Recent a avut loc premiera filmului Maria Tănase în regia lui Mihai Constantinescu (cineast ce și-a serbat recent nouă decenii de viață). Filmul își bazează povestea pe scenariul semnat de regizor, de colegul său de breaslă – Ioan Cărmăzan, de scriitorul Denis Dinulescu și, nu în ultimul rând, de artista omagiată… Maria Tănase.
Rolul titular a fost încredințat Laviniei Șandru, artistă cu multe date potrivite temperamentului furtunos, patetic, colorat și animat de puternice sentimente, ce au definit personalitatea accentuată a Păsării Măiastre, cum a numit-o marele istoric Nicolae Iorga în 1938, pe Maria Tănase, invitată la Universitatea de la Văleni.
De altfel, Lavinia Șandru duce tot greul filmului ce are drept coperți evocarea copilăriei și adolescenței, iar în final sfârșitul, nedrept marcat de o boală necruțătoare.
Viața artistei ce a impresionat publicul românesc și cel de peste hotare este marcată de relațiile ce i-au punctat existența spectaculoasă, plină de succese și neîmpliniri, plină de aventuri și de neobișnuite întâlniri cu ilustre personaje ale istoriei mijlocului de secol XX.
O parte dintre aceste evenimente sunt amintite și în filmul lui Mihai Constantinescu, accentul fiind pus mai ales pe evocarea omului care a fost Maria Tănase. În secvențe semnificative se devoalează relațiile cu Clery Sachelarie, soțul permisiv, care i-a fost alături până la moarte, jucat cu firească degajare de Adrian Păduraru, cu pantofarul Schuster (Mihai Mălaimare), care îi oferă mereu lecții filosofice de viață, cu șeful Serviciilor Secrete, Eugen Cristescu (Marius Florea Vizante), care o apără de violențele legionare, sau cu fidelul organizator de turnee și concerte, impresarul Gaby Michailescu (jucat de neobositul Gabriel Spahiu).
Un rol remarcabil este susținut de Valentin Popescu, consilierul rus, care încearcă s-o atragă pe Maria Tănase în opera de comunizare a țării, anunțându-i, totodată, cu cinism decesul fostului ei protector din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lavinia Șandru este convingătoare trăind drama Mariei din adolescență, când idila cu un medic se termină cu un avort ce-i va răpi definitiv rolul de mamă (suplinit tardiv de înfierea unei tinere cântărețe, Minodora Nemeș, în 1959), dar și în secvența finală, când îi mărturisește surorii ultimele dorințe.
Decupajul făcut de scenariști în universul vieții Mariei Tănase, ce era nu doar Pasărea Măiastră, ci și Iarba fiarelor pentru abilitatea de a pătrunde în cele mai secrete cercuri ale puterii politice sau Gaița, după ultimul dosar întocmit de Securitate în 1960 eludează multe aspecte definitorii pentru traiectoria artistică a cântăreței, omagiată totuși de comuniști cu titlurile de Laureată a Premiului de Stat și Artistă Emerită. Acesta nu este un reproș fiindcă viața Mariei Tănase ar putea inspira alte zece-douăzeci de filme și filonul nu s-ar epuiza.
Din păcate pentru un film de asemenea anvergură bugetul a fost cam sărman, fapt vizibil în sărăcia decorurilor, în lipsa de imaginație a creatorilor de costume, precum și în absența marelui dialog ce i-a definit arta, și anume acela cu publicul.
Cu toate aceste Maria Tănase rămâne un film-portret reușit, necesar amintirii tinerilor care mai iubesc muzica populară autentică.