Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Theosis

Oamenii – în marea lor majoritate – nu se arată interesaţi de subiecte privind elevarea și realizarea spirituală. În același timp, cărțile care descriu stările înalte ale conştiinţei nu mai pot fi utile celui angajat ferm pe calea îndumnezeirii. De altfel, lucrările de referință în această materie sunt destul de rare și aceasta poate și pentru că puţinii trăitori autentici care se avântă în urcuşul divin nu mai sunt preocupați să citească sau să scrie cărţi ei fiind cumva, făuritori la propriu ai ascensiunii și ai istoriei umanităţii, în egală măsură. Spun aceasta deoarece, prin puterile lor spirituale, cei extrem de puţini aflaţi în apropierea piscului celest reușesc să contrabalanseze imensa slăbiciune a maselor de oameni aflați la baza piramidei și astfel mențin această lume în echilibru și în relativă armonie.
Cu toate acestea, există o certă ierahie a stărilor de conștiință1, ea fiind stabilită atât pe cale experiențială, cât și prin măsurare kinesiologică. Treaptă cu treaptă, aceste categorii de trăiri (între care delimitările sunt incerte) alcătuiesc calea zeilor, cea despre care nu se poate vorbi decât într-un limbaj aluziv şi analogic2. În toate spiritualitățile, scara divină urcă invariabil de la Pământ3 la Cer4, dar nu în linie dreaptă, cum s-ar putea crede, ci urmând o spirală de aur – un colimaçon divin care prin însăși invocarea sa aici, transmite fiorul unei ordini superioare. În acest cadru inefabil, realizarea Sinelui prin trăire fiinţială a întâlnirii cu Lumina, precum şi cunoaşterea nemijlocită a stărilor superioare de conştiinţă ce se deschid odată cu iluminarea, reprezintă esența procesului intern specific acestei etapei denumită generic theosis.
Din perspectivă strict statistică, stările iluminate, cele care alcătuiesc așadar, sfera transcendenţei5 propriu-zise sunt nu doar greu de atins, ci și extrem de rare ca dispersie spațio-temporală. Pentru om, procentul de reuşită este infim; în prezent, în întreaga lume, sunt doar câteva persoane care calibrează peste nivelul iluminării6 (600 pe scala kinesiologică). Toate aceste ființe cu chip de om, necunoscute contemporanilor, îşi duc viaţa ca simpli anonimi, în asceză și meditație / rugăciune necontenită. Dintre cei foarte puţinii „sosiţi” în Lumină şi după un raţionament ce scapă înţelegerii curente par a fi selectați „aleşi”, cei care, asemenea unor personaje istorice binecunoscute (Krishna, Buddha, Iisus) au misiunea sacră de a reveni printre noi și de a relansa omenirea pe o nouă spiră a conștiinței.
Un astfel de personaj rămâne în memoria colectivă ca avatar și primeşte titulatura de Domn pentru ca astfel să se consfinţească, prin recunoaștere unanimă, deplina sa Eliberare de cele lumeşti şi identificarea cu Principiul suprem, deopotrivă. „Din punct de vedere tehnic, stările iluminate apar la nivelul 600 al conştiinţei, cel al Păcii infinite şi al Extazului iluminat de Lumina Sinelui Radiant. Emergenţa Dumnezeului imanent văzut ca Sine împiedică frecvent continuarea activităţilor umane obişnuite şi generează retragerea din lume, putând chiar să determine încetarea vieţii fizice, opţiune la care recurge un procent de 50% dintre persoanele care ating această stare.”7
Potrivit scalei knesiologice, nivelurile info-energetice din proximitatea iluminării sunt proprii personajelor emblematice ale istoriei umanităţii8. Dintotdeauna şi pretutindeni, astfel de figuri legendare sunt deseori asociate cu Divinitatea9, tocmai pentru că inspiraţia lor miraculoasă și inexplicabilă este puternic marcată de factorul suprauman. Aceste fiinţe stabilesc câmpuri info-energetice puternice, de o imensă atractivitate, ele reușind astfel, să influenţeze întreaga umanitate în evoluţia sa. La aceste altitudini spirituale, experienţa unui asemenea trăitor nu mai poate fi separată de conştiinţa celorlalţi oameni, el identificându-se, în acelaşi timp, cu Conştiinţa supremă; recentele exemple istorice10 stau mărturie în acest sens. Uneori, în astfel de cazuri, însăşi nemanifestarea pare să fi fost experimentată fiinţial, aceasta depăşind cu mult puterea de pătrundere şi de înţelegere a minţii omeneşti obişnuite. Transcendenţa eului serveşte ca exemplu şi învăţătură pentru toți oameni şi, drept urmare, un asemenea fapt este recunoscut de către contemporani ca un Everest al evoluţiei conştiinţei la un moment dat.
Toate învăţături pe care marii iniţiaţi le-au dăruit cu generozitate au înalţat umanitatea şi au amplificat nivelul de claritate al mentalului colectiv. A avea o atare viziune înseamnă, în egală măsură, o manifestare a graţiei divine şi un sacrificiu necondiționat, deopotrivă. Invocată adesea, pacea infinită care-l învăluie pe cel îndumnezeit, este descrisă ca fiind imposibil de exprimat în cuvinte. La acest nivel de înţelegere, sensul existenţei transcende toate timpurile şi toate individualităţile; nu mai există identificare cu trupul fizic sau cu ego-ul limitat, prin urmare, nici destinul nu mai poate avea vreo importanţă. Corpul este considerat doar un instrument al conştiinţei care, prin intervenţia minţii, are ca prima utilitate, să comunice informația revelată. În cele din urmă, Sinele individual (Fiul, picătura, raza) revine la Sinele suprem (Tatăl, oceanul, soarele). Chiar şi cei care doar intuiesc veridicitatea Sinelui transpersonal realizează că, de fapt, nu există decât un singur mare Sine, Acela care transcende ego-ului condiționat, perisabil și narcisist. Ca urmare, un astfel de trăitor experimentează intens un metasentiment de iubire necondiţionată a aproapelui şi de compasiune universală, tocmai pentru că este convins de adevărul formulelor: „eu sunt tu” sau „eu sunt Acela”!11
Succint spus, acesta este nivelul non-dualităţii sau al unităţii complete şi indivizibile. Conştienţa fiind prezentă pretutindeni în mod egal și constant, nu mai există vreo localizare a acesteia în spaţio-temporalitatea atotcuprinzătoare. Ca stare supremă și absolută, Conştiinţa unitară este temelia şi adevărata natură a tuturor celorlalte trăiri. Pentru o mai bună înţelegere se utilizează frecvent analogia privind relaţia dintre val şi oceanul propriu-zis. Astfel, Conştiinţa unitară nu este doar un val oarecare, ci însăşi oceanul în mişcarea sa ondulatorie și fără de sfârșit12.
Palmele unui om îndumnezeit radiază o stare de beatitudine, au rol vindecător și pot săvârși adevărate miracole. La mânăstire, călugărul aflat la început de drum se duce către ștareț –duhovnicul înaintat pe cale – mergând aplecat și impetuos, cu capul înainte, pentru ca bătrânul să-l oprească punându-i palma pe creștetul capului. Tocmai de aceea, opere de artă, de pildă, care-l înfăţişează pe cel ce a trăit iluminarea au particularitatea că-l surprind pe învăţător având o anumită poziţie a palmelor sale binecuvântate. Acesta este gestul consacrat al transmiterii unui câmp info-energetic înalt către o conştiinţă obișnuită.
În mistica ortodoxă, treptele desăvârşirii sunt infinite. Ca etapă distinctă însemnând deplina spiritualitate, theosis presupune sublima pătrudere a sacrului în om, dar şi revelarea unor puteri duhovniceşti deosebite. Atunci când fiinţa umană se eliberează definitiv din chingile condiţionărilor sale, adevăratele puteri ale fiirii ies la iveală şi strălucesc în toată splendoarea lor. La individul comun, aceste puteri sunt înlănţuite de emoţiile negative descrise anterior (lăcomia, frica, invidia, ura, vanitatea etc.) Pe de altă parte, dobândirea treptată a virtuţilor şi, în final, întâlnirea cu Lumina dumnezeiască au calitatea să deschidă calea către ascensiunea spirituală finală şi înomenirea Divinității.
Ezoterismul creştin susţine că nu omul încearcă să-l atingă pe Dumnezeu prin rugăciune, ci invers, Dumnezeu îşi înalţă sieşi rugi. „Nu M-ai fi căutat, dacă nu M-ai fi găsit! Așa că nu fii neliniștit.”13 Aşadar, Dumnezeu însuşi, Sinele absolut (Tatăl) i se adesează Sinelui individual (Fiul) pe care-l asigură de justețea demersului căutării spirituale şi de finalitatea acestuia.
În sens larg, îndumnezeirea înseamnă înălţarea omului până la pragul cel mai înalt al deplinătăţii puterilor sale naturale. Actualizarea acestui potenţial uman (sporirea fără de sfârşit în îndumnezeirea) reprezintă o dovadă a faptului că omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Astfel, omul devine tot mai asemenea lui Dumnezeu fără însă a se identifica cu El14.
În sens strict, îndumnezeirea înseamnă o ascensiune dincolo de limita puterilor obişnuite, o înălţare în planul dumnezeiesc mai presus de fiirea omului. În această fază, lucrările naturii umane încetează, ele fiind înlocuite de lucrarea divină. Într-un astfel de om actează însuşi Dumnezeu. Aşadar, prin îndumnezeire, natura umană este înălţată dincolo de graniţele sale fireşti. Sfinţii Părinţi arată că, totuşi, energiile divine nu sunt pogorâte în totalitatea lor asupra trăitorului şi că ordinea lor relevă gradual Împărăţia cerurilor – o lume de trepte infinite şi de reliefuri spirituale nebănuite15.
În terminologie vedică „…această realizare (de Sine, n.n.) este în mod esenţial implicată în totalizarea fiinţei, aşadar în «Eliberare» (Mokşa sau Mukti), prin care fiinţa scapă de legăturile oricărei condiţionări speciale de existenţă, şi care, nefiind susceptibilă de diferite grade, e la fel de completă şi perfectă ca şi «eliberarea în viaţă» (jivan-mukti) cât şi ca «eliberarea în afara formei» (videha-mukti) […] De aceea, nu poate exista niciun grad spiritual superior celui de yogï, căci acesta, ajungând la această «Eliberare», care este în acelaşi timp «Unirea» (Yoga) sau «Identitatea Supremă» nu mai are nimic de dobândit ulterior; dar, dacă scopul este acelaşi pentru toate fiinţele, fiecare îl va atinge, fireşte, conform «căii sale personale», deci prin modalităţi susceptibile de variaţii indefinite.”16
Eliberarea finală – eliberarea definitivă a
fiinţei – reprezintă scopul ultim spre care tinde asimptotic aspirantul cu semnificaţia că dobândirea acestei stări supreme înseamnă absenţa oricărior limitări. Eliberarea, cu toate virtuţile şi puterile adiacente, poate fi obţinută numai prin perseverenţă (răbdare) însoţită de credinţa în Principiul suprem, practicarea ritualurilor consacrate şi, nu în ultimil rând, prin intermediul diverselor tipuri de meditaţie17. Eliberarea reprezintă perfecta cunoaşterea18 a lui Brahma. Spre deosebire de acţiune unde „roadele” sunt tranzitorii, cunoaşterea este purtătoare de rod spiritual şi de puteri (sidhi). „Nu există nici un mijloc de a obţine eliberarea completă şi finală, în afara Cunoaşterii; numai aceasta dezleagă lanţurile pasiunilor (şi al tuturor contingenţelor la care este supusă fiinţa individuală); fără Cunoaştere nu se poate obţine Beatitudine (Ânanda). Acţiunea (karma), cuvânt înţeles în sensul general sau aplicat special la săvârşirea riturilor, nefiind opusă ignoranţei (avidyâ)19, n-o poate îndepărta; dar Cunoaşterea risipeşte ignoranţa tot aşa cum Lumina risipeşte întunericul. De îndată ce ignoranţa născută din afecţiunile
terestre (şi din alte legături analoage) s-a îndepărtat (şi odată cu ea dispare orice iluzie), «Sinele» (Âtmȃ) prin proria lui strălucire, lumineayă departe (traversând toate treptele existenţei) într-o stare nedivizată (pătrunzând totul şi iluminând totalitatea fiinţei), tot aşa cum soarele îşi dăruieşte lumina după trecerea norilor”.20
Mai trebuie arătat că, în această ultimă etapă a ascensiunii spirituale, numită theosis, aspirantul capătă, prin graţie divină, o serie de puteri21. Fenomenele de acest gen se întâmplă firesc şi spontan după ce aspirantul depăşeşte nivelul iluminării. Chiar dacă acestea pot oferi unele satisfacţii personale, puterile nu trebuiesc a fi căutate. Recomandările marilor învăţători spirituali converg către concluzia că practicarea puterilor obturează calea către Eliberare şi poate determina ratarea scopului final – transcendența. Odată cu intrarea în perimetrul iluminării devin evidente şi puterile spirituale: clarviziunea, telepatia, extrasenzorialitatea, transferul de gânduri, profeţiile (vederea duhovnicească), vindecările miraculoase etc.22
După ce nominalizează cele opt puteri paranormale majore și după ce amintește cele optsprezece puteri minore, o importantă autoritate în materie avertizează: „Dorința de a dobândi puteri paranormale acționează ca un vânt potrivnic, capabil să stingă focul aspirației […]. Delăsarea este efectul nesatisfacerii dorințelor egoiste de a obține puteri paranormale și poate stinge flacăra spirituală aprinsă cu trudă de aspirant, aruncându-l din nou în abisurile ignoranței. Tentațiile așteaptă permanent clipa favorabilă ca să-l încerce pe discipolul imprudent.
Diversele puteri paranormale se obțin ușor (vin de la sine) de către yoghinul care și-a stăpânit simțurile, suflurile și mentalul. Dar acestea sunt piedici pe drumul spre realizarea spirituală, pot să determine căderea. Ele tentează pe aspiranți […]. Aceștia trebuie să fie vigilenți și să se detașeze complet de dorința obținerii acestor puteri, considerându-le fără valoare.” 23

Note
1 Guénon, R. (2012) – Stările multiple ale fiinţei, Ed. Herald, pp. 99-105.
2 Mijloacele utilizate (simbolul, metafora, pilda, ritualul etc.) pentru a zugrăvi stările non-ordinare de conştiinţă nu sunt în măsură să descrie decât în termeni marcaţi de o evidentă insuficienţă astfel de realităţi subtile.
3 Planul fizic, material, grosier.
4 Planul spiritual, subtilul din ce în ce mai fin şi mai insesizabil.
5 Hawkins, D., R, (2005) – Putere versus Forţă, Ed. Cartea Daath, pp. 65-66.
6 Hawkins, D., R, (2007) – Transcendere nivelurilor conştiinţei, Ed. Cartea Daath, p. 239.
7 Hawkins, D., R, (2007 – Op. cit., p. 235 .
8 Mari artişti, savanţi vizionari, profeţi, sfinţi, conducători inspiraţi etc.
9 Binele, Frumosul şi Adevărul.
10 Mahatma Gandhi, Maica Teresa, Nelson Mandela, Papa Ioan Paul al II-lea etc.
11 Coomaraswamy, A.K. (2005) – Nimicirea de Sine sau eliberarea Divinului din noi, Ed. Herald, p. 37.
12 Wilber, K., (2005) – Fără graniţe. Abordări orientale şi occidentale ale dezvoltării personale, Elena Francisc Publishing, pp. 225-255.
13 Pascal, B. (2000) – Cugetări, Ed. Aion, Oradea .
14 Stăniloae, D., (2002) – Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Buc., pp. 427-432.
15 Stăniloae, D., (2002) – Op. cit., pp. 432-440.
16 Guénon, R. (2012) – Op. cit., p. 102.
17 În mod asemănător, în Islam vom întâlni dhikr iar în Ortodoxie, rugăciunea isihastă. Toate aceste „tehnici” de elevare spirituală au la bază, în principal, ştiinţa ritmului (respiraţiei, bătăilor inimii..) şi a corespondenţelor (analogia, filozofia lui „ca şi cum”).
18 Scop şi mijloc, în egală măsură.
19 Unii ar fi vrut să traducă avidyâ sau ajnâna prin „neştiinţă” şi nu prin „ignoranţă”; nu vedem prea clar raţiunea acestor subtilităţi. (nota aparţine lui Guénon fiind preluată ad-literam).
20 Guénon, R. (1995) – Omul şi devenirea sa după Vȇdȇnta, Ed. Antet, p. 172.
21 Darurile Duhului sfânt din ortodoxie sau sidhi din brahmanism.
22 Panchadasi, S. (2012) – Clarviziune şi puteri oculte, Ed. Pro Dao.
23 Shivananda, S., (2004) – Practica meditației, Ed. Firul Ariadnei, pp. 222-223.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg