Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Tripticul mic

 

 

Tripticul mic

 

 

I
Marea poezie se scrie singură,
poetul nu face decât
să-şi taie venele,
să-şi înmoaie degetul în sânge
şi să picteze cu el
un tablou suprarealist!
Toată întâmplarea asta are loc, de fiecare dată,
sub privirile necruțătoare
ale unui cal sălbatic.

II
Un sfert din secolul meu e pe ducă,
celălalt sfert a promis că-l urmează,
al treilea aşteaptă naveta
interplanetară,
iar al patrulea pregăteşte
din timp,
Osuarul!

III
În cana mea de cafea
înoată balena albastră,
în zațul negru de abia se poate
vedea…
Ea se apropie de inima noastră.
Ne vom cufunda, împreună
Ne vom cufunda!

 

 

Pastel de toamnă

 

 

Şi eu am văzut
cum torc cocorii norii
Şi eu am văzut fusul lor
intrând în pântecele depărtării!
Tocmai se oprise roata morii
să privească spre cer,
tocmai se oprise şi apa
sub ea
peştii lucitori de abia
şi-au ținut răsuflarea
până a trecut primejdia.
Şarpele şi-a pus toate
inelele!
Codicil: un tanc plângând, toamna,
pe un drum de țară. Singur.

 

 

Pe unde avem voie să traversăm

 

 

S-au golit Lumile de milă!
Vara asta, prin grădina mea,
s-a deschis Cărarea Fluturelui Alb,
ca un drum de țară pietruit
şi presărat cu nisip. E uşor de făcut!
veți zice. Da, însă nu prin aer
şi pe o căldură atât de mare!
S-au golit strugurii de mustul lor
şi s-au închis în butoaie.
Prețul zilelor toamnei a crescut,
pe catargul lor s-au înălțat
pânzele pictorilor.
Moartă e marea după țărmul ei
şi multe sunt mângâierile sale!
Prin grădina mea cătina roşie
îşi numără boabele
şi le trimit săracilor prin graurii galbeni.
Octombrie îşi adună şevaletul.
Se fac alianțe între lumina şi nelumina.
S-au golit Lumile de milă!
S-au umplut sufletele noastre
de dragoste.

 

 

Din istoria muzicii

 

 

Bunul Dumnezeu a pus să se toarne
primul strat de asfalt în Univers
ca să aibă linişte, să nu mai audă
scârțâitul roților şi tropăitul cailor
de la Carul mare.
Dar de atunci e demult şi nimeni
n-a mai avut grijă de drum.
Caii au murit, roțile au ruginit,
Bunul Stăpân s-a mutat în altă Casă,
iar calea aceea s-a părăginit.
Când trece uneori El pe acolo,
oftează mâhnit şi îşi spune
într-o Sine a Sa: toate sunt trecătoare,
bată-le norocul şi binele!
Şi se fereşte să calce pe şarpele
care i-a ieşit în cale.

 

 

Un perete ciudat

 

 

Sfinții au picioarele reci şi privirile calde.
Torționarii le încălzesc la lumânări
şi le răcesc cu sloiuri.
Mult bine vă facem noi vouă, nerecunoscătorilor,
se plâng schingiuitorii, rugați-vă pentru noi!
Şi sfinții se roagă!
Ei se urcă pe pereți şi de acolo
se roagă şi mai tare.
Copiii le ung buzele cu miere.
Schingiuitorii râd şi se veselesc.
Sfinții sunt obiecte de artă.

 

 

Ieşirea secretă

 

 

Viața mea este o cămaşă fără nasturi,
mi se vede pieptul şi un loc care tresaltă
din când în când se poate observa.
De acolo se aud bubuituri,
un şuvoi de aer cald pune presiune
pe tot adâncul spațiului
în care stau aşezate inima şi armonicile
acelea aducătoare de aer proaspăt
ce țin roşii valurile sângelui,
ca într-un subpământ ele locuiesc acolo
în linişte şi pace, sunt pompele
care udă şi sting.
Viața mea este ca o cămaşă
bătută şi uscată de vânt
până când nu mai rămâne
decât un petic din ea
pe care-mi voi scrie ultima umilință.

 

 

Corul robilor

 

 

Cum poți să strigi că a murit Libertatea,
cum poți să dai drumul pe uscat şi pe ape
unei minciuni atât de mari
deşi ea n-a fost niciodată vie!?
A vorbit cineva cu ea, a fugărit-o cineva,
i-a rupt straiele, a rugat-o cineva
să-l apere sau să-l omoare,
iar dacă a făcut-o i-a răspuns ea
altfel decât stând încremenită şi abstractă,
ca un cuvânt de piatră, ca o superstiție
sau ca o nălucă?
Până nu-i prea târziu, să căutăm altceva
în loc, o ființă cu sevă, cu sânge,
un embrion de zeu, o conştiință
care poate trece prin zid şi care
cunoaşte bine cele şapte arte!

 

 

Despre mine şi despre voi

 

 

Mi-a rămas numai numele,
tot ceea ce era trecut sub el s-a şters.
Ia-i cuiva chipul, fața trupului
şi i-ai luat fața, chipul sufletului!
Vom uita să ne citim în ochi, vom uita
regulile astrologiei privirilor,
ale tremurului buzelor, ale surâsului.
Ne vom întoarce la ziua în care
eram neterminați, pe când nu puteam respira
decât aer solid, iar în mările ochilor noştri
nu se putea îneca nimeni.
Deasupra patului meu am un cui,
iar la întoarcerea acasă
îmi atârn în el obrăzarul
sub care întreaga zi m-am ascuns.
Mâine o voi lua de la capăt.
O vietate nevăzută se va afla
pe urmele mele.

 

 

Însemnare la cald

 

 

Iar eu sunt
atât de fericit
că zic peste
şi înțeleg peste!
Două silabe
ca o boltă
deasupra unei
realități imense,
în care înțelesurile încep
să se prăbuşească.

 

 

Numărătoarea

 

 

Vara, la un veac o dată,
intră numerele în călduri
şi se împerechează când vreau,
unde vreau şi cu cine vreau,
ele nu cunosc incestul
şi alte păcate de acest fel,
se înmulțesc în grabă, în câteva minute
în câteva ore cuprind tot spațiul
toate cotloanele minții, până singure
se sperie şi nu se mai pot socoti,
iar toate cele care se pot număra
au fost numărate.
Atunci încep să se devore,
să-şi mănânce copiii!
Cum făcea odinioară
Cronos, bătrânul tâlhar,
cu progeniturile sale.

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg