Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Spre simfonia brâncușiană… (VII)

Spre simfonia brâncușiană… (VII)

Respectând îndemnul lui Lao Tze, și anume: „Cel ce are o comoară nu o arată la toată lumea”, Constantin Brâncuși ne previne că ceea ce privim „din” Călătoria inițiatic-sculpturală de la Târgu Jiu e una, dar ceea ce-i de văzut „în” (în ea!) este alta. Numai iubitorii transcendentaliilor pot merge în „vârtejul senin” al tâlcurilor operei aparent arătate. Astfel că, după eforturi esoterice, ei văd o consacrare ce prefigurează Omul sub strictă legătură cu Supremul Creator într-o spagirică/alchimică lucrare ce sublimează spre Ordinul Frumuseții. Ansamblul peregrinator în Statornicie este o glipto-sofie, o încrustare glifică a armoniei eterului, o „învățătură” inspirată din profundele cadențe/ciclități divine, unde Numărul Misterului („1.1.1.”) așează simetrii între sunetele țesăturii materiei și tăcerea spiritului inefabil. Mizând pe cunoașterea directă de sine, Brâncuși mistizează fără a mistifica interioritatea originară a Lucrului („lucrul celor zece mii de lucruri”) atunci când se încredințează Harului spre a fi în mâna divină chiar Dalta prin care se incizează, iată, cele Zece Porunci. Iar închinarea s-a făcut atunci când Sculptorul s-a detașat de acoperământul reflexiilor ce l-a ținut în captivitatea iluziilor și s-a atașat clar de Vidul Oglinzii (Vacuum Speculo), de Osialitate, de Axialitate, accederea la ierarhia vidării (golirii de semne), la starea compoziției Dintâi, cea de dinaintea „divizărilor” lumii. Brâncuși chiar con-lucrează cu Dumnezeu la „Coloană”, cele Șasesprezece Spițe sunt făcute de Sculptor, iar Grindeiul, Centrul Axei de „plin” și „gol” e întocmit de Dumnezeu.
Luând cu smerenie seama Creatorului, el cumpănește cele ce sunt cu cele ce nu sunt și „re-face Facerea” simplificând-o până la miez, când Întregul (Unul!) se raportează ca minune între cele mari și cele mici sub dreaptă măsură… într-un Ritual soter al Simetriei Primordiale. Opera în cauză nu are determinații fenomenale, urme, centrifugalități, umbre ori dualități… Asemeni Apelor Dintâi, e mereu așezată în „Adâncu-i”, în Albia Tăcutului, simbolizând Trezirea în tâlcul Vidului, spre matricea Golului absolut…
Putem vorbi la Brâncuși de o „pulsație a proporțiilor”, de un ritm al modulării ce încununează Numărul și Ideea, unde absolut nimic nu este lăsat la discreția întâmplării. Pelerinajul iluminatoriu, („Calea de Mijloc”!), triunitar, de la Târgu Jiu nu este cantitate intermediată, ci este osialitate directă inspirată din Moștenirea Zeilor, un testament al mântuirii („za moksha”, cu trimitere la zamolxism și Lupul dacic!), lăuntrică însuflețire, o artă de „a învăța să mori înainte de a muri”…. Este crainicul Tradiției Primordiei, al Rânduielii Eterne, al Faptei (Facerii!), tâlcuind un act ritual (karman!) pecetluitor al înțelegerii dintre Om și Dumnezeu prin care „po-vestea” este ridicată la Treapta supremă a „Vestei”.
Grădină a Paradisului, a transmutației alchimice a plumbului în aur spiritual este Columna brâncușiană la care au deschisă poarta cei inițiați, adică cei ce au „primit” „Întoarcerea” la condiția Tăcerii Tradiției, cei ce din evlavia esoteriei s-au împărtășit cu soteria. Sunt liberi, mântuiți cei ce văd Cerul, ne spune Opera, atâta vreme cât adevărul Ei adânc rezidă totdeauna din „golul” său interior în care dumirim că se întoarnă Lumina Zilei Dintâi, odată cu noi și în noi, cei ce contemplăm, văzând în Seară (spre „Masa Tăcerii”!) minunea Facerii… Căci, nu-i așa!? …„a fost Seară a fost Dimineață, Ziua!”… Cum este în Dodekadimensiune…
Prin această caligrafie a Marii Cărări a Zilei, „Columna fără de sfârșit”, Brâncuși nu a încercat să sprijine Cerul, cum s-a spus, ci a re-construit un nou Cer, pe care acum, noi, cu întârziere, trebuie a-l mărturisi. În Ea „modulul” Analogiei noumenale, amintind de „Uterul Marii Zeițe – Isis” (Re-generarea!), este o îmbinare între convex (partea de jos, care țintește cu vârful spre sus) ce semnifică esența din om (Sinea) și concav (partea de sus, care țintește cu vârful spre jos) ce înseamnă Potirul dornic să primească puterea divină (Sinele). Este, în fond, Nunta ce o sărbătorim cu nesfârșitul univers, legământul Crugului cu Pământul… „Ce este sus este cum și jos”, postulase Hermes Trismegistul… Spre a vedea/asculta repetarea fidelă a celor 16 module-mantre inițiatice (în fond, trebuie mereu amintit, sunt 16,1803398874989…!, într-o „fără de sfârșire”…) ale „Columnei” e necesară multă și înțeleaptă călăuzire, în poziția detașării de reflexiile/reflecțiile minții și atașării de Sine, prin Oglinda sapiențială a Inimii… Se înțelege că după Trezire!… În Anastază!… Deși, iluzoriu, „Coloana fără de sfârșit” pare o reiterare de sigilii, însă în noimă, prin prezența coeficienților mistici, Secțiunea de aur și Numărul Numelui, care, știm, nu măsoară palpabilități trecătoare, ci Simplitatea Creației, Ea fiind o irepetabilă consonanță dintre Om și Divinitate, distinsă de cele două trunchiuri piramidale ce revelează mereu, cu cât suim odată cu Ea în lăuntrul nostru, o nouă personalitate, neîncorsetată, lipsită de artificialitate, învăluind frumusețea pură. Căci parabola brâncușiană e fortificată pe adevăruri din matematica sacramentală aflate la o treaptă abisală a „cuminției metafizice”. Mesajul său adună înțelesuri fulgurante ce țintesc o identificare, cum am mai spus, între Om și Lumina divină prin ecuația staturii „Coloanei fără sfârșit”, ca ecuație a arhetipului în înfățișare hiero-gliptică ce instaurează un Templu de Inițiere: C = 10Φ x H, Unde „C” este înaltul/statuarul „Arborelui luminii fără sfârșit” (29,124… metri!), „10” (Zece!) reprezentând, iată, Tetraktys-ul pitagoreic, stăpânul cheilor tuturor celor făcute, (zece sacru în creația celor zece mii de lucruri – „Tao te king”)…, „10Φ” este Energia Spiritului (1,618033…!), iar „H” (1,80 metri) este, cum spuneam, Înălțimea Omului osiris-ian, de 4 coți egipțieni comuni (1 cot = 45 centimetri) și „18” din misterul Numărului „666”, din cele Două Triunghiuri, pecetluite treimic de Unul („1.1.1.”), ale „Hexagramei lui David”, amintită mai sus. Consonând, iată, că acest „șase treimic” ne îndrumă spre reprezentarea spațial-infinită a unor Trei „Spirale Fibonacci” ce izvorăsc luminos chiar din Punctul Unului! Triskelionul!… Deci, această clară propoziție a matematicii sacre: corpus („H”), anima („Φ”), spiritus („Zece”) într-o cunoaștere unitivă, iluminativă, theognostică… Model de „timp înfășurat/împăcat/îmblânzit”, Columna „desfășoară” timpii multipli într-o cristalizare a temeiului în sine numai. Cauza și efectul se opresc în imaginar (Oglindă) spre folosul Spiritului. E vorba de o „reunire înalt-cabalistică” a primirii la care fără Cheie nu se poate pătrunde. Nimic din convențiile sociale, ci doar o realitate absolută spre care întrezărește mistica intuiție a inițiaților… res intuitiones…
Pythagoras invită limpede pentru cei ai limpezimii: – „Învățați Tăcerea!”… Constantin Brâncuși stăruie: – Învățați Graiul lui „1.1.1.”!… (Pierduta Limbă a Primordiilor!)… aceea ce întemeiază Marea Faptă: – Eu sunt! Acum! Lumina!…sugerându-ne „Sunetul Țipeniei, diamantul din Lotus”, acel sapiental „Om mani padme hum”… Perlă ființială cristalizând iubirea, înțelepciunea, spiritul iluminator al Unității… Iată că, aici și acum, în piscul celor Trei opere cei ce au binemeritat cheia („1.1.1.”) pot asculta Sunetul Tăcerii (Vox Silentii): Om!… Aum! Aum! Aum!… Cel din Limba Pre-alfabetică, paradisiacă.
De aceea, ca un precept al Genezei (celor șapte Zile: 1+6=7, „7.7.7.”, Dumnezeu!) care invită Omul să co-participe la Marea Tăcere, „Coloana fără sfârșit”, arhetip continuat metaforic la nesfârșit de către Om (1+8=9, Omul enneadic!), este un „arbor philosophica” ce învăluie sensul (seva!), dar îl arată acelora care, trăind sacrul, li s-a dat „să cunoască tainele împărăției cerurilor”. Căci prin ea se desăvârșește simbolul, comuniunea intuitivă între două lumi ale Întregului, pe de o parte creația (opera!), ce transmite atributele divine, și nu agrementări ale închipuirii, stând față în față, pe de altă parte, cu omul esoter (cel care pornește de la „răspuns” la „întrebare” și nu invers!) într-o paralelă a tăcerii ce tinde să se unească în Asemănare (Similitudine!). Ritualul întâlnirii creației sculpturale și Inițiat se face sub harul identificării celor două naturi în una (a Unului!), sub o neîncetată împărtășire reciprocă, deschizând, astfel, pragurile tainei. Această regăsire poartă sigur spre „închiderea gurii”, spre sfânta și înțeleapta tăcere, finalul silabei Om (Aum…!). Întrucât cel ce intră în Mister, inițiatul, este deslușitorul în liniște absolută. Să nu uităm: „Cuvântul” este „Tăcerea”, ipseitatea în sine. Pythagoricienii târzii murmerau: „mundus regunt numeri”, referindu-se la adevăratul Număr, Unu(l), cel ce „este ceea ce este”… Căci, la Început era Cuvântul, Tăcerea, Unitatea… În orice creație purificatoare, plină de har această Unitate (centralitate) este prezentă, ea susținând pecetea simbolului sus-amintit, polarizarea ce se întoarce la Ființă întru afinitate, identificare, recunoaștere.

(Sus, Desenul no:8, „Sămânța Vieții”, unde apar cele 3 minuni ale „Facerii”: Energia, Frecvența, Vibrația… E= A/I… 10Φ = 2×46 / 2√5Φ). Opera lui Brâncuși amintește Omului că, prin Trezire, are puterea de a accede la alte Dimensiuni. Acum și aici, acesta trăiește în Dimensiunea a IV-a. Șirul lui „Brâncuși” este: 90 (Cele 90 Petale albastre din „Floarea Vieții”!), apoi 90 x 2√5Φ, 90 x 2 √5Φ x 2√5Φ (deci, 20Φ), 90 x 20Φ x 2√5Φ, 90 x 20Φ x 20Φ, 90 x 20Φ x 20Φ x 2√5Φ, 90 x 20Φ x 20Φ x 20Φ, 90 x 20Φ x 20Φ x 20Φ x 2√5Φ, 90 x 20Φ x 20Φ x 20Φ x 20Φ, 90 x 20Φ x 20Φ x 20Φ x 20Φ x 2√5Φ, 90 x 20Φ x 20Φ x 20Φ x 20Φ x 20Φ. Cele 12 Dimensiuni…

Iată cum Cel Singur, sub simbolul „Sămânța Vieții, într-un Șir al unui paralelogram își profilează radiațiile sale egale în Vidul celor Șase „Vesica Piscis”, revelând Facerea Heptameră prin: Energia Spirituală „E”(10Φ), Frecvența „I”(2√5Φ) și Vibrația „A”(„2×46”) în formula E=A/I, adică 10Φ = 2×46 / 2√5Φ. Se vede Planul divin de îmbinare între Liniile √5 și √Φ în Legământul lui 2√5Φ (Constanta „I” a Kaliogenezei Universale) contemplând cele 7 Chakras și 7 Scale muzicale.
Cosmicitatea brâncușiană are, spre neînțelegerea unora, două ținte: Dimineața și Seara. În funcție de har, ea poate fi: 1. Calea Inițierii întru Ființă, cea a Vieții fără de moarte, de la Crepuscul la Auroră, de la „Masa Tăcerii” la „Coloana fără de sfârșit”, aceea ce ne învață a muri înainte de a muri, primind naștere în ne-naștere (ageneză) prin a „asemăna”, și 2. Drum ritualic al Vieții către moarte, de la Zorii de zi spre Asfințit, de la „Coloana fără de sfârșit” la „Masa Tăcerii”, care ne îndrumă spre a muri după murire. Obținând „naștere în naștere”, „Samsara”, adică naștere ce primește mereu moarte de data aceasta, prin a arunca doar „sămânța”, a semăna „chipul”, iluziile…
Iată aplicarea-i în „Simfonia” interpretată aici pornind de la „Masa Tăcerii”!… Știm că diametrul „Mesei” la pătrat este de 4,6225 (2,15 x 2,15)… Iar acest 4,6225 x 1,11 = 5,12 metri! (Înălțimea Porții!). Vom mai observa totodată că: 90 x 5,6886 = 512, unde avem: 90cm înălțimea „Mesei” (cele 90 petale albastre din „Floarea Vieții”!), iar 5,6886… drept Frecvența mistică (Triunghiul de Aur!), iar „512” este chiar înălțimea „Porții”. Mai departe, 512 x 5,6886 = 291,24; unde dezvăluim că: „512”cm reprezintă înălțimea „Porții Sărutului”, pe când 5,6886 înfățișează „Ritmul Operei (Creației)” de față concordant cu Pulsul celest (Marea Intuiție), iar, „291,246…cm” circumscrie, cu aproximație, înălțimea „Coloanei”.
Acest mistic „5,6886…” este dat aproximativ de „incomensurabilul” Radical din 20Φ. (vezi sus!), însemnând raportul dintre Diametrul Lunii (3.474 km) supra 144 x Φ la puterea a 3-a.
Concomitent funcționează și ecuația: Înălțimea „Coloanei” fiind rezultatul înmulțirii între „Diametrul Cercului Mesei Tăcerii” la puterea a patra (21,367!) cu Numărul „1,11” la puterea a treia (1,367), adică 29,124… metri. Dar de unde vine Diametrul de 2,15 metri al Cercului sacru al „Mesei Tăcerii”?… – De la ecuația ocultă ce-și are obârșia în Numărul Omului „6.6.6.” măsurat prin „Sectio aureea” 1,618033… și anume: 2 x Φ x 0,666 = 2,15 metri.
Prin urmare, e de văzut în „Puterea Cunoașterii de la Târgu Jiu” o claritate desăvârșită ce se spijină pe mister într-o aleasă îmbrățișare a Numărului și Ideii de către Ritm, într-o Reicitate, flux curgător de hiero-gliptitate, știut fiind că Ritmul/Pulsul e acela ce așează grația în Om… La Brâncuși Cheia se întemeiază pe Intervalul sacru 5,6886, adică, 2√5Φ. De altfel, „5,6886” este trinitar, adică Acel Unu în Treicitate (ca Arche, Nous și Psyche)!…
Opera lui Brâncuși este așezată de la Vest la Est (asemeni Genezei), pe Paralela 45 grade, 2 minute și 48 secunde!… Ea este Mandala „Om”… Am arătat de ce și cum… Dar ea mai stă într-o ecuație a mirabilului și a admirabilului: Viteza Luminii (299.792.458 m/sec.) împărțită la 45,014 (Grade Nord!) înseamnă 666.666,666… Omul!
Acest „5,6886…”, anume 2√5Φ, sau 10√Φ/√5, este darul Septentrionului pentru Constantin Brâncuși. Dacă priviți Cerul boreal la locul Vârtejului Svasticii Urselor unde se filtrează Energia Cosmosului „până veți vedea”, veți împărtăși bucuria înțelegerii că El (numărul „5,6886…”!) stă în întinderea dintre Steaua Merak (Beta Ursa Maior) și Steaua Polaris (Alfa Ursa Minor), având unitatea de măsură depărtarea între Steaua Merak (Beta Ursa Maior) și Dubhe (Alfa Ursa Maior). Căci, prelungind această distanță unitară a spatelui Carului Mare pe linia „Merak” – „Dubhe”de încă 4,6886.. ori (deci, toată lungimea având „5,6886…” „măsuri”) ne vom întâlni cu Steaua Nordului de acum, Steaua Polară (Kinosura, Phoenice!…). În același timp „5,6886” este dat de produsul dintre factorii, „diametrul” cercului „Mesei” la pătrat (2,15 metri) și pătratul Numărului „1.1.1.”, prin urmare: 4,6225 x 1,2321 = 5,6886…!
El reprezintă aproximativ raportul dintre 5Φ și Radical din Doi.
Și Oul!… Aici trebuie să menționăm că „albușul” reprezintă 57% din masa Oului (așadar, 10 x „5,6886..”!), iar greutatea medie a unui Ou, cea mai mare Celulă, este de 57 grame (deci, iar 10 x „5,6886…”!).
„5,6886…” = 10√ (108: 111) x (1: 3) sau… 10√(108: 333,333)…
Totodată 5,6886 = 0, 666 x E x Π … Unde „E” înseamnă Constanta Euler.
Opera brâncușiană stă în măsura Frumuseții!… I = 2√5Φ… a celor 90 de Petale Albastre.
Număr care nu lasă în urma-i urme…
Acest Ritm al Frumuseții divine, „5,6886…”, 2√5Φ, îl descoperim în Cer, cum am mai spus, îl vedem la Brâncuși, îl găsim în câteva dintre fundamentalele creații aflate pe Terra (cercetarea poate și trebuie continuată!) și, nu în ultimul rând, în Viața lui Brahma, astfel:
În „Floarea Vieții”… Cele 90 petale!.. Apoi știm că se formează Acolo Trei Hexagoane la o echidistanță între ele de „r√3”(„r” fiind raza cercurilor). În cazul operei lui Brâncuși depărtarea respectivă este de I√3, adică 9,8529, deci Π la puterea a 2-a!. Această mistică distanță brâncușiană reprezintă lungimea ipotenuzei celor două „Triunghiuri frumoase” (numite Platon!) unde o catetă este jumătatea lui I= 2√5Φ.
În Aria „Vesicei Piscis” (reprezentând 1,22837 din „Π”, când raza este unitatea) intră ca diviziune în formula: 2 x 108 x I, unde „108” este Pulsația Terrei, iar I= 2√5Φ. Pe când o Petală din cele 90 are suprafața corespunzătoare de 0,181172… Iar toate amintind de 10 Φ, Energia Spiritului…
La Stonehenge… Construcția sacră este înconjurată de un Lanț circular cu diametrul de 103, 4 metri, deci o rază de 51,7 metri. Înseamnă că circumferința Cercului amintit are 324 metri, anume 200 Φ. Semnificațiile sunt: 324 = 108 x 3, unde „108” este Pulsația Geei. Apoi, Radical din 324 este „18” statura în decimetri a Omului!… Iar Radical din 32,4 nu-i decât Frecvența de Aur a Frumuseții divine: „5,6886…” Menhirele au înălțimea de 4,1925 metri, reprezentând formula: Zece la puterea a doua de înmulțit cu √5 și înmulțite cu măsura Degetului („Djeba”… 1,875 cm). Radical din Cinci supra Un Deget duce la rezultatul de 1,19253. Mai departe, 4,1925 împărțit la 1,19253 și înmulțit raportul cu „Φ” ne relevă din nou minunea: Ritmul Frumuseții Universale… 5,6886…! Și încă ceva… 4,1925 împărțit la „Φ” ne dezvăluie pe 2, 5920, adică o diviziune din Respirațiile ideale ale unui Om pe zi sau Numărul Anului lui Platon, 25.920!… Când, din nou, acest mistic 25.920 înmulțit cu „Φ” și împărțite la Zece la puterea a patra ne poartă la Poarta lui 4,1925… Menhirele Închinării…
La Sarmizegetusa. Soarele de andezit!… În Centru are un Disc de 1,5 metri cu un perimetru, așadar, de 4,71239 metri. Împărțind această misterioasă circumferință la „Φ” ne vom afla în fața unei corespondențe absolute 2,91246!… Adică Decametrii „Coloanei fără de sfârșit” de la Arcinna Daciei….
La Memphis-ul Egiptului. Raportul înălțimilor Piramidelor lui Kufu și Menkaura (145,6: 64) reprezintă pe Patru împărțit la Zece înmulțit Numărul Constantei Frumuseții cosmice „5.6886…” adică 2√5Φ…
La Roma. Vom vorbi de Obeliscurile aflate în Citadela imperială. 1. Cel din Piața Lateran – San Giovani ce are 34, 13 metri, unde 34,13 împărțit la Șase ne trimite la 5,68… atât de aproape de Frecvența cosmică „5,6886…”. 2. Cel din „Piazza del Popolo” care se înalță la 23,84 metri, statură ce împărțită al „5,6886…” înseamnă 4,19 metri, adică „Menhirele” de la Stonehenge cu mistica lor. 3. Cel din Piazza Ronda – Macuteo de 6,34 metri. Împărțindu-i pe acești 6,34 metri la „1,11” îl vom afla iar pe „5,6886…”. 4. Cel de la Eschilin de 14,75 metri, unde această înălțime raportată la 2,592 ne duce în Raiul lui „5,6886…” și la 5. Cel de la Vila Celimontana, „Mateiano” de numai 2,68 metri. Doi înmulțit cu acest număr 2,68 împărțit la 0, 942 ne apropie de misteriosul Ritm brâncușian „5.6886…” sau…2√5Φ!
La Cei 108 Ani Cosmici ai lui Brahma. O Zi a Sa are 4,32 miliarde ani pământești. Un An al Său are 1577,9074 miliarde ani pământești. Iar 108 Ani ai Săi au 170411,04 miliarde ani pământești. Raportând acești divini Ani la Viteza Luminii în Vid vom avea în față mirabilul Ritm al Creației: „5,6886…” altfel…2√5Φ.
În Mecanica cuantică. Se cunoaște formula că: Energia cuantificabilă a fotonilor înmulțită cu Unitatea de Frecvență se regăsește în Cuanta Acțiunii Facerii, deci în Constanta lui Max Plank, aceea de 6,6260755 x 10 la puterea minus 35 Joule x sec.! Aplicată la Frecvența Frumuseții cosmice, avem: 6,6260755 x 5,6886 = 37,693093. Însă aceasta înseamnă chiar 12Π (Șase Cercuri!), așadar avem deslușirea că Energia Spiritului se manifestată exact în cele Șase Zile ale Genezei. Iar Sarcina electrică Plank de 1,875 x 10 la puterea minus 24 Coulomb ne reamintește de Degetul lui Hermes.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg