Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Un act beckettian din Mexic

Dintre filmele create pentru a fi prezentate la festivaluri, la actuala ediție a TIFF-ului clujean a fost proiectat şi Almacenados/ În stoc (2015) al mexicanului Jack Zagha Kababie, autor mai ales de scurtmetraje, aflat la al doilea lungmetraj. Cu un premiu al publicului obținut la Morelia în 2015, filmul a fost inclus în categoria Supernova întrucât a răsărit recent pe firmament, nu că ar spune o poveste nouă despre viață şi nici că ar veni cu o explozie (stelară?) în limbajul cinematografic actual. Dimpotrivă. E un film cuminte şi simplu care adună în stilul narațiunii dialogul teatral, expresivitatea vizuală, insinuarea parabolei şi testează subtil paradigmele absurdului. Dar un superstar are totuşi în distribuție. Este vorba despre José Carlos Ruiz, actorul de 81 de ani, cunoscut la noi din mai multe telenovele.
Filmul în două personaje al lui Jack Zagha Kababie are la bază scenariul dramaturgului David Desola Madiavilla (se simte că e dramaturg!) şi se derulează ca un fel de teatru filmat într-un spațiu fix, închis, sordid: un depozit gol de la început până la sfârşit. Situația e sumbră şi ilară totodată, cu ecouri kafkiene, structurată pe cinci capitole, adică pe cinci zile, de luni până vineri. Sunt zilele în care un veteran în pragul pensionării, domnul Lino (José Carlos Ruiz), îl inițiază pe tânărul Nin (Hoze Meléndez) în munca de rutină din depozit. Nin va fi supraveghetorul de depozit care îi va lua locul. Zilele se scurg fără ca nimic important să se producă. Timp mort, absurd, beckettian.
Compania unde lucrează Lino produce stâlpi din aluminiu şi catarge (apare la un moment dat un stâlp ca sugestie a veridicității) dar marfa aşteptată nu se mai livrează. Lumea reală există undeva afară. Tânărul întreabă când vine camionul cu marfă. „Va sosi când vine” i se răspunde sec. Totul este să aştepte şi să fie pregătit. Mai mult decât atât, i se cere ordine şi disciplină la locul de muncă: să-şi ponteze corect fişa, să nu vorbească la telefon în interes personal, să respecte pauza de masă, să înregistreze intrările şi ieşirile, să curețe la sfârşitul programului locul de muncă. Sunt cutumele respectate cu sfințenie de angajatul care i-a slujit credincios patronului (invizibil pentru noi) timp de 30 de ani. Predarea în mâinile altei generații se face cu regretul că viața lui Lino „e scoasă pe margine”. Când omul iese la pensie simte că începe să moară şi de aceea domnul Lino încearcă să se agațe de tipicăriile care pentru el au însemnat viața însăşi. Lino e prototipul devotamentului, al corectitudinii împinse în absurd şi ilar. E acru, rigid, încrâncenat, rece, distant, disciplinat până la abrutizare, tipicar până la ridicol. Nin, exponentul noii generații, e limpede că va sări peste unele din aceste norme rigide, pregătindu-i, din umbră, o surpriză. Nin nu e chiar un vagabond, dar are abilitatea unuia care se descurcă. Viața l-a învățat să se descurce. E îndrăzneț şi cunoaşte regula disimulării.
Această dramă absurdă evidențiază simbolic şi grotesc normele înrădăcinate în câmpul muncii, dependența omului față de un salariu, datorie, reglementări, până la anihilarea personalității. Mergând mai departe pe linia sugestionării unor sinteze cu sens de marote sinistre, se poate conchide simplu că În stoc se face trimitere spre irosirea vieții la un loc de muncă banal. Salariații sunt victime inocente ale datoriei față de un angajator atotputernic. Ce are în stoc acest depozit? Nimic altceva decât vidul existențial.

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg