Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Templul

 

„Acest templu este asemenea Cerului în toate proporțiile lui.”
Inscripție din Templul lui Ramses al III-lea

 

O constatare crucială a omului preistoric a fost aceea privind existenţa, în natură și în structurile cosmice, a unor raporturi de proporţionalitate general valabile. S-au născut astfel credinţe potrivit cărora morfologia lumii este determinată, în mod miraculos, de proporţiile sacre, acestea acţionând ca un misterios şi magic resort iraţional, imprimat de către Dumnezeu însuşi asupra întregii sale Creaţii, anume proiectată să funcţioneze în acest mod1. Ulterior, s-a ajuns treptat şi la ideea de casă a Domnului şi, apoi, la materializarea acesteia în plan terestru. Pe atunci, cuadratura templului2 se obţinea simplu pornindu-se de la un cerc trasat în jurul unui gnomon3 a cărui umbră determina, una câte una, axele cardinale la diferitele momente ale zilei. Templul reprezenta, prin aceasta, nu doar o banală delimitare a spaţiului sacru, ci şi o fixare a timpului corelativ acestuia. Pentru cele ce urmează, să reţinem la început, această funcţiune universal valabilă a templului, anume de a stabili o conexiune pe verticală între cei doi poli existenţiali ai fiinţei umane – Cerul (Tatăl necunoscut şi misterios) şi Pământul-Geea-Terra (Mama cea ocrotitoare şi născătoare de viaţă).
Sub aspect simbolic, a (re)construi un templu închinat zeului însemna, în acele vremuri, o re-ligare (restabilire) a comunicării omului cu divinul folosind, în acest sens, corespondențele și analogia. Ca atare, vom constata că, întotdeauna şi pretutindeni, sanctuarul terestru va fi poziționat la nadir în raport cu Împărăţia lui Dumnezeu (aflată la zenit, în Cer); doar o asemenea relaţionare axială justifică întreg repertoriul de simboluri şi expresii calificate prin care îi va fi transmisă iniţiatului revelaţia privind natura sa şi misiunea pe care trebuie să şi-o asume în lume, Opera magna.
Locaţia templului presupunea o conexiune subtilă cu Cerul, aceasta evidenţiindu-se, de regulă, printr-o imaginară coloană de lumină. Turla centrală a bisericii sau, uneori, vitraliile şi choros-ul au ca utilitate să producă efecte luminoase care să se sugereze coloana verticală de lumină, perpendiculară pe planul orizontal al lăcaşului. Cu acelaşi rol, în templul masonic există trei colonete centrale, purtătoare de lumini și de esențe sacre. Centrul templului, locul unde are loc consacrarea maestrului mason, simbolizează inima (Centrul fiinţei). Inima4 este sediul ascuns al Sinelui (Sfânta Sfintelor), creierul fiind, la rându-i, sediul intelectului, al ego-ului (Sfânta, Altarul, Orientul). Nimeni nu poate avea întâlnirea cu Dumnezeiasca Lumină (Steaua înflăcărată, Lux inens) în creierul său, ci doar în inimă, în Centrul fiinţei unde, potrivit Tradiţiei, se află sediul Sinelui transpersonal. Drumul iniţiatic porneşte, întotdeauna, de la exterior (Intelect, Fiul) şi merge constant, treaptă cu treptă, către interior (Sine, Tatăl), Duhul Sfânt facând legătura între cei doi poli.
În altă ordine de idei, omul este teofor5, trupul acestuia fiind un templu al spiritului, cum spuneau anticii. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este ascuns în pieptul omului (plexul solar), în cea mai profundă sfinţenie a Sinelui suprem, în timp ce corpul uman reprezintă marele sanctuar interior. Pentru toate acestea, templul trebuia să fie și un simbol care să ilustreze corpul omului. În mod similar, templul masonic simbolizează un om culcat pe spate (aşadar, cu faţa în sus, spre Cer), cu capul spre est şi inima spre sud. Templul simbolizează, de asemenea, lumea şi universul îndumnezeit şi conştient de sine. Pe cale de consecință, responsabilitatea celui care primeşte cunoaşterea (iniţierea, lumina) va avea întotdeauna o focalizare bipolară: în plan individual şi lăuntric, inițiatul va fi îndemnat la construirea templului interior, iar în plan social, la edificarea Templului ideal al umanităţii. Fără parcurgerea în ascultare şi cu asiduitate a primei lucrări, lucrarea din afară, cea în plan social, este sortită eşecului. Iată, așadar, descrierea sumară a misiunii iniţiatului care poate deveni co-participant efectiv la Creaţie doar dacă-şi asumă plenar cele două lucrări, pe care să le parcurgă cu abnegaţie şi spirit de sacrificiu!
Arhitecţii, constructorii şi artiştii iniţiaţi din toate timpurile şi-au marcat deseori operele (imago dei) prin sublinierea discretă a proporţiilor dintre diferitele componente ale unor structuri spaţiale (faţade, grupuri statuare, coloane, ornamente etc.). Asemenea descoperiri ale secțiunii divine, încriptată în edificiile antice, au fost raportate de către toţi cercetătorii vechilor civilizaţii, fie că sunt acestea sumeriene, egiptene, ebraice, elene sau romane. De reținut că încă din preistorie, omul a introdus voit proporția sacră în ceea ce s-ar putea denumi generic casa Domnului6. Aceste edificii închinate divinității evidențiau cu subtilitate și discreție, auspiciile superioare care guvernau viaţa omului şi ordinea socială, deopotrivă.
Sub aspectul conformității cu exigențele secţiunii de aur, cel mai interesant, evident și reprezentativ monument istoric este, fără îndoială, celebra Piramidă a lui Keops. Cu mulți ani în urmă, cercetătorii au stabilit cu exactitate că semitriunghiul meridian7 al acestui corp geometric este, indubitabil, guvernat de numărul de aur. Mai mult decât atât, a fost pusă în evidenţă strânsa corelaţie dintre proporţiile templului egiptean şi cele ale corpului uman. Așadar, istoria ocultării proporției divine în dimensiunile edificiilor sacre începe cu mult înaintea construirii Templului din Ierusalim, exemple de acest fel fiind semnalate și de cercetările vestigiilor sumeriene, de pildă.
Indubitabil, legenda Templului împreună cu mitul lui Hiram alcătuiesc întreaga bază doctrinală a Ordinului masonic. Tot ceea ce are legătură cu secretul masonic se află în aceste două legende fondatoare în care se împletesc elementele psihodramei privind uciderea maestrului nostru „întru toate desăvârşit”, cu cele referitoare la geometria sacră, la arhitectură şi arta construirii sanctuarului şi, în fine, cu acele cunoştinţe revelate despre ordinea sacră ce domnește în spaţio-temporalitatea atotcuprinzătoare. Ca şi în cazul piramidelor egiptene, dimensiunile Templului lui Solomon corespund anumitor măsuri ale bolții cerești, întreaga configuraţie a spaţiului stelar fiind voit oglindită în acest edificiu legendar – casă a Domnului ridicată de mâna şi mintea omului. În literatura masonică, există un admirabil pasaj referitor la Templul lui Solomon. Iată-l: „Dintre toate obiectele (legendele, simboluri, n.n.) prin care se exprimă ştiinţa masonică […], cel mai important, cel mai de preţ şi, de departe, cel mai relevant este Templul din Ierusalim. Spiritualizarea templului lui Solomon este prima şi cea mai proeminentă dintre învăţăturile Francmasoneriei. Aceasta este veriga care uneşte diviziunile operative şi speculative ale ordinului şi îi conferă caracterul religios (sacru, n.n.). Luaţi-i Francmasoneriei dependenţa de templu, eliminaţi din ritualul ei orice referire la acel edificiu sacru şi la legendele legate de el, şi sistemul însuşi va fi condamnat la decadenţă şi moarte grabnică”.8
Istoria a consemnat numeroase explicații în legătură cu planul Templului lui Solomon şi cu proporţiile secrete care au existat între diferitele sale dimensiuni. Încă de la începuturi, arhitectura acestui Templu a fost prezentată lumii ca fiind bazată pe secțiunea divină9. Din moment ce proiectul urmărea o transpunere fizică a ordinii divine într-un product uman, nu ar fi nimic neobișnuit ca proporţiile despre care vorbim să fi fost anume introduse în arhitectura edificiului. La acea vremea, iniţiativa era de natură să evidenţieze nu doar intenția lui Solomon, ci și o binecuvântare a Domnului privind înălțarea Templului și utilizarea acestuia ca loc pentru derularea ritualurilor închinate divinităţii. „Tot acest fel de arhitectură se află în relaţie cu cunoaşterea universului. Dacă luaţi exemplul piramidelor egiptene, măsurile corespund cu anumite măsuri ale spaţiului ceresc, cu anumite distanţe dintre aştri. Întreaga configuraţie a spaţiului stelar era prinsă în aceste clădiri. Există o legătură între clădire şi bolta cerească. Ritmul misterios care ni se înfăţişează când privim cerul înstelat, nu doar senzaţia exterioară, ci acea privire intuitivă care pătrunde relaţiile înalte, relaţiile ritmice, acest ritm era inclus de arhitecţi în clădiri, pentru că le ridicau pornind de la Univers.”10 Pentru toate aceste considerente, vom putea formula aici o concluzie provizorie potrivit căreia Arta regală, la rândul său, era (şi este în continuare) o măiestrie tradiţională izvorâtă din armonia (proporţia) sacră.
Templul reprezintă o reflectare a Cerului având semnificaţia unei învățături despre cosmogonie şi voia (voința, ordinea) divină. Binecunoscutul text din Biblie referitor la casa Domnului înălţată de către Solomon, prăbuşirea acesteia (din interior) şi, apoi, la reconstrucţia, plămădită cu iubire necondiționată, compasiune şi dăruire de sine, a măreţului edificiu, este plină de învăţături şi semnificaţii profunde. Pentru francmasoni – inițiați angajaţi acum şi aici în construirea Templului ideal al umanităţii – lecţia este cu atât mai actuală. Prin urmare, toate aceste metafore şi analogii biblice se impun a fi interpretate doar în acest registru, pentru ca astfel, să se poată recepta corect nuanțele și conexiunile ce apar în ritual cu privire templului din Ierusalim. Desigur, toate aceste interpretări pe care le evocăm aici cu referire la Templul lui Solomon pot fi perfect interşanjabile în ceea ce priveşte metafora noastră actuală, cea referitoare la Templul ideal al umanităţii.
În mod esenţial, alegoria Templului ideal al umanității face trimitere la ordinea divină, „ordinea implicită”, cum a denumit-o mult mai târziu, David Bohm11, ordine ce se impune a fi descifrată şi, apoi, transpusă în fapt aici, pe Pământ, de către cei iniţiaţi în tainele Artei regale. Ordinea este, cumva, semnătura secretă prin care Dumnezeu marchează întreaga Creație. În acest context, misiunea şi responsabilitatea noastră, ca inițiați, presupune o vocaţie a Luminii, a Ordinii, a Armoniei şi, prin urmare, o continuă luptă cu Întunericul (haosul, ignoranţa, neantul). Inițiatul moare și reînvie reconstruind lumea după criterii atemporale, prin cuvânt (idee rostită, logos) și prin număr.
În doctrina masonică se fac dese referiri la o stare de „pace și armonie”. Și conceptul de proporție divină face trimitere la starea de pace și armonie. În reprezentare pitagoreico-platonică, armonia este sau un efect al euritmiei perfecte sau o consecinţă a interacţiunii principiilor opuse. La starea de armonie se ajunge tot așa cum modulaţia din muzică soluționează disonanţele inerente. Pentru armonizarea celor doi termeni extremi ai unei proporţii, Platon sugera utilizarea medietăţilor, în timp ce, pentru armonie sufletească, recomanda intervenții subtile menite să rezolve frământările interne prin contrapunerea acestora12.
În procesiunea ritualică, Venerabilul, împreună cu Primul şi Secundul Supraveghetor, alcătuiesc un triunghi fundamental care, mutatis-mutandis, poate fi valabil pentru orice om şi, în egală măsură, pentru orice comunitate socio-umană. În cadrul acestui trigon se sugerează necesitatea contrabalansării forţei (Primul Supraveghetor) cu înţelepciunea (Venerabilul) şi aceasta numai prin intermediul iubirii (Secundul Supraveghetor). Tot astfel, în orice democraţie modernă funcţionează principiul separaţiei şi cooperării puterilor în stat. Potrivit acestui principiu, legislativul, (parlamentul, înţelepciunea, arhitectul) proclamă proiectul (principii, valori şi norme), Executivul (forţa în acţiune, constructorul) controlează economia şi transpune în fapt proiectul arhitectului prin aplicarea cu precizie şi rigurozitate a normelor și, în fine, justiţia (dreptate şi adevăr), prin controlul său specific, asigură reglarea întregului sistem cu înţelegere deplină dar şi cu toleranţă faţă de om ca „măsură a tuturor lucrurilor”. Putem spune că secţiunea de aur este omniprezentă în ritual şi simbolistica masonică. La rândul său, starea de pace şi armonie, atât de des invocată, nu este decât o trimitere la o coexistenţă firească a tuturor fiinţelor în mediul lor natural şi, tocmai de aceea, în acord cu ordinea sacră.
Doctrina inițiatică a păstrat tradiţia reprezentării numărului de aur în inima templului, acesta fiind anume încriptat în alcătuirea și decorarea lăcașului respectiv. Prin această exigenţă, cu infinită subtilitate și eleganță geometrică, este transmis un mesaj fundamental despre ordinea atotcuprinzătoare și, deopotrivă, un îndemn întru clarificare şi perfecţionare. Tocmai de aceea, respectarea sau nerespectarea acestei cerinţe „tehnice” ar trebui să reprezintă un reper de regularitate privind consacrarea unui templu. Amintim că simbolistica masonică relevă numeroase trimiteri la proporția divină, astfel: (i) raportul dintre lungimea / lățimea templului masonic trebuie să respecte condiţia de proporţionalitate; (ii) pasajul mozaicat alcătuit, de regulă, din patruzeci de pătrate (cinci pe lăţime, opt pe lungime), precum și capitelurilurile celor trei colonete trebuie să fie conforme cu secțiunea de aur; (iii) ca desen geometric în sine, pentagrama este determinată armonios13; (iv) în raportul dintre unghiuri, pe de o parte, și laturi, pe de altă parte, precum și în poziționarea efectivă a ochiului față de bază, triunghiul central de la Orient există proporţionalitate; (v) unelte (echerul, funia cu douăsprezece noduri etc), bijuteriile diverselor grade și în unele gesturi ritualice (marcarea unghiurilor drepte, poziția „la ordin” etc.) sugerează o împărţire armonică. În fine, triunghiul pitagoreic 3, 4, 5 înnobilează colanul venerabilului din trecut iar tetractis-ul este obiect ritualic în cadrul Ritului Scoțian Antic și Acceptat.
În terminologia consacrată, Pavajul mozaicat și Templul masonic sunt niște „pătrate lungi”. Desigur, această titulatura oximoronică14 este un evident nonsens ce necesită grabnice clarificări, dar şi un efort intelectual susţinut din partea celui aflat pe cale, pentru înţelegere şi clarificare; astfel, pătratul lung devine o figură geometrică iluminatorie având un evident rol inițiatic şi sacramental. Tocmai din cauza acestor dificultăţi inerente, masoneria a fost şi este considerată, în continuare, ca fiind un domeniu distinct al ezoterismului cult. Prin urmare, apartenenţa la Ordin ar trebui să fie strict condiţionată de existenţa unui anumit nivel de pregătire și de o comprehensiune pe măsură. Ca atare, este inițiabil doar cel care demonstrează că a atins o anumită masă critică din acest punct de vedere!
O interpretare calificată a simbolisticii inițiatice ar putea fi extinsă inclusiv în ceea ce privește dinamica Templului în devenirea sa. Astfel, Templul de la ucenic (Persona / Intelectul) se transformă, la cel de-al doilea grad, în Templu al întovărăşirii cu aproapele pentru ca, în final, inițiatului să i se sugereze o intensificare a căutărilor în Centrul fiinţei, locul unde sălăşluieşte Sinele suprem. Toată această persuasivă foaie de parcurs sugerează asumarea unui efort întru transcenderea nivelurilor conştiinţei şi, în ultimă instanţă, o finalitate – contopirea în Tot a ego-ului limitat, narcisist, dar şi vanitos peste măsură. Iată un citat în acest sens: „Templul masonic este o hierofanie (loc unde se arată sacrul) numai pe durata lucrărilor rituale ale masonilor. Prin urmare există o diferenţă de esenţă între templul masonic şi biserică, ce rămâne sacră în permanenţă dacă nu este profanată sau abandonată. În masonerie, templul serveşte de adăpost, de loc închis, acoperit (în care masonul se desemnează drept acoperit), ori de câte ori fraţii se reunesc acolo pentru a practica ritualul, gesturi însoţite de anumite formule, într-o stare de spirit specială, toate acestea realizate de participanţi pe o durată sacră, a unui timp fără timp”15. Guénon consideră că templul masonic este „…locul unde se manifestă Shekina (Nimbul lui Dumnezeu, n.n.), prezenţa reală a Divinităţii semnalată în Templul lui Solomon…”.16 Între altele, manifestarea sacrului în templul masonic naște în mintea aspirantului idei, întrebări şi raţionamente precum cele pe care le produce detectarea proporţiei divine.

Note
1 Bălăceanu-Stolnici, C. (2009) – Op. cit., pp. 247-249.
2 Termenul templum (lat.) desemna o porţiune de cer pe care un augur (preot care prevestea viitorul sau interpreta voința zeilor după diverse indicii) o proiecta în plan terestru; astfel se delimita o coloană de lumină care unea Cerul cu Pământul.
3 Cel mai vechi tip de cadran solar, un instrument utilizat în antichitate pentru a determina meridianul locului.
4 Recent, s-a stabilit ştiinţific că inima generează un câmp info-energetic cu mult mai mare decât al oricărui organ.
5 Purtător de Dumnezeu (gr.); cu înţeles similar, se foloseşte şi termenul cristofor (purtător de Christos).
6 Locuri sacre, monunente, piramide, temple, biserici, moschei etc.
7 Triunghi dreptunghic a cărui latură mică reprezintă jumătate din latura patratului de bază.
8 Mackey, A., G. (2005) – Legendele, miturile şi simbolurile Francmasoneriei, Ed. Herald, Buc., p. 57.
9 Maestrul Z. & Discipolul A. (2015) – Ars moriendi. Hiram tălmăcind maestrului, Ed. Herald, Buc., pp. 44-71.
10 Steiner, R. (2000) – Legenda Templului, Ed. Astrolog, Buc., p. 52.
11 Bohm, D. (1995) – Plenitudinea lumii şi ordinea ei, Ed. Humanitas, Buc.
12 Ghyka, M.A. (1981) – Estetica şi teoria artei, Ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, Buc., p. 420.
13 Ghyka, M.C. (1998) – Filosofia şi mistica numărului, Ed. Univers enciclopedic, pp. 95-103.
14 Asociere paradoxală a doi termeni contradictorii menită să genereze: (i) un fior al sacrului și al ordinii inerente; (ii) întrebări din partea discipolilor; (iii) explicații lămuritoare din partea maeștrilor.
15 Mainguy, I. (2011) – Simbolurile gradelor de perfecţie şi ale ordinelor de înţelepciune, Ed. Rao, Buc., p. 87.
16 Guénon, R. (1994) – Regele lumii, Ed. Rosmarin, Buc., pp. 23-31.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg