Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Spre simfonia brâncușiană… (IV)

Spre simfonia brâncușiană… (IV)

Constantin Brâncuși este primul meta-sculptor (de fapt hiero-glipt sapiențial!) care nu mai reprezintă „aripi”, ci ne amintește că în lăuntrul nostru, latent, stăruie adevăratul zbor al neclintirii, înțelepciunea divină. El este singurul al artei sale. Nu lasă în urma sa cărări!… Golul/ Vidul din om este chiar trezirea ce așteaptă ca însuși omul să spună: – „Să fie!” (Lumină!). Energia e Vestea (amplificatio) din po-vestea (operatio) vieții, Anastaza!… Meta-gliptica este acel „ne-cuprins perpetuu” sub care omul brâncușian dobândește intuiția Ființei printr-o inițiere întemeiată pe o înțelegere anticipată. Sculptura sa metafizică, aș spune, are deslușirea într-o vedere covârșitoare ce vine deodată cu Sensul. Prin Calea Învierii Inițiatice de la Târgu Jiu, Contemplatoriul, ca atare, într-un concert în trei părți: Aurora, Amiaza, Seara, pe care-l ascultă, din eternitatea-i, Ziua, Brâncuși transmite lumii că viața are sens sub adăpostul unui cosmos al concordanței, că așezarea-i de geometrie spirituală este crezută de stelele Sirius-ului și aceea a Polului Nord, că dumerirea sa din somn va dăinui în apele nesfârșite ale Tăcerii. Brâncuși a fost cel ce a descoperit în norii de până la el din zarea comună a sculpturii vremurilor hieratismul, Fulgerul. Priviți cu stăruință Coloana!… Un stâlp alcătuit din propagări și circumscrieri de văpăi legate de o ardoare incombustă ce ține de triada mistică a numerelor: „Φ”, „5” și „46”, ritm al lui Agni ce ne sugerează sincronia între imaginea Omului și Oglinda ce-l imaginează. Ce se pierde prin minte se câștigă prin Inimă!
Coloana sacră!… Apeirohedronul!… Un Concert al Tăcerii!… Un lanț divin de androginitate… Omul ca umanitate!… Ea nu sprijină cerul, cum s-a spus, ci leagă pământul de Cer, este, așadar, un testament al unirii om-divinitate. E heno-sofie gliptică!… În fața sa omul inițiat coabitează cu cerul sacrului, sub smerenia de a-l scoate din nadiralitatea-i spre lucoarea zenitală prin revelație, prin amintirea obârșiei. Putem desluși în ea, ca „Arbore cosmic fără de sfârșit” (asemeni nesfârșirii sufletului!), un lanț de curcubeie, de roșu-violet, roșu-violet, roșu-violet… etc de 16,18 ori, unde mereu segmentul de jos este „roșu” (foc diurn, Duh!), iar cel de sus este „violet” (apă nopturnă, Apă!)… Naștere, a doua, din „Apă și Duh”!… Deci, la fiecare „tăietură de aur” în cotul egiptean se schimbă culoarea ( 180:7=25,7 de centimetri , adică la fiece 25,7 de centimetri/tăietura cotului se manifestă altă culoare, iar aceasta de 113 ori de sus în jos). Curcubeul este asemeni Sphinxului, poate fi văzut de observator numai atunci când e așezat cu spatele la soare. În cazul Sphinxului vorbim de Triadica Înțelepciune a Piramidelor, adevăratul Soare de dincolo de soare, pe care Acesta ca Om îl veghează fără a-l privi. Astfel, când cel ce păzește „lumina/învățătura”, aceea din spate, Sacra Înțelepciune a Tăcerii, doar atunci ea i se tălmăcește în vederea culorii/reflexiei. Iar centrul atât al Curcubeului, cât și al Veghetorului rămâne chiar umbra sa (gândurile, reflexiile…). Tot din această „Coloană fără de sfârșit” înțelegem (văzând „invers”!) adâncul spuselor Testamentului: …„a fost seară a fost dimineață, Ziua!…”, anume: Creația începe de sus, de la Vortex, de la Tăcerea Întunericului (Soarele de dincolo de soare!), de la violet/negru… către jos, la talpă, la roșu… În consecință, Soarele adevărat purcede de Sus, din Seară , din Vest (vezi Desenul no:1!)… și „merge stând”, într-o necuntenă simultaneitate, în Dimineață, în Est, consacrând astfel Lumina, Ziua ca Veșnicie!… Avem, așadar, a vedea, invers(!), cu ochii minunii o Destăinuire a „repetării fără de repetare”…
„Euritmia de la Târgu-Jiu”, o Cale a Mântuinței dacice, Za–Moksha, Prezența Soteră a reîntoarcerii Acasă, ca îmbrățișare continuă de sacre proporții, atât în elemente, „prototipuri”, cât și între elemente și Întreg, amintește de Marea Consonanță a Facerii, ce după chip și, mai ales, asemănare s-a statornicit, deci în analogia Omului cu „Ordonatorul”. În ceea ce semnifică „Stâlpul fără de sfârșit”, circumscriind un cerc imaginar fiecărui „sigiliu” din cele 16,18033… raza acestora va fi 1,011 metri (ne întâlnim iar cu „1.1.1.”). Nucleul (Zero!) octogonal al „tiparului” /mărgelelor (referire la „Mărgelele” Dragonului Boreal, cel ce prin „Alfa” sa revela Nordul din vremea Daciei!) „Coloanei” este, în fond, Punctul, centrul simetriei ascunse al celor 8 triunghiuri isoscele care au, fiecare, câte două echere, trimițând în geometria esoterică, hermesiană la: Compas (cercul!), Echer (cele 32, câte 2 la fiece „sigiliu”), Fir de plumb ( 180 x 1,618033… = 29,1246 ). Sunt de fapt două „Coloane”/Întoarceri ce se răsucesc de 16,18033 ori de fiecare dată cu 45 grade, adică în 720 grade (2 cercuri complete, drept: 2Φ–1). O cununie a Două Echere în „Firul de plumb” al celor „Φ” la puterea a șaptea metri la care cântă simetria „măsurilor nemăsurabile”…o simfonie a glifelor închinată Unicului Creator!… Iată așadar, o Corolă cu 16,18033… petale de aur („Coloana fără de sfârșit”!), cu un Arc al Staminelor de argint („Poarta Androginului”) și cu Gineceul liniștii Cuvântului Dintâi („Masa Tăcerii”) prin care Ziditorul Luminii arată celor aleși încă un Semn al Ordinii Sale într-o desăvârșită frumusețe spirituală.
„Ceea ce este sus e cum și jos”, consacră în Tabula Smaragdina Hermes -Toth, „Precum în Cer așa și pe Pământ” este rugăciunea lui Brâncuși, ce singularizează ca din „cvadratura cercului” (pătratul teluric) omul să acceadă la „tripartiția Punctului metafizic”, a Unului!…căci, știm, în fizic, după Euclid, punctul nu are parte… Grădină a Raiului, a transmutației alchimice a fierului/plumbului în aur se arată „Columna” brâncușiană, la care au deschisă poarta cei inițiați în Enneadă, adică cei ce au primit „întoarcerea” la condiția spirituală paradisiacă, cei ce din evlavia esoteriei s-au împărtășit cu Soteria. Putem spune, astfel, că Brâncuși, într-un demers spiritual, arată celor ai „Trezirii” Cheia Întoarcerii Acasă…
Avem în memorie că timpul desfășurat al „trecerii” deșarte îl reprezentăm prin transferul apei/nisipului din hemisfera de „sus” către cea de „jos” (de la „ieri” prin „azi” spre „mâine”) a Clepidrei. Totodată, timpul mistic înfășurat (ghem al veșniciilor), al „statorniciei” îl închipuim/asemănăm prin translarea, împotriva gravitației, invers, în Gând, a fluidului mistic de data aceasta de la hemisfera de „jos” către cea de „sus” (într-un „Azi” necunten, etern!) în Vasul, Atanorul, care „a furat”, acum și aici, diacronia, impunând sincronia Omului cu Cel Divin. Prin meta-clepsidra „Coloanei fără de sfârșit” curge-stătător Eternitatea, smerită în fața Amintirii Omului… Prin urmare, „Coloana brâncușiană” este înseși o meta-clepsidră, o clepo-cronie sub care Veșnicia este întrevăzută în fluxul hiero-gliptic de la trunchiul piramidal de „sus” către cel de „jos”, într-o reicitate cosmică nesfârșită. Distingem în fața noastră 16 perechi de module mundane, însă adevărata solomonie a predestinării și inițierii rămâne „perechea – nepereche”, transcendentală, aceea fără-de-sfârșitului, de 0,18… a magicului număr „Φ” alăturat lui Zece, pereche mistică în lipsa căreia toate ar fi nimic…
Mai jos vom arăta „modulul” ce trebuie hermeneutizat, cel cu Omul ca Floare a Vieții în Centru, așezat în sensul celor Trei Triunghiuri ale Eneadei Sphinxului, în Autocunoaștere.

( Desenul no: 2 Chip după un „modul”/„Trestia de aur” din Coloana brâncușiană).

Coloana, o incantație a „Trestiei de Aur” ce extaziază prin adânca-i tăcere, ceremonie simbolică a hiero-gliptiei, este un ermetic și hermetic herald stăpân al însușirii magice de a îndruma sufletul omului spre Lumea Cealaltă a Luminii veșnice, prin Iubire. „Pană Verticală” înfiptă în diadema zeiței Maat (trestia tăiată), aceea a Armoniei Echerului la vechii atlanți ai Roșului Egipet, ea insuflă canonul gnostic celui ce se inițiază în enneada Întrebării Sphinxului. Receptacol al focului celest, poartă calitatea aurului alchimic care transmite sunetul eterului plin de lumină către urechea adevăratei ascultări, cea a Inimii. Întemeiată pe „muzica numerelor”, pe armonie, ea nu este așezată într-un timp fenomenal, al Moirelor, ci într-unul absolut, în Marele Timp a lui Ananke.
„Credo ut sciam”, prin credință cunoașterea! ne amintește Brâncuși… Căci sunt cu adevărat liberi, mântuiți, doar aceia ce văd Cerul!… Rânduiala eternă… Iar aceasta numai depășind arcanele paradoxului ce ne lăsă atașați minții, spunându-ne că în reflexiile oglinzii Soarele răsare la Est câtă vreme în Oglindă (Realitatea ultimă!) el răsare la Vest (în Seară!… vezi Desenul no:1). Astfel, „Calea Tâlcului” începând de la „Masa Tăcerii” până la „Coloana fără de sfârșit” este, în fond, Apa Cerului (Aqua Caelum), Calea Statorniciei, peste care se încearcă zadar scăunișele-poduri ale nestatorniciei celor purtătoare de umbre. Iar hierofantul ceremoniei Apei Cerului știe că ecuația Creației are ca atribut esențial reciprocitatea, când opera este făcută simultan de două subiecte aflate în co-religare, Omul și Divinitatea într-o glifometrie sacră.
În „Coloana fără de sfârșit” Brâncuși repetă simbolul Atlantidei (cunoscut ca Steaua lui David), care reface ființarea dualității invers, o întoarcere la Lucenditate prin Capătul Pământului (Obârșia!). Centrul spiritual al Lumii, Munții Retezat, îi sugerează să truncheze Piramida, să „secteze” fagurii spre a arăta Mierea Cerului, Supremul Lup Luminos, Axa lui Lykaon, prin curățarea stupului omului–trupul–netezindu-l în interior, hiero-glifizându-l… Aici este de amintit că ceea ce face Sphinxul la Memphis face și Lupul Luminos dacic la Târgu Jiu/Arcinna. Amândoi păzesc Tăcerea!.. Orizontul (√Φ, Zenitul!) și nu doar √5-Răsăritul, ca nu cumva Seara (Sapientitatea!) să plece în Dimineață (Elementaritate!), ci, unite în veșnicie, acum și aici, să împlinească Minunea Zilei, știind că Spiritul hermesian al nașterii vine de Sus!… Brâncuși pornește de la Unica Tradiție șamanică, aceea ce îmbrățișează Mediterana Orionului cu Septentrionul hiperborean… Să nu uităm că Zenitul Lupului dacic e Steaua Polară, iar în gura sa arde, cum asemeni în gura Leului Sphinxului, chiar Polaris (Phoenice!).
Calea zamolxiană (deci, înțelegem Călătorie, nu zeu – Zamolxe!), așadar șamanica Za/Cale – Moksha! – cea a Trezirii – susține că Omul, cel autentic în spirit, nu pribegește prin fizicalități centrifugale, fiind unul al osialității omniprezente, al măreției centripete. Sub înălțimile acestei creații artistice Autorul, cel ce a inaugurat „Ordinul Simplității Mătcii Oceanului”, străvede lucrurile Cunoașterii ținând de Marea Tăcere, de realitatea ultimă și anume că: „iubirea învinge moartea!” (amor vincit mortem). În eternitatea spiritului artei curate corporalitatea fizică nu mai este în legitatea pământească muritoare, ci în noimele luminii Tronului Ceresc, cel al Duodekadimensiunii.

Mereu rostim la Brâncuși despre o apropiere și nu o egalitate, iar aceasta pentru simplul motiv că Omul se poate apropia/asemăna lui Dumnezeu, însă nu i se poate identifica… El doar oscilează între Multiplu și Unu(l), între diferențierile semnelor și imanența unei fără de seamăn realități. La întrebarea: – De ce „trunchiul de piramidă” în „Coloană”?… răspunsul e că acesta desfășurat înseamnă o cruce, prin consecință Crucea cu adâncile-i semnificații: Elementaritatea, Axa Lumii, Aurora Omului, Uniunea om-divin (orizontal-vertical), Coincidentia oppositorum, Yang-Yin, Emblema Centrului, Viața nemorții, Mântuirea… Iar „3…6…7…” (triplul, hexatuplul, septuplul…), cu noima așezării Omului (triadicul 6!) între Zei (37!)… căci omul este Ființa Întrebării, singura în fața Celui Singur, care își crează, revelându-și Sinea, propriul Rai. Este Ființa Metaforei! A miezului Cunoașterii!… A Amintirii Dintâi!…
Deci, „Coloana fără de sfârșit” stă sub cerul Septenar, asemeni Zilelor Genezei, ca o anastază, într-o combinare a celor trei laturi orizontale cu cele patru margini ale trapezelor (3+4=7). Ea amintește de Androgin: mesajul masculin unificat cu mesajul feminin în elementul primordial. Iar numărul mistic al Androginului brâncușian este „16” (asimptotic lui „Φ”!), (1+6=7), Shiva-itul „7”, cel al începutului tuturor lucrurilor, al întrupării, zeul Înțelepciunii aflat pretutindeni și nicăieri. Androginul divin, cel de 16 ani!… Sau „324”: „11,1” = 29,1246117975…! unde „324” este Enneada Sphinxului (Nouă trepte ale Iluminării Omului în Una, a Tetraktys-ului) sau o diviziune aproximativă a lui 20Φ, deci „32,36”!… Septenarul ( Φ, anume 1,618…=1+6+1+8 =16 =1+6=7!) face „jocul” desăvârșitei simetrii într-o nuntă a relativei lumi cu Absolutul, unde Nunul Mare este Misterul însuși („1.1.1.”!). Cheia!… Calea!… Legea lui Șapte: Energia Începutului („1.1.1.”, „Treimea ce aduce în act potența Monadei”!) impulsionează triada: creștere, menținere, scădere…urmând: golul, pauza, hiatul, vidul (creator el însuși). La punctul de „Vid” intervine Artistul cu un re-imbold, prin aceasta se re-dobândește Energia Începutului. Când se încheie (videază) cei 180 centimetri, vine Creatorul și re-impulsionează Opera folosindu-se de Secțiunea de Aur. Ciclul tattva-ic este, aici și acum, așadar, „180” („111” x 1,618033… )… Ca atare, pentru a transcende într-o Altă Lume, cea a Unului, Ziua, Ciclul Omului numai prin descendere (Amurg-Amiază-Auroră, deci: 3.2.4.) o poate face. Căci „3.2.4.” e sfârșitul Omului în ciclul terestru și nașterea Omului Nemuritor în Statornicia Tetraktisului, el sugerând plinul ce accede la vid/kenon într-o veșnică repetare.
… ( Luca, 7:23 „Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire”!…)
Vom vedea imediat semnificația acestor numere în matematica sacră intrând pe „Contemplatoriul Inițierii”, ca Poartă de acces la Arhetip, în fond pe „Calea Întoarcerii Omului Acasă” (Cărarea sacră a Troianului ceresc), aceea a Învierii care ne spune că sculptura adevărată nu este cioplirea unui obiect în trei dimensiuni pentru a crea o imagine estetică, ci este cizelarea/ gliptizarea faptei lucrurilor în sine, adică o Înturnare la Facere, știind că însemnătatea o dăruiește numai alchimia prefacerii gliptice a materiei într-un elixir al Frumuseții… Dar aceasta nu o poate întemeia decât un desăvârșit diriguitor al Tăcerii, un „Manu”. Căci, se poate spune fără de tăgadă că Brâncuși a fost, spre bucuria întregii lumi, un Autentic Șaman al „Apei Vii”.
Amintind adagiul că „ Ceea ce este înăuntru este și afară”, (…„quid est, in medio est”), vom începe prin a afirma că în „Coloana „ de la Târgu Jiu plutește grația absolută a Numărul Sphinxului, enneadicul „3.2.4.”, întemeiat pe euritmia: Seara treimică, Amiaza diadică, Dimineața cuadratică, la drept vorbind Numărul Tăcerii Veșnice, al „Zilei” ca Lumină!…nu ca vreme curgătoare. Prin el, în subtilitate, cuadratura (litera), ca imagine–simbol, a fost răsucită ideatic (metaforizată) spre sfânta simplitate a Tainei, într-o decorporalizare, totdeauna la dreapta (calea cea curată) asemeni rotației Pământului. Acest sublim număr, „324”, conține metaforic atât pe „216” milioane de ani, Ciclul Galactic, o durată a revoluției Sistemului solar în jurul Marelui Soare Central din Galaxie și pe 108 milioane de ani, Saltul Galactic. Acest „1o8” reprezintă Pulsația Vieții Pământului și vârsta, în „ani cerești”, ai lui Brahma (unde „1” este Unul Suprem, „0” este Vidul, iar „8” este Infinitul…). Așadar, sub crugurile Întrebării Sphinxului, Patru (Omul Aurorei!) se deapănă, aici și acum, în Unul (ternar, al Crepusculului cosmic!), prin „firul veșnicit” (duala Amiază!) ce leagă pe cel de „jos” de cel de „sus”. „324”!… Dincolo de contingență, Pătratul acestui Număr criptic este de 104.976, care poartă înțelesul: (10 x 1,8 x Φ x 360 =104.976!)… Unde „10” este Tetraktys-ul, în vreme ce „1,80” metri asimptotici semnifică cei 4 coți egipțieni comuni (statura Omului Orion-ic… apoximativ 1,80 metri cât are fiecare octaedru al „Coloanei fără de sfârșit”…), „Φ” nu este decât Numărul de Aur (1,61803398…) prin care se „face” Geneza într-un frumos echilibru, iar „360” înseamnă gradele Deplinului Cerc, cel al Vidului și al Punctului. La Brâncuși aura fluidă a lui „104.976” trimite la „armonia vârtejului”, astfel: 104.976:10:29,1246 = 360!… Acest număr al matematicii sacre, „104.976”, distinge, se recunoaște, Dimensiunea de „Afară”, Pătrimitatea, „torsul cuadraturii”.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg