Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Spre simfonia brâncușiană… (V)

Spre simfonia brâncușiană… (V)

Pe mai departe, invers, Radicalul lui „3.2.4”., cel al Enneadei este 18, adică Numărul Omului, (6.6.6.!), de fapt, Numărul Puterii Omului, (al Esenței sale fiind 46, 4 de 6!), căci 18×18=324, dintru (1+8=9!), el făcând să transpară acordul între: („11,1”xΦ=18), unde „Marea Frecvență Energetică a Unului”, „1.1.1.”, (virgula nu contează!), este abisalul număr știut de hermeneuți ca „Misterul lui Dumnezeu”, „Numărul Numelui”, iar „Φ” este Secțiunea de Aur prin care „Cel Singur” orânduiește triadic Facerea. Acest număr, „18”, reprezintă, iată, ca diadă a enneadei, Ființa Omului, altfel arătat, ceea ce este Înăuntru, Osialitatea, Treimitatea, „întoarcerea” energetică a circularității! Totodată el poate fi regăsit în miezul lui 6.6.6., Numărul Omului, (ca 6+6+6=18!), drept cele Șase laturi ale celor Două triunghiuri din hexagrama lui David. Vasăzică, Două Triunghiuri, (drept Șase!), Întreite de „111”!… (6×1…6×1… 6×1…) însemnând Eternul „6.6.6.”!… Să nu uităm!… Dumnezeu a creat Lumea, iar în Ziua a Șasea (vezi Geneza 1:27), l-a făcut pe Om din Șase linii (cele Două Triunghiuri divine!… Unul, cu vortexul sus, -bărbatul, celălalt, cu unghiul în jos, -femeia). Așadar, repet, în Ziua a Șasea, Înalt-Ziditorul a așezat/consacrat de două ori Pecetea Sa, „111”, prin cele Două Triunghiuri! Revenind, „ceea ce este înăuntru este și afară”! este revelația din „Coloana fără de sfârșit”, va să zică, ce are a spune în „ne-spusu-i” că Înăuntru este Punctul, Ființa, eneadicul Om, acesta fiind asemeni cu ce este afară, Creația divină. Să subliniem: Brâncuși, ca alchimist, prin „Coloana fără de sfârșit” face ca Patru să sublimeze în Unu(l), extrăgând spiritul prin hiero-glifia ce așează într-o circularitate verticală Omul enneadic (1,80 către 9!) pe Calea clară a translării, de zece ori a acestuia, sub Numărul de Aur (1,618033….!) și „Numărul Numelui” (1.1.1.).
De asemeni, raportul între Numărul enneadic al Sphinxului/Omului („324”) și „Numărul Numelui” (111) reprezintă chiar înălțimea „Coloanei fără de sfârșit” (29,124… metri), iar acest număr („324”) înmulțit cu 1,11 tinde către 360 (Cercul!… adică Dumnezeu, fără început și fără de sfârșit!). Contemplatoriu, în „Coloană”, din Tulpina Cerului, printr-un Tetraktys, de Sus spre Jos, se despart patru râuri de foc și se re-unesc de 16,18…ori! Să nu uităm: Doar prin Contemplație! Și iar să nu uităm: 1,8 (Omul!) înseamnă Radicalul raportului dintre 360 (Cercul) și „1.1.1.” (Numărul Numelui), adică √(360/111).
Astfel că, prin Pelerinajul de la Târgu Jiu, „Arcinna” Vechii Dacii, (în fond, o Cale a Omului ce se iluminează, Za-Moksha!… Omul Mântuinței sale!), ce nu are alt prototip decât propriul său Arhetip, sacerdo-gliful Brâncuși mlădiază grația Silabei Om, chemându-ne a ne aminti de limba Numărului Numelui, „1.1.1.”, Misterul lui Dumnezeu, ce ne va aduce Trezirea soteră, Eterna Pace, Nirvana. …Înturnarea la Rădăcina „Zilei”, la Lumină!… Așadar, iată, „Similia similibus unificat!”… „Coloana fără de sfârșit” emite către Veșnicie sunetul/silaba Om!… Floarea lui Isis…Trandafirul mistic…întrucât în Ea, iată, se contopesc aievea, magic, calmele ceremoniale ale Vidului începutului Ne-începutului și sfârșitului Ne-sfârșitului, străluminând grandoarea misionară a lui „a fi” în Lume, mai aproape, arta de „a fi aici” în Creația de „acum”. Obsevând că privim doar la Pământ, Brâncuși ne-a îndemnat să vedem Cerul din noi, repet, Cerul din noi! căci privitul pieritorului ne risipește, pe când vederea statorniciei ne aglutinează în Unul. Trebuie să știm că trăsătura specifică a omului este a vedea Lumina! Un mistic poate să înțeleagă acest lucru, iar Brâncuși a fost în intimitatea-i un mistic („Salus hominis”, „Homo flaminis”, un Șaman!) ce ne-a dăruit prin „Calea Tăcerii de la Târgu Jiu” credința beatitudinii uraniene, ideea de a vibra deasupra timpului, a curgerii într-un spațiu interior sacru, cu nemărginite dimensiuni, având conștiința Unicului Creator al Primordiilor.
La Brâncuși este, în sfârșit, momentul să vedem „Sunetul fără de sunet” al celor Trei Fluvii Spirituale, centripete, ce se armonizează într-o „Simfonie a Întoarcerii” lor la Izvorul-Sursă, adică, upanishadic: 1. Artha/ (Acțiunea, Strădania ființării, Mucenicia) – în reprezentarea „Coloanei fără de sfârșit”, 2. Kama/ (Iubirea) – în poesia „Porții Androginului” și 3. Dharma/ (Legea, Cunoașterea, Evlavia) – ce semnifică „Masa Tăcerii”, deci cele Trei, se contopesc în neclintita Cale (Za) Moksha/ (Trezirea, Nirvana, Eliberarea din Ciclurile Samsarei), concentrând „Migdala” Cărții Secrete, nașterea în ne-naștere… Aceasta este, în fond, Vindecarea Șamanică!… Tămăduirea de reflexiile/urmele timpului!
Prin „Columnă” se ascultă, așadar, Cuvântul sacrosanct al celor Zece porunci spre împărtășirea mântuirii, a reedenizării umane, fiind, Ea, Floarea de Lotus cu 16,18033… petale (supra-hexadecameră!), care erupe asemeni văpăii din Dimineața Începutului, simbolizând, iată, Frumusețea nudă și fericită a împlinirii Zilei. Această „văpaie” a „Coloanei Cerului”, când o flacără naște suitor o altă flacără, rostește lumii silaba Om! (Vox archetypum!) de Zece ori, subliniind că prin Sinea sa este a Spiritului absolut. Amintim că această silabă, în sensul său adânc, este și răspunsul așteptat de Sphinx…
Se reînnoiește, iată, zecimal! Ochiul Soarelui (jumătatea de sus a „modulului” orionic) cu Ochiul Lunii (jumătatea de jos a „modulului”), putând vorbi, astfel, de ochii cristalizați ai Soarelui și ai Lunii, ca simbol al iluminării, al Vederii, mistică, așadar, a împăcării omului cu Ziditorul. Dacă am trasa un cerc imaginar cu centrul în miezul sigiliilor/metaglifelor am constata, iar ca o mirabilitate, că acesta are raza egală cu radical din cinci, în coți egipteni vechi, deci: 2,236 coți! adică: 1,o11 metri! întâlnindu-ne, din nou, cu Numărul Numelui (1.1.1.). Sau: (2Φ –1)… Nucleul octogonicului sigiliu magic este, în fond, Punctul, e Centrul Simetriei ascunse al celor, așadar, opt triunghiuri isoscele care au, la rând, fiecare, câte două echere. Ne aflăm în antecamera Misterului, întrezărind, în incantația de geometria sacră, triada: Compasul (imaginarul cerc!), Echerul (cele treizeci și două echere, câte două la fiecare element de 1,80 metri) și Firul de plumb (Văpaia ideatică ce nu se lasă prinsă de măsura lumii, arzând incombust în formula mistică: 10 x Φ x 18, apropiindu-se de 29,1246117975… metri). Sunt de fapt două „Coloane” ce se răsucesc de 16,18033…ori, de fiecare dată cu 45 grade, adică în 720 grade, însemnând Două cercuri complete, (2Φ –1) care povestesc Omului că liniștea desăvârșită a plinului Minții se împlinește numai prin golul (vidul) Inimii: Ioachim și Boaz!…
Brâncuși face transcenderea de la asimilare (omul ca măsură a tuturor lucrurilor) la similare (Totul, Unul este măsura înseși a Omului), pătrunzând spre tărâmul Pre-alfabetului formelor, la Forma pură, de la chimia elinilor la alchimia orionică ce caută enneada Pleiadelor (Alcyone, Atlas, Electra, Maia, Merope, Celaeno, Taigete, Pleione și Asterope), căci el intuiește că Soarele se rotește în jurul lui Sirius, Sirius în jurul lui Alcyone, iar Alcyone în jurul „Neclintitului”. „Coloana” este în fond Sfredelul Mare, unde mânerul acestuia e chiar Centura Orionului. El reînvie mitul Scarabeului sfânt, cel ce crează sacrificator detașându-se, înțelegând iluzia solară ce ne înconjoară și așteptând împlinirea „Zilei” începând cu… Seara! (de la Vest, de la Sfințit…).
Aici obsevăm două cunoașteri ce se întrepătrund la fel cum cele două cercuri egale din simbolul „Vesica Piscis”: Zenitul, ca semn, conținător, vas, reazem ontologic al memoriei, similitudinea formală și Nadirul, ca sens, conținut de data aceasta, esență, cauză, amintire, analogie cu Forma. Amândouă, în incluzie, împreună în Peștele de Aur, dau Arta Facerii, când Universalul e cuprins, iată,în proporția divină ce o instituie chiar opera brâncușiană, aceea ce spune: – Vizitiule, Om, fii Călătorul! Nu contează „ce ai” (frâiele „minții” de afară), ci doar „ce ești” (frâiele „cunoașterii din Inimă”, din lăuntrul tău, odată ce, drept Călător, ești și Cale)!… Unde, altfel, „frâiele de afară” sunt răspunsurile aparenței, iar „frâiele interioare” înseamnă Tăcerea Întrebării.
Opera de artă a lui Dumnezeu, Ziua, a fost transfigurată în Calea Diurnității. „Coloană”, „Poartă”, „Masă”!… Cerc, Rază, Centru!… Două cruci stau pe aceeași Sfoară a Verticalului; sus, cea a Orionului (Sinele), iar jos cea a Căii gorjene (Sinea). Pe de o parte Ființa noumenală, pasivă din Cer, pe de altă parte Ființa fenomenală, activă de pe pământ, însă amândouă locuind, iată, aceeași convexitate. Întrucât, „Citadela” de Piatră filosofală brâncușiană e așezată într-un văzduh al nemărginirii ce-și perpetuează pătrunderea chiar în nucleul ființei celor chemați să asculte văzând. Cheile acesteia sunt, astfel, revelate numai Inimii care a primit înțelepciunea tăcerii și, smerită sub Miracolul Totului, a ajuns în rezonanță cu Amintirea Dintâi.

(…Desenul no: 4 „Vesica Piscis” Verticală, unde Cercul e „Masa”de 215, iar sigiliul „Coloanei”,-180/90/45, față în față cu Oglinda Vesicei, chipurile sus/jos ale „Porții Androginului”de 512/645)
Deopotrivă „Stâlpul celest fără sfârșit” (ce unește simbolic Hiperboreea de Mediterana!), „Fluviul Gnozei”, poate fi văzut ca un Cenotaf al Legământului, unde cele 16,18033… sarcofage octaedrice goale, „fără mort”, la care participă Infinitul Mare (Creatorul Omului) și Infinitul Mic (Omul creator!), translând de la aparenta „succesivitate” la adevărata „simultaneitate”, semnifică mărturia Învierii, a Anastazei, a Ieșirii la Lumină. Adică, – Moartea e învinsă!… spune, în Limba Tăcerii, această „Roată” sacrificială.
Asemeni diametrului Sanctuarului de la Sarmisegetusa, „Stilionul cosmic fără de sfârșit” închipuie cei 16 Gânditori/„Mani” ce au atins desăvârșirea (Elementele, metaglifele), adică: (111 x Φ = 180!) în centimetri, sau „Φ” la puterea a Șasea, drept fracturări, fractali geometrici ai Scării Cerului sau ai Scării Orionului!), într-o verticală „Horă a Tăcerii” care esoterizează Punctul, Osialitatea Lumii, putând afirma că nu are „corp”, e decorporizare pură ce ține de „Eter”-itate, de Mesianitate. Căci radicalul înălțimii „Coloanei” (29,1246!) este 5,4!… adică 12 coți comuni, care, inversându-i, prin ridicare la puterea a doua dau „144”, Novul Coelum! Unde „144.000” de oameni (pecetluiți!) vor fi primiți în dumnezeire la Noul Cer, Israelul Credinței Adevărate… Iată că: „Într-o arie finită avem, aici și acum, simultan, o înălțime fără de sfârșit”… O Înălțime care, nu întâmplător, este totuna cu: (5 x Φ x Perimetrul Bazei!), unde perimetrul bazei Elementelor stă în 3,60 metri, anume 8 coți egipțieni dintâi sau două „staturi” omenești fundamentale, vitruviene. Iar perimetrul bazei unui „modul” raportat la „dublul” înălțimii „Coloanei” dă, iată, un segment ascuns a lui Φ: 3,6: 58,2 = 0,0618033…
Brâncuși a văzut în lăuntrica-i sine vrednicia nepieritoare a Formei, a Lucorii ca dar de la PreaÎnaltul. Prin „Coloană”, o Arteziană mistică a Splendorii ce ne îndeamnă la Oglinda Creatorului, față în față, inimă cu inimă („cor ad cor”!), în înțelesul celor Zece Porunci, Strălucirea Cerului s-a deschis înduhovniciților iubirii și, drept Dumnezeu, a venit în lăuntrul nostru închizându-ne mintea și deschizându-ne Inima, Pinealitatea ascunsă și pură. Dacă Sphinxul pătrimității (materia!) apără Misterul (Spiritul Amintirii!) treimic, numărul „1.1.1.”, al celor Trei Piramide, având în spate Apele Vieții ispitite de două maluri (viața și moartea!)/amiaza, la „Columnă” pătrarul lui „18” („trestia de aur”, enneadicul, în fond, Om!) veghează, prin cele două „ape” (două trunchiuri de piramidă cu semnificația, cel de jos al vieții ce moare, iar cel de sus al vieții fără de moarte,,fără de sfârșit”…), așadar veghează „Masa Tăcerii”, înconjurată treimic (12!..3!) de Duhul Divin. Subliniez că cele două „ape” ale „sforii fără de sfârșit” se limpezesc în unirea (re-simbolizarea androginică!) a „Porții Sărutului”, sărut inițiatic prin care omul adamului pierdut „învață a tăcea” înaintea Tăcerii, adică, „se inițiază a muri înainte de a muri”… primind, magic, cunoașterea adevărului, amintirea, nemurirea…
… (Marcu, 12:24 „Oare nu vă rătăciți voi din pricină că nu pricepeți nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?”…)
„Coloana fără de sfârșit”, Apeirohedronul, ca îmbrățișare necuntenă de sacre proporții într-o metafizică Floare cu o Corolă a celor 16,18… petale de lumină ale Omului, atât în „tipare”/elemente, cât și între tipare și Întreg, amintind de Marea consonanță a Genezei, ce după chip și, mai ales, asemănare s-a statornicit, începe, numai didactic de jos, cu trunchiul de piramidă cu baza mare în coborâș, sugerând poziția somnului, a pământului, în care se află Capul Omului când centrul figurii este Pineala, „tălmaciul” trezirii sale. Acest punct pinealic este situat față de „legătura” bazei mici a „peceților” la o distanță de 55,5 centimetri, așa că între două „puncte” pineale avem, iată, din nou, minunea, „111!” centimetri, Misterul divin!… Prin consecință, Brâncuși destinează privirilor trunchiurile de piramidă, însă, pentru cei aleși, consacră vederii „vârfurile” esotere, elixirele succesivelor răsărituri și apusuri, aflate, cum am spus, la distanța de 111 centimetri (1.1.1.!) în afunzimea celor 16,18033… „prototipuri”. Abia când aceste „vortexuri” din lăuntru ale „Arhetipului ascensional” de la Târgu Jiu vor fi împăcate Înțelesului, Cheia templului va fi jertfită adevăraților credincioși ai Artei. În turbionul arhetipal al operei cei ce au primit „cheia” („1.1.1.”!) pot asculta Sunetul Misterului: Om! Om! Om!… ce este în starea de a fi ascultat/citit numai de Ochiul Inimii… –Eu sunt cel ce sunt!… purtând înțelesul adânc nu al unei propoziții, ci al unei fraze ce adună în simbolul său, sub o cezură de aur nevăzută, minunea Omului: -Eu sunt/ (ființarea!), (drept, asemeni…) cel ce Sunt/ (Ființa!)… Adică, Eu sunt ființarea ce are conștiința că aparține Ființei și, osebitor, știe că Ființa este în ea… Eu, drept „desfășurare” enneadică (9) survin la Marea „Înfășurare” (Taina!), cea a Decadei (Tetraktys), a Unului!… Prin Trezire!… Iar aceasta pentru că: – Eu, ființare, sunt în legământ cu Divinitatea, deslușesc prezența ei în mine și, odată cu cele de mai sus, co-particip enneadic la Veșnicie, la Lumină. Prin Gramatica Frumuseții: I = 2√5Φ!… La „Coloană” elementele Tiparului se regăsesc astfel: √5, în lungimile Diagonalelor ce unifică vârfurile Întregului „modul”, iar √Φ, în Diagonalele Semi-modulelor, și acestea, spre a se împlini minunea, în simetria lui 2!
Canonul triadic de la Târgu Jiu este alcătuit ca o Simfonie sacră din „sunete fără de sunet” (poveste, „operatio”) și pauze de tăcere (Vestea, „amplificatio”, caliciul de liniște, „diamantul din lotus”). Drept un avatar gnostic al lui Hermes Trismegistul, Brâncuși, pentru profani a lăsat „sunetele”, configurațiile exterioare, chipul ca atare, iar pentru cei inițiați „Tăcerea”, Cristalul trifonemic Om, cel fără de note, așadar asemănarea, întâi de toate, cu parfumul unei celeste muzici constituit din „sunete fără de sunet”. Să încercăm, în sfârșit, a-l vedea dincolo de absurdele „lucruri, obiecte și întâmplări”, absentități care nu-și pun niciodată întrebarea Sensului lor… Ca amănunt, de ce evit să să-i spun „ansamblu”?… Pentru simplul motiv că orice „ansamblu”, ca elaborare lumească, pornește comod totdeauna împotriva „legii gravitației universale”, a fi zidit „coborâtor” de jos în sus, însă o Cale, aici a Inițierii în Tăcere, drept elaborare divină unde atracția rămâne o necunoscută, este pururi ordonată, „ridicată” de sus către jos.
Scopul Contemplatoriului Simbolic al lui Brâncuși de la Târgu Jiu, o Curgere în Nemișcare, (Calea către Akasha: Za-Moksha!) este Lucenditatea/ Iluminarea/ Trezirea!… Căci omul va fi un iluminat lăuntrului sau nimic. Între Alfa („Coloana fără de sfârșit”) și Omega („Masa Tăcerii”) se găsește sfânta unitate osialică, „Poarta Sărutului”, unde potrivnicele (Ea și El!) se adună în Unul Singur, desăvârșind „toarcerea” lumii în Întoarcerea la Străluminare… Androginia!… Adam și Eva, căzuții, ca Agapeion și Sophia redevin Adam Celest într-o ascensiune către Cealaltă lume, purtați de „Vehiculul luminos”, Mer-Ka-Ba, unde Mer, ca lucoare ce se rotește în ea oprind timpul este „Masa Tăcerii”, Ka, drept spirit unificator al Omului este „Poarta Androginului”, iar Ba, precum o realitate elementară a corpului uman, este „Coloana fără de sfârșit”… Chipul depășește gravitația și devine Asemănare!
„Masa Tăcerii” reprezintă Roata cosmică, brahmanică, unde cele Douăsprezece Scaune sunt spițele Zilei sacre ale Trinității, fiind, ele, în lauda Osiei, adică a Punctului Celui ce Tace în „Strămurarea Țipeniei”. La Masă spiritele (12!), Echerul trinitar, în ceremonialul supremei Inițieri, revelează misterul creației, Tăcerea Cuvântului, acea „Strămurare a Țipeniei Dintâi”. Aici focul soarelui, căci ne aflăm în „înserata cale”, s-a stins (existența vremelnicelor lucruri) și se întrevede adevărata lumină în detașarea absolută a Soarelui de dincolo de soare. Plinul trecător predă semnele înțelepciunii transcendentale. Prin accesul la ea omul translează în Alt Ciclu al lumii, în altă Auroră și în alt Crepuscul. Suntem martorii aleși ai unei Nunți Cosmice între un Crepuscul auroral și o Auroră crepusculară, o invitație la un ritual al cunoașterii pure spre Regina Paradisului din Calea Albă, Lactee…
… Desăvârșita Oglindă fără de început și sfârșit!… Novicele, pornind de la „Coloană”, trecând prin „Poartă”, ca ales răstignirii, ajunge la „Masa Tăcerii” și deschide Ziua Morții fără de moarte. „Masa Tăcerii”, prin centrul său, este cheia Ochiului Dintâi al clarviziunii care, mai sus de toate, îndeamnă la tăcerea mântuitoare. Contemplând impasibilitatea sa fibonacciană, înțelegem că ea voalează într-o helicoidă mută Punctul, ce, drept esență nesfârșită a energiei vieții, desfășoară nodurile Marelui Dez-nodământ după un invariant Diapazon divin. Unul este înconjurat/ipostaziat de/în Trei (12 înseamnă 1+2=3!). Trei în creație distinge: Număr, Idee și Ritm!… Unde Numărul semnifică „măsura” Facerii, chibzuința sa deplină, prevederea Unității de a genera „numere” în ordine, armonie, iar Ideea fiind treapta de hermetizare a Sinei înseși, statornicită și oglindită de „vederea cunoscătoare”, trezită, și, în sfârșit Ritmul desemnând cadența concordantă a circulaturii cvadrantului (Intuiția principială!)…
Aici Unu(l) supra „0,90” (înălțimea „Mesei”) face: 1,11. Așadar, ne reântâlnim cu pecetea divină („Numărul Numelui”!)… Știm că toți zeii egipteni erau 37, subsumați Unului. Unde 37 x 3 = „111”! (Trinitatea!…), pe când cei Trei de Șase ai Omului (ca 6+6+6=18) înmulțiți cu același Treizeci și șapte (în fond, Zece!) dau 666, care îndreaptă iar către 18, enneada (1+8=9), Omul!. Diametrul „Mesei Tăcerii” (2,15 metri!) este: „Patru” supra „Trei” înmulțit cu Φ! Adică: 0,666 x Φ… Sau altă mistică formulă: Π supra „Φ” de înmulțite cu „111” = (215!)… Sau raportul dintre Diametrul Soarelui (1.392.000 km) supra 4 x Φ x 10 la puterea a 8-a… Ori, Diametrul Planetei „Venus” (12.104 km) supra Π x Φ x „111” x 10 la a 6-a…
Avem aici, în „Sanctuarul Inițierii Trezirii/Mântuirii” de la Târgu Jiu o proporție de aur (Φ!) îmbrățișată de o proporție geometrică, unde cântă Simetria „măsurilor nemăsurabile” o Simfonie a cali-gliptiei închinată Creatorului… Și trebuie iar subliniat că în decindea operelor lui Constantin Brâncuși se sustrage mereu privirii (ca vedere destrămată) o Veste a Geometriei sapientale simbolizată de trei elemente: Număr (Φ!), Idee („Numărul Numelui”, „1.1.1.” ) și Ritm (5,6886… 2√5Φ!). Călătoria esoteră a operei brâncușiene trimite la mitul creației heliopolitane din Vechiul Egipet, cel al Zeului Splendorii „Atum”, (atenție!… al Apusului, Sfințitului de Soare, căci nu întâmplător evocă Geneza în ordinea: „a fost Seară a fost Dimineață, Ziua Întâi”…) divinitate enneadică (vezi Întrebarea Sphinxului!), solară a Apelor Primordiale care peregrinează într-o luntre de la Est (Aurora „Columnei scarabeice”, Khepri…!) la Vest până la Poarta Serii (…a „Sărutului”, Amiaza, Ra, Androginul…!) aflată în apropierea Gurii Zeiței Cerului, Nut, („Masa Tăcerii”, chiar, de data aceasta, Atum vesperalul…!), revelând omului minunea „Zilei”. Atum, în prefirarea sa subterană, de dincolo de Crepuscul, are de translat 12 peșteri (12 ore, 12 „scaune ale Unului”!…) ale Nopții sale, ale cuminției Cuvântului…
Afirmam că Brâncuși face negreșit o eidos-glifie, o sculpturalitate nu exterioară, ci interioară, de idei, unde „Coloana fără de sfârșit” reprezintă „veghea elementară”, „Poarta lui Androgin” închipuie „visul Sufletului”, iar „Masa Tăcerii Dintâi” însemnând „Trezirea la Spirit”, Mântuința Omului. Vom descoperi aceasta analizând media armonică a înălțimilor celor Trei opere, astfel:
Dar, mai întâi, să precizăm cunoașterea că în decindea operelor sale se sustrage privirii comune o Veste a Geometriei Tradiției simbolizată de trei elemente absolut imuabile: 1. Numărul (Φ), 2. Ideea (Numărul Numelui, „1.1.1.”) și 3. Ritmul/Frecvența √20Φ! adică: I=2√5Φ… I=10√Φ/√5.
Deci, „Coloana fără sfârșit” (h, a = 29,1246…metri) și „Poarta Sărutului” (h, b = 5,12 metri).
Media armonică a înălțimilor lor este: 2xaxb /a+b = 2 x 29,124 x 5,12 / 29,124 + √5,12 = 8,72.
„Poarta Sărutului” (h, b = 5,12 metri) și „Masa Tăcerii” (h, c = 0,90 metri).
Media armonică a înălțimilor lor este: 2 x b x c / b + c = 2 x 5,12 x 0,90 / 5,12 + 0.90 = 1,53.
Raportul dintre cele două medii armonice va fi: 8,72/1,53=5,6886. Unde 153, număr triunghiular, sunt Peștii din Noul Testament (Semnificații la Ion Adrian, esoterist!), iar „5,6886…” este „Ritmul operei brâncușiene”/ Pulsul Eternei Întoarceri la Primordie rezultat al proporției dintre Orbita Pământului în jurul Soarelui (924.375.700 km) și Sectio aurea.
… El mai reprezintă rezultatul ecuației: 0,666 x E x Π = 5,6886… = 10√Φ/√5. (Adică dintre: Numărul Omului, Constanta Euler și Numărul „Π”)
… De asemeni, acest Ritm cosmic („5,6886…”!) stă în proporția dintre Diametrul Pământului (12.720) și Zece la puterea a 3-a înmulțit cu √5, adică (2,236…!).
… Numărul mistic (5,6886…!) se află și în formula raportului dintre valoarea Gravitației Unui Newton (9,80665!) și √3, anume (1,732…).
… Sau este reprezentat de raportul dintre Frecvența fundamentală Schumann și produsul lui: „Π” x „E” x „Φ”, unde Frecvența Otto Schumann („Pulsul inimii Pământului”!) este 7,83 Hz… Iar a 5-a Frecvență armonică este chiar „32,36”, întâlnită, ca radical, la Brâncuși (acestea fiind: „7,83”, „14,1”, „20”, „26”, „32,36”, „39” și „45” ).
… Totodată acest „Pas” al Armoniei, (Intervalul sacru) întâlnit la Bach, Haendel, Mozart, Vivaldi este generat și de raportul Theometric (da, Theometric!) dintre Numărul orelor unui an de Acum (8770)! și transcendentalul număr 153, adică tot 5,6886… Frecvență esențială a Creației ce modifică spațiul, timpul, conștiința. Știm că Rezonanța Iubirii, prezentă cu prisosință în creațiile muzicale ale celor amintiți mai sus, este în apropierea a „529” Hertz, când melodia poate fi ascultată în contemplație chiar de Ordinul Îngerilor Fericiți. Unde este legătura cu Brâncuși?… În înseși ecuația mistică următoare: √529 = 23, iar„5,6886…” = 4 x 23 supra 10Φ… iar 2 x 23 = 46 (Cromozomii!). De aici…Simfonia!…
Această Constantă a Frumuseții Cosmice (5,6886…!), notată începând de acum cu Litera „I” de la Ihve, sau Iohanna, înseamnă: „Un Deget” la puterea a doua înmulțit cu „Φ”! …
I = (Dj)pătrat x Φ, de asemeni… I = 2√5 Φ… sau I=10√Φ/√5.
Cercetând Radicalii înălțimilor și raportul dintre acești radicali, vom afla:
Radical din 29,1246 („Coloana fără sfârșit”) = 5,3967. Radical din 5,12 („Poarta Sărutului”) = 2,2627. Raportul între ei va fi: 5,3967/2,2627 = 2,385. Acest număr al euritmiei (2,385!), peste toate, este produsul dintre pașii enneadei (423) înmulțit cu produsul dintre cele Trei numere transcendentale principale folosite de către Constantin Brâncuși la Floarea sa metafizică, ce leagă, așa cum am mai spus, purul Tetraktys (Zece!… Unul!) Mediteraneean cu Hiperboreanul Septentrion „Șarpe de aur” (Nouă!… într – Unul!).
Radical din înălțimea „Mesei Tăcerii”, ca atare din 0,90 = 0,948. Acest număr 948 reprezintă un „fractal” din Distanța cerească pe care o parcurge Lumina într-un An, anume: 9,48 x 10 la puterea a 15-a, metri. Totodată el ne ajută la aflarea Ritmului divin al „Căii Trezirii” brâncușiene, și anume: 9,48 x 3/5 = 5,6886… Foarte apropiată acestei cifre (9,48) este aceia ce reprezintă câtimea respirațiilor normale pe zi ale unui om, adică 9,467 milioane, fapt ce ne așează în gândul că în timpul respirației unui om (3,33 secunde!) Lumina parcurge Un Milion de kilometri. Înseamnă, că raportul între radicalii înălțimilor „Porții Sărutului” și „Masa Tăcerii” va fi: 2,2627/0,948 = 2,385. Deci, tot 2,385! Iar 2,385 x 2,385 = 5,6886. Și peste acestea, chiar raportul dintre radicalul din înălțimea „Coloanei fără sfârșit” și radicalul din înălțimea „Mesei Tăcerii” trimite tot la „5,6886…”!, Ocultul Număr al Armoniei!… El este radical din 20Φ!… cel ce mai este dezvăluit ca fracțiune apropiată a ridicării la pătrat a lungimii Diametrului Stelei „Alfa Canis Maior”, adică Sirius: 2.382.000 km…
Acesta este „Pasul” aproximativ, Intervalul Călătoriei Cunoașterii, (coborârea în Sine!). Tema fundamentală (5,6886…!), Tiparul Frumuseții Universale, Frecvența de Aur, ca secțiune a ridicării la Pătrat a Diametrului stelei Sirius (2.380.000 x 2.380.000Km…), pe care Brâncuși o repetă crescător de la „Poarta Sărutului” către „Coloană” și scăzător de la „Poartă” spre „Masa Tăcerii”, este aceea ce dă sens Operei într-o Spirală logaritmică a Analogiei, Sacrul „G”!, căci ea naște „omoteia”!… „omoteia”!… „omoteia”!… (concordanța), translarea mistică de la chip la asemănare, vasăzică, re-edenizarea. Prin armonia ei Dumnezeu arată celor aleși încă un semn al Ordinii Sale într-o desăvârșită frumusețe spirituală.
Și să nu uităm că Vibrația hierogliptului sapiental se armonizează cu cea a Materiei, iar în același timp Frecvența sa umană se îmbină cu Frecvența Spiritului, căci el nu imită lucruri, ci înfățișează vederii lucrul în sine atunci când intră acolo spre a contempla că cele Două sunt Una.
(Urmează Desenul no:5, Tiparul/Frecvența „Genezei” în Șapte Zile/Cercuri, I=2√5Φ. Din formula: E= A/I, unde E= 10Φ, Energia Spiritului, I este Frecvența, iar A= 2x„46”, Vibrația).

 

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg