Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Toamna în care s-a cerut numărătoarea paralelă a bobocilor

Toamna în care s-a cerut numărătoarea paralelă  a bobocilor

În această toamnă vom avea o numărătoare paralelă a bobocilor, cum probabil vom avea multiple alte numărători, dar electorale. Importantă e, în spiritul temei noastre, doar numărătoarea din școli, fie prin simpla strigare a catalogului în interacțiunea față în față, fie printr-o raportare online a participanților. Indiferent de opțiunea la nivel național, în funcție de numărul de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus din școală sau din proximitatea ei, interacțiunea dintre elevi sau profesori se va produce direct sau mediat. Adică, pentru prima dată vom vorbi despre o descentralizare reală a învățământului, dar în raport cu o problemă care nu ține de actul didactic în sine.
Începând cu luna martie, învățământul online a devenit alternativă la cel clasic. Despre beneficiile învățământului online s-a scris mult – e adevărat că la noi destul de puțin, dar odată cu numărătoarea bobocilor va urma și o numărare a ghidurilor pentru diferitele categorii de cadre didactice, în funcție de nivelul de școlaritate –, însă o analiză de la distanță e necesară. Fără a înclina balanța către vreuna dintre formele de interacțiune, putem lesne constata că, începând din semestrul trecut, s-a produs o întoarcere la conținuturi în detrimentul competențelor, implementate masiv începând cu anii ‘90 în proiecțiile curriculare oficiale (nu neapărat și la clasă). Prin revenirea la conținuturi, cadrele didactice (multe formate în perioada în care educația era eminamente bazată pe obiective și conținuturi) au înțeles că una dintre modalitățile propice de livrare de pachete informaționale reprezintă tocmai învățământul la distanță. În plus, în beneficiul lor, învățământul online s-a dovedit a fi ușor de evaluat (cantitativ vorbind), cum este ușor de verificat prezența elevilor și de raportat birocratic și descărcat activitatea în comisii sau catedre. Mai complicat a fost de evaluat formarea deprinderilor sau competențelor, în înțelesul clasic de pachete transferabile de cunoștințe și abilități, dublate de atitudinile necesare, astfel încât reușita reală să se constate în afara școlii (prin inserție profesională, care presupune și incluziune socială), nu în rezultate școlare la diferite forme de evaluare. Învățământul online s-a dovedit a fi insuficient în formarea de deprinderi și competențe, continuând să rămână, pe parcursul semestrului doi al anului școlar/ universitar încheiat, forma substitut pentru livrarea de pachete de conținuturi informaționale într-un ocean nestructurat de informații: Internetul. În afara acestor aspecte vizibile direct, întâlnirile din clasele online au mai avut de suferit și din lipsa controlului asupra activității propriu-zise a elevului sau studentului în timpul prelegerilor. Evident că una dintre marile probleme ale desfășurării efective a activității didactice a fost chiar captarea atenției și menținerea ei pe parcursul întregului modul, în condițiile în care studiile media arată că atenția la un conținut nou se măsoară în secunde, nu în minute. Dacă adăugăm, pe de altă parte, bombardarea elevilor și studenților cu teme care să compenseze interacțiunea de calitate, sau dacă, într-o banală analiză, constatăm că dimensiunea interactivă aproape lipsește în această formă de învățământ, vom putea lesne conchide că învățământul online nu permite centrarea pe elev. Totuși, ghidurile adresate cadrelor didactice vorbesc despre această centrare realizată prin intermediul învățământului online, singurul panaceu în vremuri pandemice (m-am oprit în acest sens asupra unui titlu concludent al tinerei cercetătoare Shivangi Dhawan de la Universitatea din Dehli: „Online Learning: A Panacea in the Time of COVID-19 Crisis”1).
În fapt, pandemia a dislocat un sistem de învățământ bazat pe vechi metode și forme de interacțiune, aducându-l în realitatea zilelor în care se produce învățarea. Despre schimbarea de paradigmă la nivelul societății – neanunțată sau, și mai grav, nedublată de schimbarea paradigmatică la nivelul sistemului educațional – am vorbit în numeroase articole, inclusiv în paginile Tribunei. Într-un articol publicat în 2018, scriam: „În ultimii ani de viață, academicianul Solomon Marcus, o voce emblematică a elitei intelectuale românești, a început o campanie de conștientizare a «rănilor deschise» ale educației românești. Și, chiar dacă acest diagnostic începea invariabil cu ignorarea nevoilor educaționale ale copilului sau adolescentului, tot invariabil pe poziția a doua se situa «ignorarea imperativelor societății globalizate actuale». […] Este adevărat că acolo unde educația formală nu a reușit să se adapteze realităților societății s-au dezvoltat diferite modalități de compensare, dar tocmai această posibilitate a fost exploatată de cei care, înțelegând nevoia firească a omului de căutare a mijloacelor de comunicare de masă, în ultima perioadă a new media, au intervenit prin căi îndepărtate de etica educației formale.”2
Acum vremurile pandemice au pus sistemul de învățământ în ipostaza luării în considerare a singurei alternative posibile, a interacțiunii în rețea, prin new media. Ar trebui menționat din start faptul că acest învățământ online nu este (sau nu ar trebui să fie) substitutul a ceea ce literatura de specialitate a consacrat prin formula in-person teaching; interacțiunea față în față nu este calea greșită în învățământul actual (cum, din păcate, uneori subliniază tocmai cadrele didactice), ci doar formula prin care, la numărul mult prea mare de elevi dintr-o clasă, așa numita distanțare socială (în fapt, distanțarea fizică) nu se poate asigura. Din păcate, chiar izvorâtă din nevoia de transpunere în noua paradigmă educațională, interacțiunea online s-a dovedit a fi alternativa impusă de pandemie, nu calea naturală în ceea ce privește opțiunea cadrelor didactice. În fond, accesibilitatea și flexibilitatea rețelelor, pentru a aminti doar două dintre multiplele avantaje pe care le oferă învățământul online, nu au același înțeles și pentru elevi, și pentru profesori. La modul general, corpul profesoral, în mai mică măsură dispus să se transfere în noua paradigmă, dar obligat să își desfășoare activitatea de predare online, nu a găsit în interacțiunea în rețea nici accesibilitate, nici flexibilitate. Acest semestru de învățământ online a fost o provocare nu atât pentru elevi și studenți, cât pentru profesori, iar într-un sistem sănătos de învățământ, nu evaluarea elevilor de către profesori ar fi fost importantă, ci invers, evaluarea profesorilor de către elevi, în scopul obținerii notei de trecere pentru adaptarea la noua paradigmă. Totuși, o schimbare importantă s-a produs și pentru profesori. În lipsa unor examene sau instrumente care să evalueze cadrele didactice, în lipsa unor politici reale de reciclare și perfecționare a personalului didactic (cursurile cu credite transferabile girate sau organizate de casele corpurilor didactice sau de inspectoratele județene fiind forme de compromis), pandemia a obligat profesorii să se adapteze la cel mai important val de actualizare a cunoștințelor și de ancorare în realitățile vieții cotidiene, digitalizate. Pandemia a obligat profesorii să navigheze în plină furtună în oceanul de informații numit Internet. Prin aceasta s-a produs, practic, dislocarea. În plus, au căpătat sens formule precum e-learning, distance education, web-based learning și altele, termeni utilizați pentru a proba deschiderea aparentă a corpului profesoral către realitatea virtuală, către rețele, în timp ce învățământul online era în fapt o opțiune rar accesată în interacțiunea profesor-elev.
Pe acest fond, al unor limitări majore ale învățământului online, dar și al unei importante dislocări în mentalul cadrelor didactice, rămân deocamdată o serie de întrebări fără răspuns: Care sunt criteriile de selecție a tehnologiilor alternative disponibile pentru învățământul online? Cine stabilește aceste criterii? Cum? Sunt pregătiți profesorii să aleagă? Sunt pregătite inspectoratele școlare? După „semestrul zero” al învățământului online (luând în calcul conținuturile și competențele de format de care nu s-a ținut cont în evaluările naționale) – în sistemele de învățământ ale unor state, cum ar Pakistanul, de pildă, „semestrul zero” este unul de adaptare a studenților provizoriu admiși la cerințele universității – este necesară o analiză lucidă a ceea ce a produs această dislocare a sistemului educațional național. Pe de o parte, s-a produs o fractură în dialogul firesc dintre profesor și elev, a fost întârziat și diminuat feed-back-ul, a fost afectat spiritul fiecărei școli în parte, au avut de suferit comunitățile de elevi și studenți. Apoi, din aceeași perspectivă privind, au fost abordate diferențiat problemele marginalității, etnice, religioase sau chiar economice și sociale (în cazul multor asemenea elevi sau studenți fiindu-le imposibilă conectarea în rețea din lipsa computerelor personale, laptopurilor, tabletelor sau telefoanelor performante). Comunitățile locale nu au putut răspunde în mod echitabil la necesitatea echipării minime a elevilor pentru desfășurarea învățământului online, iar în ceea ce privește echiparea profesorilor (în special a celor debutanți, slab remunerați) nimeni nu își asumă nimic. Revenind la actul educațional în sine (în precedentul semestru realizat prin transmiterea de conținuturi, fără a putea fi probate posibilitățile de dezvoltare a creativității, a abilităților intelectuale sau a gândirii critice, dar mai ales menținând distanțate fizic persoanele care au la vârsta școlarității cea mai mare nevoie de interacțiunea socială pentru viitoarea integrare socio-profesională), izolarea nu este o soluție. Pe de altă parte, totuși, învățământul online a produs o serie de schimbări pozitive în societate, în special în ceea ce privește corpul profesoral. Cred că cea mai importantă schimbare i-a vizat pe elevi și studenți, învățământul online contribuind la dezvoltarea abilităților de învățare independentă.
Ce rămâne de făcut dacă școala începe în formule mixte, stabilite în baza unor scenarii, diferite în aplicare de la județ la județ și de la localitate la localitate? Indiferent de opțiune, învățământul online nu trebuie menținut în limitele „semestrului zero” anterior pomenit. Este necesară, odată dislocată masa de profesori nealfabetizați în noua paradigmă digitalizată, păstrarea învățământului online cel puțin ca adjuvant în ceea ce privește procesul amplu pe care s-a înscris sistemul național de învățământ, obligat de impunerile generate de pandemie. Dar, odată cu utilizarea noilor tehnologii în învățare, nu este important doar apelul la instrumentarul actualizat, ci importantă devine și actualizarea conținuturilor. De pildă, e necesar să se transmită, prin conținuturi școlare, că au existat descoperiri în matematică și după sfârșitul secolului al XIX-lea, și că acestea au aplicații reale și sunt utile în dezvoltarea elevilor și în pregătirea lor pentru inserția profesională, că în fizică au existat descoperiri și după începutul secolului al XX-lea, importante pentru dezvoltarea lor intelectuală și pentru înțelegerea lumii și adaptarea la noile realități, cum ar fi important să afle toți elevii că încă mai există scriitori vii. Îmi pun speranța în învățământul online că elevii, mai independenți în procesul de învățare, vor obliga profesorii (și, mai ales, pe cei ce proiectează conținuturi și programe la nivel național) să continue să se ancoreze în realitățile lumii globalizate, vor fi mai insistenți în a cere alfabetizarea deplină a profesorilor în lumea digitală și actualizarea conținuturilor. Cât despre numărătoarea paralelă a bobocilor, sunt sceptic. Probabil că vor fi diferențe.

 

 

Brașov, 25 august 2020

 

 

Note
1 Shivangi Dhawan. (2020). Online Learning: A Panacea in the Time of COVID-19 Crisis. Journal of Educational Technology Systems. Vol.49. pp.5-22.
2 Adrian Lesenciuc. (2018). „Analfabetismul funcțional” al sistemului de învățământ. Tribuna. nr.389.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg