Consiliul
Județean Cluj
Suzana Fântânariu – Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România
(Decernarea premiilor a avut loc la „Colonia pictorilor”, Baia Mare,
în 22 nov. 2018)
Născută în 15 septembrie 1947, Baia / Suceava. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” Cluj-Napoca. Profesor univ. dr. la Facultatea de Arte și Design / Universitatea de Vest, Timişoara. Coordonator de doctorate; 2013 – Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu”, Iași; 1985 – Bursă de studii, Academia di Romania, Roma / Italia; 2005 – Bursa „Constantin Brâncuşi”, Cité Internationale des Arts, Paris / Franța.
60 de expoziţii personale în ţară şi străinătate: Roma / Italia; Mödling, Klagenfurt / Austria; Wassenaar, Utrecht / Olanda; Paris / Franţa; Sharjah / E.A.U; Budapesta , Sopron / Ungaria; Saitama / Japonia; Oyama Cyty / Japonia; Bucureşti, Timișoara, Iași, Craiova, Arad, Lugoj, Fălticeni, Tg. Jiu /România etc. 300 de expoziții de grup în țară și străinătate.
Bienale şi trienale internaţionale de gravură (selecţie): Banska-Bistrica – Cehoslovacia; Frieburg si Berlin – Germania; Winterthur și Grenchen – Elveția; Bharat-Bhavan – India; Paris, Chamalières, Saint-Quentin, Saint-Maur și Toulouse – Franţa; Cracovia, Wroclaw , Katowice ,Torun, Jelenia Gora, Majdanek – Polonia; Varna si Gabrovo – Bulgaria; Torino – Italia; Maastricht – Olanda; Belgrad – Jugoslavia,; Ljublijana – Slovenia; Tokio , Kochi şi Yokohama – Japonia; Ibiza și Caixa-Ourense – Spania; Seoul – Koreea; Sharjah şi Dubai – U.A.E.; Budapesta, Györ şi Miskolc – Ungaria; Kuala-Lumpur – Malaysia ;Trois-Rivieres, Quebec – Canada; Cairo – Egipt; Beijing, Qingdao și Guanlan – China; Graz – Austria; Cacak – Serbia; Podgorica – Serbia şi Muntenegru; Bitolia, Scopje – Macedonia; Falu – Suedia; Istanbul – Turcia , București – România.
Premii naţionale (selecţie): 1976 – Premiul I, Bucureşti;1977 – Premiul tineretului, Cluj; 1978 – Premiul II, București;1980 – Marele Premiu „Voroneţiana”, Suceava; 1996 – Premiul şi Medalia Centenar Blaga, Cluj-Napoca;1998 și 2000 – Premiul „Catul Bogdan”, Arad; 1999 – Premiul Uniunii Artiştilor Plastici; 2000 – Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de „Cavaler”, Bucureşti; 1997 – Diplomă de onoare, Academia de Arte Vizuale, Cluj-Napoca; 2004 – Premiul Revistei „Ramuri”; 2006 – Nominalizare Marele Premiu U.A.P., București; 2009 – Diploma de Excelenţă, Primăria Timişoara; 2009 – Nominalizare Ministerul Culturii, „Premiul Naţional pentru Artă”, București; 2009 – Diploma de excelenţă Nobilis Ancilla Collorum et Visionum, Universitatea de Vest, Timişoara; 2009 – Premiul Pro Cultura Timisiensis, Timișoara; 2009 – Marele Premiu Primus inter Pares , Timișoara; 2010 – Premiul revistei „Contact internațional”, Iași; 2011 – Diploma de Excelență, Facultatea de Arte și Design,Timișoara; 2011 – Diploma Meritum, Universitas Occidentalis Timisiensis; 2011 – ”Premiul special al juriului”, Târgoviște; 2012 – Premiu pentru grafică experimentală, Iași; 2012 – Premiul MIX- SATB, București; 2012 – ”Cetățean de onoare” – Baia/Suceava; 2012 – Diploma de onoare pentru întreaga activitate desfășurată în slujba artelor și frumosului – Primăria Municipiului, Călărași; 2012 – Premiul I, Bienala de gravură „Gabriel Popescu”, Târgoviște; 2013 – Medalia Memorialul Revoluției Române, Timișoara; 2014 – Diploma de excelență pentru întreaga activitate universitară, 70 de ani de la înființarea UVT Timișoara; 2015 – Diploma de excelență pentru îmbogățirea patrimoniului Muzeului de Arta din Iasi; 2015 – Premiul I, Bienala Națională de Artă plastică – Piatra-Neamț; Diplomă și Medalia „Gabriel Popescu,150 de ani de la nașterea gravorulu”, Târgoviște, 2016; Medalia de aur „Inventus”, Iași, 2017; Premiul Muzeului de artă „Mircea Ionescu Quintus”, Ploiești, 2017; Premiul I „Gabriel Popescu”, Târgoviște, 2017; Marele Premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România, 2018.
Premii internaționale (selecţie): 1982 – Premiul „Ex-Equo”, Banska-Bistrica /Cehoslovacia; 1992 – Premiul I, Paris /Franţa; 1993 – Premiul II, Maastricht /Olanda; 1997 – Premiul I, Sharajah / E.A.U.; 1998 – Medalia de Argint, Beijing / China; 1999 – Premiul de achiziţie, Trois Rivières/Canada; 2000 – Premiul Asociaţiei Artiştilor din Boemia de Sud, Ceske Budejovice/Republica Cehă; 2003 – Premiul de Excelenţă, Beijing /China; 2003 – Premiul I Gornji Milanovac /Serbia şi Muntenegru; 2011 – Mențiune de onoare / Istanbul / Turcia; 2012 – Trienala internațională de gravură, Grenchen, Elveția, Art limited-multiple (selecție – 55 xilogravuri); 2013 – Marele Premiu al Ministerului Culturii, Chișinău, R. M oldova; 2015 – Diplomă de onoare a Ministerului Culturii, Chișinău, R. Moldova; 2018 – „Diploma de excelență pentru aportul adus artelor grafice în lume”, Bitola / Macedonia.
„Ceea ce Herta Müller a realizat cu un limbaj concentrat, poetic în literatură, i-a reușit Suzanei Fântânariu în artele plastice, adică cronica unei experiențe existențiale în spațiul sud-est european copleșit de dictaturi și de angoase. Artista e preocupată de întrebări majore privind identitatea umană și dihotomia corp-suflet. Limbajul ei plastic este de un rafinament rar, Suzana Fântânariu excelează în domeniul xilogravurii și al desenului, iar de vreo două decenii ne uimește cu lucrări tridimensionale de mare anvergură. Atât «portretele» cât și obiectele antropomorfe numite «ambalaje pentru suflet» care sugerează nu rareori o spaimă existențială, cât și peisajele misterioase desenate în culori întunecate, ne impresionează și ne copleșesc în același timp. Viziunea fundamentală a artistei este una predominant pesimistă și nu întâmplător marele critic de artă și scriitor austriac Bertram Karl Steiner a pus arta Suzanei Fântânariu în context cu lucrările unor mari pesimiști europeni ca Emil Cioran și s-a întrebat de unde oare provine această tristețe existențială, care se regăsește în arta Suzanei Fântânariu și care nu l-a părăsit pe Cioran nici la Paris?”
Alexander Gerdanovits (Austria)