Consiliul
Județean Cluj

România
100

weekly magazine in english,
romanian and italian

Tulburare

 

Tulburare

Tulburare de strigoi și legi întortocheate
peste pruncii aceștia fără îngeri păzitori,
cine să le lumineze drumul,
când capetele lor sunt de carton moale,
iar picioarele lor sunt de sârmă?
Deasupra albiei de tablă zincată,
cine să le spele carnea străvezie,
când îngerii lor au fost lăsați la vatră
cu salarii compensatorii
și flutură batiste în loc de steaguri?
Ne vom topi ca tutunul în ploaie,
desene întregi de lanuri vor putrezi pe câmp,
picioarele pruncilor zac în noroaie, iar mâinile lor
au prins mucegai rezistent la lumină.
Unul câte unul, în paturi de fier ruginit,
își vor șterge suspinele cu șervețele închiriate.
Bat clopotele Doamne, cui ai dat funia?

Fluturii orbi

Fluturii orbi
și-au întins cortul
peste noi,
nici o tristețe
nu ne mai impresionează,
absurdul nu va trebui
să aștepte în oglindă.
Vei înțelege de ce
orice asemănare cu mine
e ca o tandrețe împinsă
spre eșafod.

Groapa unui zgârie nori

Să ne înțelegem bine, totul se construiește
pe viitoarea groapă a unui zgârie nori:
se ia copilul și se așază în cartea de citire,
știind că mai tîrziu va ajunge în volumul unui poet
talentat și bețiv.
La colțul paginii se lasă o stradă curată,
pe care să se scrie litere drepte,
bețigașe de alun tare,
cu păsări pe deasupra și pe dedesubt,
cu aripi mari și umbroase ca în visul copilului.
Să ne înțelegem, copilul nu trebuie lăsat în groapa uscată,
vremea lui Iosif a trecut de mult,
acum autostrăzile șuieră povești de amor licențioase,
marile bulevarde cu clădiri înalte
sunt pavate de albul reclamelor care se așază peste noi toți.
Să nu ne amăgim, copilul va fi protejat
de o casă de asigurări cu oase de cremene,
capcanele sunt formale,
de dragul cititorului.

Cartoane pe pavajul străzii

O văd cum se desprinde din moarte
fără să privească înapoi,
ochii ei, care până mai ieri fixau două puncte
pe cer,
desenează cartoane pe care le așază
ca Murivale pe pavajul străzii,
le compară cu unghiile
care s-au întors de la manichiurist,
iar cu picioarele ei frământă lutul tuturor olarilor din lume.
Lângă biserica veche ferită de miracole,
rostește rugăciuni să separe somnul copiilor
de gândurile care stau în pumnii lor mici.
Nimic nu e adevăr, nimic nu e minciună,
lucrurile ieftine au dus la saturație marginea paharului,
până și bărbații pe care i-a strâns în brațe
parcă ar fi fost doar unul.

Risipire

Vai, tinerii aceștia își smulg de pe umeri craniile albe ca sarea
și le aruncă printre picioarele fetelor tăcute,
direct sub roțile motocicletelor,
prin ochelari groși de sticlă măsoară viteza.
Aleluia, strigă ca evreii când au trecut Marea Roșie,
iată granițele timpului lor sunt pe rod,
înainte de a începe recolta de sânge au învățat
cum să strângă pumnii de fluturi din venele înțepate.
Umerii lor îmbătrânesc înainte de vreme,
înalță statui pentru reginele nopții,
până li se usucă gurile,
cârciumi scorojite îi așteaptă să se așeze pe scaune ca pe sicrie,
lângă ochii de sticlă ai farurilor furate din porturi,
ce luminează colțul misterios de cânepă proaspătă.

Castelul H

Îmbrățișați pe un limb,
două pietre
una în cealaltă,
forța gravitațională
devine
cuvânt de prisos.
Dintre ape
în amonte,
privim
spre dulcele gust
al primei îmbrățișări

Cercuri de struguri

Ochii tăi, cercuri de struguri verzi
cu apă curată pe margini,
se așază nemângâiați
pe caldarâmul străzilor
fără nume.
Poate au fost aleși
să strige la cer,
să spele viață printre gene,
să se răstignească.

Cântecul

O pasăre își cuvântă zborul altfel
în fiecare cuib, în fiecare lume,
numai în propria durere, nu.
Aici cântecul ei e lucid,
e zvâcnet solitar,
e zeu aprins în tăciuni.
O pasăre cuvântă altfel în toamna ei
și altfel în propriile tale vise,
precum frunza presată de poet în vers.
Cântecul ei este al iubirii
care singură potopește
stoluri de gloanțe.

Nu vă temeți

Stăpânesc cu ușurință toate simbolurile și lucrurile,
pot ține împărățiile lumii în palmă
și toate temeiurile
pe care le-ați spintecat de nu știu câte ori,
forfecând orice gând,
orice promisiune.
Am să vă dăruiesc
buzunarele mele burdușite de perle cu gust de soare
și casa mea,
inimă cu mai multe încăperi.
Nu vă temeți.

Ploaia care își face de cap

Pe fruntea mea ploaia își face de cap
cu minciuni trase de păr,
ca o secure galbenă, pe creștet se așază.
Un sentiment ascuțit de frig mă corupe,
o capră neagră mă lovește sub coastă,
scoțându-și lasciv ca o rochie, pielea.
Tremurând, mâinile mele scot păsări din buzunare,
amestecate cu un fel de amintiri din copilărie,
pe care le aruncă peste corăbii:
salvați-vă voi măcar,
ploaia aceasta va curge în neștire ca sângele din nas,
peste șanțuri cu pantofi de virgine mirese,
păpuși de catifea și vaiete cumplite.
De sub haina mea
un greiere îmi numără degetele.

(Din volumul Iarba din ceainic, în curs de apariție
la Ed. Colorama, Cluj-Napoca)

Leave a reply

© 2018 Tribuna
design: mvg