Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Terapia prin râs

Terapia prin râs

 

 

Eugen Cojocaru
Rezistenţa veselă
Caracal, Editura Hoffman, 2020

 

 

Balcanismele verbale şi comportamentale, adunate, împletite şi rostogolite degajat de Eugen Cojocaru în cartea sa de proză Rezistenţa veselă sunt esenţialmente comice şi caricaturale. Autorul ne oferă o carte de vacanţă, formată din scenete teatrale pline de picanterii şi dinamism, scrise anume pentru a destinde şi amuza, căci scopul scriiturii se arată clar conturat de la început. Parodia întreţinută cu mult patos incisiv panoramează o societate căzută din rosturile ei fireşti, debusolată şi agresivă, recognoscibilă în retrospectiva veselă a totalitarismului ceauşist, promovat ca rezistenţă la teroarea comunistă. Despre rezistenţa prin cultură s-a vorbit, despre rezistenţa prin umor şi ironie ne vorbeşte Eugen Cojocaru, propunându-ne să parcurgem paginile demersului său prozastic, numit şi D’ale balcanismelor, fixând astfel un spaţiu geografic specific pentru halucinantele întâmplări ale eroilor săi, ademeniţi să trăiască într-o lume vecină cu absurdul.
Tehnica folosită de autor este aceea de a construi un univers grotesc expandat în fantastic, paralel lumii reale din perioada „democraţiei populare” impuse de puterea sovietică. Formele invectivei îmbracă hainele satirei virulente în care totul este bagatelizat şi batjocorit fără cruţare. Toponimia şi onomastica îşi aduc contribuţia „veseloasă” la zugrăvirea decorului; sunt mijloace frecvent folosite pentru a arunca pretenţia de onorabilitate ştirbită în derizoriul meritat. Lenin e numit „Lehnit”, Stalin e „tătucul Stehlin”, Bucureşti e „Bucurici”, Volga e „râul sacru Wodga”, Scorniceşti devine „Scornici” sau chiar „Scârniveşti”. Eugen Cojocaru preia ştafeta ironiei muşcătoare de la câţiva celebri scriitori satirici, revendicaţi ca modele, precum François Rabelais (des pomenit) sau Alfred Jarry. Dacă la Alfred Jarry, de pildă, am găsit Morcova pentru Moscova, la autorul nostru capitala „Imperiului Saurian” devine Wodkowa, toponim cu aromă alcoolică specifică. Ţara despre care este vorba se numeşte, în fantezia prozatorului, „Euromanasia. Luată cu voia, blagoslovirea şi nesiluită de nimeni… altcineva, decât de Marele Frate Borşevic”.
În acest cadru spaţial şi literal, frivol desenat, este pregătită naşterea unui mega-erou care cutremură spitalul, oraşul şi planeta: nimeni altul decât Bulişor cel vesel şi uşor proţăpit în mentalul colectiv al euromanasienilor abulici. El creşte rapid ca-n basme şi devine un mâncăcios „de parcă ar fi frate cu Gargantua şi Pantagruel”. Numit şi Făt Frumos din Râs, el aduce veselia eliberatoare participând la activităţi glumeţe, extrase din poante arhicunoscute şi naraţiunea trece la persoana întâi, prezentând evenimentele din perspectiva acestui uriaş în căutare de comicării ieftine, de fapt un erou popular, „un flăcău de poveste” născut de imaginaţia colectivă a supuşilor. În jurul lui gravitează părinţii înnebuniţi de isteţimea munţii lui, frumoasa Mariana, sora lui, unchiul Ion Luca („urmaş al marelui Nenea Iancu”) şi „bunu Nelson”, dar şi ţiganii Parpanghel şi Piranda. Trimiterea la Til Buhoglindă ca la un genric Trix sau Păcală autohton lărgeşte seria personajelor cu rezonanţă livrescă. Din carte se trece direct în stratificarea haioasă a realităţii, transcrisă în idiom oltenesc. Discursul are coloratura unei sinteze culturale, în care ludicul prevalează în faţa tragicelor evenimente istorice prezentate în fundal. Naratorul, extrem de gurmand, după ce descrie bucatele delicioase, interacţionează adesea cu cititorul, exclamând: „Ce arome, dragi cititori!”. Miliţienii, securiştii voiau să-l „salte” pe bietul Bulişor, dar el scapă cu şiretlicuri. În schimb au fost luaţi mai mulţi copii nevinovaţi. Bulişor, portretizat ca un fel de „Flămânzilă contemporan” sare din poveste în realitatea parabolei şi se întoarce imediat în poveste, la locul lui. Conclusiv, în toastul ţinut de „bunu Nelson” se spune direct, fără comentarii: „Bulişor, eşti o reîncarnare a spiritului acestui popor greu încercat de-a lungul istoriei”. Desigur, e opinia unui personaj, dar nu e prea mult spus, l-aş întreba pe autor.
Nimic nu frânează imaginaţia debordantă a prozatorului, atras irezistibil de fantasme hiperbolice şi caracterizări în răspăr, delirante. Doi crocodili vin în zbor la narator, înşurubarea unui bec cu rotirea mesei, vaca naşte un purceluş şi alte ghiduşii din zona fantasticului ilar. Spre final, joncţiunea cu filonul livresc al scriiturii devine explicită în câteva trimiteri spre „sabia contelui Roland”, „spada lui Hector” sau întreaga epistolă închipuită a lui Rabelais, scrisă „în franceza veche din secolul XVI”, veritabil elogiu adus plăcerii de a glumi, de a face pe oameni să râdă (profesiunea de credinţă a autorului). ATUNCI CÂND RÂZI – TOATĂ LUMEA RÂDE ÎMPREUNĂ CU TINE – se spune în scrisoarea virtualului Rabelais, veritabil maestru al prozei satirice mondiale. Atunci să râdem şi noi împreună cu Eugen Cojocaru!

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg