Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Teatru. Connecting people

Festivalul “Conect Act” al Teatrului Național din Târgu Mureș a reunit la finele anului trecut mai multe spectacole autohtone și străine produse sub egida programului Fabulamundi. Playwriting Europe, ca și varii montări ale unor teatre și companii independente, toate semnificative – dincolo de valoarea lor artistică – pentru noi modalități de expresie teatrală/coregrafică. N-am urmărit integral programul, așa că voi comenta succint doar câteva spectacole.
Mameloschn – Limba maternă de Sasha Marianna Salzmann (regia Olga Macrinici, Teatrul Național Târgu Mureș – Compania “Liviu Rebreanu”) a propus un text plin de poezie și umor, ingenios pus în valoare regizoral, scenografic și interpretativ. Avem de-a face aici cu trei monoloage dialogale, dacă pot spune așa, retro- sau pro-spective, a trei femei – evreice, de aici derivând și un savuros pragmatism metafizic – din Germania, bunică, mamă și fiică. Forța și statornicia primeia, capacitatea ei de supraviețuire, temerile și traumele ce au fragilizat-o pe a doua, aspirațiile și voluntarismul celei de-a treia se relevă pe parcursul acestei “confruntări” cu clipe de tensiune, cu momente amuzante sau emoționante sau nostalgice sau îngrijorate sau optimiste. Un text scris cu multă naturalețe, cu sensibilitate și umor, care te duce de la empatia pură la hohotul tămăduitor de râs.
Tânăra regizoare Olga Macrinici a demonstrat finețe și acuitate în lectura spectaculară, construind un spectacol în care eroinele evoluează pregnant ca individualități, strâns legate însă de invizibile fire ale comuniunii spirituale și afective. Acest dublu registru al personajelor a fost discret dar manifest expus, mai ales prin jocul remarcabil al actrițelor mureșene. Maturitatea artistică și forța scenică a Monicăi Ristea s-au pliat perfect pe datele Bunicii răzbătătoare și răbdătoare; fragilitatea emoțională a Mamei s-a văzut bine în jocul Roxanei Marian; îndârjirea juvenilă și idealismul Fiicei au fost asumate cu o convingătoare naturalețe de Carmen Ghiurco, debutantă pe scena Naționalului.
Personalitatea vizuală a spectacolului a fost dată de scenografia amplă și foarte bogată a Cristinei Milea, care a edificat în “foaier” un întreg oraș miniatural, cu cutiuțe muzicale minuscule, fermecătoare, iar pe scenă un interior sugerat abia, cu o cromatică rafinată ce a ajutat dinamica dialogului.
Un spectacol ce impune două artiste la început de carieră, ambele având bune șanse de succes.

Voi trece rapid peste o altă producție Fabulamundi, construită pe un text din păcate mult prea tezist și lipsit de har: Kepler 438b de Guillem Clua (regia Bobi Pricop, Teatrul Odeon, București). Scăderile spectacolului – vreau să punctez foarte clar – se datorează exclusiv precarității dramaturgice a acestei distopii cu inflexiuni SF, în care poporul unei insule pe cale de a se scufunda din pricina schimbării climei caută zadarnic găzduire în alte părți. Elaborat ca un proiect multimedia, cu proiecții video, secvențe filmate live, derulate în spații adiacente scenei, un ritm ca de Star Trek, care catalizează bine tensiunea intrigii, spectacolul pare infantil din scriitură. Păcat de efortul unor actori de top (Dan Aștilean, Mihai Smarandache, Ioana Anastasia Anton, Alexandru Potocean).
Și la fel de rapid voi comenta Copii răi/Böse kinder de Mihaela Michailov (regia Katrin Hentschel, Theater an der Parkaue, Berlin), un spectacol cu premise interesante, dar care a provocat inaderența publicului pentru că s-a derulat cu traducere fragmentară, astfel că “acțiunea” – foarte dinamică, de altfel, cu interpreții așezați în bănci, printre spectatori, și vorbind zgomotos, gregar – a fost ininteligibilă. Un spectacol care a dezamăgit prin formula de reprezentare, pur și simplu…
Aproape de osatura unui spectacol, cu un text foarte bine articulat, s-a dovedit în schimb “lectura” cu Principiul lui Arhimede de Josep Maria Miro, coordonată de Attila Gasparik și interpretată de Elena Purea, Csaba Ciugulitu, Luchian Pantea, Sergiu Marocico și Ștefan Mura. Piesa sondează foarte fin și cu mare acuitate relativismul moral și excesele “corectitudinii” în relațiile interumane contemporane. Soarta unui antrenor de înot se schimbă radical după ce îmbrățișează un copil căruia îi e frică de apă, gest imediat condamnat de părinți și devenit semn de întrebare chiar pentru colegii bărbatului. Miro edifică povestea cu o bună știință a acumulării tensiunii, până la obținerea rezultatului scontat: o chestionare asupra mecanismelor abuzive derivate din spaimele și limitările societale de azi.
Teatrul-gazdă al “Conect Act” a prezentat în festival și o altă producție proprie, pe textul unuia din cei mai în vogă dramaturgi ai momentului. 😛 – Patru piesuțe politice despre dușmani lărgește și mai mult orizontul textelor lui Csaba Szekely, deși “obsesiile” sale dramaturgice rămân neschimbate. E limpede însă că talentatul scriitor a ajuns la maturitate auctorială; o demonstrează complexa
referențialitate din piesele sale recente.
În 😛 – text scris special pentru actorii mureșeni – avem de-a face cu patru secvențe ce chestionează frica de alteritate, acea mefiență indusă cultural, dimensiunea animalică, viscerală a luptei pentru putere, ca semn al ascendentului (și) biologic, nu doar social, spațiul dicatorial, mecanicist, ordonat până la anihilarea pulsiunilor umane – dar și
palpitul acestui umanism ce țâșnește parcă genetic. Totul asezonat cu ingredientele tipice scriituri lui Szekely: mult umor, o acuitate acidă a detaliilor, o privire chirurgicală, și completat cu un soi de militantism plin de deznădăjduită forță.
Firește, sunt convins că edificul plurisemantic al spectacolului a fost clădit în bună măsură și de regizorul Sebestyen Aba, aproape un alter-ego al autorului. Spectacolul este cuceritor și emoționant, te sensibilizează dar te și impulsionează, devii empatic sau te încarci cu adrenalină, ești reactiv până la gestică, iar asta pentru că intri în tempoul indus de actorii Csaba Ciugulitu, Cristian Iorga, Luchian Pantea, Andi Gherghe, Raisa Ané, Loredana Dascălu și Georgiana Ghergu, mereu în vervă, jucând cu o poftă evidentă și emanând o energie dezlănțuită.
Decorul eficient și utilitar al Alettei Lokodi, costumele foarte diverse și haioase ale Evelynei Hotykai, muzica formidabilă a lui Tibor Cári – pentru că 😛 are interludii muzicale cu mare impact semantic – completează cu rost și originalitate ansamblul spectacular. Multitudinea de trimiteri, sugestii, parabole pe care le are textul ca și iureșul developării scenice – dincolo de câteva insignifiante poticneli de rulaj – fac din 😛 un spectacol aproape imposibil de povestit. Care trebuie văzut, adică.
Iar “Conect Act” este unul din cele mai proaspete și tinerești festivaluri teatrale din România, căruia o să-i dau de acum o mai mare atenție.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg