Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Telefonul fără fir…

Telefonul fără fir…

— Sahie, ultima oară când am fost la tine am uitat să-ţi spun ceva.
— Nu-i nimic, avem timp, poţi să-mi spui acum, cafelele noastre-s lungi…
— Mi-e şi ruşine… dar să nu-i zici lui Bicu, ştii, m-am apucat să ţin jurnal… ce văd în jur… în bloc… pe străzi… pe la televizor…
— Foarte bine faci, tu ai haz, mai râdem şi noi…
— Uite, am la mine câteva notaţii…
— Dă-le drumul, nu mai sta pe gânduri…
— 8 iunie, a.c. „Acum ştiu sigur că de la vecinul de jos provin gândacii care ne apar în bucătărie. Pot să-i fac mustrare în trei feluri diferite. Varianta mai fină, U.E., europeană… „Domnule, cu tot respectul, vă rog să faceţi ceva cu gândacii dumneavoastră… înţelegeţi ce vreau să spun”… A doua adresare, până nu demult folosită… „Tovarăşe, să ştiţi, că aşa nu merge. Suntem oameni, ne ajutăm unul pe altul, nu ne subminăm. Toleranţă, da, însă pentru păduchi, ploşniţe, gândaci, nu.” Ultimul procedeu de punere la punct este… „Ascultă, bă, dacă nu-ţi rezolvi problema cu gândacii vin şi ţi-i bag pe gât, excrocule”… Ce zici, merge?
— Cum de nu, taie ca briciul, ai mână…
— Acum ascultă a doua notă, mai poetică… 1 iulie, a.c….” Astăzi debutează luna lui Cuptor. Din lipsă de ploaie totul se ofileşte. Pădurea cu păsările ei devine o amintire îndepărtată. Ca şi izvoarele ce freamătă alături. Spre prânz căldura e ca o căldare. De blocul nostru se apropie cineva. După cum păşeşte pare a fi un prinţ. La uşă sună prelung. Deschid. În faţa mea e Bicu…” Ce zici, a ieşit?
— Cum să nu… căldura, pădurea, prinţul, Bicu… e poezie, Viorica…
— Să vezi acum şi ultima, cum să-i spun, reflexie…
— De idei, e bine zis…
— Ascultă numai… „Îmbătrânim şi noi, îmbătrâneşte şi oraşul. Piaţa de fân aduce cu Moş Nicolae. Au încărunţit şi Centrul de Impozite, „Casa Fiscului”, farmacia Covaci. Zice dictonul… „Sic transit gloria mundi”…
— Frumos… trec toate, trecem şi noi…
— Ascultă, Sahie, tot vroiam să te întreb, ard să-mi povesteşti… cum de ai rămas tu singură… chiar n-ai avut pe nimeni?…
— E o poveste lungă, cu „avutul”, cu „neavutul”… Cum de nu, am şi eu „istoriile mele”… Am „vibrat”, cum văd că se mai spune, faţă de sexul celălalt încă din şcoala primară…
— Tu?… Aşa de liniştită?…
— Când se aşeza un băiat lângă mine, nu chiar toţi, dar unii de care probabil îmi plăcea, simţeam ceva ca un fir cald prin şira spinării… Nu ştiam ce-i, dar asta se întâmpla… Mai pe urmă, tot aşa, la liceu, când am trecut la profesori… doi sau trei…
— Doamne…
— Stai să vezi, dacă tot m-ai rugat să-ţi povestesc… În gândul meu, cu unul dintre ei, Bădulescu, de română, am mers cât de departe s-a putut…
— Hai, zi, nu pot să cred…
— Ba da, şi-am avut cum se spune şi orgasm, câteva clipe n-am mai ştiut unde mă aflu…
— Nebunie…
— Da, chiar aşa… şi mi l-am imaginat şi cum ar fi trebuit să fie… păros, foarte dotat, bun la meşteşug… Mai pe urmă, că te văd curioasă, la şcoala de dactilografe m-am „cuplat” cu mai mulţi, unii „aşa şi aşa”, doar doi foarte „dotaţi”, adevăraţi artişti. Cu primul am stat trei ani, am trăit „bucurii”, „bucurii”, dar a pus ochii pe el soţia unui „ştab”, şi cum era pe-atunci, cu „ştabii” nu te puteai pune. Era înnebunită după el, „bătrânul” nu bănuia nimic, cu sarcinile lui de Partid, iar ăştia doi, pe la cabane, hoteluri, în lift, în natură… Ţipa căţeaua de plăcere…
— Poate şi de durere la aşa ceva…
— Da, da, amândouă… şi una şi alta… Alexandru îl chema, subinginer, n-am mai auzit de el…
— Şi, celălalt?
— Tot aşa, cum ţi-am spus… păr pe piept şi mai jos un buzdugan… L-am cunoscut la o nuntă, după Revoluţie… el singur, eu singură… Am dansat doar de două ori şi am înţeles tot… era pe gustul meu…
— Uite că mă faci să tremur…
— Cu el am stat un an, tot aşa, ţipete şi durere, ne-am fi căsătorit dar a venit nenorocirea. Un mal-praxis la o operaţie de apendicită… Era subofiţer, Stan, Stănică îi spuneam…
— Şi după aceea?…
— Gata, pauză, stop… am rămas cu amintirile, cu ce ţi-am povestit acum…
— Păcat, la aşa „cunoaşteri”, ce să mai zic… nu-i de glumă…
— Eh, dar acum să-mi zici ceva despre tine…
— Păi, eu, prin comparaţie, sunt un fel de lemn… cu băieţii mă băteam, de profesori îmi era frică… Altfel, nu simţeam nimic, nici înainte de-a fi femeie, nici după, poate doar aşa, un mic foşnet interior…
— Şi n-ai dezbrăcat cu privirea nici un bărbat să vezi ce e cu el?
— De dezbrăcat, nu, dar la poze m-am uitat… Am văzut cum stă chestia cu „dotările”… Cred că mai toate femeile se gîndesc la asta, ce zici?
— Cele mai multe, da, căci se spune că plăcerea de aici vine… dar zi mai departe despre tine…
— Istorie scurtă, mi-e şi ruşine să vorbesc…
— Să nu-mi spui că doar Bicu şi atîta…
— Ba, chiar aşa… fă-te că n-ai auzit…
— Şi peste ce-ai dat… te întreb aşa ca femeie…
— Peste ceva care seamănă cu oaia din turmă… Nu ţipi, nu te doare, la o adică poţi să şi adormi…
— Ceva mijlociu, să înţeleg?
— Între mijlociu şi mic… cu orientare spre mic…
— M-am gândit eu la asta de cum l-am văzut. Există un instinct care nu dă greş… dar acum iartă-mă că te întreb… te-ai mulţumit cu ce-ai găsit… la altceva nu te-ai mai gândit?
— Ba, da, uneori, rar, m-am mai gândit…
— Să ştii că multe se gândesc, dar puţine au şi noroc şi atunci ştii ce fac?
— Încep să ţină jurnale ca şi mine…
— Lasă, nu regreta ce n-a fost… până la urmă îl ai pe Bicu, vă înţelegeţi… Viorică, sună mobilul…
— E Bicu, scuză-mă o clipă… Da, Bicule, sunt la vecină, la doamna Sandu, am vorbit şi de tine, îţi transmite salutări… Na, Sahie, acuma chiar că plec, dar te-aş mai întreba ceva, dacă tot am vorbit de „dotaţii bine”, de „buzdugane”… pe aici, prin jur, există aşa ceva?… Trec pe lângă noi… şi noi nu ştim?…
— Eu ce să-ţi zic, complicat, mare ghicitoare… Nu cumpărăm amândouă, de la o prăvălioară, aproape zilnic, vinete, cartofi, ardei?
— Vai, să nu-mi spui că e ăla mic, cu ochelari… Tase… ieri numai ce m-a întrebat „Doamna ce doreşte”… Şi de unde ştii?
— Asta o ţin pentru mine… iar cu „ştiutul”, mai gândeşte-te, că există şi „telefonul fără fir”… Ei, dacă ţi-a spus „Doamna ce doreşte”, s-o fi gândit la ceva…
— Ştii că Bicu l-a chemat odată să-i ajute la ceva mutări. Să fi văzut cât de sus îl privea… Na, Sahie, ce să zic… fain am vorbit… Mai vin eu pe la tine…

 

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg