Consiliul
Județean Cluj

weekly magazine in english,
romanian and italian

Toamna se numără abandonurile

Toamna se numără abandonurile

 

Și în această toamnă, data începerii unui nou an școlar a avut efect de strigăt în munți înzăpeziți, pornind o avalanșă de știri și reproșuri la adresa autorităților, care sunt, de fiecare dată, luate prin surprindere de sfârșitul brusc al vacanței de vară. Și iar nu sunt manuale, iar nu sunt reabilitate școlile, canalele de știri sunt invadate de imagini cu șantiere aflate în plină desfășurare printre bănci și pe culoare, dar și cu politicieni prezenți la festivitățile de deschidere. Un tablou extrem de colorat și de animat, în urma căruia, tot ca de fiecare dată, se așterne, până la anul viitor, tăcerea.
Educația, însă, este un subiect preferat în campaniile electorale, iar raportarea la procentul alocat din PIB pentru învățământ a devenit laitmotiv în discuții. S-a vorbit mereu despre calitatea educației, despre modalitățile de a transforma învățământul românesc în unul performant, după ce în ultimii ani s-a asistat mai degrabă la o degradare a acestuia, cauzele fiind multiple. Tot mai des referirile la subvenționarea sistemului educațional au stat alături de un termen relativ nou, analfabetism funcțional. Și dacă la toate acestea adăugăm datele publicate la începutul acestui an de către Eurostat (biroul de statistică al Uniunii Europene), situația este cu atât mai îngrijorătoare. Potrivit acestei instituții europene, România ocupă locul trei într-un top rușinos, acela al abandonului școlar, întrecută doar de Spania și Malta. Unul din cinci elevi români, 18,5% din totalul populației școlare, părăsește mai devreme școala, trendul acesta fiind ascendent în ultimul deceniu, de la 17,9% în 2006, la 18,5% în 2016, în condițiile în care, la nivelul întregii Uniuni Europene, tendința generală este de scădere. Fenomenul de părăsire timpurie a școlii este mai frecvent în mediul rural decât în cel urban, iar categoriile sociale cele mai expuse sunt cele defavorizate social, cu precădere populația de etnie rromă. Motivele sunt diverse, de la problemele de ordin economic și social ale părinților, cu toate implicațiile care decurg de aici, până la dezinteresul tinerilor pentru școală, dezinteres bazat pe exemplele continue ale unei societăți realizate din punct de vedere financiar fără să aibă nevoie de studii.
De-a lungul vremii, toate guvernele care s-au perindat pe eșichierul politic românesc au avut aceeași abordare vis-à-vis de îngrijorătorul fenomen: programe, măsuri pentru a reduce rata abandonului școlar. Nu cu mult timp în urmă, actualul ministru al educației declara chiar așa: că una dintre prioritățile mandatului domniei sale este reducerea abandonului școlar. Declarație venită în șirul altora de același fel, cum a fost, de pildă, aceea a unui prim ministru în funcție la începutul anului școlar 2013-2014, care, potrivit paginii de internet www.portalinvatamant.ro, arăta la acel moment că: „Din nefericire România încă înregistrează o rată mare a abandonului școlar, peste media europeană, dar un lucru îmbucurător este acela că am început să acționăm în mod direct asupra cauzelor acestui fenomen”. Cât de mult s-a reușit în acest demers, nu mai este nevoie să ne întrebăm. Aceeași sursă virtuală identifică și soluțiile problemei, aflate în politicile educaționale ale guvernului din acea vreme. „Pentru a reduce rata abandonului școlar, au fost stabilite mai multe măsuri în anul școlar 2013-2014, printre care abandomente gratuite la mijloacele de transport în comun în unele orașe, pentru elevii care nu înregistrează absențe școlare, sau suspendarea alocațiilor pentru elevii care au absențe nemotivate.” Afirmația cu referire la suspendarea alocațiilor pentru elevii care au absențe nemotivate, dezvoltată în continuare pe portalul citat cu multe erori și grave confuzii, m-a determinat de fapt să scriu acest text.
Trimiterea este la un act normativ apărut în luna decembrie a anului 2010, mai exact este vorba despre Legea nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei, și care este un drept diferit de alocația de stat pentru copii (stabilită prin Legea 61/1993), confuzie flagrantă pe pagina web mai sus amintită. Și tot de atunci, adică din 2010, dreptul la alocația pentru susținerea familiei este condiționat de frecventarea școlii de către copiii elevi din familiile beneficiare. Așadar, nimic nou sub soare în toamna lui 2013, câtă vreme legea exista din 2010. În conformitate cu textul legii, cuantumul alocației se diminuează progresiv începând de la 10 absențe nemotivate înregistrate de către elevi, iar plata se suspendă, pentru întreaga familie, dacă cel puțin unul dintre copiii elevi a înregistrat un număr mai mare de 20 de absențe nemotivate. În condițiile în care comunicarea numărului de absențe de către școli spre Inspectoratele școlare județene, iar ale acestora din urmă către Agențiile de plăți și inspecție socială județene, instituții plătitoare, se făcea corect, prevederea legală era stimulativă pentru părinții care își trimiteau copiii la școală. Adică și mai simplu spus: mergea copilul la școală – familia beneficia de o sumă menită să contribuie la cheltuielile cu educația, nu mergea copilul la școală – banii se sistau. Vorbesc la trecut pentru că în prezent, odată cu adoptarea unei Ordonanțe de urgență total inoportune, O.U.G. 93 din 8 decembrie 2016, lucrurile nu mai stau deloc așa. Potrivit modificării aduse, legea permite, în cazul în care unul, sau mai mulți copii depășesc într-un semestru 20 de absențe, ca alocația să fie plătită familiei pentru ceilalți copii, preșcolari sau elevi fără absențe nemotivate. Dacă ne gândim la faptul că este plafonat cuantumul alocației de susținere la patru copii (adică suma este stabilită în funcție de numărul de copii, dar limitată la patru), iar în cazul familiilor rrome spre exemplu (acolo unde se înregistrează cei mai mulți beneficiari) sunt mereu mai mulți copii, frecvent patru de vârstă preșcolară, nu mai există niciun interes, în contextul acestui drept, pentru a fi trimiși copiii la școală.
Dacă această modificare a unei legi, bine intenționate la momentul apariței sale, nu este exact o încurajare legiferată a abandonului școlar, eu nu știu ce altceva ar putea fi. În lumina celor expuse, declarația domnului ministru al educației, pomenită mai sus, este cel puțin interesantă, ca să nu spun ridicolă. Precum motivarea din preambulul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 93/2016: „O cerință expresă a unor pături largi ale societății, care este tot mai des exprimată în spațiul public, se referă la debirocratizare şi simplificarea administrativă. Un exemplu în acest sens îl constituie acordarea beneficiilor de asistență socială […]. În acest context este imperios necesară adoptarea unor măsuri urgente de simplificare a modului de solicitare şi acordare a acestor beneficii de asistență socială, ținând cont de faptul că se adresează unor categorii vulnerabile, principalul scop fiind acela de reducere a cheltuielilor de deplasare, precum şi a eforturilor de procurare a documentelor din partea beneficiarilor. Neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanță de urgență va genera blocaje, ineficiență şi pierderi, precum şi afectarea în continuare a unei mari părți a populației României care se confruntă cu fenomenul birocrației excesive.” Fără alte comentarii!

 

Leave a reply

© 2017 Tribuna
design: mvg