Inedită pentru publicul clujean din 1957 (şi nu numai de atunci) a fost „Expoziția de gravură japoneză” – prima de acest gen în România, realizată de Organizația Națională a RPR pentru UNESCO şi de Institutul român pentru relații cu străinătatea – despre care relatează Daniel Popescu (nr. 34, p. 6 şi 12). Expoziția prezintă o sută de xilogravuri datând din sec. al XVII-lea („perioada de înflorire” a xilogravurii japoneze) şi până în sec. al XX-lea, oglindind parcursul îndelungat al acestui gen, atât la nivelul procedeelor tehnice, cât şi ca stilistică. „Gravorii japonezi ştiu să surprindă gestul expresiv al actorilor machiați, particularitățile mersului, grația femeii, gustul în îmbrăcăminte.”
În nr. 35, Viorica Marica ia în discuție „Aspectul social în arta Americii Latine” (p. 10) şi scoate în evidență rolul programatic – inspirat de realitățile cotidiene – al creației unor artişti precum Antonio Berni, Diego Rivera Clemente Orosco, José Chavez Morado sau David Alfaro Siqueiros. Această artă „aspră şi colțurosă în forme, exprimă asperitățile luptei, dramatica pasiune a unei combativități tenace, semnalând cu o dureroasă acuitate încălcarea unei umanități ce tinde spre lumină”.
Prima expoziție personală a lui Mircea Vremir este semnalată într-un amplu articol al lui Mircea Zaciu (nr. 37, p. 10). În această primă expunere publică, Vremir surprinde printr-o „fizionomie simțitor alta față de cea de la finele studiilor”; încă din această perioadă îşi trasează cele trei coordonate tematice pe care le va proiecta de-a lungul carierei sale: oraşul, câmpul, marea. Paleta e echilibrată, conferind subiectului „cumințenie” şi un calm pe care acest gen de pictură le transmite privitorului. „Ai vrea mai multă mişcare, ai vrea să se întâmple ceva. Aş pretinde picturii lui mai puțină bonomie şi mai mult accent viril.” Uitându-ne retrospectiv la creația lui Mircea Vremir, realizăm că acesta a răspuns în plastica sa dezideratelor lui Mircea Zaciu.
În nr. 40 (p. 10), V. Beneş semnalează deschiderea „Retrospectivei Petraşcu” la Muzeul de Artă al RPR, la 8 ani după dispariția artistului. În timpul vieții, Petraşcu a realizat 13 expoziții personale, din 1900 și până în 1933, la împlinirea vârstei de 60 de ani, când a expus 400 de lucrări. În peisaje, naturi statice sau marine, Petrașcu face dovada unui „apetit de geometru în căutare de forme, mase și planuri bine delimitate, și mai ales compuse în așa fel încât să limiteze orizonturile și să înscrie totul într-o atmosferă intimă…”
„Un uitat: Traian Bilțiu-Dâncuș” se intitulează aticolul în care Mircea Zaciu îi face un remarcabil portret pictorului maramureșan (nr. 41, p.10). După numeroase peregrinări în Tunis, Maroc, Germania, Italia, Austria, sau la Constantonopol, fostul student al lui C.D. Mirea, al lui Costin Petrescu și al lui Gabriel Popescu se instalează la Bucureşti, unde predă pictura la mai multe școli. Ca pictor, a rămas ancorat în ruralitatea maramureșeană, redând-o într-o gamă cromatică inspirată din portul popular maramureșean (catrințele femeilor), alăturând galbenul viu unor tonuri întunecate. „Arta lui înclină uneori spre stilizare și decorativ.” Pictura lui se remarcă prin „ritmul extraordinar, linia energică, simțul prețios al monumentalității.”
În nr. 42 al Revistei Tribuna (p. 10), V. Beneș relatează despre „Retrospectiva Aurel Ciupe”, la 30 de ani de la începuturile plastice ale acestui artist care „și-a făcut din arta lui propriul crez de viață. Fără ocolișuri, fără false încercări, întotdeauna păstrând echilibrul între emoție și realizare, el știe să umble pe un drum în care nu găsești niciodată acele accente desuete și moderniste…” Forță, sinceritate, umanism sunt câteva coordonate care definesc stilul personal al artei și omului Aurel Ciupe.
La 10 ani de la instituirea realismului socialist, Viorica Guy Marica face un bilanț al evoluției artelor plastice („Dezvoltarea artei plastice în ultimul deceniu“, în nr. 44, p. 1 și 10). „Pictura și-a fixat în genere interesul asupra realităților prezente, selecționate din toate sectoarele activității sociale, fără a omite temele legate de trecutul revoluționar și momentele progresiste ale istoriei naționale“, lucru care poate fi observat în lucrări de pictură precum: Și la noi va arde lampa lui Ilici de Anastase Anastasiu, Spre abataj de Gheorghe Șaru, În țarină de Emilia Niculescu, Odihnă la câmp şi Potretul lui Mihail Sadoveanu a lui Corneliu Baba, Iobagii lui Friedrich Bömches, Ana Ipătescu a lui Al. Ciucurencu, Ioan Vodă cel Cumplit la Cahul de Gheorghe Labin. În sculptură se remarcă Ștefan Csorvassy (Partizanii coreeni), Ion Irimescu (bustul Dirijorului Antoniu Ciolan), Corneliu Medrea (Michelangelo), Vida Géza (Pintea Gligor judecând un boier). În gravură se disting Gy. Szabó-Béla, Corneliu Baba (ilustrațiile la romanul Mitrea Cocor de Mihail Sadoveanu), Aurel Jiquide (ilustrațiile la romanul Nicoară Potcoavă de Mihail Sadoveanu), Ligia Macovei (Pe fluviul Tsien-Tang). În opinia autoarei, „aprofundarea realismului prin asimilarea a tot ce este pozitiv în moștenirea noastră clasică și valorificarea tradițiilor artei universale, dar mai ales prin apropierea de izvorul viu al realității pe care îl constituie actualitatea, este una dintre condițiile esențiale ale fertilizării noii arte”.
În decembrie 1957 publicului clujean i se oferea Luna culturii, în cadrul căreia au fost organizate mai multe evenimente: „Expoziția de artă decorativă” de la Palatul Culturii, „Retrospectiva Luchian” (adusă de la București și reunind cele mai reprezentative lucrări ale artistului) și „Expoziția regională de artă plastică” (V. Beneș, p. 1 și 8). Găzduită de Muzeul de Artă din Cluj, aceasta subliniază tendința plastică a epocii, ariștii prezentați surpinzând printr-o „violență expresivă, manifestată atât în culoare cât și în felul de a compune și dispune masele și formele în spațiu”. Autorul articolului remarcă două categorii de pictori: „cei fixați și cei care caută încă”. Cei „fixați” (Incze János, Teodor Harșia, Lucia Piso, Kovács Zoltán, Petre Abrudan, Emil Cornea, Fülop Antal Andor, Mohi Sándor, Nagy Imre, Ion Sima) și-au format deja un stil personal, iar cei din a doua categorie (Andras Laszlo, Letiția Munteanu, Margareta Svoboda, Paul Sima, Mircea Vremir, Petru Feier, Vladimir Frimu, Adolf Adler) „își caută viziunea și mijloacele de exprimare ca într-un laborator”, dovendindu-și, totuși, capacitatea de a crea oricând o „formă unitară și un stil personal”. La sculptură se remarcă Virgil Fulicea, Carol Pleșa, Benczédi Sándor, Egon Löwith, Jenö și Tibor Szervatiusz. Expoziția face dovada faptului că orașul Cluj constituie un „şantier de muncă creatoare (…), viguros și sincer și-n realizări, dar și în căutări”.
Retrospectiva „Zece ani de creație plastică: 1947-1957” (Ionel Jianu, nr. 47, p. 12) aduce în atenția publicului bucureștean noile tendințe în plastica contemporană românească, prin dispariția caracterului intimist și emergența unei arte cu caracter social, prin evidențierea „efortului colectiv, a unirii străduințelor umane în urmărirea unor țeluri spre folosul obștesc”. La nivelul plasticii contemporane, Ionel Jianu distinge trei direcții; alăturarea tonurilor calde și reci, menită să confere lumină subiectului tratat (Alexandru Ciucurencu); atașamentul față de vechii maeștri, prin clar-obscur (Corneliu Baba); apelul la arta populară, prin împăstarea suprafeței picturale (Dumitru Ghiață). Alături de alți pictori care pot fi încadrați acestei clasificări, se mai remarcă: Theodor Pallady, Camil Ressu, Nicolae Dărăscu, Al. Steriadi, Samuel Mützner, Henri Catargi, Ion Musceleanu, Nutzi Acontz, Aurel Ciupe, M.H. Maxy, Adam Bălțatu, Petre Abrudan, Teodor Harșia etc. Această expoziție demonstrează că „adevăratele înțelesuri ale realismului socialist au început să fie mai limpede deslușite, confuziile oportuniste au dispărut, iar pictura noastră, cu forțe mereu împrospătate prin aportul viu al tinerilor generații, poate privi acum cu încredere viitorul.”
Paginile din cuprinsul Revistei Tribuna sunt ilustrate cu reproduceri după desene, sculpturi sau picturi de Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Ştefan Luchian, József Bene, Vasile Crişan, Mircea Vremir, Nagy Imre, Adolf Adler, Dumitru Ghiață, Eugen Popa, Mircea Bălău, Aurel Ciupe, Anton Lazăr, Alfred Grieb, Teodor Harşia, Alexandru Ciucurencu, Sidonia Eidinger-Fuchs, Maria Ciupe, Liviu Florean, Coriolan Munteanu, Aurel Popp, Benczedi Sándor, Petru Abrudan, Lucia Piso, Aurel Jiquidi, Viorica Cristea, Ion Irimescu, Kuttler Erwin, Romul Ladea, Theodor Pallady, Margareta Svoboda, Constantin Dipşe, Constantin Rosenthal, Vladimir Frimu, Feszt Ladislau, Costin Ioanid, Hans Hermann, Ion Vlad, Walter Widmann, Dan Hatmanu, Ştefan Balint, Alexandru Mohi, Emil Băcilă, Petru Feier, Catul Bogdan, Francisc Şirato, A. Lupuhov, E. Golubkov, T.N. Mihonovskaia, F. Fiveischi, L.V. Şevandronova.