Consiliul
Județean Cluj
Un festival revoluționar
O mică instalație plastică a rusoaicei Olga Șașkina a sintetizat subtil și simbolic tema de anul acesta a Festivalului Internațional de Teatru „Puppets Occupy Street” de la Craiova. Pâlcul de ursuleți din pluș, cu pancarte pe care scria „Revolution”, părea o catifelată analogie cu spiritul rebel al unei noi generații, în care Teddy Bears domestici se revoltă, dar semnificația i se putea prelungi spre revoluția de mentalitate profesională pe care evenimentul organizat de Teatrul de Păpuși și Tineret „Colibri” a prilejuit-o în cele șase ediții de până acum.
Pentru că „Puppets Occupy Street” a mizat încă de la început pe o derulare exclusiv în aer liber – destul de atipică pentru festivalurile pentru copii de la noi -, pe prezența artiștilor independenți din România și spații geografice din cele mai diverse, pe o developare geografică impresionantă în arealul Craiovei, de la piețe centrale sau parcuri celebre la mici scuaruri de cartier-dormitor periferic. Elemente care probează o revoluție a mentalității manageriale, artistice, de reconfigurare a unei strategii de public, prin care teatrul merge la spectatorii săi și nu invers.
Anul ăsta am simțit, mai mult decât altădată, și că breasla de nișă a marionetiștilor independenți din România – grup cu un destin nedrept, marginalizat în oricum marginala breaslă a păpușarilor față de teatrul „mare” – începe să se coaguleze. Artiștii s-au cunoscut mai bine, an de an, au început să țină legătura între ei, să-și împărtășească problemele, să facă schimb de soluții tehnice – pentru că păpușeria presupune că actorul e și artizan, constructor de mecanisme și marionete. După opinia mea – în urma discuțiilor fomale și amicale pe care le-am purtat – mai e doar un pas până când acest grup va avea și inițiative administrative sau legislative. Or, ăsta e un alt semn al unei revoluții, nu?
Marionetiștii independenți – de la noi, cel puțin – au un singur avantaj, care e și o servitute, totodată: spre deosebire de teatrele publice, inhibate din cauza unor prejudecăți îmbâcsite de „țelul educativ” care le retează adesea creativitatea inovativă, acești artiști trebuie să se reinventeze mereu, să facă uz permanent de ingeniozitate și prospețime, să-și simtă mereu publicul.
Iar la „Puppets Occupy Street” avantajul ăsta s-a văzut cu prisosință. E extrem de dificil să menționez toate trupele ori spectacolele (din Germania, Argentina, Bulgaria, Republica Moldova, Elveția, Macedonia de Nord, Brazilia, Grecia, Rusia, Italia, Uruguay, Franța, Turcia, Polonia, Spania, Belarus sau România), atelierele și expozițiile găzduite de festivalul craiovean. Diversitatea lor a fost de fapt amprenta sintetică a evenimentului. Am remarcat și curiozitatea și aderența spectatorilor, nu numai a celor mici, la oferta artistică, teatrul de păpuși reușind să capteze atenția trecătorilor indiferent de canicula sfârșitului de august sau de spațiul inedit de reprezentație.
În mod aparte, am fost impresionat de empatia copiilor și adulților pentru un proiect susținut de „Puppets Occupy Street”, acela de construcție a unei tabere pentru copiii cu afecțiuni oncologice din Oltenia – Tabăra Bucuriei. Cred că și această dimensiune socială a festivalului este un semn de revoluție.
Ce aș reține, succint, din festival, ca semne ale inovației și vitalității teatrului pentru copii? Marea balerină creată de Nuți și Sorin Dorobanțu, pe o complexă structură mecanică, impresionantă prin grația mișcării – rar întâlnim în România marionete de astfel de dimensiuni. Splendidul spectacol (pentru adulți) al Chiarei Marchese (Franța), care a combinat elemente de circ cu marionete și actorie de dramă, într-un ansamblu concentrat și emoționant. Povestea „țigănească” central-europeană a brazilienilor de la Os Buriti, cu teatru de umbre, dansuri și muzică live. Ghidușia scenariilor și virtuozitatea mânuirii din Capra cu trei iezi (în versuri – Animo Puppets Studio, Baia Mare), Laboratorul de Marionete (Tărâmul poveștilor Dollo, Arad) sau Povestea lupului flămând (spectacol cu onomatopee savuroase – Tiki Riki Ta, Arad). Spectaculozitatea tehnologică (eclerajul și marionetele de mari dimensiuni) din Crăiasa zăpezii (Teatrul „Light Performance” din Svetlița, Rusia). Toate clovneriile, jongleriile și năzbâtiile artiștilor din Uruguay, Italia sau Argentina, pentru inepuizabilul și onestul lor potențial de atracție pentru mici și mari. Albă ca Zăpada al Companiei Muschetarii din București – un musical pe sonuri clasice, jucat cu spirit ludic cuceritor.
Au dat culoare și pregnanță interdisciplinară festivalului expoziția de pictură a Marianei Pachis, cea de fotografie alb-negru a Inei Chira (Analog vs. Digital), instalația video Facelessman a lui Radu Ignat, concertul Valentinei Coțofană – pe lângă alte multe evenimente la care n-am reușit să ajung.
Chiar și o sinteză parțială precum cea de față surprinde, cred, efervescența artistică pe care a creat-o „Puppets Occupy Street”, pentru publicul Craiovei și, pe termen lung, pentru evoluția artei marionetiștilor din România. Câteva festivaluri și producții de gen din ultimii ani mă fac să cred că asistăm la un reviriment în teatrul autohton pentru copii. Iar festivalul de la Craiova este un semn clar în direcția asta!