Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

TEFAF 2020

TEFAF 2020

De peste 30 de ani TEFAF (The European Fine Art Fair) este considerat unul dintre cele mai importante târguri de artă din Europa, alături de Art Basel. Și cu siguranță că, pentru un profesionist din domeniul artei și pentru colecționari, TEFAF este unul dintre locurile care trebuie vizitate, oferind o experință de 7000 de ani de artă. Printre vizitatori, sunt nelipsiți reprezentanții marilor muzee și colecții publice din lume (Metropolitan, Luvru, Ermitaj, Getty Center, Rijksmuseum, Frick Collection etc.), și colecționari celebri. Târgul se desfășoară pe două continente, în Europa, la Maastricht (7-15 martie 2020) și în Amercica, la New York (8-11 mai 2020).
TEFAF Maastricht 2020 a ajuns la cea de-a 33-a ediție și găzduiește 280 de galerii din 20 de țări, divizate în 8 secțiuni (TEFAF Ancient Art, TEFAF Antiques, TEFAF Design, TEFAF La Haute Joaillerie, TEFAF Modern, TEFAF Paintings, TEFAF Paper și TEFAF Tribal). Târgul oferă o platformă comercială pentru comunitatea artistică internațională și creează un loc privilegiat de întâlnire între cererea și oferta de nivel înalt din domeniul artistic. Galeriile și instituțiile publice participante au ocazia de a se prezenta pe ele și pe artiștii cu care lucrează și de a-și crea o imagine de marcă.
La un astfel de târg, fiecare galerie are în portofoliu obiecte de artă inedite, prezentate în premieră: o tiară din diamante de peste 100 de carate (c. 1890) care i-a aparținut controversatului Marchiz de Anglesey, Henry Cyril Paget (Hancocks, Londra); „Le Livre d’heures de Sir John Talbot” – un manuscris care a dispărut de pe piață în urmă cu 80 de ani (Jörn Günther Rare Books, Elveția); o colecție importantă de 40 de piese de arheologie orientală din bronz, datând din secolele 3-2 înainte de Cristos (Galerie Kevorkian, Paris); un triptic aparținând pictorului olandez Anthonis Mor (Galeria Nicolás Cortés, Madrid).
BootART este prezentă pentru prima dată la TEFAF Maastricht, expunând în holul hotelului NM Maastricht, un spațiu de trecere obligatoriu pentru publicul care se îndreaptă către MECC, locul de desfășurare al TEFAF. BooART nu este o galerie de artă, ci o întreprindere care joacă rolul de platformă între artist și spațiul public, fie că e vorba de un hotel, o clădire de birouri, o clădire administrativă. Aceste spații privilegiate, diferite de locurile obișnuite ale artei – muzee, galerii de artă – oferă vizibilitate operelor realizate de artiștii contemporani: „Cu BooART, vrem să ieșim din spațiul cărărilor bătucite – adică galeriile clasice – și să ne adresăm unui public și mai larg. TEFAF va oferi o vizibilitate extraordinară unuia dintre artiștii reprezentați de BooART: Pascale Christoffel” – a declarat Pierre Georget, reprezentantul BooART la TEFAF.
Pascale Christoffel (n. Bruxelles 1962) este o artistă belgiană care prezintă la TEFAF seria „Wall Art Papers” (Papiers d’art, Zidul cu hârtii de artă). Această lucrare grandioasă este realizată plecând de la mărirea unei părți din opera grafică a artistei, ceea ce oferă operei un efect tridimensional. „Wall Art Papers este prezentată în exclusivitate și în premieră la TEFAF și este amplasată într-un spațiu de trecere, lucru care îi conferă o vizibilitate maximă lucrării ei. Ne așteptăm la un interes sporit al vizitatorilor față de aceasta.” (P.G.)
Parcursul lui Pascale Christoffel este extrem de interesant: născută într-o familie de bijutieri, s-a specializat în designul și crearea bijuteriilor și a pietrelor prețioase. Începând cu anul 1989, artista a simțit nevoia unei relații mai senzoriale cu materia, iar acest moment marchează începutul carierei ei artistice, prin realizarea unor lucrări prin tehnica colejului și folosirea pigmentului. Participarea ei la targuri internaționale și implicarea ei în numeroase proiecte (Fundația SAMILIA, platforma ENTRE 2) i-au adus o recunoaștere internațională. Pascale Chritoffel a urmat cursuri de formare în art-terapie la Universitatea din Lyon și a colaborat la un proiect colectiv pe tema identității. Prin folosirea picturii în ulei, Pascale a descoperit fluiditatea, cromatica și libertatea acestei tehnici. Din 2018, Pascale a început o colaborare cu Deutsche Bank, constând în achiziția unor lucrări și organizarea unor evenimente de promovare a artistei.

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg