M-am întâlnit cu jumătate din formația suedeză Katatonia în a doua zi a festivalului Artmania de la Sibiu. Am fost condus de organizatori la masa unui restaurant din centrul istoric unde erau așezați chitaristul Anders „Blakkheim” Nyström, basistul Niklas „Nille” Sandin și chitaristul Roger Öjersson.
Katatonia a fost înființată la Stockholm în 1991 de către solistul Jonas Renkse și chitaristul Anders Nyström. Componența s-a extins pe măsură ce proiectul a devenit mai cunoscut, iar duetul de studio s-a transformat de-a lungul anilor în formație de scene mari. Pe plan muzical, trupa s-a îndepărtat de rădăcinile metalice, experimentând de o vreme încoace mai mult ritmurile progresive ale rock-ului.

RiCo: — Am înțeles că ați pornit la drum cu formația în 1987…

Anders Nyström: — Nu este chiar așa.

— Mă refer la Mellancholia.

Anders: — Este vorba de o perioadă mai copilăroasă a proiectului nostru, în care mai mult ne jucam cu instrumentele muzicale.

— Cum te-ai cunoscut cu Jonas; ați fost colegi de școală?

Anders: — Mergeam la școli învecinate; făceam multe năzbâtii împreună – și cu timpul
ne-am dat seama că împărtășeam aceeași pasiune pentru muzică. În anii ‘80 se asculta mult pop-rock și heavy metal la școală, dar noi eram cei mai înverșunați consumatori de muzică heavy metal. Am început să ne petrecem mult timp ascultând albumele clasice ale genului împreună.

— Cântai la chitară?

Anders: — Nu, exact asta vreau să spun! Asta a fost perioada înainte ca noi să ne apucăm de cântat la instrumente. Ne petreceam timpul visând despre ziua în care am avea trupa noastră.

— Niklas, tu cum ai ajuns în formație?

Niklas Sandin: — Am ajuns la Katatonia în momentul în care frații Norman au părăsit proiectul (spre finalul lui 2009); s-au retras ca să rămână alături de familiile lor. Am intrat în legătură cu Katatonia iar Jonas m-a rugat să fiu alături de formație pentru un turneu. Acel șir de concerte s-a transformat într-o colaborare de lungă durată.

— Roger, tu cum ai ajuns în trupă?

Roger Öjersson: — Eu sunt noul membru al formației.

Anders: — Întotdeauna cineva va ocupa postul de „noul membru” în trupa asta.

Roger: — Am ajuns la Katatonia în momentul în care o bună parte a albumului precedent era deja înregistrată. Mi s-a cerut să construiesc părți suplimentare de solouri de chitară pe câteva dintre compoziții – și m-am trezit că după ce mi-am terminat treaba sunt considerat membru al formației. Până în prezent am avut doar câteva apariții scenice cu trupa.

— Cu ce formații ai mai colaborat?

Roger: Am cântat cu Tiamat (între 2012-16), iar înainte cu Kamchatka (între 2001-11) și o grămadă de alte trupe complet necunoscute în afara Scandinaviei.

— Ați lansat un nou album (The Fall of Hearts); cum vă arată programul pentru anul în curs?

Anders: — Turneul adevărat începe la finalul verii… și nu ne oprim din cântat până în 2017. În general, în această etapă a formației, ne aflăm 6 luni pe drum și 6 luni acasă. Am petrecut primele luni ale acestui an în studio; în ultimele luni am susținut concerte punctuale, alese pe sprânceană. În prezent ne aflăm pe un traseu de recitaluri la festivalurile de vară din Europa, după care începe adevăratul turneu de promovare al albumului… și cred că asta ne va ocupa o bună parte din următorii doi ani de zile.

— Ați confirmat primul vostru turneu în Australia unde sunteți cap de afiș; ce sentimente aveți?

Anders: — Suntem extrem de încântați de faptul că avem șansa să ne prezentăm cu un spectacol întreg pe scenele mari ale Australiei. Aceasta este o problemă comună cu care toate formațiile se confruntă la un moment dat în cariera lor. În perioada în care ajungi să fii formația de deschidere pe scene mari pentru trupe mai bine cotate, timpul pe care îl ai să te desfășori pe scenă este limitat la 30 de minute – și ești constrâns să îți prezinți doar cele mai reprezentative piese pe care le ai în repertoriu. De data asta avem 90 de minute de recital, astfel încât ne putem prezenta cu un spectacol consistent prin care publicul nostru are șansa să parcurgă istoria discografică a formației în sală. Fanii noștri din Australia au așteptat acest moment de câțiva ani buni și sunt sigur că acesta va fi un turneu reușit.

Niklas: — Data trecută când am fost în Australia, am fost trupa de deschidere la Opeth. Am avut o oră pe scenă în mod constant, iar lumea ne bisa în toate orașele pe unde am fost, iar asta a fost dovada clară că a sosit momentul să ne organizăm propriul turneu pe continentul de la antipod.

— Când a avut loc primul vostru turneu în SUA și care a fost cel mai mare șoc cultural pentru tine?

Anders: — Primul nostru turneu în State a avut loc în 2006, dar mai fusesem de câteva ori în SUA, la un festival și în concerte de club.
Primul turneu unde am fost cap de afiș s-a numit The Great Cold Distance. A fost extraordinar! Fiind primul nostru turneu – vreodată – multă lume a ieșit din casă să vină să ne vadă. Ca turneu de debut, am înțeles că am avut o prezență foarte bună. Cred că așa și funcționează treaba asta: publicul avizat dintr-o țară așteaptă cu nerăbdare să vadă o formație care nu a mai cântat în țara respectivă – și când se confirmă turneul, toți fanii se adună, cel puțin din curiozitate, ca ulterior să se poată lăuda că au văzut trupa… măcar o dată! A fost un turneu foarte reușit.
Nu știu ce să zic despre „șocul cultural” pentru că o bună parte a timpului ne-am petrecut-o călătorind între orașe cu autobuzul. Singurele persoane pe care le cunoști sunt de fapt fanii tăi, cu care povestești despre muzică și bere, în general. De aceea nu cred că am simțit vreun șoc cultural. Consider că este simplu și eficient să îți organizezi turneul în SUA pentru că se vorbește aceeași limbă pe un continent întreg – și se folosește aceeași unitate monetară: dolarul. În Europa, spre exemplu, trebuie să oprești să cumperi moneda locală la aproape fiecare graniță.
Internetul este la fel de simplu de folosit. Spre deosebire de Europa, în SUA te abonezi la o singură rețea de telefonie mobilă și rămâi conectat la ea pe parcursul întregului turneu. Povestind, îmi dau seama că de fapt îmi place tare mult să plec în turneu în America.

Niklas: — Consider că cel mai mare șoc cultural l-au avut prietenii și familia mea… pentru că m-am îngrășat mult după primul nostru turneu în SUA.

Anders: — Fiind vegetarian, personal am scăzut în greutate.

— Ajungeți în România în fiecare an?

Anders: — Nu ajungem aici atât de des; până acum am fost de trei ori în România.

Niklas: — Data trecută am fost invitați la Rockstadt Extreme Fest (REF) din Râșnov… acum doi ani. REF a fost prima mea cântare în România.

Anders: — Și am cântat o dată și la București. Încercăm să venim de fiecare dată când scoatem un nou album, măcar cu o ocazie.

— Știți de tragedia de la Colectiv (din 30 octombrie 2015)?

Anders: — Da… incendiul.

— În ce măsură v-a afectat știrea?

Anders: — A fost o tragedie. A fost cumplit. Cel mai trist este că se poate întâmpla oriunde… Singurul lucru pozitiv din toată situația asta este că acum lumea ia afacerea asta mai în serios și s-au implementat mai multe condiții de lucru mai stricte. A fost aiurea faptul că legile nu se respectau – iar unii se considerau „șmecheri” pentru că reușeau să încalce legile și credeau că un astfel de incident nu li se poate întâmpla chiar lor, dar aceste accidente se pot întâmpla oricând, oriunde în lume.
Mai mult, acum ne asigurăm că toate condițiile contractuale sunt respectate. Am cântat și noi în tot felul de spații unde nu exista niciun fel de ieșire în culisele scenei. Ieșirea era de fapt scena spre sală. Deci, dacă un astfel de incendiu ar avea loc într-o astfel de locație, noi, ca artiști, am fi blocați.

— Există astfel de încăperi în culise unde nu sunt nici măcar geamuri.

Anders: — Da, exact. Deci mai avem un detaliu la care trebuie să fim atenți acum de fiecare dată. Este extrem de trist că a fost nevoie de o tragedie de asemenea amploare ca lumea să-și deschidă ochii și să priceapă cât de important este să fii precaut privind condițiile de organizare a unui concert – ca toată lumea să aibă acces la o cale de ieșire dintr-un spațiu închis.

— Simbolul vostru este o pasăre (care apare desenată în mijlocul literei „O” în numele vostru). Ce reprezintă pasărea pentru voi?

Anders: — Pasărea este o entitate care ne urmărește de la începutul proiectului. Pasărea a fost mereu o metaforă vie în versurile noastre – iar noi suntem intrigați la rândul nostru de entitatea păsării. Nu vorbesc despre porumbel, ci despre cioară, mai exact despre corb. Este un simbol fascinant, foarte bine documentat în mitologia popoarelor – care reprezintă două teme importante din versurile noastre: moartea și libertatea (două idei complementare). De altfel, entitatea păsării, simbolul Katatonia, este un element la care nu ne mai gândim, pentru că pentru noi este omniprezentă. Deja unii se gândesc direct la Katatonia când văd simbolul păsării, iar acesta a fost scopul nostru de la început.

— Anders, lucrezi cu formația de 23 de ani. De ce consideri importantă colaborarea cu o casă de discuri în 2016?

Anders: — Dacă aș avea șansa de a alege în acest moment, nu cred că aș mai colabora cu o casă de discuri. Noi ne aflăm încă sub contract cu o companie cu care am semnat cu mulți mulți ani în urmă. Probabil că astăzi nu aș mai colabora cu o casă de discuri pentru că foarte multe lucruri s-au schimbat de când am semnat acel contract. Artistul din ziua de azi poate avea mai multe beneficii de pe urma muncii lui dacă lucrează pe cont propriu (în regim DIY: do-it-yourself). Aș reevalua modul în care industria muzicală func­ționează în lumea de azi privind modul în care noi am putea fi mai avantajați; poate aș semna cu o casă de discuri dacă aceasta s-ar ocupa mai mult de latura promoțională a proiecului (decât de vânzări), și atâta timp cât nu aș mai deveni proprietatea ei. Mai avem un album de lansat pentru a ne încheia obligațiile contractuale actuale.

— În ce fel consideri că lumea vizuală în care trăim a făcut ca magia muzicii să dispară?

Anders: — Cred că aceasta ar putea să fie o temă lungă de discuție… Sunt o persoană foarte nostalgică, astfel că de multe ori stau să analizez trecutul și felul în care lucrurile erau organizate – dar modul de lucru era tehnic inferior. Trebuie să ții cont de asta, pentru că situația noastră (ca artiști) este mult mai bună în prezent datorită faptului că tehnologia evoluează în mod constant, însă s-a pierdut o bună parte din magia muzicii – datorită aceleiași tehnologii.
Cred că dacă s-ar putea găsi un echilibru între cele două lumi (ceea ce încerc mereu să fac), poți avea un mod sănătos de a privi lucrurile. Nu sunt conservator și consider că cei care spun că totul a fost mai bine în trecut nu au dreptate… la fel cum cei care zic că totul merge mai bine astăzi nu au dreptate.
Trebuie să cunoști trecutul ca să apreciezi prezentul.

 

Interviu realizat de RiCo