La Iaşi a existat o echipă de frați, Dragoş Bâscă şi Răzvan Bâscă, care între 2003 și 2010 au încercat să anime orașul, să organizeze evenimente deosebite şi să sprijine activitatea culturală pe plan local sub egida Twin Arts. Mutați între timp la București, am povestit despre scena muzicală din Iași cu Răzvan Bâscă de la Twin Arts.

RiCo: — Care a fost primul concert la care ai fost?

Răzvan Bâscă: – Cred că a fost prima ediție din Iaşi de la Fete de la Musique, în 1994. Era un festival organizat în fiecare an la Iaşi de Centrul Cultural Francez. Acolo i-am văzut pe Ioan Gyuri Pascu & The Blue Workers, Iris, Compact, ce era atunci în vogă.

— Bine, dar asta se ținea în aer liber, fără bilet… Care a fost primul concert unde ai plătit intrarea?

— Primul concert cu bilet? Pe vremea aia nici nu se cânta decât într-un singur loc. Nu existau încă cluburi. Singurul loc unde se putea cânta era la Casa de Cultură a Studenților, sau la Sala Polivalentă. Probabil că primul concert la care am fost cu bilet a fost la Cargo prin 1996…

— Care este primul album original cumpărat de tine?

— Helloween, 1994. Master of the Rings.

— Cum era scena locală la Iaşi în anii ‘90?

— Am început să îmi dau seama cam ce se întâmplă pe scena rock din Iaşi prin 1992-1993; prin 1994-1995 am început să merg la concerte. Erau mai multe trupe decât avem acum. Aveam God, o trupă al cărui solist, Castor, mi-a făcut un tatuaj, pe care-l am şi acuma. E un tatuaj cu o trupă care-mi place foarte mult, Mercyful Fate, pe care mi l-am făcut când am împlinit vârsta de 19 ani. Mai era trupa Destine, care cânta un hardrock. Salata de Sunete. Trupa din care s-a format ulterior Vena Cavă… Funebre. Cannabis mai era o trupă foarte mişto, care cânta în fiecare joi în același club. Erau foarte tari, foarte buni prieteni cu noi.

— De ce erau tari?

— Nu am mai văzut nicio trupă locală de atunci şi până acum care să adune atât de mulți oameni în fiecare săptămână – oameni diverşi, de la profesori până la studenți. Lumea dansa pe mese pe coveruri de Led Zeppelin, AC/DC, plus că aveau piesele lor – aveau deja un album scos. Cântau foarte bine; Mihai, chitaristul, preda lecții de chitară. Din păcate s-a desființat prin 2003, când au plecat trei dintre ei definitiv în Canada (solistul, bateristul şi chitaristul). Erau seri extraordinare; era singura trupă care aduna atâția oameni din Iaşi şi la ale cărei concerte totul se petrecea foarte profi, adică, sunetul era sunet, totul era ok, lipsit de amatorisme. Asta, desigur, şi pentru că aveau deja o vârstă; media de vârstă în trupă era la 30 de ani, repetau consecvent. Pe parcurs, încet-încet, din lipsa locurilor unde puteau cânta, pe vremea aia, practic, se putea cânta în două cluburi… Dar un club dedicat pe zona asta unde să se susțină cântări live în mod constant nu exista.

— Cum v-ați apucat de organizat concerte?

— Am pornit cu acest scop chiar de la primele concerte. În primul rând nu am organizat niciun concert cu intrare liberă, niciodată. De la început ne-am gândit că evenimentul trebuie să se autosusțină. Banii nu picau din cer; nu te susținea nimeni ca să plăteşti trupe, sunetul etc. Locația nu punea la dispoziție mai mult decât spațiul, uneori nici atât. Chiar de atunci ne-am dat seama că dacă facem calculele, dacă ne ocupăm de promovare, teoretic şi noi ar trebui să ieşim cu un mic plus.
Cred că primele concerte pe care le-am făcut noi în 2003, le-am făcut convingând patronii unor cluburi unde nu se mai cântase niciodată, să accepte şi să încerce acest concept. Am adus un trio de jazz, Capitolul 4, şi o trupă de blues, Excentric Blues Band.
Inițial am pornit cu ideea că dacă nu se întâmplă nimic, am putea noi să încercăm să dăm o mână de ajutor scenei, aşa cum ştim şi cum ne pricepem. Am profitat de relațiile ce le aveam pe vremea aceea în lumea artistică, cunoşteam foarte mulți muzicieni, actori etc. Primul concert a fost în 2003 la un club micuț; a fost o formulă ad hoc, cu un saxofonist american, care a venit aici pentru un Workshop, Rick Condit, cu Mihai Musceleanu, chitaristul trupei Cannabis şi Luiza Zan la voce (care ulterior a devenit foarte cunoscută, a câştigat şi Cerbul de aur cu trupa Slang).
Ne-au ajutat mulți oameni din presă, şi pentru că nu se întâmpla nimic aici; cei mai mulți din presă erau încântați că cineva încearcă să facă ceva; aveam mereu interviuri, spații pe paginile destinate rubricilor mondene şi spoturi la radio…

— Şi a cui a fost ideea cu Twin Arts? Ai un frate geamăn…

— Inițial, pe primele afişe a apărut Twin Music, care s-a transformat în Twin Arts, şi aşa a rămas. La Iaşi suntem deja cunoscuți sub acest nume. Cu timpul, ne-am dat seama că mai putem face şi altceva în afară de concerte. Ne-am deschis un club în decembrie 2004, Blackout. Concertul de deschidere a fost cu Excentric Blues Band; de la deschidere am promis că o să cânte şi Nicu Alifantis, ceea ce s-a şi întâmplat… Ideea a fost să ne deschidem un club unde să se organizeze evenimente artistice în mod constant. Asta a presupus şi concerte (ulterior, am adus Gyuri Pascu, Nightlosers, Luna amară, Kumm), dar şi piese de teatru, cu vizionări, proiecții. Cred că la noi s-a organizat prima dată un spectacol de teatru neconvențional (Monoloagele vaginului) într-un club din Iaşi. Prin 2006 ne-am dat seama că nu o să evoluăm prea mult dacă rămânem axați pe treaba asta şi ne-am decis să organizăm şi evenimente private pentru companii. Acestea fac parte din aceeaşi gamă de servicii.
Companiile au nevoie şi ele de evenimente deosebite pentru angajații lor: un concert, un spectacol de teatru. Şi o lansare de film poate intra în categoria asta pentru că noi lucrăm pentru altcineva când e vorba de o lansare de film, de obicei pentru regizor, pentru casa de producție, deja suntem mobili; putem să o facem oriunde în România, dar o să o facem treaba mult mai bine din Bucureşti, iar planul este acesta, să migrăm din capitala Moldovei spre Bucureşti, în capitala României.

— Cum ați ajuns la această concluzie?

— Păi, foarte simplu: în Iaşi nu ai atâtea companii. Sunt 33 de firme cu o medie de 200 de angajați, este foarte puțin. Astfel, Iaşul, din punct de vedere economic, este mort. Sunt foarte puține companii puternice care îşi permit evenimente şi care își mențin sediile la Iaşi, plus că şi notorietatea este alta.

— Cum consideri că s-a dezvoltat oraşul Iaşi pe plan cultural în ultimii 15 ani?

— Lumea e destul de tristă pentru că nu prea s-a dezvoltat scena locală. Majoritatea artiştilor care aveau ceva de spus au plecat la Bucureşti sau în alte țări… Nu zic că nu au mai rămas artişti de calitate, dar artistul creează şi cam atât. La noi nu există încă drive-ul acesta să te autopromovezi… Dacă nu te caută nimeni la sala de repetiții sau să îți bată la uşă, te duci tu – dară n-ai să mori; trebuie să faci şi tu ceva pentru tine. La noi, nu există această atitudine, decât la foarte puține trupe – generația mai tânără de obicei, care se pricepe mai bine cu netul şi care îşi dă seama mai bine de importanța promovării… În rest…
Deşi s-a mai îmbunătățit zona de cluburi, au început patronii să îşi dea seama că dacă vând numai băutură, dau faliment… Acum trebuie să vinzi atmosferă şi evenimente; dacă nu ai aceste două lucruri, dai faliment. Concurența este mare acum; în unele cluburi se cântă săptămânal – din păcate, din punctul meu de vedere lipseşte încă un eveniment anual de anvergură, un festival de muzică spre exemplu sau un festival de teatru anual.
Cel mai prost aspect al acestei piețe este faptul că, în ultimii 20 de ani, cei mai cunoscuți artişti care au venit la Iaşi au fost Julio Iglesias, Al Bano… Deci noi cam pe la acest nivel ne aflăm, în timp ce la Bârlad a cântat Uriah Heep în față la Primărie… La noi de Revelion au cântat Culture Beat, Boney M, Snap… Au mai fost cu alte ocazii şi Haddaway şi alte trupe de acest gen, sezoniere, din anii ‘90… Cam acesta este nivelul de gândire al Primăriei locale: „aducem ce ne place nouă”. Sunt vreo doi-trei din Primărie care cu asta au crescut şi nu au habar de altceva… Asta le-a plăcut, asta au adus. Aici suferim de un provincialism nuanțat tare ca şi idei.
Uite, la Cluj a fost Iron Maiden, la Craiova au cântat Scorpions, nu mai spun ce se întâmplă la Sibiu prin Artmania… Şi la Timişoara au mai cântat trupe mari, şi la Constanța. Numai la Iaşi nu. Aici totul este prăfuit, nesărat.

Interviu realizat de
RiCo