Tablou

În tablou era numai fata nebună:
îi ieşeau din priviri
valuri ciudate de ape,
se revărsau în încăpere.
De ce fugi?
strigase tabloul când l-am luat
de pe perete.
Aş fi vrut să îi spun că privirile fetei
strângeau gâtlejul
odaia sufoca
marea albastră revărsată
din pânză.
Dar el a continuat să îşi strige
singurătatea până când pânza scorojită
a ajuns asemeni celei de păianjen.

 

Bilete de trandafir

Drumul în sat
e sugrumat de trandafiri.
Păşeşti printre ei
ca prin istorie.
Te afunzi într-un creştet de munte
transilvan
culegător de esențe.

Îți iese înainte
ca o piatră bătrâna:
adună încă ierburi de leac
rămase în sufletul ei frământat
din celălalt veac.

 

Fluturele de argint

Să trăieşti ca un fluture de argint
agățat la gât – un lănțişor
în ziua ta glorioasă.
Cine îşi înfige
gherele fine
în pielea deja o sculptură,
o hartă de pe care au plecat munții
şi râurile
lăsând plajele
scrijelate de vânturi.

 

Obsesie

Râsul roşu-portocaliu al acoperişului
în diminețile
atârnate
între pinii satului cu doi locuitori.

Uneori un un şarpe străveziu
alunecă printre ierburi
din alte veacuri.
Câteodată duce în spinare
casele îngropate-n pământ.
Lipseşte mărul: cei doi
rămaşi ca amintire
nu mai au nevoie de fructul miraculos.

În amintire

Copil fiind, totul era prea mare:
chiar şi potecile
deveneau drumuri, străzi, bulevarde
casele blocuri, cazărmi,
cartiere în care mă sufocam
alergare mereu spre albastru
unde-i albastrul dacă nu foarte sus
unde nu se putea ajunge defel.
Încercam să strig
nu puteam
necunoscutul îmi umplea gura
cu noapte.

Şarpele roşu

Erai o broşură roşie: numai otravă.
Urmele îți erau peste tot: de la fundație
până în podul casei cereşti.
Iar când te-ai desfăcut
ca un colier rupt
ți-ai aruncat inelele
în toate grădinile.
Cine le-a adunat?
Întrebarea
e chiar dureroasă
ca şi răspunsul
care întârzie să vină.

 

Mărturisire

Pe când eram
o lebădă albă ce plânge
pe colina unui sat rămas ca o pată pe hartă
te îndreptai deja spre soarele
în asfințit.
Te contopeai
cu peisajul: te țineau brazii în brațe
neputincioşi să plângă
să râdă
cu țipătul amar al veverițelor.

În seara aceea

Alunecam sub zidurile cetății
fără să ştim că închid
un spațiu care nu ne dorea.
Eram în afara sau înlăuntrul
lor?
Oricum ne mişcam orbeşte
somnambuli striviți de singurătate
şi ne miram
că nu ne regăseam
în paginile unei istorii
care nu ne iubea.

 

Madonna

Madonna mi-a vorbit
când aveam nevoie de cuvinte
care închid
sentimente
ca păstăile de carrubo
semințele.
Sensul lor mi-a scăpat
cum scapă
câte un nor răzleț o ploaie
de vară: dar au lăsat
în sufletul meu o dungă
pe care continuu
să o adâncesc.

 

Papucii roşii

Papucii roşii aveau o poveste:
ziua priveau la soare
se îmbujorau
noaptea se uitau la lună
se simțeau umiliți.
Au rămas într-un geamantan
în debaraua de la țară.
Apoi au fost aruncați aiurea
printre buruieni: numai când era senin
se simțeau umiliți
când îi privea luna.

 

Apa

Râul se strecura lângă noi
se trezea lângă noi
fericit
că l-am ales martor
într-o lună de miere.
Peştii se jucau cu degetele noastre
printre firele de nisip unduind
odată cu soarele
care uitase să se îndrepte
spre asfințit.

 

Fotografii

 

Părinții soldați
au ascultat ordine
mai tari ca puterea lor
de a se opune.

Acum stau agățați de pereți
vor să îi sprijine
cu trupurile lor de hârtie
poroasă.

Uneori par nişte fructe coapte
gata să se îndoaie
la primele respirații de vânt
stârnit de urmaşii lor nărăvaşi
nerăbdători să ajungă
asemenea lor.