Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Time to upgrade in education

Time to upgrade  in education

To upgrade înseamnă a actualiza și înlocui un produs cu o versiune mai nouă a sa. Upgrade-ul este aplicabil, prin urmare, noilor tehnologii, în cadrul cărora se pot realiza actualizări hardware, software sau firmware cu scopul de a îmbunătăți caracteristicile acestora. Mi-am propus să discut despre upgrade în educație, ceea ce nu poate fi înțeles în sens propriu, ca resetare și actualizare de program prin acceptul de accedere la versiunea superioară. În plus, nici Ministerul Educației nu este echivalentul magazinului de aplicații Google Play Store. Nu avem posibilitatea resetării în viața reală ca în magazinele de aplicații pentru Android dintr-un motiv simplu: Ministerul Educației a fost proiectat anterior tuturor versiunilor de aplicații și materiale media și tuturor versiunilor de magazine virtuale, ceea ce înseamnă că simplul click pentru actualizare nu produce automat efecte într-un sistem construit în baza unei arhitecturi masive, specific produselor analogice. Dacă e să privim din această perspectivă, upgrade­-ul în educație este (aproape) imposibil. De aceea vă propun refocalizarea tematică a întregii probleme afirmând că upgrade-ul în educație nu privește doar actualizarea și îmbunătățirea sistemului menționat, ci presupune actualizarea și îmbunătățirea societății. Nu există upgrade social sau societal care să nu se realizeze prin resetare educațională și prin accesul la versiunea superioară.
Doi titani ai reformei educaționale (pentru a discuta în termeni analogici despre un sector în continuare croit să funcționeze analogic într-o lume digitalizată) sunt dezzhizători de drum în ceea ce privește posibilitatea de upgrade-are. Primul dintre aceștia este regretatul academician Solomon Marcus, pe care am avut onoarea de a-l avea invitat la Brașov, și care în urmă cu șapte ani ridica în picioare publicul prezent la conferințele TEDx de la Cluj-Napoca2. Plecând de la nevoia naturală de a da un sens vieții, Solomon Marcus vorbea despre o formă firească de upgrade pe care o denumea „nevoia de împrospătare”. Această a doua nevoie din lista celor zece a marelui matematician și semiotician român le include sau măcar le presupune pe toate celelalte: nevoile de întrebare și mirare, de îndoială și suspiciune, de greșeală și eșec, de joc, de identitate, de omenesc și omenie, de cultură și de transcendență. Aceste nevoi sunt motorul actualizării, ele contribuie prin schimbarea individuală la schimbarea comună, societală, care se traduce prin upgrade în educație.
Ce este educația? Este, în primul rând, transferul de cultură de la o generație la alta. Este forma de cultivare înțeleaptă a omului și, implicit, este modalitatea prin care omul se pregătește să devină element activ al vieții sociale viitoare. Deci educația include în mod natural nevoia de upgrade atâta vreme cât pregătirea oamenilor se realizează pentru a face față adaptării la o societate viitoare. Un preșcolar trebuie să se pregătească în sistemul educațional să facă față provocărilor unei societăți de peste 15-20 de ani, dar această pregătire se face treptat, prin însușirea valorilor general umane, pentru ca ulterior să se poată produce, prin educația formală, o specializare cât mai îngustă. Cu alte cuvinte, în primii ani de școală se pun bazele culturii generale și a învățării omenescului din noi, iar în ultimii ani, la liceu, facultate, prin studiile masterale și doctorale, învățăm cum putem contribui la dezvoltarea societății prin expertiza noastră într-un domeniu îngust.
La ce răspunde educația? Filosoful Karl Popper spunea că educația răspunde la întrebări pe care elevii nu și le-au pus niciodată, în timp ce răspunsurile la întrebările elevilor întârzie să apară3. Cu alte cuvinte, încă de la sfârșitul secolului trecut puteam discuta despre o anumită întârziere în adaptarea sistemului educațional la nevoile actuale (ca să nu mai vorbim despre necesitatea adaptării la cerințe viitoare). Este simplu de înțeles această situație gândindu-ne la întrebările firești ale copiilor despre realitatea virtuală a anului 2021 pentru profesorul care predă în 2021 despre realitățile și descoperirile majore din domeniul său de activitate care s-au realizat în urmă cu cincizeci, o sută de ani sau chiar cu câteva sute de ani. Programa școlară de fizică se oprește undeva la descoperirile începutului de secol XX, ajunge cel mult la teoria relativității, lăsând ca o descoperire recentă, cum ar fi cea a bosonului Higgs, a cărui căutare a început din 1960 și care a fost certificat în urmă cu nouă ani, la 4 iulie 2012 de către Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (sau CERN), fiind răsplătită cu Premiul Nobel, să rămână necunoscută până când praful istoriei se va așeza pe ea. Cu certitudine că cei care au proiectat curriculum-ul național, dar și cei care predau nu sunt conștienți că acei copii din fața lor, aflați în bănci sau în interacțiune virtuală, vor utiliza calculatoare cuantice, cu ajutorul cărora operațiile logice nu se vor efectua folosind biți și tranzistori, ci qubiți sau biți cuantici, prin intermediul cărora se va putea procesa simultan un număr enorm de rezultate potențiale. Programa școlară de matematică se oprește la descoperirile de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca și cum matematica ar fi o știință moartă, mumificată, iar rezultatele ei ar servi axiomatic la cunoașterea din zilele noastre. Să nu uităm că trăim pe un glob – o planetă cvasisferică, în ciuda faptului că există o masă mare de oameni care sunt adepți, în 2021, ai teoriei că Pământul este plat – pe care putem construi cu meridianele 0o, 90o și Ecuatorul un triunghi cu trei unghiuri drepte. La școală, în geometria euclidiană, am învățat să suma unghiurilor unui triunghi este de 180o. Or, pentru descoperiri în acest domeniu al suprafețelor non-euclidiene, a suprafețelor Riemann, s-a acordat cea mai mare distincție în lumea matematicii, Medalia Field, și în 1936, finlandezului Lars Ahlfors, dar și în 2014, iraniencei Maryam Mirzakhani. Să nu mai vorbim despre matematicile fuzzy, care au la bază logica definită în 1965 de profesorul Lotfi Zadeh de la Universitatera Berkeley și în baza căreia s-au construit deja amintitele prototipuri de calculatoare cuantice. Pentru a înțelege care este decalajul în curriculumul național, să admitem că și în ceea ce privește programa de învățământ la limba și literatura română sunt studiați scriitorii de până în anii 1980, adică avem un decalaj de cel puțin patru decenii, transmițându-se în subsidiar că scriitorii sunt parte a trecutului, că literatura și cultura sunt mofturi ale unei societăți apuse. Am ținut numeroase prelegeri în școlile românești, în care elevii s-au mirat că există scriitori vii.
Ce poate fi făcut în acest sens? Nimic altceva decât un upgrade de soft, însemnând cel puțin actualizarea la nivelul cunoașterii din perioada în care are loc procesul educațional, dar pentru aceasta este nevoie să se îndeplinească două condiții obligatorii: (1) programa școlară să fie upgrade-ată și (2) profesorii să-și upgrade­-eze cunoștințele. Altfel, testele PISA privitoare la performanțele elevilor noștri (de fapt la adaptarea acestora la societatea în care trăiesc) vor evidenția în continuare analfabetismul funcțional, care privește abilitatea elevilor de a citi fără să înțeleagă ce au citit, adică de recunoaștere a semnelor grafice fără înțelegerea conținutului de idei și fără posibilitatea de adaptare a acestui conținut la realitățile zilei.
Anul pandemic ne-a adus față în față cu o altă provocare, aceea a învățământului online. Nu încape îndoială ce învățământul față în față este superior celui online, dar perioada pandemică a evidențiat o altă nevoie de upgrade în educație. La trecerea de la societatea tradițională la cea informațională s-a realizat – și aici îl menționez pe cel de-al doilea titan al reformei educaționale, profesorul brașovean Mihai Nadin de la Universitatea din Dallas, autorul celebrei lucrări Civilizația analfabetismului, apărută în prima ediție în limba engleză în urmă cu aproape 25 de ani4 – o trecere de la alfabetizarea clasică la cea digitală. Profesorii, alfabetizați în lectura cărților, recomandând consultarea bibliotecii și construind sistemul de valori în raport cu coordonatele acestei paradigme, au fost puși în perioada pandemiei față în față cu elevii alfabetizați digital, care aveau nevoie de instruire și ghidare privind utilizarea resurselor Internetului. Prin urmare, provocarea profesorilor nu a fost numai aceea de a învăța să utilizeze tehnologiile noi, ci și aceea de a instrui și ghida într-o lume străină lor, necunoscută în mare măsură. Nu poți avea ghid o persoană care nu cunoaște locul pe care îl explorează. Acea persoană poate fi cel mult un partener în expediție, la fel de util în călătoria cunoașterii cum îi ești și tu lui. În aceste condiții, upgrade-ul în educație ar trebui să plece de aici: de la educarea educatorilor în orizontul noii paradigme, de la alfabetizarea digitală a profesorilor care să poată să se adreseze unor elevi alfabetizați digital cu scopul de a îi îndruma în cunoaștere.
Ce înseamnă, prin urmare, upgrade-ul în educație? Înseamnă, înainte de toate, înțelegerea acestei situații ca upgrade al societății, ca resetare a societății prin descărcarea versiunii noi, mai suple și adaptate realității în care trăim, un upgrade deopotrivă la nivelurile hardware, software și firmware, în care educația reprezintă însuși setul de programe firmware care fac posibil ca societatea să funcționeze normal, ca oamenii să fie adaptați acesteia și să nu fie simpli analfabeți funcționali. Pentru aceasta sunt necesare următoarele: ca societatea să înțeleagă că nu există putința upgrade­-ării sociale decât dacă investește în educație, că pentru a investi în educație este necesar să aducă în acest sector cele mai bune produse ale procesului educațional, cei mai buni absolvenți, iar pentru a îi aduce este nevoie să asigure venituri peste medie cadrelor didactice. În plus, este necesar ca odată dobândit statutul de cadru didactic, acesta să nu fie asigurat pe viață prin titularizare, mai ales dacă ea s-a petrecut cu câteva decenii în urmă și cunoștințele de atunci, respectiv metodele pedagogice ale acelor vremuri nu mai sunt actuale. Este nevoie, prin urmare, de o upgrade­-are la un anumit interval de timp a profesorilor. Dar cel mai important aspect în ceea ce privește sistemul educațional este cel referitor la upgrade-ul încrederii în școală. Avem nevoie de încredere pe care societatea să o acorde învățământului, deoarece singurul liant social este încrederea. În condițiile în care despre sistemul de învățământ românesc aflăm doar acele aspecte marginale și negative pe care le produc mijloacele de comunicare de masă, care contribuie la o decredibilizare masivă a educației – cel mai important virus care a pătruns în sistem –, înaintea actualizării versiunii actuale și suple a educației societății ar fi necesare devirusarea și defragmentarea sistemului. Prin urmare upgrade-ul în educație nu pleacă decât aparent de la click-ul pe care ministrul educației îl face pe butonul virtual „reformă”. El pleacă de la înțelegerea faptului că upgrade­-ul în educație înseamnă obligatoriu upgrade al societății.

 

 

Note
1 Lucrare prezentată în cadrul Conferinței TEDx Brașov Time to upgrade, 5 iunie 2021
2 Solomon Marcus. (2014). Cele zece nevoi umane. Conferința TEDx Learn – Unlearn – Relearn. Cluj-Napoca: Cinema „Florin Piersic”, , 8 noiembrie 2014, reluate în Elena Nicolae. (2015). Înțelepciunile lui Solomon. Sinteza [online]. URL: https://www.revistasinteza.ro/intelepciunile-lui-solomon [consultat în 31 mai 2021].
3 „… pedagogia noastră se rezumă la bombardarea copiilor cu răspunsuri, fără ca aceștia să fi pus întrebări, în vreme ce întrebările lor nu sunt luate în seamă”, notează Karl R. Popper în dialogul său cu Konrad Lorenz, apărut în limba română în 1997, Viitorul este deschis. O discuție la gura sobei. Traducere din germană de Simona Lobonț și Florin LobonțBucurești: Editura Trei, p.47
4 Mihai Nadin. [1997] (2016). Civilizația analfabetismului. Traducere în limba română de Luana Stoica. București: Editura Spandugino. 946p.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg