1. Un somn mai lung

 

 

E plin de apă sub picioarele mele,
dar eu voi muri de sete
pe acest câmp înverzit,
la apus de Eden, pentru că
nu mi-am sădit fântâna
și nici altfel de izvor,
ci numai am stat cu fața la cer
și m-am uitat cum pier cocoarele,
cum cad nucile și cum se cocoșesc
ciocănitorile. Mi-i gura uscată
și niciun râu nu-i pe aproape,
cu unghiile nu pot săpa, iar norii
sunt dincolo de munți.
Și totuși va trebui să trăiesc,
nu pot dispărea ca un prost!
Doar șarpele mă aude și mă cheamă la el,
să-i jur credință, ca să mă scalde
în apă aburită și rece.
Nu vin, ființă șireată și mincinoasă,
nu vin și nici nu te urăsc,
destul îți este ție povara ta!
De abia mă trag la umbră
că mă găsește iubita mea
care mă pierduse pe drum.
Ți-am adus un măr! murmură ea.
Mușc din el, ca un lup,
și adorm în brațele ei.
Ei, tu de acolo, o aud ca prin vis,
sunt adevărată și-am adus
ploile!

 

 

2. Jurnal

 

 

Am văzut primul graur în grădină,
mai sunt trei trandafiri ofiliți,
ca Antigona pe Oedip, septembrie
poartă de mână orbul verii!
Un heruvim mi-a dat o gutuie.
Au murit Hamlet și Luchian,
În brațele lui Ion Caramitru,
Actorul Unicorn, cel care
Cu oricine poate fi comparat.

 

 

3. Fără ieșire

 

 

Se trage cu cai în noi,
cu cranii, gloanțele dușmanilor
s-au terminat, ale noastre la fel,
aruncăm cu tăciuni în foc,
ca după lupi.
Apoi se face frig.
Când nu mai avem cu ce trage
se termină războiul.
Rămâne câte o pereche
de fiecare parte.
Încep ploile, dar Arca a ars.
Să ne alegem bine locul unde ne prăbușim!
Apa urcă spre noi, balenele sunt
atât de aproape încât ne aud!
Stați nemișcați, ne liniștesc ele,
Vă vom lua cu noi în adânc.

 

 

4. Speranța mică

 

 

E atât de departe de noi Marea Roșie
și de atâta timp ne așteaptă s-o trecem!
Pe toți solii ei, trimiși la noi, i-am ucis,
suntem ultimii robi rămași în Egipt
și aici ne von stinge.
Se aude că vor trimite vulturi
cei de dincolo, să ne ia,
dar pe cer numai cenușa stelelor
se vede noaptea
cum înnegrește fața Sfinxului.
Poate pe Calea Robilor ne vom întoarce.

 

 

5. Leoparzii sângeroși

 

 

Cei care L-au omorât pe Dumnezeu
Să știe că El a scăpat teafăr
și că se află
într-o lungă convalescență
unde va avea vreme
să se gândească în ce fel
să-i răsplătească pe ucigași!

 

 

6. Lovitura de grație

 

 

Oprește-te, îi strig sculptorului
care m-a luat în primire
de pe când eram piatră de râu,
oprește-ți dalta nefericită
că nu mai rămâne nimic din mine!
Vreau să te fac perfect,
îmi calcă pe vorbă nebunul,
să strălucești, nicio făptură
să nu te întreacă!
Oprește-te, că m-ai îmbătrânit destul,
mi-ai șters orice aemănare cu mine!
El nu mă aude și atunci cu mâna mea
iau de pe jos piatra ascuțită
dăltuită de pe frunte și-l lovesc.
În cădere îmi desprinde umărul.
Sunt diform, strig iarăși, dar el
mă îmbrățișează și plânge
și mă numește capodopera lui.

 

 

7. Despre petrecile viitoare

 

 

Toată viața și-a propus
să scrie poezie pentru moluște
și asta a făcut.
Scria atât de ademenitor
încât cu toatele veneau în jurul lui
și-l ascultau și-i duceau mai departe,
pe ape, care sunt mult mai întinse
decât uscatul, cuvintele.
De la o vreme se adunau și oamenii
rămași încă vii, le plăceau
jocul și legănarea și își aduceau aminte
de măreția lor.
Numai cerul nu coborâse încă în Golf,
dar toți știau că va veni o zi
când se va deschide și pentru
cei de jos.

 

 

8. Necunoscuta

 

 

Ea iese seara printre gratiile harfei
la vânătoare de amanți,
iar dimineața se întoarce
cu buzele pline de polen!
Acolo unde stă ziua, nu-i închisoare
ci o scăldătoare cu soare nescăpătat
și n-o poți întreba cine este.
Până acum nimeni n-o știe,
n-a văzut-o și n-o poate mărturisi.
Dar uneori, prin câte-o grădină, pe rouă,
se găsesc copii din flori, surâzători,
cu un soare mic pe călcâi.
Oamenii îi iau bucuroși,
îi cresc până se fac mari
și frumoși, apoi mor din
te miri ce. Cei mai mulți
după ce s-au împuns într-un
spin.

 

 

9. Ne rupem de stol

 

 

Ești micul meu
Turn din Pisa,
îmi zicea iubita mea
în tinerețe,
văzându-mă atât
de înclinat spre dragoste!
Multe mai zicea ea
înainte de-a urca
treptele Turnului
și de-a privi în jos
și de-a se arunca de acolo!

 

 

10. Focuri stinse

 

 

Mierla întristată zboară
peste partea asta de lume
și se lasă pe casa mea,
dar acasă nu-i nimeni,
toți au murit demult.
Numai din grindă
mai picură stropi
din sudoarea lor.
Multă străinătate
a trecut peste ei
și i-a băgat în pământ
cu zile și i-a îngropat
cu vitele lor: un os de om,
un os de vită,
încât își dorm somnul pe veci
lângă tauri și armăsari.

 

 

11. Eseu

 

 

Timp-universul are trei părți:
eternitatea mare,
eternitatea mijlocie
și eternitatea mică.
Primele două se păstrează
în cea de a treia,
apoi eternitatea mică
se păstrează în cea mijlocie
și amândouă se păstrează
în eternitatea mare.
Timp-universul se păstrează
sub forma de sunet constant,
de spirală sonoră.
Numai eternitatea mare
are voie să treacă pe roșu
la Stopul Galactic.
Bunul Dumnezeu spune
că timp-universul
e calul lui sălbatic
și-i mângâie coama
stârnind focuri de artificii.