Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Tu nu știi cum e…”

„Tu nu știi cum e…”

În 2016 a fost făcută publică o cercetare realizată ca parte a proiectului european Gender Interventions for the Rights and Liberties of Women and Girls Victims of Trafficking for Sexual Exploitation, implementat pe parcursul anilor 2014 – 2016, în cadrul unui parteneriat compus din organizații din România, Italia și Spania. Studiul viza, în special, traficul pentru exploatarea sexuală a femeilor de origine română. La nivelul Uniunii Europene, se arată în partea rezervată raportului din România, majoritatea victimelor traficului de persoane sunt victime ale traficului pentru exploatare sexuală. Dintre acestea, conform raportului Eurostat din 2015, 80% sunt femei, majoritatea victimelor provenind din România și Bulgaria. În plus, în această neagră statistică, se observă o creștere constantă a numărului victimelor minore. Se arată în textul amintit că: „Victimele minore de origine română sunt prezente în procente mari, reprezentând până la 40% din victimele exploatării sexuale (date reflectate în rapoartele oferite de Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane pentru perioada 2009 – 2015), acest procent fiind mult mai mare decât în cazul mediei europene (14%).” Faptul că, din informațiile cuprinse în rapoartele de cercetare italiene și spaniole, parte a proiectului mai sus invocat, reiese că femeile românce care se prostituează în aceste țări ocupă, prin numărul lor, un loc fruntaș în clasamentele pe naționalități, nu mai trezește nicio mirare. „În ceea ce privește dimensiunea cantitativă a fenomenului exploatării sexuale în Italia – se arată în raportul italian – […], persistă dificultatea de monitorizare a fenomenului la nivel național. În prezent, principala sursă de informație se bazează pe culegerea statistică a numărului de femei care au dobândit acces la un proiect de integrare socială […]. Aceste surse, însă, oferă doar o imagine parțială a fenomenului.” Cu toate acestea, specialiștii italieni care au contribuit la elaborarea acestui raport, arată în capitolul destinat concluziilor, faptul că: „Fetele și femeile de naționalitate română continuă să reprezinte grupul cel mai numeros (la nivelul statelor membre UE), conform contactelor inițiate de unitățile de stradă. Importanța acestui grup pare a fi justificată de faptul că una din caracteristicile fenomenului este vârsta scăzută (inclusiv minori sub 18 ani) a fetelor recrutate și exploatate sexual în Italia. Vârsta medie a victimelor traficului de origine română este în general mai scăzută decât cea a fetelor din alte țări europene sau din afara Europei.”
De curând, am citit cartea Mirelei Rusu Șirianu, un roman apărut în 2018 la Editura Eikon (Fata de sub portocalii sălbatici), unde o poveste, din cele două care se împletesc în text, pare a fi ilustrarea epică a cifrelor seci din proiectul mai sus amintit (despre care am omis să precizez că are incluse numeroase pasaje din interviurile realizate de specialiști în asistență socială cu femei care au căzut victime ale fenomenului de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale). Povestea are la bază un caz real, amplu mediatizat la momentul respectiv, al unei fete, tânără prostituată de origine română, incendiată pe o stradă din Italia. Întâmplări, după cum spune autoarea, „inspirate dintr-o poveste adevărată. Numai că, așa cum am mai spus, pentru a respecta o fată, care și-a purtat picioarele lungi și spiritul curat, singur și frumos, pe o stradă promiscuă din Napoli, în căutarea unui timp risipit, voi spune și eu, ca atâția alții înaintea mea, că orice asemănare cu fapte și personaje reale este absolut întâmplătoare…” De altfel și acum, la o simplă căutare pe Google, în care se folosesc cuvinte care au legătură cu această temă, apar imediat zeci de titluri, precum: „Una din zece femei ucise în Italia este româncă”; „O româncă a fost răpită drogată și vândută în Italia de un bărbat cunoscut pe Facebook”; „Româncă strangulată într-o benzinărie din Italia”, etc. Cazul la care face referire Mirela Rusu Șirianu în romanul său este al unei tinere, cu o situație materială precară, racolată chiar din poarta școlii de un pseudo iubit romantic, așa zis îndrăgostit de fata naivă. O metodă de altfel inventariată și de către autorii cercetării la care am făcut referire. „Era fericită când el apărea la școală numai ca s-o ducă apoi ținând-o de mână acasă la ea, după ce se pierdeau câteva ore, prin locuri umbrite de tei languroși. […] Nu știa prea multe despre el, decât că locuia într-un cartier cu străzi nepavate, care se întindea ferit la marginea orașului”
(p. 132 – 133).
Înainte de toate însă, trebuie să precizez faptul că Fata de sub portocalii sălbatici reunește trăiri ale autoarei, cazuri reale întâlnite în misiunile sale, Mirela Rusu, după cum aflăm din informațiile de pe copertă, a fost consilier în cadrul Organizației Națiunilor Unite, Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, cu sediul la Haga, și Misiunea de Administrație Interimară a Organizației Națiunilor Unite din Kosovo. Este diplomat de carieră. Chiar dacă alege să-și spună poveștile sub forma literaturizată a romanului, autoarea nici măcar nu încearcă disimularea propriilor experiențe în spatele personajului principal, Ana, vizibil un alter ego al său, din moment ce curgerea narațiunii este, din loc în loc, întreruptă de inserții de text redat cu caractere italice, scris la persoana întâi, inserții care vin să completeze expunerea cu informații reale, bine documentate statistic, așa cum se poate observa și din citatul următor: „În afară de experiențele proprii, s-au mai folosit la scrierea istorisirii lucide documente ale Organizației Națiunilor Unite, precum și rapoarte ale unor oficiali europeni născute din încercarea de a desluși și investiga crime de război petrecute în locul pe care îl părăsisem într-o grabă nefirească.”(p.36)
Așadar, cele două planuri epice care se împletesc pe parcursul romanului sunt Napoli, Italia, cazul fetei incendiate, vizitate în spital de Ana, ca reprezentant al misiunii diplomatice românești de acolo, și Kosovo, unde aceeași Ana face parte din personalul Misiunii de Administrare Interimară a Organizației Națiunilor Unite. Dacă la Napoli, Ana se apropie și sufletește, într-o oarecare măsură, de Maria, fata care a plătit foarte scump rivalitatea dintre iubitul-exploatator și alți capi ai unor rețele de prostituție, și care își asumă vinovăția, considerând tragedia care i s-a întâmplat ca plată meritată pentru exercitarea unei profesii rușinoase, atitudine care o emoționează pe Ana, în Kosovo, eroina principală trăiește și lasă în urmă o prietenie a cărei amintire o va urmări dureros apoi, cu o fată kosovară, Renata, victimă a urii care a dezbinat și a distrus un popor altădată bine trăitor pe acele meleaguri. Ura însă, și într-un caz și în altul, distruge vieți nevinovate. Și nu doar acest aspect, alături de personajul principal feminin, desigur, leagă cele două povești. Maria și Renata sunt (și) victime ale unor sisteme socio-politice care nu pot (re)stabili un climat al normalității, lipsit de abuzuri și exploatări, care nu sunt capabile să identifice soluții viabile pentru problemele societății, pentru derapajele de la normele de conviețuire legale. Nici intervențiile din afară, imixtiunile internaționalilor, în cazul Kosovo, nu s-au dovedit a fi, până la urmă, bine venite. „[…] revoltele kosovarilor albanezi se întețiseră în acel loc și, de multe ori, cei care lucrau la organizațiile internaționale din zonă nu puteau să părăsească, la ceas de seară, clădirile pământii, unde-și aveau birourile, pentru că afară îi aștepta mulțimea înfuriată. Plecați acasă, duceți-vă înapoi în țara voastră, strigau ei, ouă și cocteiluri molotov se spărgeau într-un zgomot infernal în ferestrele tremurând haotic, sub dezlănțuirea înverșunată a celor din stradă, dezlănțuire ce stârnea frisoane și neliniște celor dinăuntru.” (p.57)
„Tu nu știi cum e să fugi, să fii pierdut printre mulți alții ca tine” – îi spune Renata Anei, pe aeroportul militar unde cele două aveau să se despartă pentru totdeauna. „Nu … tu nu știi cum e … Și ce-ai putea să faci tu pentru mine?” – îi spune și Maria, de pe patul de spital, abia respirând de sub bandaje. „Tu nu știi cum e…” – afirmația, repetată obsedant de cele două victime ale societăților din care fac parte, s-ar putea constitui într-o esență-mesaj a romanului semnat de Mirela Rusu. Pentru că, dacă noi, ceilalți, nu știm cum e, n-ar trebui să rămânem indiferenți și surzi la dramele care se ascund în spatele acestor afirmații aluzive, la nevoia lor, a victimelor, de a fi înțelese și ajutate, înainte de a fi judecate. În cazul fetei incendiate pe stradă, un spital din Napoli i-a oferit acesteia tot ajutorul posibil, în condițiile în care ea nu avea nici măcar o asigurare medicală. Când Ana, în calitate de diplomat român în peninsulă, îi solicită ajutorul unei femei, om politic român, care se interesase de situația fetei, în contextul unei campanii electorale care era în derulare la momentul respectiv, pentru ca tânăra, lipsită de mijloace materiale, să fie adusă acasă, în țară, cu toată asistența medicală necesară pe durata unei asemenea călătorii, doamna politician, în ciuda fostelor promisiuni, nu a răspuns. „Doamna era din țara de unde venea Maria și venise într-o vizită oficială la Napoli. Intrase în politică de curând. Se oprise, printre alte întâlniri cu domni distinși, încrezători, și la spital, să o vadă pe fata cea arsă al cărei caz făcuse neputincios înconjurul lumii, să se intereseze de soarta ei și să o aline. În țara ei se apropiau alegerile, iar doamna elegantă voia să-și impresioneze compatrioții […] îi imploră fără tăgadă, ștergându-și ochii în continuare, să nu chibzuiască mult dacă să o înștiințeze în cazul în care fata ar avea nevoie deosebită de ceva. […] Când Ana i-a trimis doamnei elegante scrisori disperate cerându-i s-o ajute cu bani ca s-o transporte, nevătămată, pe fata arsă la ea în țară […] doamna elegantă apărută, în costumul ei îngrijit, printre bolnavii arși […] n-a răspuns niciodată la scrisorile Anei. Între timp, partidul ei câștigase alegerile la ea în țară și doamna era ocupată cu guvernarea.” (p. 157-161)
Nu știu ce ar putea să facă un observator, direct implicat de altfel, prin poziția sa diplomatică, pentru a atrage atenția oficialilor cu putere de decizie asupra unor probleme de acest gen, de o gravitate și amploare crescânde. Dar, după cum se vede, un diplomat cu talent de scriitor poate amenda o clasă politică indiferentă printr-o carte de acest gen. Pentru asta însă, ar trebui ca și cei vizați de semnalul de alarmă să fie pe recepție, adică să citească. Aici însă, rămân îndoielile și speranța…
Cazul fetei incendiate în Italia s-a petrecut, cel mai probabil, în aceeași perioadă la care face referire cercetarea proiectului european, menționată la începutul acestui text. Datele statistice preluate de acolo se pot completa foarte bine cu cele menționate de Mirela Rusu Șirianu în finalul romanului său: „140.000 de victime au fost aruncate numai în Europa, în anii din povestirea de față, în cercul vicios al traficului de persoane, în scopul exploatării sexuale. În fiecare an se mai adaugă un flux de 70.000 de victime, de abia venite pe străzi. […] Una din metodele folosite de traficanți era dragostea falsă, învăluită în iluzii deșarte. […] Sclavia nu a fost abolită niciodată, nu a dispărut și nu s-a pierdut prin secole, cum, înșelător, unii din voi ar putea crede. […] Și sclavia secolului nostru se numește prostituție și negoț cu femei …” (p. 251 – 252) Legea românească incriminează sclavia: „Punerea sau ţinerea unei persoane în stare de sclavie, precum şi traficul de sclavi se pedepsesc cu închisoarea de la trei la zece ani şi interzicerea exercitării unor drepturi” (art. 209 din Codul Penal). O pedeapsă asemănătoare este prevăzută și pentru „lipsirea de libertate în mod ilegal” (art. 205, din același act normativ). Legea italiană este chiar mult mai dură, codul penal italian prevede că: „se pedepsește cu închisoare de la opt la douăzeci de ani oricine recrutează, introduce pe teritoriul statului, transferă în afara sa, transportă, cedează autoritatea asupra persoanei, găzduiește una sau mai multe persoane care se află în circumstanțele menționate în Articolul 600, sau comite aceleași acțiuni în legătură cu una sau mai multe persoane folosindu-se de înșelătorie, violență, amenințare, abuz de autoritate sau exploatare a unei situații de vulnerabilitate, de inferioritate fizică, psihică sau de necesitate, sau prin promiterea sau darea de bani, sau alte foloase persoanei asupra căreia are autoritate, cu scopul de a o instiga sau constrânge la prestații de muncă sau sexuale, sau la cerșit, sau la realizarea de activități ilegale ce implică exploatarea, sau să se supună prelevării de organe.” Realitatea, însă, ne arată că la umbra solidului cadru legal, din cele două țări, fenomenul numit sclavie (de orice natură ar fi) înflorește maiestuos.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg