Olimpiu Nuşfelean
Ultima zi a Peştişorului de aur
Bistrița, Ed. Charmides, 2021

 

 

Lectura tinde să se desprindă de obiectul clasic numit carte şi să avanseze spre monitor, laptop sau smartphone. Mutația e evidentă, pe deplin motivată şi ține de evoluția societății. Se citeşte mai uşor un text pe micul ecran intim, personalizat, unde poți să-ți alegi litera preferată, convenabilă (de obicei mai mare) pentru a citi în condiții optime, fără a răsfoi foile tipărite, prinse în cotor. Editarea pe hârtie se transferă în postare pe suport electronic, aşa încât tipărirea sub formă de carte nici nu mai e necesară. La o lectură de acest fel m-a invitat prozatorul Olimpiu Nuşfelean trimițându-mi un email cu următorul conținut în attachment: Ultima zi a Peştişorului de aur, Editura Charmides, Bistrița, 2021. Păcat că desenul Laurei Poantă de pe copertă lipseşte. Au şi aceste culegeri computerizate neajunsurile lor. Deocamdată.
„Deschid cartea: cartea geme” de virtuale firimituri prozastice oferite spre ciugulire şi ingurgitare de către cititor, desigur şi el virtual receptor de ficțiuni online. Iată cum virtualitățile se întâlnesc în… virtualitatea lecturii şi a plăsmuirilor de scurtă emisie epică. Pentru că textele volumului sunt nişte aşa-zise proze minut, de una sau două pagini, cum întâlnim în proza foarte scurtă a lui Radu Țuculescu, la umoristul maghiar Örkény Istvan autor de „nuvele minut” sau la alți animatori ai genului care susțin că e foarte greu să scrii scurt. Şi chiar aşa este! Olimpiu Nuşfelean frecventează şi onorează sectorul astfel definit prin noi piese minuscule, reunite într-un ansamblu de epicități năzuroase, afine povestaşilor basmului.
Trei sunt direcțiile structurale încorporate în tehnologia textelor: dependența ludică de poveste a naratorului, cotidianul săltat în fantastic şi infuzia ironică turnată peste suma rezoluțiilor istorisite. Actualizarea mirajului narativ extras din mitologia basmului semnalizează intermitent, nostalgic, prin prezența peştişorului de aur venit din visurile copilăriei. O primă delimitare zglobie şi demitizare ironică ni se propune de la bun început în Scriitorul. Văzând că nepotul scrie frumos, caligrafic, bunica îi prevede un viitor strălucit de „scriitor la primărie” (funcționar), „scriitor de vagoane” (la CFR) sau „scriitor de datorii” (ca bunicul care fusese cârciumar), dar nepotul rămâne doar un „scriilor de poveşti”. Ironiile strecurate în finalul textelor sunt adorabile.
Tot în deschidere (înlocuind formula inițială a basmului), Peştişorul de aur este folosit ca viabil vector fabulatoriu. Iată cum! Ela primeşte încurajarea de a trăi în visul său, astfel că firul auriu al poveştilor leagă mai multe texte împodobite cu personaje de basm şi fine insinuări de tip fantastic. De pildă, Mărin Marțafete urcă într-un nor cu un cerc, un om cu bicicleta vine din lună ca în filmul sf al lui Spielberg E.T., o umbrelă imaginară o apără pe Irène L., apoi şi pe copii. Sunt întâmplări dintr-o insolită carte cu poveşti, citită la grădiniță, unde pe pereți sunt desenați Flămânzilă, Setilă, Păsări-Lăți-Lungilă şi Împăratul Roşu, autorul empatizând deopotrivă cu eroii şi cu ascultătorii săi în dulce balans nostalgic.
Într-o acoladă cuprinzătoare sunt tratate teme din vremea comunismului, trecute prin acelaşi filtru sticlos ironic, moralizator. O bătrânică povesteşte trecătorilor ce harnică era ea pe vremea colectivului când fura porumb de pe tarlaua ceapeului. Trimisul Partidului şi milițeanul forțează pe nepotul „bunei Ilinca” să se înscrie în colectiv şi ca să nu se facă de râs în fața bătrânei, îl obligă pe Gavrilă să care zece căruțe de prundiş pe şantierul de la grajduri (Clopoțelul). Ilie Feerdi se întoarce din război cu o puşcă primită pentru meritele lui militare. Când acesta nu-şi plăteşte cotele către stat este percheziționat să nu aibă grâne ascunse; cu această ocazie este găsită puşca lui veche şi este întemnițat pentru crimă împotriva ordinii sociale (Puşca). Blestemul lui Ion a Marişcăi s-a prins. El i-a blestemat pe cei ce i-au forțat pe oameni să intre în colectiv, a făcut puşcărie pentru asta şi după ce s-a întors a constatat că pământul nu mai dădea rod (Blestemul). Sunt semnalate şi alte ironii ale sorții narate cu un rictus amar în colțul gurii.
Impulsuri márqueziene primesc textele atinse de vraja fantazării nedeterminate. Factorul suprareal e învelit subtil în inocente fulguiri imaginative. Părintele Agaton primeşte darul de a zbura pentru a mitui pe medici şi a salva bolnavii internați în spital precum enoriaşul operat de hernie (Minunile părintelui Agaton). Subțirimea epică e contrabalansată de ingeniozitatea inspirației şi a răsturnărilor de situație. De la inundația dintr-un apartament se ajunge uşor la delir. În loc de un instalator chemat la telefon, vine un Mic Pompier care face bărcuțe din hârtie şi începe să se joace cu ele plutind pe apa mai mare de un metru (Inundația).
Perioada tranziției de după căderea comunismului e surprinsă în câteva ipostaze caracteristice, ilare şi amare totodată. Culiță şi Sanda stau în puşcărie ca la hotel (Adonis), un om cu trei guri este clonat după prototipul unui balaur şi devine parlamentar, ilustrând, nici nu se putea altfel, bunăstarea din stat (Omul cu trei guri). Olimpiu Nuşfelean creează din câteva fraze personaje caricaturale bine conturate, venite din stirpea lui Urmuz sau Mircea Ioan Casimcea (ca să ne limităm la doar două modele posibile conectate la marea literatură fantastică).
În poziție mediană de cuprindere şi integrare a fragmentelor (formula mediană a basmului) apare din nou Peştişorul de aur care sare în ajutorul lui Viorel Hurjui, un ins debusolat, culegător de căpşuni în străinătate. El vrea un lac şi o pensiune ca să înceapă o afacere, ca tot „omul nou” al zilelor noastre. Peştişorul drăgălaş îi satisface aceste dorințe, dar când se trezeşte cu prea mulți clienți, cu prea multe probleme de rezolvat şi atmosfera pare a fi de Turn Babel, îi cere peştişorului să-i ia harababura asta de pe cap (Minunile de pe lac). Un omuleț de o şchioapă, Isăilă Cric, e omorât de un şobolan (Omulețul din baie), Mărincuț încearcă să devalizeze o bancă goală (Hoțul furios), cel care povestea despre fantome constată, privindu-se în oglindă, că este chiar el fantoma (La hanul bântuit), nevasta unui motociclist testează telefonul mobil al soțului şi constată că are o amantă. Răzbunarea ei este drastică: aruncă benzină peste el şi pe motocicleta lui şi le dă foc, dar mor amândoi îmbrățişați, ironia autorului sugerând că se iubeau cu foc. Anecdoticul îşi găseşte locul cuvenit în scurte relatări epigramatice: popularul personaj Ion, neîndemânatic, îi oferă Măriei… o stea. O ziaristă pleacă de la manifestarea culturală unde fusese invitată, scriindu-şi articolul acasă, din imaginație. Multe din piesele volumului sunt ironii la adresa scriitorilor (Plagiatorul, Lunetistul) după cum se insinuează butada din Anchetatorii: „Poate vine o altă revoluție şi nu-i bine să ne prindă cu sertarele goale, cum s-a întâmplat în `89 cu scriitorii”. Întâmplările amuzante, reale sau fantastice, extrase din cotidianul bogat în fapte demne de consemnat, se derulează în atrăgător înveliş ironic precum schițele comice ale lui Teodor Mazilu, scrise într-un limbaj cu picanterii adorabile.
Ordinea pieselor volumului conturează o unitate de concepție pe care Olimpiu Nuşfelean o presupune în subsidiar, manevrând subtil ataşamentul față de o scriitură plină de surprize. Formula finală a basmului în fărâme astfel prezentat e cuprinsă persiflant în proza care dă şi titlul volumului: Ultima zi a Peştişorului de aur. Punând capăt născocirilor, fanteziilor, dorințelor şi viselor, peştişorul năzdrăvan din poveşti nu mai are succes odată ajuns în mâna vânzătorului de legume. Bărbatul ce pescuieşte pe malul apei nu dă ascultare peştişorului gata să se sufoce, nu-l aruncă înapoi în apă, ci îl scoate pur şi simplu din cârlig, îl prăjeşte şi îl mănâncă. Şirul poveştilor ia astfel sfârşit. În ultima piesă a volumului, bunica citeşte nepoților seara să-i adoarmă, dar se întâmplă invers. Bunica adoarme şi copiii o acoperă cu o pătură „grijulii să nu o trezească din frumosul vis că-şi adoarme nepoții cu o poveste plină de vrajă”.
Inventiv se dovedeşte Olimpiu Nuşfelean în onomastica ardelenească a personajelor şi în succinta lor caracterizare, aproape caricaturală uneori. Neaoşismele pitoreşti coabitează savuros cu urbanismele intrate în uz curent spre a da culoare şi expresivitate frazei. Olimpiu Nuşfelean este un scriitor ardelean înțelept care ştie să folosească parcimonios cuvântul ce potențează narațiunea din banalitatea cotidianului în spațiul miraculosului şi al fantasticului bine temperat.