Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Țapul ispășitor sau din cauza cui nu poate fi depășită pandemia

Țapul ispășitor sau  din cauza cui nu poate  fi depășită pandemia

Țapul ispășitor a devenit numele generic pentru persoana sau categoria de persoane nevinovate, condamnate pentru fapte pe care nu le-au comis, dar purtătoare ale tuturor păcatelor societății prin preluarea ritualică a acestora. Acest nume generic vine din practica religioasă a vechilor evrei care, de Yom Kippur (Ziua Ispășirii), aruncau asupra unui țap toate nelegiuirile comunității, trimițându-l în deșert. Marele Preot prelua ritualic păcatele și le arunca asupra unui țap care era trimis în deșert, însoțit de o persoană responsabilă să ducă la îndeplinire abluțiunea morală. Dar nu sensul teologic al vechiului ritual evreiesc ne interesează în cazul prezentului articol, cum nici prefigurarea jertfei christice. Dezbaterea deschisă pe tema țapului ispășitor pentru păcatele comunității românești atinse de valul al patrulea pandemic privește mai degrabă modalitatea în care, prin apel la o figură de stil care produce inversarea întregului cu partea, adică printr-o proiecție metonimică, o categorie socială este încărcată într-un ritual al ispășirii de păcatele comunității românești și repudiată ca în antichitate.
Într-o societate tributară superstițiilor, a practica abluțiunea sau încărcarea cu păcatele societății a unor reprezentanți ai acesteia, urmată de repudierea lor, ca în antichitate, pot constitui soluții pentru ieșirea din criză. Cel puțin conștiința publică este curățată de acest act al sacrificării țapului prin trimiterea lui în deșert sau, precum în ritualurile vechii Elade din perioadele extinderii epidemiilor, prin identificarea unui pharmakos, provenind de regulă din zona marginală a societății, eventual dintre sclavi sau dintre criminali, care să preia păcatele și, prin repudierea publică, să curețe (katharsia) întreaga comunitate. Această practică pretins medicală, descrisă, printre alții, de Aristofan, Strabon sau Plutarh1, avea menirea de vindeca sau de a preîntâmpina răspândirea bolii. Revenind la vremurile actuale, populația românească superstițioasă și convinsă de existența unor conspirații s-a vaccinat într-o proporție foarte mică în comparație cu Occidentul2. Prin urmare, s-au atins unele cote incredibile în ceea ce privește numărul de morți per unitatea de populație. Mai precis, România se află pe locul 1 în lume la numărul de decese cauzate de Covid-19 la milionul de locuitori, fiind depășită doar pentru un foarte scurt interval de timp de micul stat insular Santa Lucia din Caraibe, care ajunsese în 28 septembrie la 34,86 morți (să notăm că populația insulei era în 2020 de 183.629 de locuitori). Conform portalului Our World in Data, România are în ziua anterioară redactării prezentului text 23,59 morți la milionul de locuitori, depășind net Statele Unite ale Americii: 3,54; Marea Britanie: 2,50 sau Germania: 1,35. În apropierea României se află vecinii cu care împarte superstițiile culturale, Ucraina: 19.07, dar și alte foste state din blocul estic, foste republici sovietice: Georgia: 19.09, Armenia: 15.50; Letonia: 15,00; Lituania: 13,76 și Estonia: 12,83.
Intenția noastră nu este de a discuta despre cauzele care au condus la aceste rezultate dezastruoase în ceea ce privește răspunsul în situația de criză, ci de a discuta, într-o națiune bântuită de superstiții și pseudoconvingeri, cum poate fi ales țapul ispășitor sau, pentru a păstra norma din proximitatea balcanică cu care împărtășim practici culturale, al pharmakos­-ului care să ia asupra sa relele societății. Ar fi fost dificil de aflat cine își poate asuma luarea asupra sa a acestor păcate, cine să fie cel mai potrivit pentru a îmbrăca, după uzanțe autohtone, „cămașa ciumei”, dacă nu ar fi apărut de curând Hotărârea nr.99 din 5 noiembrie 2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în unitățile de învățământ, în contextul pandemiei de COVID-194, care prevede explicit, la primul articol:

Art.1 – Se propune ca, pentru adaptarea modalității de desfășurare a cursurilor din cadrul unităților de învățământ la contextul epidemiologic actual, Ministerul Educației și Ministerul Sănătății să modifice Ordinul comun nr. 5.338/2.015/01.11.2021 aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2 cu modificările și completările ulterioare, în sensul prevederii următoarelor scenarii:
a)desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;
b)desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat;
c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

Această hotărâre, care probabil va fi urmată de ordinul comun al miniștrilor educației și sănătății, așa cum rezultă din conținutul articolului 2, nu este nimic altceva decât un act de exorcizare publică, în care profesorii și personalul didactic auxiliar și nedidactic din școli și grădinițe se află în ipostaza de pharmakoi, sau, pentru o bună înțelegere în raport cu numele generic menționat la începutul articolului, de țapi ispășitori pentru criza pandemică cu care se confruntă întreaga societate. Este simplu de vizualizat cum simbolica adunare (virtuală) a părinților vaccinați în proporție de 34,16% încep procesul exorcizării prin practica impusă la nivelul statului, având drept țapi ispășitori salariații din școlile românești aflate sub pragul de vaccinare de 60%, asupra cărora nu doar că începe așezarea tuturor păcatelor societății românești, ci și aruncarea de pietre (simbolice), declanșându-se campania de bullying în toate mediile și în toate formele. Frâna în calea fericirii naționale – implicit a părinților îngrijorați de soarta copiilor logați la clasele virtuale, dar nu și în ceea ce privește propria vaccinare, în multe dintre cazuri – nu poate fi decât sistemul de învățământ, care și-a permis nerușinarea de a nu avea personalul vaccinat în proporție de minim 60%. Nu contează prin urmare care este procentul de vaccinare al populației României, trăind realitățile paralele ale unui Ev Mediu în care vrăjitoarele au fost înlocuite cu corporațiile dornice să producă sterilitatea speciei umane, nu contează că în spatele acestui eșec se afla organisme incapabile să comunice eficient și să pregătească sistemul sanitar pentru valul al patrulea al pandemiei. Important este doar că o categorie socio-profesională, care nu știu dacă a fost aleasă în baza practicilor Vechii Elade, a fost desemnată să poarte păcatele societății. Educatoarele, învățătoarele, profesorii și personalul auxiliar au fost încărcați cu păcatele comunității românești și târâți în ritualul ispășirii. Rezultatele cumulate sunt fabuloase: (1) atenția publică este mutată de pe incapacitatea statului de a gestiona pandemia pe incapacitatea profesorilor și directorilor de a deschide școlile, asta în cazul în care descentralizarea învățământului românesc s-a oprit la jumătatea drumului, iar directorii unităților școlare nu sunt angajatorii personalului didactic din subordine; (2) societatea înfierează neatingerea unor cote de vaccinare la care ea va ajunge probabil, în cel mai optimist scenariu, peste un an sau doi; (3) în cadrul unităților școlare este indusă zâzania între cei vaccinați și cei nevaccinați, transformând atmosfera, și așa încărcată de problemele nerezolvate ale sistemului românesc de învățământ, într-una irespirabilă.
O minte genială a găsit țapul ispășitor în categoria socio-profesională cea mai umilă (în sensul de smerită) și umilită printr-o campanie mediatică în care sunt evidențiate doar tarele sistemului și aruncate, împreună cu alte păcate, în capul personalului didactic neperformant. În societatea românească înapoiată nu a putut fi găsit nicio altă categorie în care obligativitatea certificatului verde sau orice altă formă de impunere a unei cote de vaccinare să producă efecte. Nici măcar sistemul care se confruntă direct cu pandemia, cel medical, nu este supus unei astfel de impuneri. În esență, nu faptul că personalului didactic i se cere, pentru deschiderea școlii, atingerea cotei de 60% este o problemă. Ci faptul că în localitățile în care numărul de cazuri este de ordinul zecilor la mia de locuitori, și în care părinților și copiilor nu li se cere nimic – ar fi interesant de făcut un studiu la nivel național: câți profesori au răspândit boala la copii și câți profesori s-au îmbolnăvit de la copii provenind din familii nevaccinate – această impunere permite comunităților înfuriate ale părinților să se răsfrângă în valuri de hating și cyberbullying în rețele, în valuri de violență verbală sau fizică în fața școlilor închise pentru că rata vaccinării personalului propriu încă nu a ajuns la 60%.
Revenind la proiecția inițială a articolului și la modul în care o practică a preluării vinei printr-un simplu exercițiu de reducție metonimică la vechii evrei a prefigurat jertfa christică, să ne amintim că lui Iisus Hristos cel sacrificat fără vină i se spunea Învățătorul.

 

 

Note
1 A se vedea descrierea completă a ritualului pharmakos din Grecia Antică descris Todd M. Compton. (2006). Victim of the Muses: Poet as Scapegoat, Warrior and Hero in Greco-Roman and Indo-European Myth and Hystory. Hellenic Studies Series 11. Washington, DC: Center for Hellenic Studies.
2 În numărul anterior al revistei Tribuna, am publicat un text intitulat „Decalajul ideologic față de Occident și neasumarea. Masele de superstițioși și de cinici care așteaptă să vadă efectele pe pielea altora”, nr.460/ 1-15 noiembrie 2021, pp.18-19, prin intermediul căruia am adus în dezbatere modul în care se raportează societatea românească scindată de superstiții și pseudoconvingeri la vaccinare și la efectele vaccinării. În același text, redactat în 7 octombrie, trimiteam la datele Covidvax.live, contorul vaccinării indicând utilizarea a 10.540.195 doze, ceea ce înseamnă 28,57% din populație complet vaccinată. La exact o lună distanță, în 7 noiembrie 2021, la ora 9:26, numărul total de doze utilizate este de 13.200.230, ceea ce înseamnă că 34,16% din populație este complet vaccinată.
3 (2021, 7 noiembrie). Daily new confirmed COVID-19 deaths per million people. Our World in Data [online]. URL: https://ourworldindata.org/covid-deaths [consultat în 7 noiembrie 2021].
4 https://www.gov.ro/fisiere/pagini_fisiere/HCNSU_nr._99_din_05.11.2021.pdf, [consultat în 7 noiembrie 2021].

 

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg