Știința este cel mai bun lucru pe care îl avem la îndemână pentru a cunoaște lumea care ne înconjoară. Dar și ea se înșeală sau greșește; important este ca în aceste cazuri, erorile să se transforme în viitoare cercetări, să fie prilej de evoluție și învățare. Am văzut mai mult ca niciodată în timpul pandemiei cât de mult rău face dezinformarea, dar și răspândirea cu titlul de lege absolută a unor descoperiri științifice prea recente și neverificate. De foarte multe ori, în cursul pandemiei, unele date „certe” au fost contrazise total, iar unele medicamente minune s-au dovedit inutile sau chiar „criminale”. Și asta pentru că orice cercetare are nevoie de timp, de validare, de verificare și chiar și atunci apar erori. Sistemele de modelare folosite în anii COVID au fost cel mai adesea greșite sau aproximative, dar prezentate ca imbatabile în toată lumea, preluate de toată media, ba chiar multe decizii s-au luat pe seama lor. Și multă lume, inclusiv cei care le făceau, știau că sunt inexacte, pentru că este un dat. La fel ca și prognoza meteo. Proiecțiile și modelele predictive sunt bune și utile atâta vreme cât sunt mereu adaptate la realitate și se ține cont de și se menționează limitele și variabilele. Multe declarații pompoase s-au făcut pe seama unor astfel de modele și nimeni nu a mai revenit ulterior asupra lor, cu precizări, dacă nu cu scuze. Cel mai bun exemplu (ca să nu mai ating problema atât de spinoasă a vaccinului) este cel al măștilor – declarațiile erau făcute mai ales pe bază politică, știința fiind diluată și adaptată în funcție de ce era pe stoc sau ce firmă intervenea într-un moment dat. De acum, vorbind la trecut, acestea nu mai sunt speculații, ci fapte.
Și în alte domenii, avem aceeași situație. În 2017, un obiect ciudat trecea prin sistemul nostru solar. A fost numit Oumuamua și oamenii de știință au spus, pe rând sau în paralel, că este un iceberg din hidrogen, un iceberg din nitrogen, un ghemotoc de praf stelar, sau chiar un obiect artificial (poate creat de o altă inteligență artificială?). Unii oameni de știință acuză că se cheltuie sume fabuloase pentru a descoperi natura materiei negre (gaura neagră?) sau pentru a analiza microorganismele de pe alte planete, dar nimic sau sume infime pentru a descoperi alte sisteme inteligente în univers. Avi Loeb spunea că adesea colegii lui afirmă că este nevoie de dovezi extraordinare, ieșite din comun, pentru a spune că există viață extraterestră; dar aceste afirmații derivă și din faptul că noi ne credem extraordinari, ieșiți din comun (Andrea Morris, 2022, 5 Things Science is Getting Wrong). O altă problemă majoră este modul în care se fac evaluările articolelor ce vor fi publicate (nu doar în lumea medicală) și cel în care se aplică pentru și se câștigă granturile de cercetare – mult mai superficial și mai diluat decât ar trebui pentru ca să fie cu adevărat valoroase cele scrise. Atunci când locul de muncă îți este condiționat de articole publicate și granturi câștigate, este evident că va suferi în primul rând calitatea acestora și vom avea un volum imens de mediocritate. Țin să subliniez că aceste date sunt culese din publicații străine, deci aceste probleme sunt răspândite peste tot în lume – și la cele mai mari case. Lancet își scotea din online un articol ce trecuse prin procesul de peer-review, bine documentat, la începutul pandemiei, doar pentru că nu era „pe linie”.
De-a lungul anilor, au existat situații concrete cu medicamente folosite în anumite boli, lansate cu mare tam-tam și ca o mare speranță, și care în practică s-au dovedit inutile sau chiar dăunătoare. Unele au provocat malformații congenitale grave. Multe altele au salvat, într-adevăr, vieți. Una dintre cauzele cele mai importante ale acestor situații (dacă nu este vorba de rea voință și/sau ascunderea unor reacții adverse) este folosirea eronată sau excesivă a unor calcule statistice, fără a le cunoaște bine, sau manipularea acestora după bunul plac. Țineți minte titlurile cu creșterea și scăderea abruptă și aparent inexplicabilă a numărului de cazuri de COVID, de la o zi la alta, când era suficient ca datele să fie corelate cu numărul de teste din acea zi. La fel este și în cercetare. Soluția? Din nou educația și informarea (a tuturor). Și din nou – cine să le facă? Numărul tot mai mare de pacienți care citesc de pe internet și au impresia că știu medicină este descurajant, dar nici nu există nimic și nimeni care să îi ajute – nici un sistem de informare, de popularizare a informației medicale, un sistem coerent de screening și educație sanitară etc. Și atunci pe cine să iei în serios? Dacă ai pe tik-tok cadre medicale care îți spun că după ce mănânci un cartof glicemia ta „o ia razna” și cum să faci ca ea să nu mai „explodeze”, dincolo de a arde pe rug cartoful, cum să mai acuzi omul „obișnuit” că nu mai știe ce să creadă? Zilnic primesc întrebări despre detoxifiere, suplimente, ceaiuri minune, pastile și uleiuri inutile pentru un om sănătos.
Revenind la cartof – e destul să căutăm câteva articole din reviste „de specialitate” ca să nu mai înțelegem nimic. „Potatoes are a good source of fiber, which can help you lose weight by keeping you full longer. Fiber can help prevent heart disease by keeping cholesterol and blood sugar levels in check. Potatoes are also full of antioxidants that work to prevent diseases and vitamins that help your body function properly. Like soluble fiber, the resistant starch in potatoes acts as prebiotic – food for good bacteria in the large intestine that improves gut health. Like insoluble fiber, it can prevent or treat constipation” (Health Benefits of Potatoes, WebMD Editorial Contributors, 2020). Alte articole ne arată că „In the U.S., people eat an average of 126 pounds of potatoes per person each year. However, potatoes don’t count as a vegetable on Harvard’s Healthy Eating Plate because they are high in the type of carbohydrate that the body digests rapidly, causing blood sugar and insulin to surge and then dip (in scientific terms, they have a high glycemic load). For example, a cup of potatoes has a similar effect on blood sugar as a can of cola or a handful of jelly beans. The roller-coaster-like effect of a high dietary glycemic load can result in people feeling hungry again soon after eating, which may then lead to overeating”. (https://www.hsph.harvard.edu/nutrition). Adevărul este cu siguranță la mijloc pentru că fiecare, în funcție de ce dorește să sublinieze, omite unele lucruri. De exemplu, că este important felul în care este gătit cartoful sau în ce cantitate este consumat. Dincolo de faptul că lucrurile se schimbă adesea și ceea ce a fost valabil ieri azi poate fi taman pe dos, multă lume (medici, bloggeri, influenceri) nu ține cont de aspectul social al problemelor medicale și al dietelor – câtă lume își poate permite avocado fiert în aburi de păpădie? și cum explici o dietă sofisticată unui om care muncește de dimineața până seara pe un salar nu tocmai grozav? Asemeni familiei de Groot din Mâncătorii de cartofi, al lui Van Gogh, oamenii care au muncit pământul ca să-și pună seara pe masă o mâncare de cartofi cu siguranță nu vor da doi bani pe indicele glicemic al acestuia și nici nu-și vor bate prea mult capul dacă e legumă, fruct sau extraterestru. Și dacă tot vorbeam de fluiditatea „adevărului absolut”, iată ce spuneau criticii vremii despre tablou: „why may that man on the right not have a knee or a belly or lungs? […] and why must his arm be a meter too short? […] art is too important, it seems to me, to be treated so cavalierly” (van Rappard).
Pe de altă parte, glicemia crește după masă, absolut normal, la toată lumea. Deci un fapt fiziologic, natural este prezentat de către un medic ca fiind un pericol, un lucru nemaivăzut, și care trebuie combătut. La fel cum o altă vedetă autohtonă dorea să combată menstruația la femei prin diete vegane sau era fericită că avea scaun cu mucus (văzut de comunitatea respectivă ca un succes al curățării profunde a colonului). Problema este, deci, că unele date le sunt prezentate fatalist oamenilor sănătoși, când ele fac parte, de fapt, din recomandările adresate celor cu diverse boli. O cunoștință lua pastile care „reglează” glicemia și „previn” diabetul, fiind perfect sănătoasă, urmarea fiind un leșin de toată frumusețea în centrul orașului, ca urmare a hipoglicemiei. Lipsa de comunicare a medicului cu pacientul său este și ea deficitară și poate să devină chiar periculoasă – o altă cunoștință a citit pe biletul de ieșire „se recomandă dietă cu evitarea grăsimilor” și a început un regim de înfometare încât toată lumea credea că e pe ducă. Un studiu din Canadian Medical Association Journal afirma că fumatul crește capacitatea de efort a maratoniștilor (pornea de la unele lucruri adevărate, dar pe care le corela greșit ca să ajungă la concluzia dorită, dar forțată). Nu cu foarte mulți ani în urmă, medicii îl sfătuiau pe tatăl reginei Elisabeta să fumeze ca să scape de bâlbâială, iar acesta murea tânăr, de cancer pulmonar. Știința este o armă redutabilă, singura pe care o avem ca să cunoaștem lumea în care trăim, dar doar dacă este în mâinile cui trebuie. În ultimii ani, există o epidemie de rezultate false în lumea științifică (Ioannidis JPA, 2011, An Epidemic of False Claims). Problema începe de la încrederea și așteptările exagerate pe care le avem de la oamenii de știință. Aceștia, la rândul lor, fiind și ei oameni, simt nevoia să aibă întotdeauna dreptate. A crescut, de asemenea, amețitor, numărul celor care investighează ceva, în paralel cu numărul observațiilor, experimentelor, studiilor – fără să crească și atenția la posibilele bias-uri, inevitabile de altfel. Cercetarea este fragmentată, competiția este acerbă și se scapă adesea din vedere tabloul general, în favoarea unor „bucățele” fără mare importanță. În mediul academic, foarte des studiile de specialitate sunt făcute sub egida firmelor (de medicamente, în cazul medicinii), iar publicarea rezultatelor urmărește, de obicei, susținerea ipotezelor inițiale. Suntem, din nou, în situația în care more is less, mult volum de muncă haotică și de analize științifice fragmentate duc la diluarea rezultatelor obținute sau la studiul unor lucruri și fenomene fără mare impact pentru individ sau pentru lume (Annals of Internal Medicine, Journal of the American Medical Association). Uneori apar nici mai mult nici mai puțin decât erori umane la introducerea unor date în Excel care duc la concluzii „fenomenale”. Steven Levitt a publicat un articol în care afirma că avortul duce, 20 de ani mai târziu, la o scădere a ratei criminalității, pentru că avortonii provin din medii care predispun la crime (deci sunt uciși în fașă viitorii criminali). Cartea lui, Freakonomics, i-a adus un succes uriaș. Se pare însă că întreaga cercetare are la bază o eroare matematică ce, odată rezolvată, schimbă cu totul datele problemei (Pascal Emmanuel Gobry, Science is Broken, 2016).
Și așa ajungem la o altă problemă constatată tot mai des – pe baza accesului tot mai facil la știință, ca urmare a popularizării ei excesive și haotice și preluării de către media a unor informații trunchiate, apare un ghiveci universal care duce la un sentiment general de culpă – orice face, orice mănâncă, orice bea, orice obiceiuri și stil de viață are un individ – ele stau sub umbra amenințării că sigur ceva nu face bine. Dar despre acest sentiment, în numărul viitor.