Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Știrile false și post-adevărul: anomalie în sistem sau defect de structură? (IV)

Știrile false și post-adevărul: anomalie în sistem sau defect de structură? (IV)

Poate ajuta emergența noilor forme de jurnalism la o reîntoarcere la obiectivitate, factualitate și atașamentul față de adevăr? Judecând după fenomen, așa cum arată el acum, nu tocmai. Prin noile forme de jurnalism sau jurnalism alternativ se înțelege, în literatura de specialitate, atât un conținut diferit, auto-definit drept radical sau contestatar față de cultura dominantă a societății, cât și forme diferite, noi, de organizare la nivel instituțional. Față de cultura dominantă capitalistă și conservatoare, agenda jurnalismului alternativ este, deseori, progresistă și puternic ancorată în critică socială, fiind, deseori, asociată cu mișcările sociale. Față de trusturile mass-mediei mainstream, jurnalismul alternativ se organizează în mici companii deținute chiar de cei care editează și produc conținutul mediatic. Cel puțin așa arată un tip ideal care, formulat astfel, evident nu se rezumă la mediile online. Însă, internetul reprezintă un mediu propice de proliferare a unor astfel de inițiative „alternative”, care pot consta inclusiv în simple bloguri, sau, dimpotrivă, în siteuri complexe cu multiple funcționalități. O altă trăsătură distinctivă a acestui tip de mass-media este lipsa de profil profesional al multora din cei angajați în producția de conținut mediatic (reportaj, cronică, comentariu etc.).
În realitate, tipul ideal de mai sus suferă amendamente serioase. Astfel, unele companii mediatice au dezvoltat branduri puternice care concurează cu marile nume ale industriei mediatice, devenind afaceri globale. Cunoscuta Vice, care are o ediție și în limba română, este un astfel de caz. Într-o dezbatere din 2014, Chief Creator Officer al Vice, arăta cum s-a transformat o publicație print axată de arta stradală într-o publicație online cu agendă cuprinzătoare socio-politică. În urma unor cercetări sociale, conducerea a înțeles că publicul tânăr, compus din așa-numiții mileniali, tot mai greu de captat de industria mediatică dominantă și „clasică”, nu este, de fapt, unul dezinteresat de informare, ci doar înstrăinat de modul în care mass-media „mainstream” prezenta temele definitorii pentru interesele sale. Succesul ar fi constat în maniera „independentă” de tratare a unor subiecte ca schimbarea climatică, protestele față de intervențiile militare, războiul împotriva terorii etc.
Așadar, nu atât producția de știri este o miză în jurnalismul alternativ, ci încadrarea ideologică a evenimentelor/temelor, precum și modul de prezentare, de tabloid soft, tipic pentru Vice. De asemenea, acest proces de management cu studiu de piață, segmentare și adaptare a producției mediatice pentru a livra conținuturi calibrate „nevoilor” destinatarilor, este o pură formă de adaptare capitalistă de succes la noul mediu tehnologic și la noile curente culturale. Pare că am avea de-a face, prin urmare, nu cu o contra-cultură care subminează pe cea dominantă prin intermediul unei platforme care dă voce oponenților sau perspectivelor contestatare, în ciuda agendei ideologice progresiste asumate, ci, mai degrabă, cu același pattern, specific industriilor culturale, de integrare în sistem prin comercializare și conformism indus. Cu alte cuvinte, milenialii, ca și hippies din trecut, nu au constituit un grup social care să determine schimbarea status-quo-ului în sistemul capitalist, ci doar încă un „segment” pe piața consumatorilor de produse mediatice. Iar mecanismul de integrare în sistem, de această dată, este unul din cele mai cunoscute nume ale jurnalismului alternativ.
Dincolo de aceste considerații, stilul jurnalistic al Vice în sine este departe de a constitui o soluție la criza de adevăr prin care trecem. Unul din acestea este jurnalismul imersiv, adică o relatare care are la bază mai degrabă redarea experienței și impresiilor jurnalistului care se confruntă cu o situație, decât cu redarea faptelor dacă nu cu obiectivitate, atunci măcar cu o distanțare necesară față de propriile impresii, prejudecăți sau interese și față de obiectul relatării. Ediția în română conține nenumărate exemple de astfel de jurnalism imersiv (sau gonzo), în care reportajul de teren sau relatarea unui eveniment sunt scrise într-un mod atât de auto-referențial și impregnat cu propriile impresii ale autorului încât deseori nu poți înțelege despre ce e vorba în „știre”. Lipsesc elemente necesare, cum ar fi informația contextuală, faptul relatat în datele sale elementare (cine, ce, când, unde, de ce, cum), și, uneori, luarea în considerare a perspectivei actorilor sociali în cauză. Există, evident, numeroase produse jurnalistice de calitate pe Vice și în sfera producătorilor de jurnalism alternativ, anchete, reportaje sociale, documentare, uneori adevărate incursiuni etnografice, iar, în comparație cu unele reportaje ale mass-mediei mainstream de la noi, tonul este, în unele cazuri, moderat și abordarea mai nuanțată. Explicația constă, însă, mai mult în tipul de publicuri diferite, care atrag produse mediatice construite diferit, decât dintr-o calitate intrinsecă a actului jurnalistic. Demersul ca atare este de la bun început unul subiectiv și, în sens larg, partizan.
De altfel, nu de puține ori contribuitorul la platforma alternativă mediatică este, totodată, și activist social. Lucru nu neobișnuit pentru cine studiază fenomenul, dar problematic din perspectiva obiectivității așteptate. Oricât de mult ai exersa neutralitatea, identitatea de activist profesionist ridică provocări etice considerabile în raport cu exigențele informării publicului, pe cât posibil, într-un mod neutru, neangaja(n)t. Ceea ce îmi pare că e specific inițiativelor de jurnalism alternativ de la noi este tocmai lipsa conștientizării și asumării atât a limitelor structurale ale unui astfel de demers, cât și a eventualelor dificultăți etice legate de angajamentul partizan al unora din producătorii de conținut mediatic. Pentru că tot ceea ce am descris mai sus nu este ceva nociv în sine. Subiectivitatea, partizanatul, cât timp sunt asumate deschis, explicitate, se constituie în perspective alternative asupra actualității. Când, însă, nu sunt asumate, uneori pentru că nu există problematizare și conștientizare a limitelor și riscurilor, avem de-a face cu antreprize mediatice care vor să ofere o definiție a situației pe care o prezintă drept singura corectă.
Reacția față de acest tip de jurnalism angajat nu a fost apariția unuia obiectiv, neutru și profesionist. Ci apariția mediei alternative de la celălalt pol ideologic. O sumedenie de site-uri de atitudine și informare de „dreapta” au proliferat în ultimii ani, până acolo încât, pentru mulți, alt-right (noua dreapta radicală) și alternative media sunt sinonime, în ciuda istoriei. Rezultatul constă într-o polarizare crescândă a societății și o fragmentare fără precedent a spațiului public. Acesta devine poligonul de desfășurare a unor narațiuni intense, deseori agresive, vehement confrontaționale, care nu lasă loc nici celei mai mici și plăpânde speranțe cu privire la salvarea unui teren comun în lipsa căruia exercițiul res publica nu mai e posibil.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg