Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Un artist care se vrea șaman

Un artist care se vrea șaman

Pentru că în ultima vreme sunt mai prezent la expoziții, simt nevoia să fac o declarație de principiu. Nu sunt critic sau istoric al artei, sunt numai un hermeneut: caut gândul din spatele obiectului vizual, sensul care înșiruie semnificațiile. Desigur vechea hermeneutică își propunea să înțeleagă autorul/artistul mai bine decât se înțelege el însuși… În ce mă privește însă, aparțin, măcar parțial, postmodernității și sunt sceptic: știu că, mai degrabă decât înțelegerea, universală este neînțelegerea. Și că deși sunt multe șanse să nu nimerești cea mai bună poveste de spus a sensului, totuși numai o poveste poate face mai inteligibile imaginile artei…
Poate deci că, în general, poziția mea este astfel de la început mai dificil de susținut decât cea a criticului sau istoricului de artă, dar am în acest caz un avantaj strategic. Emil Dobriban este singura persoană în ale cărei două comisii de susținere a doctoratelor am participat. Prin urmare am citit, ca referent în comisie, două lucrări de doctorat ale artistului, una în muzică, alta în arte vizuale. Și nu e puțin lucru, ca background pentru interpretarea și înțelegerea producției artistice, să știi că artistul are afinități cu artele muzicale, nu numai cu cele vizuale, că e interesat de semnele sonore, nu numai de cele vizuale. Mai mult încă și fără a invoca detaliile de conținut, turnura demersurilor doctorale ne poate spune că e interesat în plan estetic de confruntarea între norma generală și intențiile personale.
Cu acest parti pris și tocmai pentru a verifica percepția teoretică prealabilă, m-am întâlnit cu lucrările acum expuse. Ca artist vizual, Emil Dobriban mi s-a părut, la o primă vedere, interesat de portrete, dar cu interferențe între figurativ și non-figurativ. Interferențe care, într-o perspectivă mai mare, se încadrează în opozițiile muzicalului și vizualului, și se repercutează în contrariile clarului și obscurului, albului și negrului, care toate, sunt, iarăși, contrabalansate de intensitatea expresionistă a cromaticii. Înregistrăm, de asemenea, diversitatea de opțiuni ale expresivității artistice, care se întinde între pictură, happening și aranjamente sau instalații. Ajungem astfel să înțelegem că linia și forma definesc planul și bidimensionalitatea numai pentru a permite decolarea spre tridimensionalitate și spațializare.
Prezenta expoziție ne confirmă deci, prin lucrările prezentate, intuiția noastră inițial teoretică: interferențele care constituie personalitatea artistică a lui Emil Dobriban fac din el un artist de spectru larg. Așa că interpretarea noastră e nevoită să-și lărgească cercul, invocând alte contrarii și alte extinderi. Constatăm pe de o parte o tendință de parcimonie în aceea că, spre exemplu, portretul ca modalitate actuală a artei suferă la Dobriban de o simplificare a formelor. Pe de altă parte nu putem să nu constatăm pluralitatea mijloacelor și la nivelul materialelor, nu numai coloranți produși artificial ci și pietre, lemne, ramuri, crengi, care intervin ca substanțe care au menirea să potențeze forma.
E ceea ce ne amintește, dacă mai era nevoie, că Emil Dobriban practică Land-Art, arta în peisaj și de peisaj, producând artefacte efemere ca și toate cele ale naturii, refuzând clasica pretenție de durabilitate a artei. Cu acest aparent adaos putem, însă, ajunge în posibilul miez al interpretării și înțelegerea își poate spune povestea sa, întrucât arta, la rândul ei, ne spune întotdeauna, acum ca și mereu, o poveste spirituală. Era ușor să descoperi povestea în contextul religios clasic. Dar deja avem destul indicații pentru a descoperi ce religiozitate se ascunde în spatele practicilor Land-Art-ului. Este noua religiozitate ecologică, cea care stă sub semnul culorilor curcubeului, sau sub semnul stindardului verde care îl înlocuiește pe cel roșu, atât de caracteristic secolului trecut. Pentru că aleatoriul și arbitrarul care ne spun cât de epifenomenale sunt formele artistice ale civilizației noastre, ne vorbesc prin contrast de calitatea celor naturale. În spatele practicilor artistice plurale – performance, instalații, picturi etc – a trecerii de la plan la spațiu, a integrării sonorului și vizualului și a multiplicității de materiale într-un anumit fel conotate, întrezărim o opțiune spirituală ecologică. Și această opțiune ne dă cheia interpretativă a personalității artistice a lui Emil Dobriban: avem de a face cu un artist care se vrea un șaman!

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg