unei fete care, sprijinită de el, vorbește pierdută în gânduri la telefon, sau ochii noștri sunt atrași de numeroasele reflecții de la ușa unui magazin în care o femeie stă la intrare.
În fotografie, acest lucru a fost numit instantaneu. Pe vremea când aparatele de fotografiat erau încărcate cu filme scumpe, oamenii nu voiau să prindă pe peliculă imagini înscenate, ci mai degrabă încercau să facă fotografii „autentice”, care să fie cât mai realiste; dacă au reușit sau nu aflau doar mai târziu, după ce filmul era developat. Cu telefoanele mobile din zilele noastre, facem fotografii tot timpul fără griji și, dacă imaginea nu ne place, o ștergem la fel de repede pe cât a fost creată. Rezultatele sunt de obicei mereu aceleași și rareori vorbim de artă în acest context. Arta lui Nikolai Lagoida constă în recunoașterea momentului demn de prins în imagine dintr-o abundență de impresii și apoi oferirea unui cadru în picturile sale, fără ca imaginea completă să pară compusă în maniera vechilor maeștri.
Lagoida celebrează viața în oraș și oamenii săi în astfel de picturi. Desigur, fără mult zgomot. De exemplu, când o tânără cu păr arămiu stă într-un magazin, îngândurată, în fața a trei manechine care par a fi alter ego-uri ale ei, fără niciun fel de comunicare între părțile implicate. Într-un alt tablou, două femei stau în fața vitrinei, concentrându-se pe ceva ce se întâmplă în afara imaginii. Un manechin blazat din dreapta imaginii se arată evident nemulțumit și se simte trecut cu vederea.
Există însă un alt subiect complet diferit pe care Lagoida îl urmărește iar și iar în munca sa: caii, în special cursele de cai. Putem simți literalmente bucuria pictorului în provocarea de a prezenta în mod repetat picioarele sprintene ale animalelor în galop, mușchii tensionați ai corpurilor și acei jockey care îi asmuță înainte în imagine. Chiar dacă doar un singur cal va trece linia de sosire ca învingător, cu toții au pornit în cursă cu scopul de a câștiga.
În lupta calului cu calul în astfel de curse, este impresionantă perfecțiunea mișcării comune dintre cal și călăreț. Saltul va reuși numai dacă ambii devin o unitate la momentul potrivit. Și numai dacă pictorul redă singurul, cel mai bun posibil moment dintr-o multitudine de momente individuale ale unui astfel de salt, fără ca acesta să pară pus în scenă, așa cum o face în pictura sa Nikolai Lagoida.

 

 

Erich Schneider este istoric de artă și muzeolog, director al Museum für Franken din Würzburg

 

 

Traducerea din limba germană de Tünde Lassel